Spiritism

Revista Spiritistă – Jurnal de Studii Psihologice, anul 6, nr. 3, martie 1863

Așa cum am demonstrat în articolul nostru precedent, nimic nu poate prevala contra destinului providențial al Spiritismului. Tot așa cum nimeni nu poate împiedica prăbușirea a ceea ce, prin decretele divine – oameni, popoare sau lucruri – trebuie să cadă, nimeni nu poate opri mersul la ceea ce trebuie să avanseze. Acest adevăr, în raport cu Spiritismul, reiese din faptele împlinite și, mult mai mult, dintr-un alt punct capital. Dacă Spiritismul ar fi o simplă teorie, un sistem, ar putea fi combătut printr-un alt sistem, dar se bazează pe o lege a naturii, tot așa ca mișcarea pământului. Existența Spiritelor este inerentă speciei umane. Nu se poate, așadar, face ca ele să nu existe și nu li se poate interzice să se manifeste, așa cum nu se poate împiedica omul să meargă. Pentru aceasta nu au nevoie de nicio permisiune și se râd de toate interdicțiile, căci nu trebuie să se piardă din vedere că, pe lângă manifestările mediumnice propriu-zise, există manifestările naturale și spontane, care s-au produs în toate timpurile și se produc în fiecare zi la numeroase persoane care nu au auzit niciodată vorbindu-se despre Spirite. Cine ar putea deci să se opună dezvoltării unei legi a naturii? Această lege, fiind opera lui Dumnezeu, a te răzvrăti împotriva ei înseamnă a te răscula împotriva lui Dumnezeu. Aceste considerații explică inutilitatea atacurilor dirijate contra Spiritismului. Ce au de făcut Spiritiștii în fața acestor agresiuni, este să-și continue de un mod pasibil muncile, fără lăudăroșenie, dar cu calmul și încrederea pe care le dă certitudinea atingerii scopului.

Totuși, dacă nimic nu poate opri mersul general, există împrejurări care pot aduce piedici parțiale, așa cum un mic baraj poate încetini cursul unui fluviu fără a-l împiedica să curgă. Din acest număr fac parte demersurile neconsiderate ale unor adepți mai zeloși decât prudenți, care nu calculează suficient atingerea faptelor sau a cuvintelor lor. Astfel, produc asupra persoanelor încă neinițiate în doctrină o impresie defavorabilă, mult mai potrivită să le îndepărteze decât diatribele adversarilor.

Spiritismul este, fără îndoială, foarte răspândit, dar ar fi și mai mult dacă toți adepții ar fi ascultat întotdeauna sfaturile prudenței și ar fi știut să se mențină într-o rezervă înțeleaptă. Trebuie, fără îndoială, să ținem seama de intenția lor, dar este sigur că mai mult de unul a justificat proverbul: Mai bine un dușman declarat decât un prieten inabil. Ceea ce este mai rău în aceasta, este faptul că furnizează arme adversarilor care știu să exploateze cu abilitate o inabilitate. Așadar, nu ar fi îndeajuns în a recomanda Spiritiștilor să reflecteze profund înainte de a acționa. Într-un asemenea caz, prudența poruncește ca nimeni să nu se bazeze pe propria opinie personală. Astăzi, când din toate părțile se formează grupuri sau societăți, nimic nu este mai simplu decât în a te pune de acord înainte de a acționa. Adevăratul Spiritist, nu are în vedere decât binele, știe să facă abnegație de amorul propriu. A crede în propria ta infailibilitate, a refuza să cedezi opiniei majorităţii și a persista pe o cale care se dovedește rea și compromițătoare, nu este caracteristica unui adevărat Spiritist; dacă nu este cazul unei obsesii, înseamnă a da dovadă de orgoliu.

Printre inabili, trebuie puse pe primul loc publicațiile intempestive sau excentrice, pentru că acestea sunt faptele care au cea mai mare repercusiune. Niciun Spiritist nu ignoră faptul că Spiritele sunt departe de a poseda știința supremă; multe dintre ele știu mai puțin decât unele persoane și, asemenea acestora, nu încetează totuși să aibă pretenția că știu totul. Au asupra tuturor lucrurilor propria lor opinie, care poate fi justă sau falsă. Acum, asemenea persoanelor, în general cei care au ideile cele mai false sunt cei mai încăpățânați. Acești falși savanți vorbesc despre orice, construiesc sisteme, creează utopii sau dictează cele mai excentrice lucruri și se bucură să găsească interpreți indulgenți și creduli care le acceptă elucubrațiile cu ochii închiși. Acest gen de publicații au inconveniente foarte grave, căci însuși mediumul abuzat, sedus cel mai adesea de un nume apocrif, le prezintă ca lucruri serioase de care critica se folosește cu nerăbdare pentru a denigra Spiritismul, în timp ce, cu mai puțină prezumție, i-ar fi fost suficient să ceară sfatul colegilor săi pentru a se lămuri. Este destul de rar ca, în acest caz, mediumul să nu cedeze la injoncțiunea unui Spirit care dorește, din nefericire, la fel ca anumite persoane, să aibă tipărită opera sa cu orice preț. Dacă ar avea mai multă experiență, ar ști că Spiritele cu adevărat superioare dau sfaturi, dar nu se impun și nu flatează niciodată, iar orice prescripție imperioasă este un semn suspect.

Când Spiritismul va fi complet stabilit și cunoscut, publicațiile de acest gen nu vor mai avea alte inconveniente decât au tratatele științifice relele din zilele noastre; însă la început, am repetat, ele au o parte foarte neplăcută. Nu se poate, deci, în materie de publicitate, aduce prea multă circumspecție și nici calcula cu prea multă grijă efectul care poate fi produs asupra cititorului. În concluzie, este o gravă eroare să se creadă cineva obligat să publice tot ceea ce dictează Spiritele, deoarece, dacă există unele bune și luminate, există și altele rele și ignorante. Este important să se facă o alegere foarte riguroasă a comunicărilor lor și să fie înlăturat tot ceea ce este inutil, nesemnificativ, fals sau de natură să producă o impresie greșită. Trebuie să semene, fără îndoială, dar să semene grâul bun și la timpul potrivit.

Să trecem la un subiect și mai grav, trădătorii. Adversarii Spiritismului – cel puțin o parte dintre ei, căci pot exista și unii de bună credință – nu sunt, după cum se știe, toți scrupuloși în alegerea mijloacelor; pentru aceștia, totul este permis în război, iar atunci când nu pot cuceri o cetate prin asalt, o minează dedesubt. În lipsa unor motive întemeiate, care sunt arme loiale, îi vedem în fiecare zi revărsând asupra Spiritismului minciuni și calomnii. Calomnia este odioasă, știu bine acest lucru, iar minciuna poate fi dezmințită, de aceea caută fapte pentru a se justifica. Dar cum să găsești fapte compromițătoare la oameni serioși, dacă nu le produci tu însuți sau cei afiliați? Pericolul nu este în atacurile cu o violență fățișă, nici în persecuții, nici chiar în calomnie, după cum am văzut. Însă, este în intrigile oculte folosite pentru a discredita și a ruina Spiritismul prin el însuși. Vor reuși? Acest lucru îl vom examina în curând.

Am atras deja atenția asupra acestei manevre în relatarea călătoriei noastre din 1862 (pagina 45), pentru că, pe drumul nostru, vom primi trei săruturi de la Iuda de care nu ne-am lăsat păcăliți, deși nu am manifestat nimic; în plus, am fost preveniți înainte de plecare, la fel și în privința capcanelor ce aveau să ne fie întinse. Totuși, am rămas atenți, siguri fiind că, într-o zi, acestea se vor da de gol, căci este la fel de greu pentru un Spiritist fals să imite întotdeauna un Spiritist adevărat, pe cât este pentru un Spirit rău să simuleze un Spirit superior; nici unul, nici altul nu pot susține pentru mult timp rolul lor.

Din mai multe localități ni se semnalează indivizi, bărbați sau femei, cu antecedente și relații suspecte, al căror zel aparent pentru Spiritism nu inspiră decât o încredere foarte mediocră. Nu ne surprinde să întâlnim pe cei trei Iuda despre care am vorbit: există atât la baza cât și în vârful scării. Din partea lor este adesea mai mult decât zel: este entuziasm, o admirație fanatică. După ei, devotamentul lor include sacrificiul propriilor interese și, cu toate acestea, nu atrag nicio simpatie: un fluid nesănătos pare să-i înconjoare, iar prezența lor la reuniuni răspândește acolo o mantie de gheață. Să adăugăm că există unii ale căror mijloace de existență devin o problemă, mai ales în provincie, unde toată lumea se cunoaște.

Ceea ce caracterizează în principal pe acești pretinși adepți este tendința lor de a scoate Spiritismul din căile prudenței și ale moderației prin dorința lor arzătoare de a triumfa adevărul; să promoveze publicații excentrice, de a se extazia în admirație în fața celor mai ridicole comunicări apocrife, pe care au grijă să le răspândească; de a provoca, în adunări, subiecte compromițătoare despre politică și religie, totdeauna pentru triumful adevărului, care nu trebuie ținut sub obroc. Laudele lor despre oameni și lucruri sunt lovituri mult mai dureroase decât flatante: aceștia sunt fanfaronii Spiritismului.

Alții sunt mai adulatori și mai ipocriți. Sub privirea lor oblică și cu vorbe mieroase, răspândesc discordia în timp ce predică unitatea. Aruncă, în mod abil, pe tapet întrebări iritante sau jignitoare, subiecte menite să provoace disidențe. Incită o gelozie de preponderență între diferite grupuri și ar fi încântați să îi vadă aruncându-și pietre și, profitând de unele divergențe de opinie pe anumite chestiuni de formă sau fond, de cele mai multe ori provocate, ridică steagul împotriva steagului.

După cum spun unii, fac un consum înspăimântător de cărți spiritiste, pe care librării abia le observă și fac o propagandă excesivă; dar, din întâmplare, alegerea adepților lor este nefericită. O fatalitate îi face să se adreseze, de preferință, unor persoane exaltate, cu idei obtuze sau care au dat deja semne de aberație. Apoi, într-un caz pe care îl deplâng strigând peste tot, se constată că aceste persoane se ocupau de Spiritism, despre care, de cele mai multe ori nu înțelegeau nici măcar un cuvânt. Cărțile spiritiste pe care acești apostoli zeloși le distribuie cu generozitate adaugă adesea, – nu critici, căci ar fi inabili – ci cărți de magie și vrăjitorie, sau scrieri politice puțin ortodoxe, sau diatribe ignobile contra religiei, astfel încât, în orice caz, fortuit sau nu, la o verificare, să se poată confunda întreg ansamblul.

Cum este mai comod să ai lucrurile la îndemână, pentru a avea tovarăși docili, ceea ce nu se găsește peste tot, unii organizează sau fac să se organizeze reuniuni în care se ocupă preferențial, cu exact ceea ce Spiritismul recomandă să nu fie abordat și au grijă să atragă străini care nu sunt întotdeauna prieteni. Aici, sacru și profan sunt în mod nedemn confuze. Numele cele mai venerate sunt combinate cu practicile cele mai ridicole de magie neagră, însoțite de semne și cuvinte cabalistice, talismane, trepiede sibiline și alte accesorii; unii adaugă, ca supliment și uneori ca produs lucrativ, cartomanție, chiromanția, zațul de cafea, somnambulismul plătit etc.

Spiritele complăcute, care găsesc acolo interpreți la fel de complăcuți, prezic viitorul, spun norocul, descoperă comorile ascunse și unchi din America, indică, la nevoie, cursul Bursei și numerele câștigătoare la loterie. Apoi, într-o bună zi, justiția intervine sau se citește într-un ziar relatarea unei sesiuni de spiritism la care autorul a asistat și în care povestește ceea ce a văzut cu proprii săi ochi.

Încercați să aduceți pe toate aceste persoane la idei mai sănătoase? Ar fi o muncă în van și se înțelege de ce: rațiunea și latura serioasă a Doctrinei nu sunt treaba lor; acesta este lucrul care mâhnește cel mai mult; a le spune că dăunează cauzei, că dau arme dușmanilor săi, înseamnă a-i măguli, căci scopul lor este acela de a o discredita, lăsând însă aparența că o apără. Instrumente, acele persoane nu se tem nici să-i compromită pe alții împingându-i sub incidența legii, nici să se pună pe ei înșiși, pentru că știu că acolo găsesc compensație.

Rolul lor nu este întotdeauna identic; variază potrivit poziției sociale, aptitudinilor, naturii relațiilor și a elementului care îi face să acționeze. Totuși, obiectivul rămâne mereu același. Nu toți folosesc mijloace la fel de grosolane, dar care nu sunt cu nimic mai puțin perfide. Citiți anumite publicații așa-numite simpatizante cu ideea, chiar și în aparentă defensivă față de idee, cântăriți toate gândurile și vedeți dacă uneori, alături de o aprobare pusă ca acoperire și etichetă, nu descoperiți, aruncată la întâmplare, o idee insidioasă, o insinuare cu dublu sens, un fapt relatat într-un mod ambiguu și care poate fi interpretat într-un sens defavorabil. Printre ele sunt unele mai puțin mascate și care, sub mantia Spiritismului, sunt evident făcute în vederea suscitării dezbinării printre adepți. 

Ne vor întreba, fără îndoială, dacă toate turpitudinile despre care tocmai am vorbit sunt, în mod invariabil, rezultatul unor manevre oculte sau al unei comedii jucate cu un obiectiv interesat și dacă nu pot fi, de asemenea, consecința unui impuls spontan. Cu alte cuvinte, dacă toți spiritiștii sunt oameni de bun-simț și incapabili să se înșele?

A pretinde că toți spiritiștii sunt infailibili ar fi la fel de absurd ca pretenția adversarilor noștri de a avea singuri privilegiul rațiunii. Dar dacă există unii care se înșală, aceasta înseamnă că se amăgesc asupra sensului și obiectivului doctrinei; în acest caz, opinia lor nu poate fi lege, și este ilogic sau neloial, după intenție, să se ia ideea individuală drept idee generală și să se exploateze o excepție. La fel ar fi dacă s-ar lua aberațiile câtorva savanți drept reguli ale științei. Acestora le vom spune: Dacă vreți să știți de ce parte se află prezumția de adevăr, studiați principiile admise de imensa majoritate, dacă nu chiar de unanimitatea absolută, a spiritiștilor din întreaga lume.

Credincioșii de bună-credință se pot, desigur, înșela și nu este o crimă că nu gândesc ca noi. Dacă, printre turpitudinile relatate mai sus, s-ar afla unele care ar fi rodul unei opinii personale, nu s-ar putea vedea în ele decât abateri izolate și regretabile. Totuși, ar fi nedrept să fie aruncată responsabilitatea asupra doctrinei care le repudiază în mod deschis; dar dacă spunem că ele pot fi rezultatul unor manevre interesate, este pentru că tabloul nostru este făcut după modele reale. Acum, cum acestea sunt singurul lucru de care Spiritismul trebuie cu adevărat a se teme de moment, invităm toți adepții sinceri să rămână în gardă, astfel evită capcanele care li s-ar putea întinde. În acest sens, ar trebui să fie destul de circumspecți în privința elementelor pe care le introduc în reuniunile lor și să respingă, cu grijă, orice sugestie care ar tinde să le denatureze caracterul esențialmente moral. Menținând acolo ordinea, demnitatea și gravitatea care se cuvin unor oameni serioși ocupați cu un lucru serios, vor închide accesul celor rău intenționați, care se vor retrage atunci când vor recunoaște că nu au nimic de făcut acolo. Din aceleași motive, trebuie să refuze orice solidaritate cu reuniunile formate în afara condițiilor prescrise de rațiunea sănătoasă și adevăratelor principii ale doctrinei, dacă acestea nu pot fi readuse pe calea cea bună.

După cum se vede, există cu siguranță o mare diferență între trădători și prieteni inabili dar, fără să vrea, rezultatul poate fi același: discreditarea doctrinei. Nuanța care-i separă se află doar în intenție, ceea ce face ca uneori să poată fi confundați și, văzându-i servind interesele părții adverse, să se presupună că au fost câștigați de aceasta. Circumspecția este deci, mai ales în acest moment, mai necesară ca niciodată, întrucât nu trebuie uitat că vorbele, faptele sau scrierile imprudente sunt exploatate și că adversarii sunt încântați să poată afirma că ele provin de la Spiritiști.

În această stare de lucruri, se înțelege care sunt armele pe care speculația, datorită abuzurilor la care poate da naștere, poate oferi denigratorilor pentru a sprijini acuzația lor de jonglerie. Poate, deci, în anumite cazuri, să fie o capcană întinsă de care trebuie să ne ferim. Acum, întrucât nu există jonglerie filantropică, abnegația și dezinteresul absolut al mediumilor răpesc denigratorilor unul dintre cele mai puternice mijloace de denigrare, punând capăt oricărei discuții pe această temă.

A împinge neîncrederea până la exces ar fi, fără îndoială, o greșeală gravă, dar într-un timp de luptă și atunci când se cunoaște tactica dușmanului, prudența devine o necesitate care nu exclude, de altfel, nici moderația, nici observația conveniențelor de la care nu trebuie să ne abatem niciodată. Nu ne-am putea, de altfel, înșela asupra caracterului adevăratului Spiritist. În purtarea sa există o franchețe care sfidează orice suspiciune, mai ales, atunci când este confirmată de aplicarea principiilor doctrinei.

Chiar dacă se ridică steag contra steag, așa cum caută să facă antagoniștii noștri, viitorul fiecăruia este subordonat gradului de consolare și de satisfacție morală care îl oferă; un sistem nu poate prevala asupra altuia decât cu condiția de a fi mai logic, iar opinia publică rămâne judecătorul suprem; în orice caz, violența, insultele și acrimonia sunt antecedente nefaste și o recomandare chiar mai rea. Rămâne de examinat consecințele acestei stări de lucruri. Aceste manevre pot, fără îndoială, să aducă temporar unele perturbări parțiale, prin urmare trebuie dejucate pe cât posibil. Totuși, ele nu ar putea dăuna viitorului; mai întâi pentru că nu vor dura, fiind doar o manevră a opoziției care va cădea prin forța lucrurilor; în al doilea rând, pentru că, oricât s-ar spune sau s-ar face, nu se va putea niciodată priva doctrina de caracterul său distinctiv, de filosofia sa rațională și nici de morala sa consolatoare. Oricât de mult s-ar tortura și denatura, făcând Spiritele să vorbească după bunul plac sau adunând comunicații apocrife pentru a stârni contradicții și a face opoziție, nu va putea prevala o învățătură izolată, chiar dacă ar fi adevărată și nu presupusă, contra celei care este transmisă din toate părțile. Spiritismul se distinge de toate celelalte filosofii prin faptul că nu este produsul concepției unui singur om, ci al unei învățături pe care oricine o poate primi în toate colțurile lumii, fiind aceasta consacrarea primită de Cartea Spiritelor. Această carte, scrisă fără echivoc și la îndemâna oricărei inteligențe, va rămâne întotdeauna expresia clară și exactă a doctrinei și o va transmite intactă celor care vor veni după noi. Furiile pe care le incită sunt un indiciu al rolului pe care este chemată să-l joace și al dificultății de a-i opune ceva mai serios. Ceea ce a adus succesul rapid al doctrinei spiritelor sunt consolările și speranțele pe care le oferă; orice sistem care, prin negarea principiilor fundamentale, ar tinde să distrugă însăși sursa acestor consolări nu ar putea fi primit cu mai multă favoare.

Nu trebuie să pierdem din vedere că ne aflăm, așa cum am spus, în momentul tranziției și că nicio tranziție nu se produce fără conflict. Să nu ne mirăm, așadar, să vedem cum se agită pasiunile în joc, ambițiile compromise, pretențiile înșelate și fiecare încercând să recâștige ceea ce pare să-i scape, agățându-se de trecut; treptat, însă, toate acestea se sting, febra se calmează, oamenii trec, iar noile idei rămân. Spirite, elevați-vă prin gândire, priviți douăzeci de ani înainte și prezentul nu vă va neliniști.

Tradus de Societatea Spiritistă Română

Moartea episcopului de Barcelona

Revista Spiritistă- Jurnal de Studii Psihologice, anul V, nr. 8, august 1862

Ne-au scris din Spania că episcopul de Barcelona, cel care a făcut să fie arse de mâinile călăului trei sute de volume spiritiste, la 9 octombrie 1861, a murit în data de 9 a acestei luni și a fost înmormântat cu fastul obișnuit al conducătorilor Bisericii. Au trecut doar nouă luni de atunci, deja acest auto-da-fe a produs rezultatele presimțite de toată lumea, adică a grăbit propagarea Spiritismului în acea țară. Într-adevăr, repercusiunea pe care a avut-o acest act de neconceput în acest secol, a atras asupra acestei Doctrine atenția multor oameni care nu au auzit niciodată vorbind-se de ea, iar presa, indiferent de opinia sa, nu a putut rămâne tăcută.

Ostentația desfășurată în această circumstanță era, mai presus de toate, de natură să stârnească curiozitatea prin atracția fructului interzis și mai ales, prin propria importanță pe care acest gest o conferea lucrului, căci fiecare și-a spus că nu se procedează astfel pentru o tâmpenie sau un vis gol. Naturalmente, gândul s-a întors cu câteva secole în urmă și s-a spus că, nu demult, în aceeași țară, nu s-ar fi ars doar cărțile, ci și persoanele. Așadar, ce puteau să conțină cărțile demne de solemnitățile rugului? Este ce s-a dorit să se afle, iar rezultatul a fost în Spania același ca pretutindeni unde Spiritismul a fost atacat; fără atacurile batjocoritoare sau serioase de care a fost obiect, ar avea de zece ori mai puțini adepți decât are; cu cât critica a fost mai violentă și repetată, cu atât mai mult l-a evidențiat și l-a făcut să crească; atacurile anodine ar fi trecut neobservate, în timp ce fulgerele trezesc chiar și pe cei mai amorțit; se vrea să se vadă ce se întâmplă și este tot ce se solicită, siguri fiind dinainte de rezultatul examenului. Acesta este un fapt pozitiv, căci de fiecare dată când, într-o localitate, anatema a descins asupra Spiritismului din înaltul scaunului, suntem siguri că vom vedea numărul abonaților noștri crescând și noi adepții venind, dacă nu au făcut-o înainte. Spania nu putea scăpa de această consecință; astfel că nu a existat vreun spiritist care să nu se fi bucurat aflând de auto-da-feul din Barcelona, la scurt timp după aceea a urmat cel din Alicante. Chiar și mai mulți adversari au deplorat un act din care religia nu avea nimic de câștigat. În fiecare zi avem dovada incontestabilă a marșului progresiv al Spiritismului în clasele cele mai luminate ale acestei țări, unde numără adepți zeloși și fervenți.

Unul dintre corespondenții noștri din Spania, anunțându-ne moartea episcopului din Barcelona, ne îndemna în a-l evoca. Ne dispuneam în a o face și, în consecință, am pregătit câteva întrebări, când acesta s-a manifestat spontan unuia dintre mediumurile noastre, răspunzând dinainte la toate întrebările pe care voiam să i le adresăm, și înainte ca acestea să fi fost pronunțate. Comunicația sa, de un caracter cu totul neașteptat, conținea printre altele următorul pasaj:

Ajutat de șeful vostru spiritual, am putut veni să vă învăț prin exemplul meu și să vă spun: «Nu respingeți niciuna dintre ideile anunțate, pentru că într-o zi, o zi care va dura și va valora ca un secol, aceste idei acumulate vor striga ca vocea unui înger. Cain, ce-ai făcut cu fratele tău? Ce-ai făcut cu puterea noastră, care trebuia să aline și să eleve umanitatea? Omul care, în mod voluntar, trăiește orb și surd de Spirit, așa cum alții sunt de corp, va suferi, va ispăși și se va renaște pentru a relua munca intelectuală pe care trândăvia și orgoliul său l-au făcut să o evite; iar acea teribilă voce mi-a spus: Tu ai ars ideile, iar ideile te vor arde.»

Rugați-vă pentru mine; rugați-vă, căci lui Dumnezeu îi este agreabilă rugăciunea care i-o adresează cel persecutat pentru persecutorul său.

«Cel care a fost episcop și care nu mai este decât un penitent.» Acest contrast între cuvintele Spiritului și cele ale omului nu ar trebui să surprindă pe nimeni. În fiecare zi se văd persoane care gândesc altfel după moarte decât în timpul vieții, odată ce vălul iluziilor a căzut, iar aceasta este o dovadă incontestabilă de superioritate. Doar Spiritele inferioare și grosolane persistă în erorile și prejudecățile vieții terestre. În timpul vieții, episcopul din Barcelona vedea Spiritismul printr-o prismă particulară care îi denatura culorile sau, mai bine spus, nu îl cunoștea. Acum îl vede sub adevărata sa lumină, îi sondează profunzimile; vălul a căzut și pentru el Spiritismul nu mai este o simplă opinie sau o teorie efemeră, care poate fi înăbușită sub cenușă. Este un fapt; este revelația unei legi a naturii, o lege irezistibilă precum forța gravitației, o lege care, prin însăși forța lucrurilor, trebuie să fie acceptată de toți, așa cum se acceptă tot ceea ce este natural.

Iată ce înțelege acum și ceea ce îl face să spună că: « Ideile pe care a vrut să le ardă, îl vor arde », cu alte cuvinte, vor prevala prejudecățile care l-au făcut să le condamne. Așadar, nu îl putem învinovăți, din trei motive că adevăratul spiritist nu are resentimente față de nimeni, nu păstrează ranchiună, uită ofensele și, urmând exemplul lui Hristos, își iartă dușmanii; în al doilea rând, departe de a ne fi prejudiciat, episcopul ne-a ajutat; în fine, în al treilea rând reclamă de la noi rugăciunea celui persecutat pentru persecutorul său, ca fiind cea mai agreabilă lui Dumnezeu, un gând plin de caritate, demn de umilință creștină pe care o revelează aceste ultime cuvinte: «Cel care a fost episcop și care nu mai este decât un penitent.» O frumoasă imagine a demnităților terestre lăsate la marginea mormântului, pentru a ne prezenta înaintea lui Dumnezeu așa cum suntem, fără ostentația care impresionează oamenii. Spiritiști, să-i iertăm răul pe care a vrut să ni-l facă, așa cum am dori ca ofensele noastre să ne fie iertate și să ne rugăm pentru el la aniversarea a auto-da-feului din 9 octombrie 1861.

Tradus de Societatea Spiritistă Română

Revista Spiritistă – Jurnal de Studii Psihologice,

anul I, nr. 11, noiembrie 1858

De mai multe ori am fost întrebați de ce nu răspundem, în jurnalul nostru, la atacurile anumitor publicați îndreptate contra Spiritismului în general, contra partizanilor săi și uneori chiar împotriva noastră. Credem că, în anumite cazuri, tăcerea este cel mai bun răspuns. Există, de asemenea, un gen de polemică din care am făcut o lege a abținerii: este aceea care poate degenera în personalism; nu numai că ne repugnă, dar ne-ar lua un timp pe care l-am putea folosi mai util și ar fi mai puțin interesante pentru cititorii noștri, care se abonează pentru a fi instruiți și nu să audă diatribe mai mult sau mai puțin spirituale; acum, odată angajați pe această cale, ar fi dificil să ieșim din ea. Iată, de ce preferăm să nu intrăm și credem că Spiritismul nu poate câștiga decât în ​​demnitate. Până acum, nu trebuie decât să ne aplaudăm pentru moderația noastră; nu ne vom abate și nu vom oferi niciodată satisfacție amatorilor de scandal.

Dar există polemici și polemici; există una în fața căreia nu vom recula niciodată: este discuția serioasă despre principiile pe care le profesăm. Totuși, chiar și aici trebuie făcută o distincție; dacă nu este vorba decât despre atacuri generale dirijate contra doctrinei, fără un alt obiectiv determinat decât cel de a critica și din partea oamenilor care au tendința de a respinge tot ceea ce nu înțeleg, nu merită să fie tratate; terenul pe care-l câștigă în fiecare zi Spiritismul este un răspuns suficient de peremptoriu și ar trebui să le demonstreze că sarcasmul lor nu a produs prea mult efect; de asemenea, remarcăm că focul continuu de glume la care partizani doctrinei au fost supuși odinioară se stinge puțin câte puțin. Unu se întreabă dacă există ceva de râs, când vezi atât de mulți oameni eminenți adoptând aceste idei noi; unii nu râd decât cu jumătate de gură și din obișnuință, în timp ce mulți alții nu mai râd deloc și așteaptă.

Să remarcăm încă, că printre critici, există multe persoane care vorbesc fără să cunoască tema, fără să se deranjeze să aprofundeze. Pentru a le răspunde ar trebui să reîncepem fără încetare explicațiile cele mai elementare și să repetăm ce am scris, lucru pe care îl credem inutil. Nu se întâmplă la fel cu cei care au studiat și care nu au înțeles totul, cei care vor în mod serios să se clarifice care suscită obiecții în cunoștință de cauză și cu bună-credință; în acest domeniu acceptăm controversa, fără a ne flata că vom rezolva toate dificultățile, ceea ce ar fi prea prezumpțios. Știința Spiritistă debutează și nu ne-a spus încă toate secretele sale, oricare ar fi minunile pe care ni le-a dezvăluit. Ce știință nu are încă fapte misterioase și inexplicabile? Confesăm, așadar, fără pudoare insuficiența asupra tuturor punctelor la care nu ne va fi posibil să răspundem. Așadar, departe de a respinge obiecțiile și întrebările, le solicităm, cu condiția să nu fie inutile și să nu ne facă să pierdem timpul cu futilități, pentru că este un mijloc de iluminare.

Aceasta este ceea ce numim o polemică utilă și așa va fi mereu, atunci când va avea loc între oameni serioși care se respectă suficient de mult încât să nu se abată de la conveniențe. Se poate gândi diferit și să nu ne estimăm mai puțin. Ce căutăm toți, în definitiv, în această temă palpitantă și fecundă a Spiritismului? Să ne lumineze; noi, în primul rând, căutăm lumina, de oriunde vine ea, iar dacă emitem propriul nostru mod de a vedea, nu este decât o opinie individuală pe care nu pretindem să o impunem nimănui; o lăsăm în discuție și suntem totalmente pregătiți să renunțăm la ea dacă ni se demonstrează că suntem în eroare. Această polemică o facem în fiecare zi în Revista noastră prin răspunsurile sau refutările colective de care profităm ocazia în a face despre un articol sau altul, iar cei care ne fac onoarea de a ne scrie vor găsi mereu acolo răspunsul la ceea ce ne cer, când nu ne este posibil să-l dăm individual în scris, ceea ce timpul material nu ne permite întotdeauna. Întrebările și obiecțiile lor sunt toate subiecte de studiu de care profităm pentru noi înșine și pe care suntem fericiți să le împărtășim cu cititori noștri, tratându-le pe măsură ce circumstanțele ne conduc la fapte care pot fi legate de ele. De asemenea, ne face plăcere să dăm în mod verbal explicații care ne pot fi solicitate de persoanele care ne onorează cu vizita lor, iar în aceste conferințe marcate de o bunăvoință reciprocă, ne luminăm reciproc.

Tradus de Societatea Spiritistă Română

Revista Spiritistă – Jurnal de Studii Psihologice, anul 4, nr. 12, decembrie 1863

Un publicist distins pentru a cărui caracter profesăm cea mai profundă stimă și a cărui simpatie față de Filozofia Spiritistă, dar căruia utilitatea învățăturii Spiritelor nu i-a fost demonstrată încă, ne scrie următoarele:

«Cred că umanitatea a fost de foarte mult timp în posesia principiilor pe care le-ați expus, principii pe care le iubesc și le apăr fără ajutorul comunicaților spiritiste, cu aceasta nu vreau să spun, rețineți bine, că neg ajutorul luminilor divine. Fiecare dintre noi primește acest ajutor într-o anumită limită, potrivit gradului de bunăvoință, a iubiri sale față de aproape și, de asemenea, conform misiunii pe care o are de îndeplinit în timpul șederii sale pe pământ. Nu știu, dacă v-au pus comunicațiile voastre în posesia unei singure idei, a unui singur principiu care nu a fost cu anterioritate expus de seria de filozofi și gânditori care, de la Confucius la Platon, la Moise, Iisus Hristos, Sfântul Augustin, Luther, Diderot, Voltaire, Condorcet, Sfântul Simon etc., au făcut să progreseze umila noastră planetă. Nu cred, iar dacă greșesc, vă voi fi foarte recunoscător pentru efortul pe care îl veți face pentru a demonstra eroarea mea. Consemnați bine că nu condamn procedeele voastre spiritiste: le cred inutile pentru mine etc..»

Dragul meu domn, o să răspund în câteva cuvinte la întrebarea ta. Nu am nici talentul și nici elocvența ta, dar voi încerca să fiu clar, nu numai pentru tine, ci și pentru cititorii mei, cărora răspunsul meu le poate servi drept învățătură. De aceea o fac prin intermediul jurnalului meu.

În primul rând, voi spune că există două opțiuni: fie comunicațiile cu Spiritele există, fie nu există. Dacă nu există, milioane de persoane care se comunică zilnic cu ele își fac o stranie iluzie, iar eu însumi aș fi avut o idee singulară de a le atribui ceea ce mi-aș fi putut face un merit; dar nu este atât de util în a discuta acest punct, deoarece nu-l contestați. Dacă această comunicație există, trebuie să aibă utilitatea sa, pentru că Dumnezeu nu face nimic inutil; acum, această utilitate reiese nu numai din această învățătură, dar încă și mai presus de toate din consecințele acestei învățături, după cum vom vedea în curând.

Voi spuneți că aceste comunicații nu învață nimic nou aparte de ceea ce au învățat toți filozofii după Confucius, de unde trageți concluzia că sunt inutile. Proverbul: «Nu este nimic nou sub soare» este perfectamente adevărat, iar Edouard Fournier a demonstrat-o în mod clar în interesanta sa operă Vieux neuf; ceea ce a spus despre operele industriei este de asemenea adevărat în materie de filosofie, și aceasta dintr-un motiv foarte simplu: că marile adevăruri sunt din toate timpurile și, în toate timpurile, au trebuit să fie revelate oamenilor de geniu. Doar pentru că un om a formulat o idee rezultă că cel care o formulează după el, va fi inutil? Socrate și Platon nu au enunțat principii morale identice cu cele ale lui Isus? Trebuie conclus că doctrina lui Isus a fost o superfluitate? În acest sens, foarte puține lucrări ar fi de o utilitate reală, deoarece, în cea mai mare parte, se poate spune că altcineva a avut același gând și că a fost suficient să recurgă la el. Tu însuți, dragul meu domn, care îți consacri talentul tău la triumful ideilor de progres și libertate, ce spui de ce nu au spus alți o sută înaintea ta? Ar trebui să se concludă din aceasta că trebuie să tăceți? Să nu credeți. Confucius, de exemplu, proclamă un adevăr, apoi vin după el, unul, doi, trei, alții o sută de oameni, îl dezvoltă, îl completează și îl prezintă sub altă formă, astfel încât acest adevăr, care rămăsese în uitare în arhivele istoriei și privilegiul câtorva erudiți, se popularizează, se infiltrează în mase și termină în a deveni o credință comună. Ce s-ar fi întâmplat cu ideile filozofilor antici dacă nu ar fi fost preluate din fundamentele sale de scriitorii moderni? Câți le-ar cunoaște astăzi? Așa că, fiecare, la rândul său vine să dea lovitura sa de ciocan.

Așadar, să presupunem că Spiritele nu au învățat nimic nou; că nu au revelat nici cel mai mic adevăr nou; că nu au făcut, într-un cuvânt, decât să repete toate cele pe care le-au profesat apostolii progresului, așadar, nu înseamnă nimic aceste principii învățate astăzi de vocile lumii invizibile, în toate părțile lumii, în interiorul tuturor familiilor și de la palat până la cabană? Nu înseamnă nimic, așadar, aceste milioane de lovituri de ciocan date în fiecare zi, la orice oră și pretutindeni?  Credeți că masele nu sunt mai atinse și mai impresionate de maximele venite de la părinți sau prieteni lor decât cele a lui Socrate și Platon, pe care nu le-au citit niciodată sau pe care le cunosc doar după nume? Cum, tu, dragul meu domn, care combați abuzurile de toate tipurile, poți să disprețuiești un asemenea auxiliar? Un auxiliar care bate la toate ușile, bravând toate consemnele și toate măsurile inchizitoriale? Acest auxiliar solitar, veți avea într-o zi dovada, că va triumfa asupra oricărei rezistențe, pentru că învinge abuzurile de la bază sprijinindu-se pe credința care se stinge și pe care el vine să o consolideze.

Tu predici fraternitatea în termeni elocvenți, e foarte bine și te admir; însă, ce este fraternitatea cu egoism? Egoismul va fi întotdeauna piatra de poticnire în realizarea celor mai generoase idei; exemplele vechi și recente nu vor lipsi ca să susțină această propunere. Prin urmare, trebuie smuls răul din rădăcini și pentru aceasta, combaterea egoismului și orgoliului care au făcut și vor face să avorteze proiectele cele mai bine concepute. Și cum să se distrugă egoismul sub imperiul ideilor materialiste care concentrează acțiunea omului asupra vieții prezente? Pentru cel care nu așteaptă nimic după această viață, abnegația nu are nici un motiv de a fi; sacrificiul este o înșelăciune, pentru că ar trebui profitat de scurtele bucurii ale acestei lumii. Acum, cine dă această credință inalterabilă în viitor mai bine decât Spiritismul?

Cum Spiritismul a reușit să triumfe asupra incredulității a unui număr atât de mare de persoane, să supună atâtea pasiuni rele, dacă nu prin dovezile materiale pe care le dă, și cum poate să dea aceste dovezi fără rapoartele stabilite cu cei care nu mai sunt pe pământ? Nu înseamnă nimic, așadar, să fi învățat persoanele de unde vin, unde merg și viitorul care le este rezervat? Solidaritatea pe care o învață nu mai este o simplă teorie, este o consecință forțată a relațiilor care există între morți și vii; relații care fac din fraternitatea dintre oamenii vii nu doar o datorie morală, ci o necesitate, pentru că este de interes pentru viața viitoare.

Ideile de caste, prejudecățile aristocratice, produse de orgoliu și egoism nu au fost, în toate timpurile, un obstacol pentru emanciparea maselor? E suficient să se spună în teorie celor privilegiați din naștere și avere: «Toți oamenii sunt egali!» Evanghelia a fost suficientă pentru a persuada creștini posesorii de sclavi, iar acești sclavi sunt frații lor? Acum, ce poate distruge aceste prejudecăți, ce este mai echitabil pentru toți decât certitudinea că în ultimele ranguri ale societății se găsesc ființe care au ocupat vârful scării sociale; că printre slujitorii noștri, printre cei cărora le dăm pomană, se pot găsi rude, prieteni, oameni care ne-au dat ordine; că, în fine, cei care sunt la înălțime acum pot descinde până la ultima treaptă? Este, așadar, o învățătură sterilă pentru umanitate? Această idee este nouă? Nu. Mai mult de un filozof a emis și a prezentat această mare lege a justiției divine. Nu înseamnă nimic în a da o dovadă palpabilă, evidentă? Cu multe secole înainte de Copernic rotunjimea și mișcarea pământului au fost stabilite ca principii de Galilei și Newton; acești savanți au venit să demonstreze ceea ce alți nu au făcut decât să bănuiască; la fel se întâmplă cu Spiritele care vin să dovedească marile adevăruri, care au rămas în stare de litere moarte pentru marea majoritate, dându-le drept bază o lege a naturii.

Ah, dragul meu domn! Dacă ați ști ca și mine câte persoane, care ar fi fost obstacole în realizarea ideilor umanitare, și-au schimbat maniera de a vedea și au devenit astăzi campioni, mulțumită Spiritismului, nu ați spune că învățătura Spiritelor este inutilă; l-ați binecuvânta ca pe o ancoră de salvare a societății și ați dori cu ardoare propagarea sa. Este, așadar, învățătura filosofilor care le lipsea acelor persoane? Nu, pentru că majoritatea sunt oameni luminați, dar pentru ei filozofii erau visători, utopici, vorbăreți. Ce spun? Revoluționari. A fost necesar să le atingă inima, iar cine le-a atins-o au fost vocile de dincolo de mormânt care s-au auzit în propria lor casă.

Dați-mi voie, dragă domn, să rămân aici pentru astăzi; abundența materialului mă forțează să amân până în numărul următor chestiunea luată în considerare dintr-un alt punct de vedere.

Tradus de Societatea Spiritistă Română

Revista Spiritistă – Revista de Studii Psihologice, Anul 6, nr. 3, martie 1863

O adevărată cruciadă are loc, în acest moment, în contra spiritismului, așa cum ne-a fost anunțat; din diverse părți suntem informați despre scrieri, discursuri și chiar acte de violență și intoleranță; toți spiritiștii trebuie să se bucure, pentru că este o probă evidentă că spiritismul nu este o himeră. S-ar face atâta scandal pentru o muscă zburătoare?

Ceea ce incită, mai ales, această mare coleră, este prodigioasa rapiditate cu care noua idee se propagă în ciuda a tot ceea ce au făcut pentru a o opri. De asemenea, adversarii noștri, forțați de evidența de a recunoaște că acest progres invadează rangurile cele mai luminate ale societății și chiar oamenii de știință, sunt reduși să deplore acest impuls fatal care conduce întreaga societatea la Petites-Maisons[1]. Batjocora și-a epuizat arsenalul de huiduieli și sarcasm, iar această armă despre care se spune că este atât de teribilă, care nu a putut să aibă aprobarea majorității, dovedește ca nu există nici un motiv în a se râde. Nu este mai puțin evident că batjocora nu a îndepărtat nici un partizan al doctrinei, nici pe departe, partizani au augmentat văzând cu ochi. Motivul pentru aceasta este foarte simplu: s-a recunoscut cu promptitudine tot ce este profund religios în această doctrină, care atinge fibrele cele mai sensibile ale inimii, care elevă sufletul spre infinit, ceea ce face să-l recunoască pe Dumnezeu pe cei care L-au ignorat. Această Doctrină a smuls atâți oameni din disperare, calmând atâtea dureri, cicatrizând atâtea răni morale, încât ridiculele și mediocrele glume revărsate asupra ei au inspirat mai mult dezgust decât simpatie. În van s-au străduit batjocoritorii să-i facă pe oameni în a se râde pe seama doctrinei: sunt lucruri de care în mod instinctiv simțim că nu putem râde fără a profana.

Totuși, dacă anumite persoane, nu cunosc doctrina decât prin glumele celor care fac glume de prost gust, s-ar fi putut crede că a fost doar un vis fără sens, o elucubrație a unui creier deteriorat, că ce se întâmplă este bine conceput pentru a-i dezamăgi. Auzind atâtea declamații furibunde, acele persoane trebuie să-și spună că este mai serios decât credeau.

Populația se poate partaja în trei clase: credincioși, increduli și indiferenți. Dacă numărul credincioșilor se centuplă de câțiva ani, nu poate fi decât în ​​detrimentul celorlalte două categorii. Însă Spiritelor care dirijează mișcarea li s-a părut că lucrurile nu merg încă suficient de repede. Spiritele și-au spus că există încă multe persoane care nu au auzit de Spiritism, mai ales în zonele rurale; deja este  timpul ca Doctrina să penetreze acolo; de asemenea, trebuie treziți indiferenții amorțiți. Batjocura și-a făcut oficiu de propagandă involuntară, dar a tras toate săgețile din tolba sa, iar săgețile pe care le trage încă sunt tocite; acum este un foc prea palid.

Este necesar de ceva mai viguros, care să facă mai mult zgomot decât pălăvrăgeala din foiletoane, să răsune chiar și în singurătate; este necesar să se audă vorbindu-se de Spiritism până și în ultimul sat. Când artileria răsună, toată lumea va întreba: «Ce este?» și va dori să vadă.

Când am făcut mica publicație: Spiritismul în cea mai simplă expresie, i-am întrebat pe ghizii noștri spirituali ce efect va produce. Ni s-a răspuns: «Va produce un efect la care nu vă așteptați, adică, adversarii voștri vor fi furioși să vadă o publicație destinată, la un preț extrem de scăzut, să fie distribuită în masă și să penetreze peste tot. Ți-a fost anunțată o mare mobilizare de ostilități, publicația ta va fi semnalul. Nu te preocupa, cunoști finalitatea. Se vor înfuria din cauza dificultății în a-ți refuta argumentele.» «Astfel -am spus- această publicație, care ar trebui vândută cu 25 de cenți, va fi oferită cu 2. » Ce s-a întâmplat a justificat aceste predicții și ne felicităm pentru aceasta.

Tot ce se întâmplă, pe de altă parte, a fost prevăzut și trebuia să fie spre binele cauzei. Când veți vedea vreo mare manifestare ostilă, departe de a vă speria, bucurați-vă, căci s-a spus: «Tunetul fulgerului va fi semnalul apropierii timpurilor prezise.» Rugați-vă atunci, frații mei; rugați-vă, mai ales, pentru dușmanii voștri, căci vor fi luați de un adevărat vârtej.

Dar nu este încă totul consumat; flacăra rugului din Barcelona nu s-a ridicat suficient de sus. Dacă ea se reînnoiește în vreo parte, aveți grija să o stingeți, căci cu cât se elevă mai sus, cu atât mai mult se va vedea cât mai departe, ca un far, și va rămâne în amintirea generaților. Lăsa-ți, așadar, să o facă și nicăieri nu opuneți violența cu violență; amintiți-vă că Hristos i-a spus lui Petru să-și pună spada înapoi în teacă. Nu imitați sectele care s-au sfâșiat reciprocamente în numele unui Dumnezeu al păcii, pe care fiecare cheamă în ajutor în furiile lor. Adevărul nu se demonstrează prin persecuție, ci prin raționament; în toate timpurile, persecuțiile au fost arma cauzelor rele și a celor care preferă triumful forței brute în loc de cel al rațiunii. Persecuția este un mod rău de persuasiune; îl poate momentan abate pe cel slab, să-l convingă, niciodată; pentru că, chiar și în angoasa în care a fost cufundat, va exclama, așa cum a făcut Galileo în închisoarea sa:« e pur si move ![2]» A recurge la persecuție, este o probă care se bazează puțin pe puterea logicii. Nu utilizați, așadar, niciodată represalii: opuneți-vă violenței cu blândețe și cu o inalterabilă liniște; dați înapoi dușmanilor voștri bine pentru rău; prin aceasta veți dezminți calomniile lor și îi veți forța să recunoască, că ale voastre convingeri sunt mai bune decât spun.

Calomnia! Veți spune; se poate vedea cu sânge rece doctrina noastră în mod nedemn denaturată de minciuni? Acuzată că spune ceea ce nu spune, că învață contrariu a ceea ce învață, că produce rău, în timp ce, nu produce decât bine? Propria autoritate a celor care folosesc un astfel de limbaj, nu pot să denatureze opinia publică, să retardeze progresul Spiritismului?

Fără îndoială, acesta este obiectivul lor; îl vor atinge? Aceasta este o altă chestiune și nu ezităm să spunem că vor ajunge la un rezultat complet opus: aceea a discreditării lor și a cauzei lor. Calomnia este, fără îndoială, o armă periculoasă și perfidă, dar are două tăișuri și îi rănește întotdeauna pe cei care o folosesc. A recurge la minciuni pentru a se apăra, este cea mai puternică dovadă că nu există motive întemeiate în a oferi, pentru că dacă le-ar avea, nu le-ar lipsi să le pună în valoare. A spune că un lucru este rău, dacă aceasta este opinia voastră; spuneți-l la toată lumea, dacă așa doriți, corespunde publicului se judece dacă aveți dreptate sau ați greșit. Însă a falsifica pentru a susține sentimentul vostru, a denatura, este nedemn de orice om care se respectă. În relatările operelor dramatice și literare, vom vedea adesea aprecieri foarte opuse; un critic laudă în exces ceea ce altul ridiculiza: este dreptul lor. Dar ce s-ar gândi despre cineva care, pentru a-și susține opinia sa defavorabilă, l-ar face pe autor să spună ceea ce nu spune, i-ar atribui versuri rele pentru a dovedi că poezia lui este detestabilă?

Astfel, se întâmplă cu detractorii Spiritismului: prin calomniile lor ei arată slăbiciunea propriei cauze și discreditează făcând să se vadă că au fost obligații să recurgă la acele jalnice extreme pentru a le susține. Câtă pondere poate avea o opinie bazată pe erori evidente? Unul din două lucruri: ori una din aceste erori sunt voluntare și atunci, se vede ca rea-credință; ori sunt involuntare, iar autorul dovedește inconsecvența sa vorbind despre ceea ce nu știe; în ambele cazuri pierde tot dreptul la încredere.

Spiritismul nu este o doctrină care merge în umbră; este cunoscut, principiile sale sunt formulate de o manieră clară, precisă și fără ambiguitate. Așadar, calomnia nu îl poate atinge; pentru a convinge de impostură este suficient să spui: Citește și vezi. Fără îndoială, este util să fie demascată; dar trebuie făcută cu calm, fără acrimonie nici recriminare, limitându-se în a se opune, fără discursuri superflui, ce este pentru ceea ce nu este; lăsați adversarilor voștri furia și insultele, păstrați pentru voi rolul adevăratei forțe: cel al demnității și al moderației.

Mai mult, nu ar trebui să exagerăm consecințele acestor calomnii, care poartă cu ele antidotul veninului lor și sunt în definitiv mai avantajoase decât dăunătoare. Provocând, forțamente, examinarea oamenilor serioși care vor să judece lucrurile singuri și sunt incitați din cauza importanței care i se acordă; acum, Spiritismul, departe de a se teme de examinare, o provoacă și doar se plâng de un singur lucru: că mulți oameni vorbesc despre acesta precum orbi vorbesc de culori; dar datorită grijii pe care o au adversarii noștri pentru a-l face cunoscut, acest inconvenient în curând nu va mai exista și este tot ce solicităm. Calomnia care reiese din această examinare exaltă Spiritismul în loc să-l înjosească.

Așadar, Spiritiști nu vă plângeți de aceste denaturalizări; nu vor înlătura nici una dintre calitățile Spiritismului; dimpotrivă, le vor face să iasă în evidență cu  mai multă strălucire prin contrast și se vor întoarce contra calomniatorilor în dezonoarea lor. Aceste minciuni pot avea, cu siguranță, efectul imediat de a abuza de unele persoane și chiar a-i descuraja. Dar ce înseamnă aceasta? Ce sunt câțiva indivizi în comparație cu masele? Voi înșivă știți, cât de puțin considerabil este numărul acestor indivizi. Ce influență poate avea acest lucru asupra viitorului? Acest viitor vă este asigurat: faptele consumate răspund și în fiecare zi vă aduc dovada inutilității atacurilor adversarilor noștri. Doctrina lui Hristos nu a fost calomniată, calificată de subversivă și impietate? El însuși nu a fost tratat ca ticălos și impostor? S-a neliniști pentru aceasta? Nu, pentru că știa că dușmanii Săi vor muri și Doctrina Lui va rămâne. Așa va fi și cu spiritismul. Singulară coincidență! Spiritismul nu este altceva decât chemarea la legea pură a lui Hristos și cu aceleași arme o atacă! Dar detractorii lui vor trece; este o necesitate de la care nimeni nu se poate sustrage; generația actuală se extinde în fiecare zi și, odată cu ea, se duc oamenii plini de prejudecăți din alte timpuri; cei care se elevă se nutresc cu idei noi și știți, de asemenea, că este compusă din Spirite mai avansate care trebuie să facă să domnească, în fine, legea lui Dumnezeu pe pământ. Priviți, așadar, lucrurile din înalt. Nu le priviți din punctul de vedere limitat al prezentului, ci extinde-ți privirile voastre către viitor și spune-ți: «Viitorul este al nostru; Ce contează pentru noi prezentul! Ce contează pentru noi chestiunile personale! Persoanele trec, instituțiile rămân.» Considerați că suntem într-un moment de tranziție; că asistăm la lupta dintre trecut, care dezbate și trage înapoi, și viitor care se naște și merge înainte. Care va prevala? Trecutul este vechi și caducă – vorbim despre idei – în timp ce viitorul este tânăr și merge spre cucerirea progresului care se află în legile lui Dumnezeu. Oamenii din trecut pleacă; cei din viitor vin; să știm, așadar, să așteptăm cu încredere și să ne felicităm pentru că suntem primii pionieri însărcinați cu defrișarea terenului. Dacă avem de lucru, vom primi salariul. Să lucrăm, deci, nu cu propagandă furibundă și ireflexivă, cu răbdarea și perseverența labradorului care știe timpul de care are nevoie pentru a ajunge la seceriș. Să semănăm ideea, dar să nu compromitem recolta prin semănatul intempestiv și prin nerăbdarea noastră, anticipând sezonul propriu pentru fiecare lucru. Să cultivăm mai ales plante fertile care vor doar să producă; sunt suficient de numeroase pentru a ocupa toate momentele noastre, fără a utiliza forța noastră contra rocilor imobile de care Dumnezeu se va ocupa să scuture sau să dezrădăcineze când vine momentul, pentru că dacă El are puterea de a ridica munți, are puterea de a-i coborî. Să vorbim fără a disimula și să spunem clar că există rezistențe, că ar fi superfluu să încercăm să le învingem și că se obstină mai mult din amor propriu sau din interes decât din convingere; ar fi o pierdere de timp în a căuta sa-i aducem către noi; nu vor ceda decât în fața forței opiniei publice. Să recrutăm adepți printre oamenii de bunăvoință, care nu lipsesc; să augmentăm falanga tuturor celor care, obosiți de îndoială și speriați de neantul materialist, nu cer decât să creadă, iar în curând numărul lor va fi astfel încât ceilalți vor ajunge să renunțe în fața evidenței. Deja, acest rezultat se manifestă și așteptați să vedeți, în curând, în rândurile voastre pe cei care doar așteptați să fie ultimii.

[1] N. al T.: Spital pentru bolnavii mintali din Paris.

[2] N. de T.: fraza se traduce astfel: «și totuși se mișcă» și ar fi fost murmurată de Galileo Galilei după ce a abjurat de viziunea heliocentrică în fața instanței inchiziției.

Allan Kardec
Tradus de Societatea Spiritistă Română

1.Până în prezent, spiritiștii, deși foarte numeroși, au fost diseminați în toate țările, iar aceasta nu este una dintre caracteristicile cele mai puțin notabile ale Doctrinei. Ca o sămânță dusă de vânt, doctrina spiritistă, a prins rădăcini în toate punctele globului, probă evidentă că propagarea sa nu este efectul nici al unei coterii, nici al unei influențe locale și personale. La început izolați, astăzi, adepții sunt destul de surprinși să se găsească în număr mare; și întrucât similitudinea ideilor inspiră dorința de apropiere, caută să se reunească și să fondeze Societăți. De aceea, din toate părțile, ni se solicită instrucțiuni în această privință, manifestând dorința de a se uni la Societatea Centrală din Paris. Așadar, a sosit momentul să ne ocupăm de ceea ce putem numi Organizarea spiritismului. Cartea Mediumurilor (ediția a II-a) conține asupra formării Societăților spiritiste, observații importante, la care ne referim și asupra cărora rugăm să se mediteze cu atenție. Experiența vine să confirme în fiecare zi acuratețea acestor observații; le vom aminti în mod succint, adăugând instrucțiuni mai circumstanțiale.

2. Să vorbim mai întâi despre adepții care încă se găsesc izolați în mijlocul unei populații ostile sau ignorantă cu privire la noile idei. Primim zilnic scrisori de la persoane care se află în această situație și care ne întreabă ce pot face în absența mediumurilor și a partizanilor spiritismului. Se află în situația în care s-au găsit, în urmă cu abia un an, primii spiritiști din cele mai numeroase centre, astăzi; încetul cu încetul adepții s-au înmulțit; există un anumit oraș unde se conta recent cu puține unități, iar acum sunt sute și mii; în curând va fi la fel peste tot: e o chestiune de răbdare. Cât despre ceea ce au de făcut, este foarte simplu. În primul rând, pot lucra pe cont propriu, penetrând doctrina citind și meditând asupra operelor de specialitate; cu cât mai mult aprofundează Doctrina cu atât vor descoperi adevăruri consolatoare confirmate de rațiune. În acea izolare, trebuie să se considere norocoși că au fost primii favorizați. Dar dacă se limitează în a extrage din Doctrină o satisfacție personală, acesta ar fi un fel de egoism. Ei au, în conformitate cu propria lor poziție, o frumoasă și importantă misiune de îndeplinit: aceea de a răspândi lumină în jurul lor. Cei care acceptă această misiune fără a fi opriți de dificultăți, vor fi în mare măsură răsplătiți cu succesul și satisfacția de a fi făcut ceva util. Fără îndoială că vor întâlni opoziție. Vor fi expuși batjocorii și sarcasmului incredulilor, chiar și răutății oamenilor interesați să combată doctrina. Dar unde ar fi meritul dacă nu ar fi nici un obstacol de depășit? Acum, pentru cei care vor fi opriți de o frică puerilă precum «ce vor spune», nu avem nimic de spus, nici un sfat de dat; dar celor care au curajul opiniei lor, care sunt mai presus de meschinele considerații mundane, le vom spune că ceea ce au de făcut se limitează în a vorbi deschis despre Spiritism, fără afectare, ca de un lucru foarte simplu și natural, fără al predica și, mai presus de toate, fără a încerca să forțeze convingerile, nici să facă prozeliți. Spiritismul nu trebuie să se impună; se ajunge la el pentru că se are nevoie de el și pentru că oferă ceea ce alte filosofii nu dau. Convine chiar să nu dăm nicio explicație incredulilor obstinații: ar însemna a le da prea multă importanță și a-i face să creadă că depindem de ei. Eforturile care s-ar face pentru a-i atrage îi va îndepărta, iar din amor propriu, se vor întării în opoziția lor; de aceea este inutil să-ți pierzi timpul cu ei; când va fi nevoie se vor face simțiți, vor veni acolo singuri; între timp, trebuie să-i lăsăm în pace să se complacă în scepticismul lor, care, credeți-mă, îi copleșesc adesea mai mult decât vor să pară; pentru că, orice ar spune ei, ideea de neant după moarte are ceva mai înfricoșător, mai sfâșietor decât moartea însăși.

Dar, pe lângă batjocoritori, se vor găsi oameni care se vor întreba: Ce este aceasta? Atunci grăbiți-vă în a-i satisface proporționând explicațiile voastre conform natura dispozițiilor pe care o găsiți în ei. Când se vorbește de Spiritism în general, trebuie luate în considerare cuvintele care se pronunță ca semințele lansate în aer: multe dintre semințe cad pe pietre și nu produc nimic; dar, dacă numai decât una singură cade pe pământ fertil, considerați-vă fericiți; cultivați-o și fiți siguri că acea plantă, fructificând va face lăstari. Pentru unii adepții, dificultatea este să răspundă la anumite obiecții; citirea atentă a operelor le va furniza mijloacele; dar mai presus de toate se vor putea ajuta, pentru acest efect, de broșura pe care o vom publica sub titlul de: Refutarea criticilor în contra Spiritismului din punct de vedere materialist, științific și religios.

3. Să vorbim acum despre organizarea Spiritismului în anumite centre deja numeroase. Incrementarea neîncetată a adepților demonstrează imposibilitatea materială de a constitui într-un oraș, și mai ales într-un oraș populat, o Societate unică. Pe lângă numărul adepților, mai există și dificultatea distanțelor, care este un obstacol pentru mulți. Pe de altă parte, se recunoaște că marile reuniuni sunt mai puțin favorabile unei bune comunicări și că cele mai bune se obțin în grupuri mici. Prin urmare, trebuie să ne concentrăm să multiplicăm grupurile particulare. Acum, după cum am spus, douăzeci de grupuri de cincisprezece până la douăzeci de persoane vor obține mai mult și vor face mai mult pentru propagandă decât o unică Societate de patru sute de membri. Grupurile se formează naturalmente prin afinitate de gusturi, sentimente, obiceiuri și poziție socială; toată lumea se cunoaște acolo și cum sunt reuniuni private, se are libertate în ceea ce privește numărul și selecția celor admiși în grup.
4. Sistemul de multiplicare a grupurilor are ca rezultat încă, așa cum am mai spus cu alte ocazii, împiedicarea conflictelor și rivalităților pentru supremație și președinție. Fiecare grup este naturalmente condus de stăpânul casei sau de oricine este desemnat în acest sens; nu există, propriu-zis vorbind, un președinte oficial, pentru că totul se întâmplă în familie. Stăpânul casei, fiind gazda propriei case, are deplină autoritate în a menține buna ordine. Cu o Societate propriu-zisă, ai nevoie de un local special, personal administrativ, un buget, într-un cuvânt, o complexitate de angrenaje pe care rea voința a unor disidenți rău intenționați le-ar putea compromite.
5. La aceste considerații, pe larg dezvoltate în Cartea Mediumurilor, vom adăuga una care este preponderentă. Spiritismul nu este încă văzut cu ochi buni de toată lumea. În curând, se va înțelege că se are tot interesul în a promova o credință care îi face pe oameni mai buni și care este o garanție a ordinii sociale; dar până când nu se este bine convins de buna sa influență asupra mentalității maselor și de efectele sale moralizatoare, adepții trebuie să se aștepte să le suscite piedici, fie pentru că ignoră adevăratul obiectiv al doctrinei, fie din interes personal; nu numai că vor fi ridiculizați; dar, când vom vedea anihilată arma ridicolului, îi vor calomnia. Vor fi acuzați de nebunie, șarlatanism, ateism, vrăjitorie, pentru a stârni fanatismul împotriva lor. O nebunie! Sublimă nebunie cea care face să se creadă în Dumnezeu și în posteritatea sufletului; pentru cei care nu cred în nimic, este, de fapt, o nebunie să creadă în comunicația dintre morți și vii; nebunie care face înconjurul lumii și ajunge la cei mai eminenți oameni. Șarlatanism! Adepții au un răspuns peremptoriu: dezinteresul, pentru că șarlatanismul nu este niciodată dezinteresat. Ateism! Cei care după ce au devenit Spiritiști, sunt mai religioși decât erau înainte. Vrăjitorie și a trata cu diavolul! Cei care neagă existența diavolului și nu îl recunosc pe Dumnezeu decât ca unic maestru atotputernic, în mod suveran drept și bun; singulari vrăjitori cei care ș-ar renega maestru și ar acționa în numele antagonistului său! De fapt, diavolul nu ar trebui să fie mulțumit de adepții săi. Dar motivele întemeiate sunt cea mai mică preocupare a celor care vor să caute certuri; când vor să-și omoare câinele, spun că este turbat. Din fericire, Evul Mediu își aruncă ultimele și palidele sale lumini asupra secolului nostru; cum Spiritismul vine să-i dea lovitura de grație, nu surprinde că se vede faptul că încearcă un ultim suprem efort; dar să rămânem liniștiți: lupta nu va fi lungă. Totuși, certitudinea victoriei să nu se transforme în imprudență, pentru că imprudența ar putea, dacă nu compromite, cel puțin se întârzie succesul. Din aceste motive, constituirea numeroaselor Societăți ar întâmpina poate obstacole în anumite localități, în timp ce nu s-ar putea întâmplă la fel cu reuniunile de familie.
6. Adăugăm încă o considerație. Societățile propriu-zise sunt supuse la numeroase vicisitudini. O mie de cauze dependente sau nu de voința societăților pot duce la disoluție. Așadar, presupunând că o Societate Spiritistă a reunit toți adepții aceluiași oraș și că, dintr-o circumstanță oarecare, încetează să mai existe; iată, membri dispersați și dezorientați. Acum, în loc de aceasta, dacă există 50 de grupuri, dacă unele dintre ele dispar, unele vor rămâne mereu, iar altele se vor forma; sunt ca plantele vivace, în ciuda a tot, renasc. Nu aveți pe un câmp decât un singur copac mare pe care fulgerul îl poate doborî; aveți 100, aceeași lovitură nu le poate ajunge pe toate și cu cât mai mici sunt, cu atât vor fi mai puțin expuse.

Totul militează așadar în favoarea sistemului pe care îl propunem; când un prim grup fondat în orice parte devine prea numeros, să facă precum albinele: ca roiurile ieșite din stupul-mamă merg să fondeze noi stupi care, la rândul lor, vor forma altele. Vor fi tot atâtea centre de acțiune care iradiază în cercurile lor respective și vor fi mai puternice pentru propagandă decât o unică Societate.

7. Formarea grupurilor fiind așadar admisă în principiu, mai rămân câteva chestiuni importante de examinat. Prima dintre toate este uniformitatea în doctrină. Această uniformitate nu ar fi mai bine garantată de o Societate compactă, deoarece dizidenții ar avea întotdeauna facilitatea de a se retrage și de a face un grup aparte. Indiferent dacă Societatea este una sau fracționată, uniformitatea va fi consecința naturală a unității de bază pe care grupurile o vor adopta. Va fi completă între toți cei care urmează linia trasată de Cartea Spiritelor și Cartea Mediumurilor: una conține principiile filozofiei științei, iar cealaltă regulile părții experimentale și practice. Aceste opere sunt scrise cu suficientă claritate pentru a nu da naștere interpretărilor divergente, condiție esențială a oricărei noi doctrine.

Până în prezent, aceste opere au servit ca regulator pentru imensa majoritate a spiritiștilor și pretutindeni sunt primite cu o simpatie fără echivoc; cei care au vrut să se îndepărteze de ele au putut recunoaște, din cauza izolării lor și prin scăderea numărului de partidari, că nu aveau de partea lor opinia generală. Acest asentiment dat de marea majoritate are o mare greutate; este o judecată pe care nu o putem suspecta de influență personală, deoarece este spontană și este pronunțată de mii de persoane care ne sunt complet necunoscute. O dovadă a acestui asentiment este faptul că ni s-a cerut să le traducem în diverse limbi: în spaniolă, engleză, portugheză, germană, italiană, poloneză, rusă și chiar limba tătară. Se poate, așadar, fără prezumție, să se recomande studiul și practicarea operelor în diverse reuniuni spiritiste, și aceasta cu atât mai mult cu cât sunt unicele în care până în prezent, știința este tratată de o manieră completă; toate cele care au fost publicate pe această temă nu au atins decât câteva puncte izolate ale chestiunii. În rest, nu avem pretenția de a ne impune ideile; le emitem, cum este dreptul nostru; celora cărora le convin le adoptă; alții le resping, cum de asemenea este dreptul lor; instrucțiunile pe care le oferim sunt așadar naturalmente pentru cei care merg alături de noi, pentru cei care ne onorează cu titlul de lider spiritist, iar noi, nu pretindem în niciun fel să reglementăm pe cei care urmează un alt drum. Oferim doctrina pe care o profesăm la aprecierea generală; acum, am întâlnit suficienți aderenți care să ne ofere încredere și să ne consolăm cu unele disidențe izolate. Posteritatea, de altfel, va fi judecătorul în ultimă instanță; cum oamenii actuali vor dispărea, prin forța lucrurilor, susceptibilitățile amorului propriu rănit, cauzele geloziei, ambiției, speranței materiale dezamăgite; cum nu vom mai vedea persoanele, vom vedea nu mai doctrina, iar judecata va fi mai imparțială. Care sunt ideile noi care, atunci când au apărut, nu și-au avut adversarii mai mult sau mai puțin interesați? Care sunt propagatorii acestor idei care nu au fost expuși săgeților invidiei, mai ales dacă succesul le încununează eforturile? Dar să revenim la subiectul nostru.

8. Al doilea punct este constituirea grupurilor. Una dintre primele condiții este omogenitatea, fără de care nu poate exista comuniune de gânduri. O reuniune nu poate fi nici stabilă, nici serioasă dacă nu există simpatie între cei care o compun; și nu poate exista simpatie între oameni care au idei divergente și care fac o opoziție surdă, dacă nu este deschisă. Departe de noi în a spune cu aceasta, că trebuie să sufocăm discuția, dimpotrivă, recomandăm examinarea scrupuloasă a tuturor comunicaților și a tuturor fenomenelor; prin urmare, se înțelege clar că fiecare poate și trebuie să-și emită opinia sa, însă sunt oameni care discută pentru a-și impune opinia lor și nu pentru a se lumina. Ne ridicăm contra spiritului de opoziție sistematică; contra ideilor preconcepute care nu cedează, nici chiar în fața evidenței. Astfel de oameni sunt, în mod incontestabil, o cauză de confuzie care trebuie evitată. Reuniunile spiritiste sunt, în această privință, în condiții excepționale; ceea ce necesită, mai presus de toate, este reculegerea. Acum, cum să stai în reculegere dacă suntem în permanență distrași de o polemică acrimonioasă? Dacă domnește printre asistenți un sentiment de asprime și când simți, în jurul tău, ființe despre care știi că sunt ostile, pe fețele cărora poți citi sarcasm și dispreț față de tot ceea ce nu este de acord cu opinia lor?
9. Am trasat în Cartea Mediumurilor (nr. 28) caracterul principalelor varietăți de Spiritiști. Cum această discuție este importantă pentru subiectul care ne ocupă, credem că trebuie să-l reamintim.

Se poate pune pe primul loc pe cei care cred pur și simplu în manifestări. Pentru ei, Spiritismul nu este decât o știință de observație, o serie de fapte mai mult sau mai puțin curioase; filozofia și morala sunt accesorii pentru care se preocupă puțin sau nu le suspectează amploarea. Îi numim Spiritiști experimentali.

Apoi, vin cei care văd în Spiritism altceva decât fapte; înțeleg amploarea filosofică, admiră morala care derivă din Spiritism, dar nu o practică. Sunt extaziați în fața unor frumoase comunicații, ca în fața unei predici elocvente pe care o ascultă fără a profita de ea. Influența asupra caracterului acestor persoane este nesemnificativă sau nulă; nu schimbă nimic în obiceiurile lor și nu s-ar priva de nici o plăcere: avarul este întotdeauna meschin, orgoliosul întotdeauna plin de sine, invidiosul și gelosul întotdeauna ostili; pentru ei caritatea creștină nu este decât o frumoasă maximă și bunurile acestei lumi prevalează în stima lor asupra celor din posteritate; aceștia sunt spiritiști imperfecți.

Alături de aceștia mai sunt și alții, mai numeroși decât se crede, care nu se limitează doar a admira morala spiritistă, dar care o practică și acceptă pentru ei înșiși toate consecințele. Convinși că existența terestră este o probă pasageră, încearcă să profite de aceste scurte momente pentru a avansa pe calea progresului, străduindu-se să facă binele și să-și reprime înclinațiile lor rele; relațiile lor cu acele persoane sunt întotdeauna sigure, deoarece convingerea lor îi ține departe de orice gând rău. Caritatea este în toate lucrurile, regula lor de conduită; aceștia sunt adevărații spiritiști sau, mai bine spus, spiritiștii creștini.

10. Dacă s-a înțeles bine ceea ce precede, se va înțelege de asemenea că un grup în mod exclusiv format din elemente din această ultima clasă va fi în cele mai bune condiții, pentru că doar printre oamenii care practică legea iubirii și carității se poate stabili o legătură fraternă serioasă; printre oameni pentru care morală nu este decât o teorie, uniunea nu poate fi durabilă; cum nu își impun o frână orgoliului, ambiției, vanității, egoismului lor, nu o vor impune nici cuvintelor lor; vor dori să primeze când ar trebui să se umilească; se vor irita cu contradicțiile și nu vor avea nici un scrupul în a semăna confuzie și discordie. Printre spiritiștii adevărați, dimpotrivă, domnește un sentiment de încredere și bunăvoință reciprocă; te simți în largul tău în acest mediu afin, în timp ce există constrângere și anxietate într-un mediu mixt.
11. Aceasta este în natura lucrurilor și nu inventăm nimic în această privință. Rezultă din aceasta că, în formarea grupurilor, trebuie cerută perfecțiunea? Ar fi simplamente absurd, pentru că ar însemna să dorești imposibilul, iar în acest caz, nimeni nu ar putea pretinde să facă parte din grupuri. Spiritismul, având ca obiectiv perfecționarea oamenilor, nu-i caută pe cei care sunt perfecți, ci pe cei care se străduiesc să devină, punând în practică învățătura Spiritelor. Adevăratul spiritist nu este cel care atins obiectivul, ci cel care dorește în mod serios să-l atingă. Așadar, oricare ar fi antecedentele sale, este un bun spiritist atâta timp cât își recunoaște imperfecțiunile sale și este sincer și perseverent în dorința de a se îndrepta. Spiritismul este pentru el o adevărată regenerare, pentru că se rupe de trecutul său; indulgent față de ceilalți, așa cum și-ar dori să fie alții față de el, nu v-a ieșit din gura lui nici un cuvânt răutăcios, nici jignitor către nimeni. Cel care, într-o reuniune, se îndepărtează de regulile de conviețuire socială dovedește nu doar o lipsă de educație și urbanism, ci și lipsă de caritate; cel care se va simții rănit cu contradicția și ar pretinde să-și impună persoana și ideile sale, ar dovedi orgoliu; acum, nici unul, nici celălalt nu s-ar afla pe calea adevăratului Spiritism, adică a Spiritismului creștin. Cel care crede că are o opinie mai justă decât alții, o va face acceptată mult mai bine prin blândețe și persuasiune; acrimonia ar fi, din partea sa, un calcul foarte greșit.
12. Simpla logică, așadar, demonstrează la oricine cunoaște legile spiritismului care sunt cele mai bune elemente pentru componența grupurilor cu adevărat serioase și nu ezităm să spunem că aceștia sunt cei care au cea mai mare influență asupra propagării doctrinei; prin considerația pe care o impun, prin exemplul pe care îl dau de consecințele sale morale, dovedesc seriozitatea doctrinei și impun tăcere batjocorii, care, atunci când atacă binele, este mai mult decât ridicolă, pentru că este odioasă. Dar ce doriți să gândească un critic incredul când asistă la experimente la care asistenții sunt primii care tratează un subiect serios cu lejeritate? Pleacă puțin mai incredul decât atunci când a intrat.
13. Tocmai am indicat cea mai bună componență a grupurilor; dar perfecțiunea nu este mai posibilă în grupuri decât în indivizi; indicăm obiectivul și spunem că: cu cât ne apropiem mai mult de el, cu atât rezultatele vor fi mai satisfăcătoare. Unul este uneori dominat de circumstanțe, iar pentru a eluda obstacolele este nevoit să aibă multă grijă. Din păcate, când un grup se creează, nu este destul de riguros în alegerea persoanelor, pentru că își dorește, mai presus de toate, să formeze un nucleu. De cele mai multe ori, pentru a fi admis, este suficientă doar o simplă dorință sau o aderență oarecare la ideile cele mai generale ale Spiritismului; mai târziu, se percepe că s-au dat prea multe facilități.
14. Într-un grup, există întotdeauna un element stabil și un element fluctuant; primul se compune din persoane asidue care îi formează baza; al doilea, din cei care nu sunt admiși decât în mod temporar și accidental. La compoziția elementului stabil este esențial să i se acorde o atenție scrupuloasă și, în acest caz, nu trebuie evitată sacrificarea cantității în favoarea calității, deoarece este elementul care dă impulsul și servește ca regulator; elementul fluctuant este mai puțin important, deoarece avem întotdeauna libertatea să-l modificăm după bunul plac. Nu trebuie pierdut din vedere că reuniunile spiritiste, ca toate reuniunile în general, își extrag sursa vitalității din baza pe care sunt așezate; totul depinde, în această privință, de punctul de plecare. Cel care intenționează să organizeze un grup în bune condiții trebuie, mai presus de toate, să-și asigure colaborarea câtorva adepți sinceri, care iau doctrina în serios și al căror caractere conciliant și binevoitor se cunoaște. Acest nucleu fiind format, chiar dacă este de doar trei sau patru persoane, se vor stabili reguli precise, fie pentru admitere, fie pentru desfășurarea ședințelor și ordinea de lucru, reguli la care noii membri vor fi obligați să se conformeze. Aceste reguli pot fi supuse modificării conform circumstanțelor, dar există unele dintre ele care sunt esențiale.
15. Unitatea de principiu fiind unul dintre punctele importante, această unitate nu poate exista printre cei care nu au studiat, pentru că nu își pot forma o opinie. Prima condiție impusă, dacă nu vrem să fim în orice moment distrași de obiecții sau de întrebări inutile, așadar, este studiul prealabil. A doua este o profesie de credință categorică și o aderență formală la doctrina Cărții Spiritelor și alte condiții speciale care se vor consideră adecvate. Acestea sunt pentru membrii titulari și directori; pentru auditori, care vin în mod general pentru a dobândi cunoștințe și convingeri, se poate fi mai puțin riguros. Totuși, cum exista printre ei care ar putea cauza probleme cu observații inoportune, este important în a se asigura de dispozițiile lor. Trebuie, mai presus de toate, și fără excepție, să se îndepărteze curioșii și pe oricine ar fi atras doar de un motiv frivol.
16. Ordinea și regularitatea muncii sunt lucruri egalmente esențiale. Considerăm eminamente util să deschidem fiecare sesiune citind câteva pasaje din Cartea Mediumurilor și Cartea Spiritelor; prin acest mijloc, se vor avea întotdeauna prezente în memorie principiile științei și mijloacele de a evita obstacolele pe care le întâlnim la fiecare pas în practică. Atenția se va fixa astfel pe o mulțime de puncte care scapă adesea într-o lectură particulară și care ar putea da naștere la comentarii și discuții instructive la care Spiritele înseși ar putea lua parte.

Nu este mai puțin necesar să se reunească și să se treacă pe curat toate comunicațiile obținute, în ordinea datei, indicând mediumul care a servit ca intermediar. Această ultimă mențiune este utilă pentru studiul tipului de facultate al fiecărei persoane. Dar se întâmplă adesea să se piardă din vedere aceste comunicații, care devin astfel litere moarte; aceasta descurajează Spiritele care au fost date pentru instruirea asistenților. Prin urmare, este esențial să faceți o selecție specială dintre cele mai instructive și să faceți, din când în când, o nouă recitire. Aceste comunicați sunt adesea de interes general și nu sunt date de Spirite doar pentru instruirea unora și pentru a fi ascunse în arhive. Prin urmare, este util ca ele să fie făcute cunoscute tuturor prin intermediul publicității. Se va examina această chestiune într-un articol din numărul următor, indicând cel mai simplu mod, cel mai economic și în același timp, cel mai apropiat pentru a atinge obiectivul.

17. După cum se vede, instrucțiunile noastre se adresează în mod exclusiv grupurilor formate din elemente serioase și omogene; cei care doresc să urmeze calea Spiritismului moral în vederea progresului fiecărei persoane, obiectiv esențial și unic al doctrinei; cei care, în fine, doresc să ne accepte ca ghid și să țină cont de sfaturile experienței noastre. Este incontestabil că un grup format în condițiile pe care le-am indicat va funcționa cu regularitate, fără piedici și de o manieră fructuoasă. Ceea ce e un grup poate face, alții pot face la fel. Să presupunem deci, într-un oraș, oarecare număr de grupuri constituite pe aceleași baze, va exista necesarmente între ele o unitate de principii, întrucât urmează același drapel; uniune afină, întrucât au ca maximă iubirea și caritatea; sunt, într-un cuvânt, membri ai aceleiași familii, între care nu poate exista nici concurența, nici rivalitatea amorului propriu, dacă toți sunt animați de aceleași sentimente de bine.
18. Ar fi util, totuși, dacă ar avea un punct de raliere, un centru de acțiune. Conform circumstanțelor și localităților, diferitele grupuri, lăsând deoparte toate chestiunile personale, ar putea desemna în acest scop acea persoană care, prin poziția și importanța sa relativă, ar fi cea mai aptă să dea Spiritismului un impuls salutar. Acum, dacă este necesar și dacă este nevoie de gestionarea susceptibilităților, într-un grup central format din delegați din toate grupurile, ar lua denumirea de grup de conducere. În imposibilitatea pe care o avem de a menține corespondența cu toți, cu acest grup este cel cu care vom avea relațiile cele mai directe. În anumite cazuri, putem, egalmente să desemnăm în mod special o persoană responsabilă să ne reprezinte.

Fără prejudicierea relațiilor care se vor stabili prin forța circumstanțelor între grupurile aceluiași oraș care merg pe un drum identic, o adunare generală anuală ar putea reuni pe Spiritiștii diferitelor grupuri într-o sărbătoare familială, care ar putea, în același timp, să fie sărbătoarea Spiritismului. Acolo vor fi pronunțate discursuri și vor fi date spre citire comunicațiile cele mai remarcabile sau apropiate circumstanței.

Ceea ce este posibil între grupurile aceluiași oraș este egalmente posibil și între grupurile directoare ale diferitelor orașe, atâta timp cât există între ele o comuniune de vederi și sentimente; adică pot stabili relații reciproce. Vom indica mijloacele pentru aceasta când vom vorbi despre metoda de publicitate.

19. Toate acestea, după cum se vede, sunt foarte simple în execuție și fără angrenaje complicate; dar totul depinde de punctul de plecare, adică de compoziția grupurilor primitive. Dacă sunt formate din elemente bune, vor fi ca rădăcinile bune care dau buni lăstari. Dacă, dimpotrivă, sunt formate din elemente eterogene și antipatice, din Spirite îndoielnice, se vor ocupa mai mult de formă decât de fond, considerând moralitatea ca parte accesorie și secundară, trebuie să ne așteptăm la polemici iritante și fără soluție, la pretenții personale, la ciocniri de susceptibilități și, în consecință, la conflictele precursoare dezorganizării. Printre adevărații spiritiști, așa cum i-am definit, care văd obiectivul esențial al spiritismului în morală, care este același pentru toți, va exista întotdeauna abnegația personalității, condescendenței și bunăvoinței și, în consecință, siguranță și stabilitate în relațiile lor. Iată, de ce am insistat atât de mult pe calitățile fundamentale.
20. Se va spune, poate, că aceste restricții severe sunt un obstacol pentru propagare; este o eroare. Să nu credeți că, deschizând ușile voastre primului venit, veți face mai mulți prozeliți; experiența este acolo pentru a demonstra contrariul; veți fi acuzați de mulțimea de curioși și indiferenți, care vor veni ca la un spectacol; acum, curioșii și indiferenții sunt obstacole și nu auxiliari. Cât despre increduli prin sistem sau prin orgoliu, orice le-ați arăta, nu vor trata mai puțin ceea ce văd ca jonglerie, pentru că nu vor înțelege și nici nu se vor obosi să înțeleagă. Noi am spus și nu va fi îndeajuns să repetăm că: adevărata propagare, aceia care e utilă și fructiferă, se face prin ascendența morală a reuniunilor serioase; dacă nu ar exista decât asemenea reuniuni, Spiritiștii ar fi mult mai numeroși decât sunt, pentru că, trebuie spus, mulți au fost deviați de la Doctrină pentru că n-au asistat decât la reuniuni futile, fără ordine și fără seriozitate. Așadar, fiți serioși în toată accepțiunea cuvântului și oamenii serioși vor veni la voi: sunt cei mai buni propagatori, pentru că vor vorbi din convingere și vor predica atât prin exemplu cât și prin cuvânt.
21. Din caracterul în mod esențial serios al reuniunilor, nu trebuie dedus că trebuie prescrise în mod sistematic manifestările fizice. Așa cum am spus în Cartea Mediumurilor (nr. 326), sunt de o utilitate incontestabilă din punct de vedere al studiului fenomenelor și pentru a convinge anumite persoane; dar pentru a profita de acest dublu punct de vedere, trebuie excluse toate gândurile frivole. O reuniune care posedă un bun medium de efecte fizice și care se ocupă cu acest gen de manifestări în ordine, cu metodă și seriozitate, a cărui condiție morală va oferi toată garanția contra șarlatanismului și mistificării, nu ar obține doar lucruri remarcabile din punct de vedere al fenomenului, dar ar produce mult bine. Așadar, sfătuim forțamente să nu se neglijeze acest gen de experimentare, dacă avem la dispoziție mediumuri adecvate pentru aceasta și să se organizeze în această privință sesiuni speciale, independente de cele care se ocupă de comunicații morale și filozofice. Mediumurile puternice din această categorie sunt rare; dar sunt fenomene care, deși sunt mai comune, nu sunt mai puțin interesante și mai concludente, deoarece dovedesc de o manieră evidentă independența mediumului; printre aceste fenomene sunt comunicațiile prin tiptologie alfabetică, care dau adesea cele mai neprevăzute rezultate. Teoria acestor fenomene este necesară pentru a putea înțelege maniera în care ele operează, pentru că este rar ca ele să aducă o convingere profundă celor care nu le înțeleg; au, în plus, avantajul de a face cunoscute condițiile normale în care acestea se pot produce și, în consecință, de a evita tentativele inutile, precum și pentru a face descoperită frauda dacă se insinuează pe undeva.

S-a crezut echivocat că ne-am opus în mod sistematic manifestărilor fizice; preconizam și vom preconiza întotdeauna comunicațiile inteligente, mai ales cele care au o dimensiune morală și filozofică, pentru că doar ele tind spre scopul esențial și definitiv al Spiritismului; cu privire la celelalte, nu le-am contestat niciodată utilitatea, dar ne-am ridicat contra abuzului deplorabil care li s-a făcut și care se poate face de ele, contra exploatării pe care a făcut-o șarlatanismul, contra condițiilor rele în care manifestările fizice se fac și care adesea, se pretează ridicolului; am spus și repetăm ​​că manifestările fizice sunt începutul Științei și că nu se avansează dacă se rămâne la a b c; că dacă Spiritismul nu ar fi depășit mesele rotative, nu ar fi crescut așa cum a făcut-o și poate, astăzi, nu s-ar fi vorbit de el; iată, de ce, ne-am străduit să aducem Spiritismul pe calea filozofică, fiind siguri că, adresându-se mai mult inteligenței decât ochilor, va atinge inima și nu va fi o chestiune de modă; doar cu această condiție ar putea să facă înconjurul lumii și să se impună ca doctrină; acum, rezultatul a depășit cu mult așteptările noastre. Noi nu atribuim manifestărilor fizice decât o importanță relativă și nu absolută; acolo este eroarea noastră în ochii anumitor persoane care fac din manifestările fizice ocupația lor exclusivă și nu văd mai departe. Dacă nu ne ocupăm personalmente de acest tip de manifestări, este pentru că nu ne-ar învăța nimic nou și pentru că avem lucruri mai esențiale de făcut; departe de a blama pe cei care se ocupă cu acestea, dimpotrivă, îi încurajăm, dacă o fac în condiții cu adevărat profitabile; așadar, ori de câte ori cunoaștem reuniuni de acest gen care merită toată încrederea, vom fi primii care le vom recomanda în atenția noilor adepți. Aceasta este, asupra acestei chestiuni, profesiunea noastră de credință categorică.

22. Am spus la început că mai multe reuniuni spiritiste au cerut să se unească la Societatea din Paris; s-au servit chiar de cuvântul afiliat; o explicație pe acest subiect este necesară.

Societatea din Paris este prima care a fost în mod regulat și legal constituită; prin poziția sa și prin natura muncilor sale, a avut o mare importanță în dezvoltarea Spiritismului și justifică, în opinia noastră, titlul de Societate inițiatoare pe care anumite Spirite i l-au dat. Influența sa morală s-a făcut simțită din depărtare și deși Societatea este limitată, din punct de vedere numeric vorbind, are conștiința că a făcut mai mult pentru propagandă decât dacă și-ar fi deschis porțile publicului. S-a format cu unicul obiectiv de a studia și aprofunda știința spiritistă; nu are nevoie, pentru aceasta de un auditoriu numeros, nici de mulți membri, știind foarte bine că adevărata propaganda se face prin influența principiilor. Întrucât nu este motivată de nici o intenție de interes material, un excedent numeric, iar fi mai dăunător decât util; de asemenea, va vedea cu plăcere multiplicarea în jurul său a reuniunilor particulare formate în bune condiții și cu care ar putea stabili relații de confraternitate. Societatea din Paris consecventă cu principiile sale, nici nu ar fi la înălțimea misiunii sale, dacă ar putea concepe umbra geloziei; cei care o cred capabilă de aceasta nu o cunosc.

Aceste observații sunt suficiente pentru a arăta că Societatea din Paris, nu poate avea ca pretenții absorbirea altor societăți care s-ar putea forma în Paris sau în alte locuri bazându-se pe aceleași proceduri; cuvântul afiliere ar fi deci impropriu, pentru că ar presupune din partea sa un fel de supremație materială la care nu aspiră în niciun fel și ar avea chiar și inconveniente. Ca Societate inițiatoare și centrală, poate stabili, cu alte grupuri sau Societăți, relații pur științifice, însă aceasta îi limitează rolul său; nu exercită nici un control asupra acestor Societăți, care nu depind de ea în niciun fel și rămân completamente libere pentru a se constitui cum consideră convenient, fără a da seamă nimănui și fără ca Societatea din Paris să se amestece în vreun fel în treburile lor.

Așadar, Societățile străine se pot forma pe aceeași bază, declarând că pot adopta aceleași principii, fără a depinde de altceva decât de concentrarea studiilor, sfaturile pe care le pot cere și care întotdeauna va fi o plăcere să le oferim.

Societatea din Paris, de altfel, nu se mândrește în a fi mai ferită de vicisitudini decât altele. Dacă ar ține celelalte Societăți, ca să spunem așa, în mâinile sale, și dacă, dintr-o cauză oarecare, încetează să existe, lipsindu-le punctul de sprijin, ar rezulta o perturbație. Grupurile sau Societățile trebuie să caute un punct de sprijin mai solid ca într-o instituție umană necesarmente fragilă; trebuie să-și extragă vitalitatea din principiile doctrinei, care sunt aceleași pentru toate Societățile și care supraviețuiesc tuturor, indiferent dacă aceste principii sunt sau nu reprezentate de o Societate constituită.

23. Rolul Societății din Paris fiind în mod clar definit pentru a evita orice ambiguitate și orice falsă interpretare, relațiile pe care aceasta le va stabili cu Societățile străine sunt extrem de simplificate; se limitează la relații morale, științifice și bunăvoință reciprocă, fără nicio dependență; societățile își vor transmite în mod reciproc rezultatele observațiilor lor, fie prin intermediul publicațiilor sau fie prin corespondență. Pentru ca Societatea din Paris să poată stabili aceste relații, trebuie necesarmente să fie informată asupra Societăților străine care intenționează să urmeze aceeași cale și să adopte același drapel; Societatea din Paris le va înscrie în lista corespondenților săi. Dacă într-un oraș există mai multe grupuri, acestea vor fi reprezentate de grupul central despre care am vorbit în paragraful 18.

24. Vom indica, acum, câteva lucrări la care diversele Societăți vor putea colabora de o manieră fructiferă; mai târziu, vom indica altele.

Se știe că Spiritele, pentru că nu au toată suverana știință, pot lua în considerare anumite principii din punctul lor de vedere personal și, în consecință, nu sunt întotdeauna de acord. Cel mai bun criteriu al adevărului este, naturalmente, în concordanța cu principiile învățate despre diverse puncte de diferite Spirite și prin intermediul mediumurilor străine care nu se cunosc între ele. Astfel a fost compusă Cartea Spiritelor; dar rămân încă multe chestiuni importante care pot fi rezolvate în această manieră și a căror soluție va avea cu atât mai multă autoritate cu cât obțin o majoritate mai mare. Așadar, Societatea din Paris va putea, ocazional, să adreseze chestiuni de această natură tuturor grupurilor cu care menține corespondența, care vor solicita soluția prin intermediul mediumurilor de la ghizii lor spirituali.

Altă activitate consistă în cercetările bibliografice. Există un număr foarte mare de opere antice și moderne unde există testimonii mai mult sau mai puțin directe în favoarea ideilor spiritiste. O colecție de aceste testimonii ar fi foarte valoroasă, dar este aproape imposibil să fie făcută de o singură persoană. Devine ușor, dimpotrivă, dacă fiecare este dispus să extragă din acele opere unele elemente din lecturile sau din studiile lor și să le transmită Societății din Paris, care le va coordona.

25. Aceasta este, în situația actuală, singura organizare posibilă a Spiritismului; mai târziu, circumstanțele îl pot modifica, dar nimic nu trebuie făcut în mod inoportun; este deja mult că, într-un timp atât de scurt, adepții s-au multiplicat suficient pentru a ajunge la acest rezultat. Există, în această simplă dispoziție, un cadru care se poate extinde până la infinit, pentru însăși simplitatea angrenajelor. Să nu căutăm, așadar, să le complicăm, din teama că întâlnim obstacole. Cei care sunt dispuși să ne acorde o oarecare încredere pot fi siguri că nu îi vom abandona și fiecare lucru va veni la timpul său. Numai acestora, așa cum am spus, ne adresăm în aceste instrucțiuni, pentru că nu avem pretenția de a ne impune celor care nu merg cu noi.

Se spune, pentru a denigra, că am vrut să înființăm o școală de Spiritism. Și de ce să nu avem acest drept? Dl. Mirvil nu a încercat să formeze școala demonică? De ce ar trebui să fim obligați să urmăm o persoană sau alta? Nu avem dreptul să avem o opinie, să o formulăm, să o publicăm, să o proclamăm? Dacă opinia noastră găsește atâția adepți este pentru că, în mod aparent, nu se găsește lipsită de orice bun simț; dar aceasta este eroarea noastră în ochi anumitor persoane care nu ne iartă că am fost mai rapizi decât ei și mai ales că am reușit. Să fie, așadar, o școală, dacă așa vor. Suntem mândri să scriem pe frontispiciu: Școala Spiritismului moral, filozofic și creștin; noi invităm pe toți cei care iau ca deviză: iubirea și caritatea. Pentru cei care se reunesc sub acest drapel, câștigă toate simpatia noastră și nu le vor lipsi niciodată sprijinul nostru.

Allan Kardec
Tradus de Societatea Spiritistă Română

Auto-da-fe al operelor spiritiste din Barcelona

Revista Spiritistă – Jurnal de Studii Psihologice, anul IV, nr.11,

noiembrie 1861

Nu vom informa nimic pe cititori noștri despre acest fapt pe care să nu-l cunoască deja din presă. Ceea ce surprinde, este că ziarele care sunt în general considerate bine informate au putut să-l pună la îndoială. Această îndoială nu ne surprinde; Faptul în sine pare atât de ciudat în timpul în care trăim, este atât de departe de moravurile noastre încât, indiferent cât de obstinat se recunoaște fanatismul, credem că visăm când auzim spunând că rugurile inchiziției încă se aprind în 1861, la porțile Franței. Îndoiala, în această circumstanță, este un omagiu adus civilizației europene, clerului catolic însuși. În prezența unei realități incontestabile astăzi, ceea ce trebuie să fie cel mai surprinzător este că un ziar serios, care lovește în fiecare zi, cu mare violență, abuzurile și uzurpările puterii sacerdotale, nu a găsit pentru a semnala acest fapt, doar câteva cuvinte batjocoritoare, adăugând:« În orice caz, nu vom fi noi cei care ne vom amuza în acest moment făcând mesele să se rotească în Spania.» (Siècle din 14 octombrie 1861) Așadar, Siècle încă mai vede Spiritismul rotind mesele? Siècle de asemenea este suficient de orbit de scepticism încât să ignore că o întreagă doctrină filosofică, eminamente progresivă, a ieșit din acele mese de care și-a bătut joc atât de mult? Încă, nu știe că această idee fermentează în toate părțile. Că în toate părțile, atât în ​​marile orașe cât și în micile localități, de la cea mai înaltă scală socială până la cea mai joasă, în Franța și în străinătate, această idee se răspândește cu o viteză incredibilă? Că în toate părțile, agită masele, care proclamă aurora unei renovării sociale? Lovitura cu care se credea că a rănit-o nu este un indiciu al importanței sale? Pentru că nu se repede, astfel, contra unei infantilități fără consecințe, iar Don Quijote nu s-a întors în Spania pentru a lupta contra morilor de vânt.

Ceea ce nu este mai puțin exorbitant și uimitor că nu a existat un protest puternic contra acestui lucru, este strania pretenție a Episcopului de Barcelona de a exercita puterea de poliție în Franța. La cererea s-a făcut de reexporte a operelor, a răspuns cu un refuz motivat, astfel: «Biserica Catolică este universală, iar aceste cărți fiind contrare credinței catolice, guvernul nu le poate consimți să perverti morala și religia altor țări.» Așadar, iată un episcop străin care se instituie ca judecător la ceea ce convine sau nu Franței! Sentința, așadar, a fost menținută și executată, fără a exonera măcar pe destinatar de taxele vamale pe care au avut grijă să-l facă să le plătească.

Iată, relatarea care ne-a fost personalmente adresată:

Astăzi, nouă octombrie, o mie opt sute șaizeci și unu, la zece și jumătate dimineața, pe esplanada orașului Barcelona, ​​la locul unde sunt executați criminalii condamnați la ultimul supliciu și din ordinul episcopului acestui oraș s-au ars trei sute de volume și broșuri despre Spiritism, și anume:

«Revista spiritistă, director Allan Kardec;
«Revista Spiritualistă, director Piérard;
«Cartea Spiritelor, de Allan Kardec
«Cartea mediumurilor, de Allan Kardec
«Ce este spiritismul, de Allan Kardec
«Fragment de sonată dictat de Spiritul lui Mozart;
«Scrisoare de la un catolic despre Spiritism, de doctor Grand;
«Istoria Ioanei d’Arc, dictată de ea însăși Drei Ermance Dufau
«Realitatea Spiritelor demonstrată prin scriere directă, de baronul de Guldenstubbé.
«Au asistat la auto-da-fé
«Un preot îmbrăcat în veșminte preoțești, purtând crucea într-o mână și o torță în cealaltă mână;
«Un notar responsabil cu redactarea procesului-verbal la auto-da-fé;
«Stagiarul notarului;
«Un angajat superior al administrației vamale;
«Trei băieți de la vamă, responsabili de menținerea focului;
«Un agent vamal reprezentând proprietarul operelor condamnate de episcop.
«O mulțime inombrabilă aglomera promenadele și acoperea imensa esplanada unde s-a ridicat focul.
«Când focul a mistuit cele trei sute de volume sau broșuri Spiritiste, preotul și asistenții săi s-au retras acoperiți de huiduielile și blestemele numeroșilor asistenți care strigau: Jos inchiziția!
Mai multe persoane s-au apropiat apoi de foc și au adunat cenușa.»

O parte din acea cenușă ne-a fost trimisă. Acolo se găsea un fragment din Cartea spiritelor consumat pe jumătate. Noi îl conservăm precizamente ca o mărturie autentică a acestui act fără sens. Lăsând deoparte orice opinie, acest caz ridică o gravă chestiune de Drept Internațional. Recunoaștem dreptul guvernului spaniol de a interzice intrarea pe teritoriul său a operelor care nu îi convine, cum ar fi cea a oricăror mărfuri interzise. Dacă aceste opere ar fi fost introduse clandestin și fraudulos, nu ar fi nimic de spus; dar sunt expediate în mod ostensibil și prezentate la vamă; este, așadar, o permisiune solicitată cu loialitate. Vama crede că trebuie să informeze la autoritatea episcopală care, fără alte forme de proces, condamnă operele să fie arse de mâna călăului. Destinatarul cere apoi să le reexporte la locul de proveniență și i se răspunde cu pledoaria de inadmisibilitate relatată mai sus. Ne întrebăm dacă distrugerea acestei proprietăți, în astfel de circumstanțe, nu este un act arbitrar și în afara dreptului comun.

Dacă se examinează, acest caz din punct de vedere al consecințelor sale, vom spune mai întâi că a existat o singură voce care să spună că nimic nu ar putea fi mai fericitor pentru Spiritism. Persecuția a fost întotdeauna profitabilă pentru ideea care s-a dorit să fie proscrisă. Prin  Intermediul persecuției se exaltă importanța idei, stârnind atenția și făcând-o cunoscută celor care o ignorau. Datorită acestui zel imprudent, toată lumea din Spania, va auzi vorbindu-se de spiritism și va dori să știe ce este; este tot ceea ce ne dorim. Se pot arde cărți, dar nu se pot arde idei; flăcările focurilor le supraexcită în loc să le sufoce. Mai mult, ideile sunt în aer și nu există Pirinei suficient de înalți pentru a le opri; iar când o idee este mare și generoasă, găsește mii de piepturi gata să le aspire. Nu are importanță ce s-a făcut, Spiritismul are deja numeroase rădăcini adânci în Spania; cenușa acestui foc îi va face să rodească. Dar nu numai în Spania acest rezultat se va produce, ci lumea întreagă va simți repercusiunile. Mai multe ziare din Spania au stigmatizat acest act retrograd așa cum merită. Las Novedades de Madrid, din 19 octombrie, printre altele, conține pe acest subiect un remarcabil articol; îl vom reproduce în următorul număr.

Spiritiști din toate țările! Nu uitați această dată de 9 octombrie 1861. Ea va fi marcată în fastul Spiritismului. Să fie pentru voi o zi de sărbătoare și nu de doliu, pentru că este garanția următorului vostru triumf!

Printre numeroasele comunicații pe care Spiritele le-au dictat asupra acestui eveniment, vom cita doar următoarele două care au fost date în mod spontan Societății din Paris. Următoarele comunicații rezumă cauzele și toate consecințele. 

Despre auto-da-fe din Barcelona

 Iubirea de adevăr trebuie întotdeauna să se facă auzită: adevărul străbate norul și în același timp, strălucește peste tot. Spiritismul ajuns să fie cunoscut de toți. În curând va fi judecat și pus în practică. Cu cât sunt mai multe persecuții, cu atât mai repede această sublimă doctrină va atinge apogeul. Cei mai cruzi dușmani ai săi, dușmanii lui Hristos și ai progresului, acționează astfel încât nimeni să nu ignore că Dumnezeu le permite celor care au părăsit acest pământ de exil să se întoarcă la cei pe care i-au iubit.

«Calmați-vă! Focurile se vor stinge de la sine, iar dacă sunt aruncate în foc cărțile, gândul imortal le supraviețuiește.»

Dollet

Notă. Acest Spirit, care s-a manifestat în mod spontan, a spus că este cel al unui antic librar din secolul al XVI-lea.

Alta 

Era nevoie de ceva care să impresioneze cu o lovitură violentă anumite Spirite încarnate, astfel încât să decidă să se ocupe de această mare doctrină care trebuie să regenereze lumea. Nimic nu se face inutil pe pământul vostru în acest scop, iar noi, cei care am inspirat auto-da-fe din Barcelona, știam bine că acționând în acest fel vom face un pas imens înainte. Acest fapt brutal, incredibil în vremurile actuale, s-a consumat pentru a atrage atenția jurnaliștilor care rămâneau indiferenți față de agitația profundă care stârnea orașele și centrele Spiritiste. Au lăsat să se spună și au lăsat să se facă, dar s-au obstinat în a se face surzi și a răspunde prin intermediul mutismului dorinței de propagandă a adepților Spiritismului. Bunăvoință sau rea voință, e necesar să se vorbească astăzi de Spiritism. Unii constatând istoria faptului din Barcelona, alții negând-o, a dat naștere unei polemici care va face înconjurul lumii și de care doar Spiritismul va prolifera. Iată de ce, astăzi, retroguardia inchiziției și-a făcut ultimul auto-da-fe, pentru că așa am dorit.

Saint Dominique

Allan Kardec
Tradus de Societatea Spiritistă Română

Revista Spiritistă – Jurnal de Studii Psihologice,
Anul 7, nr. 4, aprilie 1864

Această instrucțiune este făcută mai ales în vederea persoanelor care nu posedă nicio noțiune despre spiritism și cărora dorim să le oferim o idee succintă în câteva cuvinte. În grupurile sau reuniunile spiritiste, unde se găsesc asistenți novice, acestea pot servi în mod util ca preambul la sesiuni, conform necesităților.

Persoanele străine de Spiritism, nu înțeleg nici obiectivul, nici mijloacele, își fac aproape întotdeauna o idee complet falsă. Ceea ce le lipsește mai presus de toate este cunoașterea principiului, prima cheie a fenomenelor; datorită acestei lipse, ceea ce văd și aud este fără niciun folos și interes pentru ele. Este un fapt dobândit prin experiență, căci doar vederea sau relatarea fenomenelor nu este suficientă pentru a convinge. Chiar și cel care este martor la fapte capabile să-l confunde este mai mult surprins decât convins; cu cât efectul i se pare mai extraordinar, cu atât mai mult suspectă. Un studiu preliminar serios este singurul mijloc de a aduce convingere; adesea, este suficient acel studiu pentru a schimba complet cursul ideilor. În toate cazurile este indispensabil pentru înțelegerea celor mai simple fenomene. În lipsa unei instrucțiuni complete, care nu poate fi dată în câteva cuvinte, un rezumat succint al legii care guvernează manifestările va fi suficient pentru a considera tema din adevăratul punct de vedere de persoanele care încă nu sunt inițiate. Acesta este primul reper pe care îl dăm în micile instrucțiuni de mai jos. Totuși, o observație prealabilă este necesară.

Propensiunea incredulilor este, în general, de a suspecta buna-credință a mediumurilor și de a presupune utilizarea unor mijloace frauduloase. În afară de faptul că această supoziție este jignitoare cu privire la anumite persoane, trebuie în primul rând să ne întrebăm ce interes ar putea avea aceștia să înșele și să joace sau să reprezinte un act de comedie. Cea mai bună garanție a sincerității este dezinteresul absolut, pentru că acolo unde nu este nimic de câștigat, șarlatanismul nu are niciun motiv să existe.

În ceea ce privește realitatea fenomenelor, oricine poate constata, dacă se plasează în condiții favorabile și dacă acordă observației faptelor răbdarea, perseverența și imparțialitatea necesară.

1. Spiritismul este în același timp o știință a observației și o doctrină filozofică. Ca știință practică, constă în relațiile care se pot stabili cu Spiritele; ca filozofie, cuprinde toate consecințele morale care decurg din aceste relații.
2. Spiritele nu sunt, așa cum ne imaginăm adesea, ființe aparte creației; acestea sunt sufletele celor care au trăit pe pământ sau în alte lumi. Sufletele sau Spiritele sunt așadar unul și același lucru; din care rezultă că oricine crede în existența sufletului, crede, chiar prin acest fapt, în cel al Spiritelor.
3. În general, avem o idee foarte falsă despre starea Spiritelor; nu sunt, așa cum cred unii, ființe vagi și indefinite, nici flăcări ca flăcările mistuitoare, nici fantome ca în poveștile despre apariții. Sunt ființe asemănătoare nouă, având un corp ca al nostru, dar fluidic și invizibil în stare normală.
4. Când sufletul este unit cu corpul în timpul vieții, are un înveliș dublu: unul greu, grosier și distructibil, care este corpul; celălalt fluidic, lejer și indestructibil numit perispirit. Perispiritul este legătura care unește sufletul și corpul; prin intermediul său sufletul face corpul să acționeze și să perceapă senzațiile experimentate de corp.
5. Moartea nu este decât distrugerea a învelișului grosier; sufletul abandonează acest înveliș precum se lasă o haină uzată sau precum fluturele își lasă crisalida; dar își conservă corpul fluidic sau perispiritul. Unirea sufletului, a perispiritului și a corpului material constituie omul; sufletul și perispiritul separat de corp constituie ființa numită Spirit.
6. Moartea corpului debarasează spiritul de învelișul care unea cu pământul și l-a făcut să sufere; odată eliberat de această povară, nu are decât corpul său eteric, care îi permite să parcurgă spațiul și să traverseze distanțele cu rapiditatea gândului.
7. Fluidul din care este compus perispiritul penetră toate corpurile și le traversează, așa cum lumină traversează corpurile transparente; nici o materie nu-i produce obstacol. Iată de ce Spiritele penetră peste tot, în locurile cele mai ermetic închise; este o idee ridicolă să crezi că se introduc printr-o mică deschizătură precum gaura cheii sau prin horn.
8. Spiritele populează spațiul; ele constituie lumea invizibilă care ne înconjoară, în mijlocul căreia trăim și cu care suntem fără încetare în contact.
9. Spiritele au toate percepțiile pe care le aveau pe pământ, dar într-un grad mai înalt, deoarece facultățile lor nu sunt amortizate de materie; au senzații care nouă ne sunt necunoscute; văd și aud lucruri pe care simțurile noastre limitate nu ne permit nici să vedem, nici să auzim. Pentru ele nu există obscuritate, cu excepția celor a căror puniție este să fie în mod temporar în tenebre. Toate gândurile noastre repercuta asupra lor și le citesc ca într-o carte deschisă; prin urmare, ceea ce s-ar fi putut ascunde de cineva cât a fost în viață, nu se mai poate face odată ce este Spirit.
10. Spiritele conservă afecțiunile serioase pe care le-au avut pe pământ; le place să revină mai ales când sunt atrase acolo de gândurile și sentimentele afectuoase care le sunt oferite, în timp ce sunt indiferente față de cei care nu au decât indiferență față de ele.
11. Spiritele se pot manifesta în multe moduri diferite: prin vedere, prin audiție, prin atingere, prin zgomote, prin mișcarea corpurilor, prin scriere, desen, muzică etc. Se manifestă prin intermediul persoanelor dotate cu o aptitudine specială pentru fiecare gen de manifestare și care se disting sub numele de mediumuri. Astfel se pot distinge mediumuri de vedere, de vorbire, de audiție, senzitivi, de efecte fizice, de desen, dactilografe, de scriere etc. Printre mediumurile de scriere există numeroase varietăți, conform naturii comunicaților pe care le pot primi.
12. Perispiritul, deși invizibil pentru noi în stare normală, nu este mai puțin o materie eterică. Spiritul poate, în anumite cazuri, să îl facă să sufere un fel de modificare moleculară care îl face vizibil, chiar tangibil; astfel se produc aparițiile; acest fenomen nu este mai extraordinar decât cel al vaporilor, care sunt invizibili când sunt foarte rarefiați și care devin vizibili când sunt condensați. Spiritele care se fac vizibile se prezintă aproape întotdeauna sub aparențele pe care le-a avut în viață și care le pot face recunoscute.
13. Este cu ajutorul perispiritului său cu care Spiritul acționează asupra corpului său viu; este încă cu acest fluid cu care se manifestă acționând asupra materiei inerte, care produce zgomotele, mișcările meselor şi ale altor obiecte pe care le ridică, le răstoarnă sau le transportă. Acest fenomen nu este surprinzător dacă se consideră că printre noi, se găsesc cele mai puternice motoare în fluidele cele mai rarefiate și chiar imponderabile, precum aerul, vaporul și electricitatea. De asemenea, cu ajutorul perispiritului său cu care Spiritul face mediumurile să scrie, să vorbească sau să deseneze; fiind că nu mai are un corp tangibil pentru a acționa în mod ostensibil atunci când vrea să se manifeste, se servește de corpul mediumului de la care împrumută organele pe care le face să acționeze ca și cum ar fi propriul său corp, iar aceasta prin efluviul fluidic pe care îl varsă asupra lui.
14. Prin aceleași mijloace Spiritul acționează asupra mesei, fie pentru a o face să se miște fără vreo semnificație determinată, fie pentru a o face să dea lovituri inteligente care indică literele din alfabet, pentru a forma cuvinte și fraze, fenomen desemnat cu numele de Masa nu este decât un instrument de care se servește, așa cum face cu creionul pentru a scrie; îi conferă o vitalitate momentană prin fluidul cu care îl penetră, dar cu masa nu se identifică. Persoanele care, în emoția lor văd pe cineva drag că se manifestă, îmbrățișând masa, fac un act ridicol, căci este absolut ca și cum ar îmbrățișa un baston de care un prieten se servește pentru a da lovituri. La fel este și cu cei care adresează cuvinte mesei, ca și cum Spiritul ar fi închis în lemn sau ca și cum lemnul ar fi devenit Spirit. Când comunicațiile au loc prin acest mijloc, trebuie să ne imaginăm Spiritul, nu în masă, ci lângă, așa cum ar fi dacă ar fi în viață și așa cum l-am vedea dacă, în acel moment, s-ar putea face vizibil. Același lucru se întâmplă și în comunicațiile prin scriere; am vedea Spiritul lângă medium, dirijându-i mâna sau transmițându-i gândurile sale printr-un curent fluidic. Când masa se detașează de sol și plutește în spațiu fără un punct de sprijin, Spiritul nu o ridică prin forța brațelor, ci o învăluie și o penetră cu un fel de atmosferă fluidică, care neutralizează efectul gravitației, așa cum face aerul pentru baloane și zmeie. Fluidul de care este penetrat îi conferă momentan o lejeritate specifică mai mare. Când este imobilizată la sol, este într-un caz analog cu cea a clopotului pneumatic sub care se creează un vid. Acestea, nu sunt decât comparații pentru a arăta analogia efectelor și nu asemănarea absolută a cauzelor. Se înțelege, de aici, că nu este mai dificil pentru Spirit să eleve o persoană decât o masă, să transporte un obiect dintr-un loc în altul sau să-l lanseze în orice parte; aceste fenomene se produc prin aceeași lege. Când masa urmărește pe cineva, nu Spiritul este cel care aleargă, pentru că poate rămâne calm în același loc, însă îi dă mesei un impuls printr-un curent fluidic cu ajutorul căruia o face să se miște după bunul plac. Când loviturile se fac auzite în masă sau în altă parte, Spiritul nu lovește nici cu mâna, niciun cu un obiect oarecare; dirijează asupra punctului de unde vine zgomotul un jet de fluid, care produce efectul unui șoc electric. Modifică zgomotul, cum se pot modifica sunetele produse de aer.
15. Se pot vedea, din aceste câteva cuvinte, că manifestările spiritiste, de orice natură ar fi ele, că nu au nimic de supranatural, nici de minunat. Acestea sunt fenomene care se produc în virtutea legii care guvernează relațiile dintre lumea vizibilă și lumea invizibilă, o lege la fel de naturală ca și cele ale electricității, gravitației etc. Spiritismul este știința care ne face să cunoaștem această lege, așa cum mecanica ne face să cunoaștem legea mișcării, optica cea a luminii. Manifestările spiritiste fiind în natură, s-au produs în toate epocile; fiind cunoscută legea care le guvernează, ne explică o sumedenie de probleme considerate insolubile; este cheia unei multitudini de fenomene exploatate și amplificate de superstiție.
16. Minunatul fiind completamente exclus, aceste fenomene nu mai au nimic repugnant pentru rațiune, căci vin să își iau locul lângă alte fenomene naturale. În timpuri de ignoranță, toate efectele a căror cauză nu era cunoscută au fost considerate supranaturale; descoperirile științei au restrâns în mod succesiv cercul minunatului; cunoașterea acestei noi legi vine să îl reducă la neant. Așadar, cei care acuză Spiritismul că a resuscitat minunatul, demonstrează, că vorbesc despre ceva ce nu cunosc.
17. O idee mai mult sau mai puțin generală printre persoanele care nu cunosc Spiritismul este să creadă că Spiritele, doar pentru că s-au eliberat de materie, trebuie să cunoască totul și să posede înțelepciune suverană. Este acolo o eroare gravă. Lăsându-și învelișul său corporal ele nu se despuie imediat de imperfecțiunile lor; nu se face decât pe termen lung purificarea și ameliorarea. Spiritele fiind sufletele oamenilor, așa cum există oameni de toate gradele de cunoaștere și ignoranță, bunătate și răutate, se întâmplă la fel printre Spirite. Există unele care nu sunt decât lejere și poznașe, altele sunt mincinoase, impostoare, ipocrite, rele, răzbunătoare; altele, dimpotrivă, posedă cele mai sublime virtuți și cunoștințe într-un grad necunoscut pe pământ. Această diversitate în calitatea Spiritelor este unul dintre cele mai importante puncte de luat în considerare, deoarece arată caracterul bun sau rău al comunicaților care se primesc; mai presus de toate, trebuie distins la ce se consacră. Rezultă că nu este suficient să te adresezi unui Spirit oarecare pentru a avea un răspuns corect la orice întrebare; pentru că Spiritul va răspunde conform la ce știe și adesea își va da doar opinia personală, care poate fi corectă sau falsă. Dacă este înțelept, își va recunoaște ignoranța cu privire la ceea ce nu știe; dacă este lejer sau mincinos, va răspunde la toate fără să-și facă griji pentru adevăr; dacă este orgolios, își va da idea sa ca pe un adevăr absolut. De aceea Sfântul Ioan Evanghelistul a spus: «Nu credeți în orice Spirit, însă probați dacă Spiritele sunt de la Dumnezeu.» Experiența dovedește înțelepciunea acestui sfat. Așadar, ar fi imprudent și neglijent să se accepte fără control tot ceea ce vine de la Spirite. Spiritele nu pot răspunde decât la ceea ce știu și, mai mult, asupra a ceea ce li se permite să spună, căci sunt lucruri pe care nu trebuie să le reveleze, pentru că încă nu le este dat oamenilor să cunoască totul.
18. Se recunoaște calitatea Spiritelor după limbajul lor; cel al Spiritelor cu adevărat bune și superioare este întotdeauna demn, nobil, logic, liber de orice trivialitate, puerilitate sau contradicție; respiră înțelepciune, bunăvoință și modestie; este concis și fără cuvinte inutile. La cel al Spiritelor inferioare, ignorante sau orgolioase le lipsește aceste calități; vidul ideilor este aproape întotdeauna compensat de abundența cuvintelor.
19. Un alt punct la fel de esențial de luat în considerare este că Spiritele sunt libere; se comunică atunci când vor, cui le convine și, de asemenea, când pot, pentru că au ocupațiile lor. Nu sunt la ordinele sau la capriciile nimănui și nu este dat nimănui să-i facă să vină contra voinței lor, nici să-i facă să spună ce vor să tacă; astfel încât nimeni să nu poată afirma că vreun Spirit va veni la chemarea lui la un moment dat sau că va răspunde la o întrebare sau alta. A spune contrariul înseamnă a dovedi o ignoranță absolută a principiilor cele mai elementare ale Spiritismului; numai șarlatanismul are surse infailibile.
20. Spiritele sunt atrase prin simpatie, similitudinea gusturilor și caractere, și prin intenția cu care se face dorită prezența lor. Spiritele superioare nu merg la reuniunile futile, precum un savant de pe pământ, care nu ar merge la o adunare de tineri amețiți. Simplul bun simț spune că nu poate fi altfel; sau, dacă se duc uneori acolo, este pentru a da sfaturi salutare, pentru a combate viciile, pentru a încerca să-i întoarcă pe calea cea bună; dacă nu sunt ascultați, se retrag. Ar însemna să ai o idee completamente falsă, să crezi că Spiritele serioase se pot complace în a răspunde la futilități, la întrebări oțioase care nu dovedesc nici atașament, nici respect pentru ele, nici dorință reală de a se instrui și cu atât mai puțin să vină să facă spectacol pentru amuzamentul curioșilor. Dacă nu am făcut-o în timpul vieți lor, nu o pot face nici după moartea lor.
21. Din cele de mai sus, rezultă că orice reuniune spiritistă, pentru a fi profitabilă, trebuie, ca primă condiție să fie seriozitate și reculegere; că totul trebuie să se întâmple în mod respectos, religios și cu demnitate, dacă vrem să obținem concursul obișnuit al Spiritelor bune. Nu trebuie să uităm că dacă aceleași Spirite s-ar fi prezentat acolo în timpul vieții lor, s-ar fi avut respect față de ele și mai mult chiar după moartea lor. Degeaba alegăm utilitatea anumitor experimente curioase, frivole și amuzante pentru a-i convinge pe increduli: ajungem la un rezultat complet opus. Incredulul, deja înclinat să se râdă de credințele cele mai sacre, nu poate vedea un lucru serios în ceea ce este făcut în glumă; nu poate fi înclinat să respecte ceea ce nu i se prezintă într-o manieră respectabilă; de asemenea, din reuniunile futile și lejere, cele în care nu există nici ordine, nici seriozitate și nici reculegere, lasă întotdeauna o impresie proastă. Mai presus de toate, ceea ce-i poate convinge este prezența unor ființe a căror amintire le este dragă; este înaintea cuvintelor lor grave și solemne, este înaintea revelărilor intime când îl vedem emoționat și palid. Dar, din această cauză, deși are mai mult respect, venerație, atașament față de persoana al cărei suflet i se prezintă, este șocat, scandalizat să o vadă venind într-o adunare lipsită de respect, în mijlocul meselor care dansează și în batjocora Spiritelor lejere; incredul cum este, conștiința lui respinge această alianță a seriosului și a frivolului, a religiosului și a profanului, motiv pentru care el consideră totul o jonglerie și de multe ori pleacă mai puțin convins decât a intrat. Reuniunile de această natură fac întotdeauna mai mult rău decât bine, pentru că îndepărtează de doctrină mai multe persoane decât să le atragă, fără a conta că oferă ocazia criticii detractorilor, care găsesc în aceasta, motive întemeiate de batjocură.​
22. Cu manifestările fizice nu există nici un motiv în a se juca; dacă nu au importanța învățăturii filozofice, au utilitatea lor, din punct de vedere al fenomenelor, pentru că sunt alfabetul științei, căruia i-au dat cheia. Deși mai puțin necesare astăzi, ele totuși ajută la convingerea unora. Dar nu exclud în niciun caz ordinea și buna purtare în reuniunile în care se fac experimente cu ele; dacă ar fi întotdeauna practicate într-un mod convenabil, ar convinge mai ușor și ar produce, din toate punctele de vedere, mult mai bune rezultate.
23. Aceste explicații sunt, fără îndoială, foarte incomplete și pot provoca necesarmente multe întrebări, dar nu trebuie să pierdem din vedere faptul că acesta nu este un curs de Spiritism. Așa cum sunt, sunt suficiente pentru a arăta baza pe care se sprijină, caracterul manifestărilor și gradul de încredere pe care îl pot inspira conform circumstanțelor. Cât privește utilitatea manifestațiilor, aceasta este imensă, în ceea ce privește consecințele lor; dar dacă singurul lor rezultat ar fi să facă o nouă lege a naturii cunoscută, să demonstreze material existența sufletului și imortalitatea sa, ar fi deja mult, pentru că ar fi o cale largă deschisă filosofiei.

    Allan Kardec
    Tradus de Societatea Spiritistă Română

Revista Spiritistă – Jurnal de Studii Psihologice,
anul 12, nr.2, februarie 1869

Citind un ziar, am găsit această frază proverbială: În Franța, ridicolul ucide întotdeauna. Acest lucru ne-a sugerat următoarele reflecții:

De ce în Franța, mai degrabă decât în ​​altă parte? Este că aici, mai mult decât în ​​altă parte, spiritul, în același timp fin, caustic și jovial, captează la prima vedere latura plăcută sau ridicolă a lucrurilor; o caută din instinct, o simte, o devinează, o miroase, ca să spunem așa; o descoperă acolo unde alții nu o percep și o pun în evidență cu abilitate. Dar spiritul francez vrea mai presus de orice bun gust, urbanitate până și în batjocoră; râde de bună voie de o glumă fină, delicată, spirituală mai ales, în timp ce caricaturile care nu trezesc interes, criticile grele, grosolane, din senin, asemănătoare cu laba ursului sau cu pumnul bădăranului, îi repugnă, pentru că are o repulsie instinctivă pentru trivialitate.

Poate s-ar spune că anumite succese moderne par să dezmintă aceste calități. Sunt multe de spus despre cauzele acestei devieri, care este prea reală, dar care nu este decât parțială și nu poate prevala asupra esenței caracterului național, așa cum vom demonstra într-o zi. Vom spune doar în treacăt că aceste succese, care uimesc oamenii de bun gust se datorează, în mare parte, curiozității foarte vivace prezentă și în caracterul francez. Dar ascultați mulțimea după ieșirea de la anumite exhibiții. Judecata care domină, chiar și în gura poporului, este rezumată în aceste cuvinte: E dezgustător ! Și totuși, oameni au mers acolo unicamente pentru a putea spune că au văzut o excentricitate; nu vor reveni, dar în timp ce multitudinea de curioși defilează, succesul se face și este tot ceea ce se cere. Se întâmplă la fel cu anumite succese așa-zis literare.

Aptitudinea spiritului francez de a capta latura comică a lucrurilor face din ridicol o adevărată putere, mai mare în Franța decât în alte țări. Dar este corect să spui că omoară mereu?

Trebuie distins ceea ce putem numi ridicol intrinsec, adică inerent lucrului însuși, și ridicolul extrinsec, venit din afară, și revărsându-se asupra unui lucru. Fără îndoială, acesta din urmă se poate arunca asupra la tot, însă doar rănește ceea ce este vulnerabil; când atacă lucruri care nu-i dau nicio reținere, alunecă fără să-i facă vreun rău. Caricatura cea mai grotescă a unei statui ireproșabile nu îi ia nimic din meritul său și nu o face să decadă în fața opiniei publice, pentru că fiecare este capabil să o aprecieze.

Ridicolul nu are putere decât atunci când lovește cu precizie, când evidențiază cu ingeniozitate și finețe defectele reale: atunci, e când omoară; dar când cade în fals, nu omoară nimic, sau mai degrabă, se omoară pe el însuși. Pentru ca adagiul de mai sus să fie complet adevărat, ar trebui spus: « În Franța, ridicolul omoară întotdeauna ce este ridicol.» Ce este realmente adevărat, bun și frumos nu este niciodată ridicol. Atunci când se face o batjocoră unei personalități notoriu respectabile, preotul Viannet, de exemplu, inspiră dezgust, chiar și incredulilor, căci este adevărat că ceea ce este respectabil în sine este întotdeauna respectat de opinia publică.

Cum lumea nu are nici aceleași gusturi, nici aceeași manieră de a vedea, ce este adevărat, bun și frumos pentru unii, poate să nu fie pentru alții. Cine, atunci, va fi judecătorul? Ființa colectivă pe care o numim toată lumea și contra deciziilor căreia, opiniile izolate protestează în van. Anumite individualității pot fi momentan dezorientate de criticile ignorante, răutăcioase sau inconștiente, dar nu și masele, ale căror judecăți ajung mereu să triumfe. Dacă majoritatea invitaților la un banchet găsesc un fel de mâncare pe placul lor, chiar dacă le spui că este rău, nu va înceta să-l mănânce sau măcar să-l guste.

Aceasta ne explică de ce ridicolul revărsat în profunzime asupra Spiritismului, nu l-a ucis. Dacă nu a sucombat, nu este din lipsă de a fi fost întors pe toate părțile, răstălmăcit, denaturat, în mod grotesc deghizat de antagoniștii săi; și totuși, după zece ani de agresivitate acerbă, este mai puternic ca niciodată; pentru că Spiritismul este ca statuia despre care am vorbit mai devreme.

În definitiv, asupra a ce s-a exercitat, în mod deosebit, sarcasmul cu privire la Spiritism? În ce este realmente vulnerabil la critică: abuzuri, excentricități, exhibiții, exploatări, șarlatanismul în toate aspectele sale, practicile absurde, care nu sunt decât o parodie, pe care Spiritismul serios nu l-a apărat, dar pe care, dimpotrivă, le-a dezavuat mereu. Prin urmare, ridicolul doar a lovit și atacat ce era ridicol în felul în care anumite persoane, nu foarte luminate, concep Spiritismul. Dacă ridicolul încă nu a ucis complet aceste abuzuri, le-a dat o lovitură mortală și era just.

Spiritismul adevărat, așadar, nu a avut decât de câștigat în a fii debarasat de plaga paraziților săi, și sunt dușmanii săi cei care s-a ocupat de aceasta. Cât despre doctrina propriu-zisă, trebuie remarcat că aproape întotdeauna a rămas în afara dezbaterii; și totuși, este partea principală, sufletul cauzei. Adversarii săi au înțeles bine că ridicolul nu îl poate atinge; au simțit că lama fină a batjocurii ingenioase va aluneca peste acea armură, de aceea l-au atacat cu măciuca injuriei grosolane și cu pumnul bădăranului, dar și așa au avut puțin succes.

De la început, Spiritismul li s-a părut anumitor indivizi, care nu mai aveau mijloace de a câștiga bani, o mină fecundă de exploatat datorită noutății sale; unii, mai puțin atinși de puritatea moralei sale decât de posibilitățile pe care le întrevedeau în el, s-au pus sub egida numelui său în speranța de a face bani; aceștia sunt cei care pot fi numiți spiritiști circumstanțiali.

Ce s-ar fi întâmplat cu această doctrină, dacă nu și-ar fi folosit toată influența sa pentru a dejuca și discredita manevrele de exploatare? S-ar fi văzut șarlatanii roind din toate părțile, făcând un aliaj sacrileg din ceea ce este mai sacru: respectul pentru morți, cu presupusa artă a vrăjitorilor, divinatorilor, cartomancienilor, prezicătorilor, suplinind Spiritele prin intermediul fraudei, atunci când acestea nu vin. În scurt timp, s-ar fi văzut manifestările produse pe mese împreună cu numerele de escamotare; cabinete de consultanță spiritiste în mod public anunțate și revândute ca birouri de angajare conform importanței clientelei, ca și cum facultatea medianimică s-ar putea transmite ca o afacere.

Cu tăcerea sa, care ar fi fost o aprobare tacită, doctrina ar fi devenit solidară; spunem mai mult: complice la aceste abuzuri. Atunci critica ar fi avut un bun joc, pentru că, pe bună dreptate, ar fi putut ataca doctrina care, prin toleranța sa, și-ar fi asumat responsabilitatea ridicolului și, în consecință, justa reprobare revărsată asupra abuzurilor; poate că ar fi trecut mai mult de un secol până să-și revină din acest eșec. Ar fi necesar să nu se înțeleagă caracterul Spiritismului și, cu atât mai puțin, adevăratele sale interese pentru a crede că astfel de auxiliare ar putea fi utile propagării sale și sunt proprii pentru a-l face considerat un lucru sfânt și respectabil.

Stigmatizând exploatarea așa cum am făcut-o, avem certitudinea că am prezervat Doctrina de un adevărat pericol, un pericol mai mare decât rea-voința antagoniștilor săi declarați, pentru că se îndrepta spre discreditarea sa; chiar prin acest fapt, ea le-ar fi oferit o latură vulnerabilă, dar, dimpotrivă, ei au fost opriți înaintea purității principiilor Doctrinei. Nu ignorăm că am suscitat contra noastră animozitatea exploatatorilor și că partizanii săi au devenit ostili contra noastră. Dar ce ne pasă nouă! Datoria noastră este să ne ocupăm de cauza doctrinei și nu de interesele lor, iar această datorie o vom îndeplini cu perseverență și fermitate până la capăt.

Nu era puțin lucru să lupți împotriva invaziei șarlatanismului într-un secol ca acesta, mai ales cu un șarlatanism secondat, adesea suscitat de cei mai implacabili dușmani ai Spiritismului; pentru că, după ce au eșuat prin argumente, au înțeles bine că ceea ce i-ar putea fi cel mai fatal Spiritismului, era ridicolul; pentru aceasta, cea mai sigură cale era să-l exploateze prin șarlatanism, pentru a-l discredita în fața opiniei publice.

Toți spiritiștii sinceri au înțeles pericolul pe care l-am semnalat și ne-au secondat în eforturile noastre, reacționând din partea lor contra tendințelor care amenințau să se dezvolte. Nu sunt unele fapte ale manifestărilor, presupunându-le reale, prezentate în spectacol ca atracție pentru minoritate care fac din Spiritism adevărați prozeliți, pentru că, în asemenea condiții, ei autorizează suspiciunea. Proprii increduli sunt primii care spun că, dacă Spiritele se comunică într-adevăr, nu poate fi pentru a servi de figurante sau complice pentru o sumă pe sesiune; Iată, de ce se râd de ele; consideră ridicol faptul că, în acele sesiuni, se amestecă nume respectabile și au dreptate de o sută de ori. Pentru fiecare persoană care va fi condusă la Spiritism pe această cale, întotdeauna presupunând un fapt real, vor fi o sută care vor fi îndepărtate, fără a mai vrea să mai audă vorbind de Spiritism. Impresia este complet diferită în mediile unde nimic ambiguu nu poate face să suspecteze sinceritatea, buna-credință și dezinteresul, unde onorabilitatea notorie a persoanelor impune respect. Dacă nu se iese de acolo convins, nu se ia, măcar, ideea de jonglerie.

Spiritismul nu are așadar nimic de câștigat, și doar ar putea pierde sprijinindu-se pe exploatare, în timp ce exploatatorii ar fi cei care s-ar beneficia de reputația Spiritismului. Posteritatea sa nu stă în credința unui individ sau într-un fapt sau altul al manifestării, ci aparține în întregime ascendenței pe care o va câștiga prin moralitatea sa; prin aceasta a triumfat și prin aceasta va triumfa în continuare asupra manevrelor adversarilor săi. Forța sa constă în caracterul său moral, iar aceasta nu i se poate lua.

Spiritismul intră într-o fază solemnă, dar în care va avea încă mari lupte în a susține; de aceea trebuie să fie puternic el însuși și, pentru a fi puternic, trebuie să fie respectabil. Corespunde adepților săi devotați să facă să fie respectat Spiritismul, mai întâi prin ei înșiși predicând prin cuvinte și exemplu, iar apoi dezavuând, în numele Doctrinei, orice ar putea dăuna considerația de care trebuie să fie înconjurată. Așa va putea Spiritismul brava intrigile, batjocora și ridicolul.

Tradus de Societatea Spiritistă Română

Revista Spiritistă – Jurnal de Studii Psihologice, anul 9, nr. 5, mai 1866

Cum Dumnezeu, atât de mare, atât de puternic, atât de superior tuturor, poate să se amestece în detalii infime, să se preocupe de cele mai mici acțiuni și de cele mai mici gânduri ale fiecărui individ? Aceasta este întrebarea pe care ne-o punem adesea.

În starea lor actuală de inferioritate, oamenii nu-l pot decât cu greu înțelege pe Dumnezeu infinit, pentru că ei înșiși sunt restrânși și limitați. De aceea și-L figurează restrâns și limitat ca ei. Și-L reprezintă ca o ființă circumscrisă și își fac de el o imagine după propria imagine. Tablourile noastre care Îl pictează cu trăsături umane contribuie la menținerea acestei erori în mintea maselor, care adoră la El mai mult forma decât gândul. Pentru cel mai mare număr de persoane este un suveran puternic, pe un tron ​​inaccesibil, pierdut în imensitatea cerurilor, și pentru că facultățile și percepțiile lor sunt limitate, nu înțeleg că Dumnezeu poate sau binevoiește să intervină în mod direct în cele mai mici lucruri.

În neputința în care este omul de a înțelege însăși esența divinității, nu-și poate face decât o idee aproximativă cu ajutorul unor comparații în mod necesar foarte imperfecte, dar care cel puțin îi poate arăta posibilitatea a ceea ce, la prima vedere, i se pare imposibil.

Să presupunem un fluid suficient de subtil pentru a penetra toate corpurile, este evident că fiecare moleculă a acestui fluid va produce asupra fiecărei molecule a materiei cu care este în contact o acțiune identică celei pe care ar produce-o totalitatea fluidului. Este ceea ce chimia ne arată la fiecare pas.

Acel fluid, fiind ininteligent, acționează în mod mecanic numai prin forțe materiale; dar, dacă presupunem că acel fluid este înzestrat cu inteligență, cu facultăți perceptive și sensibile, va acționa deja nu orbește, ci cu discernământ, cu voință și libertate; va vedea, auzi și simți.

Proprietățile fluidului perispiritual ne poate da o idee. Nu este inteligent în sine, pentru că este materie, dar este vehiculul gândului, senzațiilor și percepțiilor Spiritului; ca urmare a subtilității acestui fluid Spiritele pătrund peste tot, scrutează gândurile noastre, văd și acționează de la distanță; acestui fluid, care a ajuns la un anumit grad de purificare, îi datorează Spiritele superioare darul ubicuității; este suficientă o rază a gândului lor îndreptată către diverse puncte pentru aș manifesta acolo prezența lor în mod simultan. Extinderea acestei facultăți este subordonată gradului de elevare și purificare a Spiritului.

Dar Spiritele, oricât de elevate ar fi, sunt creaturi limitate în facultățile, puterile și extinderile percepțiilor lor, iar în această privință, nu le pot egala pe cele ale lui Dumnezeu; totuși, ele pot servi drept punct de comparație. Ceea ce Spiritul poate îndeplini numai într-o limită restrânsă, Dumnezeu, care este infinit, îndeplinește în proporții infinite. Există încă această diferență că acțiunea Spiritului este momentană și subordonată circumstanțelor, iar cea a lui Dumnezeu este permanentă; gândul Spiritului nu îmbrățișează decât un timp și un spațiu circumscris, iar cel a lui Dumnezeu îmbrățișează universul și eternitatea. În concluzie, între Spirite și Dumnezeu, există distanța de la finit la infinit.

Fluidul perispiritual nu este gândul Spiritului, ci agentul și intermediarul gândului; cum este fluidul cel care îl transmite, este oarecum impregnat de gând, iar în imposibilitatea în care ne aflăm de a izola gândul, ni se pare că acesta și fluidul nu formează altceva decât același lucru, așa cum sunetul pare să fie unul cu aerul, astfel încât să putem, ca să spunem așa, să-l materializăm. Așa cum spunem că aerul devine sunet, am putea, luând efectul drept cauză, să spunem că fluidul devine inteligent.

Că este sau nu așa cu privire la gândul lui Dumnezeu, adică dacă acționează directamente sau prin intermediul unui fluid, pentru facilitarea înțelegerii noastre, îl reprezentăm acel gând sub o forma concretă a unui fluid inteligent care umple universul infinit, penetrând toate părțile creației: întreaga natură este cufundată în fluidul divin; totul este supus acțiunii sale inteligente, previziunii și solicitudinii sale; nu este nici o ființă, oricât de infimă ar fi, care să nu fie saturată într-o anumită manieră de a acel fluid.

Astfel, suntem în mod constant în prezența divinității; nu există nici măcar una din acțiunile noastre pe care să o putem sustrage privirii Sale; gândul nostru este în contact cu gândul Său și pe bună dreptate se spune că Dumnezeu citește în cele mai profunde pliuri ale inimii noastre; noi suntem în El precum El este în noi, conform cuvintelor lui Hristos. Pentru a-și extinde solicitudinea Sa asupra celor mai mici creaturi, nu are nevoie, așadar, să-și lanseze privirea Sa din înaltul imensității, dar nici să lase locuința Sa de glorie, căci acea locuință este peste tot. Rugăciunile noastre, pentru a fi ascultate de El, nu au nevoie să străbată spațiul, nici să fie rostite cu glas asurzitor, căci gândurile noastre sunt neîncetat pătrunse de El, în El repercutează.

Imaginea unui fluid inteligent universal, evident, este doar o comparație, dar capabilă să dea o idee mai justă despre Dumnezeu decât tablourile care Îl reprezintă cu figura unui bătrân cu barbă lungă, drapat cu o mantie. Noi nu putem lua punctele noastre de comparație decât din lucruri pe care le cunoaștem; de aceea se spune în fiecare zi: ochiul lui Dumnezeu, mâna lui Dumnezeu, vocea lui Dumnezeu, suflarea lui Dumnezeu, fața lui Dumnezeu. În copilăria umanității, omul ia aceste comparații literalmente. Mai târziu, spiritul său, mai apt să sesizeze abstracțiile, spiritualizează ideile materiale. Idea unui fluid universal inteligent, penetrând totul, cum ar fi fluidul luminos, fluidul caloric, fluidul electric sau orice alt fluid, dacă ar fi inteligente, are ca obiect să facă înțeleasă posibilitatea ca Dumnezeu să fie peste tot, să aibă grijă de toate, să vegheze firul de iarbă, precum și lumile. Între El și noi distanța este suprimată; înțelegem prezența Sa și acest gând, când ne adresăm Lui, augmentă încrederea noastră, pentru că nu mai putem spune că Dumnezeu este prea departe și prea mare pentru a se ocupa de noi. Dar acest gând, atât de consolator pentru omul umil și bun, este prea terifiant pentru cei răi și orgolioși obstinați, care sperau să se sustragă de la El mulțumită distanței și care, de acum înainte, se vor simți îmbrățișați de puterea Sa.

Nimic nu ne împiedică să admitem, pentru principiul inteligenței suverane, un centru de acțiune, un focar care radiază fără încetare, inundând universul cu efluviile sale, precum soarele cu lumina sa. Dar unde este acest focar? Este posibil să nu fie fixat într-un punct determinat, cum nu este nici acțiunea sa. Dacă Spiritele simple au darul ubicuității, în Dumnezeu trebuie să fie fără limite. Cum Dumnezeu umple universul, s-ar putea admite, ipotetic, că acest focar nu are nevoie să se transporte și că se formează în toate punctele în care voința Sa suverană consideră de cuviință să se producă, astfel s-ar putea spune că este peste tot și nicăieri.

În fața acestor probleme insondabile, rațiunea noastră trebuie să se umilească. Dumnezeu există: nu ne putem îndoi; este infinit de just și bun: aceasta este esența sa; solicitarea Sa se extinde peste tot: așa, îl înțelegem acum; fiind neîncetat în contact cu El, îl putem ruga cu certitudinea că suntem ascultați; El nu poate dori decât binele nostru, de acea trebuie să avem încredere în El. Iată, esențialul; în rest, să sperăm că vom fi demni de a-L înțelege.

Vederea lui Dumnezeu

Din moment ce Dumnezeu este peste tot, de ce nu-l vedem? Îl vom vedea când vom părăsi pământul? Acestea sunt de asemenea întrebările pe care persoanele și le fac zilnic. Prima este ușor de rezolvat: organele noastre materiale au percepții limitate, care le fac improprii să vadă anumite lucruri, chiar și materiale. Așa se face că anumite fluide scapă complet vederi noastre și  instrumentelor noastre analitice. Vedem efectele ciumei și nu vedem fluidul care o transportă; vedem corpuri că se mișcă sub influența forței gravitaționale și nu vedem acea forță.

Lucrurile de esență spirituală nu pot fi percepute de organele materiale; nu este decât prin vederea spirituală prin care putem vedea Spiritele și lucrurile din lumea imaterială; prin urmare, numai sufletul nostru poate avea percepția lui Dumnezeu. Îl vede imediat după moarte? Este ceea ce numai comunicațiile de dincolo de mormânt ne pot învăța. Prin ele, știm că vederea lui Dumnezeu nu este privilegiul celor mai purificate suflete și că foarte puține posedă, la părăsirea învelișului lor terestru, gradul de dematerializare necesar. Câteva comparații generale le vor face ușor de înțeles.

Cine se află în adâncul unei văi, înconjurat de o brumă deasă, nu vede soarele; totuși, prin intermediul luminii difuze percepe prezența soarelui. Dacă urcă pe munte, pe măsură ce se elevă, ceața se disipă, lumina devine din ce în ce mai strălucitoare, dar încă nu vede soarele. Când începe să-l perceapă, este încă voalat, căci cel mai mic vapor este suficient pentru a-i slăbi strălucirea. Nu este decât după ce s-a elevat complet deasupra stratului brumos, când se găsește într-un aer perfectamente pur și îl vede în toată splendoarea sa.

Se întâmplă la fel cu cel al cărui cap ar fi învelit în mai multe voaluri; mai întâi, nu vede nimic; cu fiecare voal care este îndepărtat, distinge o strălucire din ce în ce mai clară; abia atunci când ultimul voal a dispărut percepe clar lucrurile.

Același lucru este valabil și pentru un lichior încărcat cu materii străine; este tulbur la început; cu fiecare distilare transparența sa augmentează, până când este complet purificat, dobândește limpiditate perfectă și nu prezintă niciun obstacol vederii.

Așa se întâmplă cu sufletul. Învelișul perispiritual, deși invizibil și impalpabil pentru noi, este pentru el o adevărată materie, încă prea grosieră pentru anumite percepții. Acest înveliș se spiritualizează pe măsură ce sufletul se elevează în moralitate. Imperfecțiunile sufletului sunt ca niște voaluri care îi obscurează vederea sa; fiecare imperfecțiune de care se debarasează este un voal mai puțin, dar numai după ce s-a purificat complet se bucură de plenitudinea facultăților sale.

Dumnezeu, fiind esența divină prin excelență, nu poate fi perceput în toată strălucirea sa decât de Spiritele ajunse la cel mai înalt grad de dematerializare. Dacă Spiritele imperfecte nu Îl văd, nu este pentru ca sunt mai departe de El decât altele; ele, ca toate ființele naturii, sunt cufundate în fluidul divin; la fel cum noi suntem cufundați în lumină, orbii de asemenea sunt în lumină și cu toate acestea, nu o văd. Imperfecțiunile sunt voaluri care îl ascund pe Dumnezeu de la vederea Spiritelor inferioare; când ceața se va disipa, îl vor vedea strălucind: de aceea, nu au nevoie nici să urce, nici să-l caute în profunzimile infinitului; fiind viața spirituală debarasată de imperfecțiunile morale care L-au obscurat, Îl vor vedea oriunde s-ar găsi, chiar și pe pământ, căci este peste tot.

Spiritul nu se purifică decât după mult timp, iar diferitele încarnări sunt alambicurile pe fundul căruia lasă de fiecare dată câteva impurități. Lăsându-și învelișul său corporal, nu se despoaie instantaneu de imperfecțiunile sale; de aceea există cele care, după moarte, nu-L văd pe Dumnezeu mai mult decât în viață; dar, pe măsură ce se purifică, au o intuiție mai distinctă; dacă nu Îl văd, îl înțeleg mai bine; lumina este mai puțin difuză. Așadar, când Spiritele spun că Dumnezeu le interzice să răspundă la o oarecare întrebare, nu este pentru că Dumnezeu le apare sau se adresează prin cuvânt pentru a le prescrie sau să le interzică un lucru sau altul. Nu; dar Îl simt, primesc efluviile gândului Său, așa cum ni se întâmplă cu privire la Spiritele care ne învăluie în fluidul lor, deși nu le vedem.

Așadar, nimeni nu-L poate vedea pe Dumnezeu cu ochii cărnii. Dacă această favoare ar fi acordată unora, nu va fi decât într-o stare de extaz, atunci când sufletul este cât se poate de degajat de legăturile materiei și cum îi este posibil în timpul încarnării.

Un astfel de privilegiu, de altfel, nu l-ar avea decât sufletele de elită, încarnate pentru o misiune și nu pentru ispășire. Dar, pe măsură ce Spiritele de ordinul cel mai elevat strălucesc cu o splendoare uluitoare, se poate ca Spiritele mai puțin elevate încarnate sau dezîncarnate, frapate de splendoarea care le înconjoară să creadă că l-au văzut pe Însuși Dumnezeu. Câteodată, se întâmplă să se ia un ministru ca drept suveran.

Sub ce aparență Dumnezeu se prezintă celor care s-au făcut demni de această favoare? Sub o anumită formă? Cu o figură umană sau ca un focar strălucitor de lumină? Aceasta este ceea ce limbajul uman este neputincios să descrie pentru că nu există nici un punct de comparație pentru noi care să ne poată da o idee; suntem ca orbii cărora se încearcă în van să li se facă înțeleasă strălucirea soarelui. Vocabularul nostru este limitat la nevoile noastre și la cercul nostru de idei; cel al sălbaticilor n-ar putea descrie minunile civilizației; cel al popoarelor mai civilizate este prea sărac pentru a descrie splendorile cerurilor, inteligența noastră prea limitată pentru a le înțelege, iar vederea noastră prea slabă ar fi orbită de ele.

Allan Kardec
Tradus de Societatea Spiritistă Română