Tema familiei este o temă literară puternic reprezentată în romanul realist, apărând ca un spațiu al stabilității și echilibrului, dominat de afecțiunea ocrotitoare a mamei, dar și ca un spațiu în care se declanșează conflicte, se produc rupturi interioare și dezechilibre existențiale grave.
Familia înseamnă tradiția, strămoșii, locul unde se naște și se dezvoltă personalitatea individului, în strânsă legătură cu evoluția relațiilor dintre membrii ei.
Roman al vârstei inocente a copilăriei, opera de maturitate a lui Creangă, «Amintiri din copilărie» urmărește, paralel cu evocarea satului moldovenesc, influențele educative ale familiei și ale școlii asupra copilului Nică, surprins în evoluție, de la copilărie până în adolescență. Pe de altă parte, romanul lui Marin Preda, «Moromeții», surprinde destrămarea unei familii de țărani dintr-un sat din Câmpia Dunării, din cauza relațiilor tensionate dintre membrii ei.
În «Amintiri din copilărie» naratorul matur, o altă ipostază a personajului copil, ilustrează opiniile diferite ale părinților față de școală, de educația lui Nică. Astfel, mama dorește să-și vadă băiatul preot, dar tatăl îl consideră un leneș fără pereche și crede că, trimițându-l la școală, irosește bani: «Nu-l vezi că-i o tigoare de băiet, cobăit și leneș, de n-are păreche (…) Nu face băietul ista atâția husăși, cu straie cu tot, câți am dat eu pentru dânsul până acum!»
Dacă Nică este «slăvit de leneș», prinde muște cu ceaslovul, în loc să învețe, și se simte «trimis surgun, dracului pomană» când trebuie să părăsească satul pentru a merge mai departe la școală, Niculae, mezinul familiei Moromete vrea să învețe, dar tatăl îl ironizează și-l trimite cu oile. Totuși, când la serbarea de sfârșit de an Niculae ia premiul întâi, Moromete este uimit, dar și mândru de băiatul lui, chiar dacă nu îi arată acest lucru.
Atitudinea părinților față de școală în cele două romane este asemănătoare. Ștefan a Petrei nu știe carte, dar este om gospodar în Humulești și crede că aceasta este menirea țăranului, căci «dac-ar fi să iasă toți învățați(…), n-ar mai ave cine să ne tragă ciubotele». De aceea, Nică ar trebui să-i dea ajutor la treburi, atât cât poate el, nu să bată drumurile și să se gândească numai la joacă. Totuși, cedează în fața argumentelor bunicului David și acceptă ca Nică să plece la școala din Broșteni.
Ilie Moromete, pe de altă parte, deși este unul dintre cei mai deștepți țărani din sat, știe carte și citește ziarul duminica în poiana lui Iocan, comentând cu umor evenimentele relatate, crede că umblatul la școală este timp pierdut și că nu are «niciun beneficiu». Deși vizita preotului și a învățătorului îl ia prin surprindere, el nu pare convins că Niculae ar trebui să urmeze școala și nu înțelege înverșunarea copilului.
Mamele, în schimb, au o altă atitudine față de tați, dar din motive diferite. Smaranda are un respect deosebit pentru învățătură, nu știe carte, dar este credincioasă, bisericoasă și ține piept bărbatului, fiind gata «să toarcă-n furcă» pentru ca Nică să ajungă preot, fiind convinsă că băiatul este menit să stea între «oameni mari». Femeie puternică, înconjurată de o aură de basm, «plină de minunății», ea își impune dorința în fața soțului, dovedindu-se autoritară nu numai față de copii, ci și față de bărbat.
Catrina este și ea bisericoasă și capabilă să-și susțină copilul, dar numai până la un punct. Și ea îl cicălește pe Moromete să lase copilul să meargă la școală, complotează cu preotul și învățătorul să-l convingă pe Moromete, îi promite chiar lui Niculae că va vinde din pământ pentru a-l trimite la școală, dar nu este la fel de puternică precum Smaranda și nu crede cu adevărat în realizarea visului băiatului. De aceea, Niculae se va desprinde treptat de familie pentru a-și urma visul.
În «Amintiri din copilărie» atmosfera în familie este una echilibrată, fără conflicte, prin urmare imaginea copilăriei este una ideală, justificând opinia criticului George Călinescu, potrivit căreia în «Amintiri din copilărie» Creangă prezintă „copilăria copilului universal”. De aceea, vârsta cea mai fericită din viața omului are nevoie de un spațiu ideal de manifestare, satul Humulești, «sat mare, răzeșesc, cu gospodari tot unul și unul, cu oameni harnici…». Relațiile dintre membrii familiei sunt armonioase, tatăl este cel care asigură pâinea zilnică, este respectat în sat, fiind unul dintre gospodarii de frunte; mama este ocupată cu creșterea și educarea copiilor, iar copiii nu au altă grijă decât joaca, așa cum îi stă bine oricărui copil. Nică însuși, deși se apropie de adolescență și poate da ajutor mamei în treburile casei, nu are mintea decât la năzdrăvănii, necăjindu-și deseori mama pe care o lasă fără sprijin (plecarea la scăldat, furatul cireșelor din grădina mătușii Mărioara, furatul pupezei-ceasornic al satului). La sosirea tatălui seara acasă copiii îi sar în spate tot cu gândul la joc, iar tatăl nu se supără și deși este obosit, răspunde jocului lor, spre «supărarea» mamei care îl apostrofează.
În schimb, în «Moromeții» relațiile de familie sunt tensionate, familia lui Moromete este o familie tot numeroasă, dar «hibridă», cu frați buni și frați vitregi, copii proveniți din două căsătorii. Celebra scenă a cinei de la începutul romanului dezvăluie nu numai o anumită ierarhie familială, ci și relațiile dintre părinți, părinți și copii, frați. Astfel, din așezarea lor la masă reiese autoritatea tatălui în familie (așezat pe pragul celei de-a doua odăi, mai sus decât ceilalți, de unde «stăpânea cu privirea pe fiecare»), o autoritate aparentă, deoarece, ignorând tensiunile mocnite dintre copii, gesturile, privirile și vorbele dușmănoase ale acestora, Moromete va avea surpriza ca, în finalul volumului I, băieții să fugă de acasă, concluzia sa fiind că numai lumea i-a influențat copiii, le-a întins o capcană, i-a sălbăticit.
Dacă în «Amintiri din copilărie» rostul copiilor în lume este să se joace, în «Moromeții» viziunea asupra copilăriei este diferită, copiii fiind implicați de la vârste foarte fragede în asigurarea traiului zilnic. În mod obișnuit întreaga familie merge la câmp sau cu oile (în cazul lui Niculaie), la seceriș participă toți membrii familiei, fiecare având rolul lui, fie să secere parcela destinată, fie să adune snopii și să-i lege. Situația din familia Moromeților nu este una singulară, tot astfel se întâmplă în familia lui Vasile Boţoghină, unde fiul adolescent și fiica de opt ani merg la câmp și muncesc ca și oamenii mari atunci când tatăl se îmbolnăvește. De altfel, în satul descris de Marin Preda oamenii nu așteaptă rezolvarea problemelor de către alții, ci se luptă pentru drepturile lor și își fac singuri dreptate. Băiatul lui Țugurlan, venit bătut acasă, este îndemnat de tată să meargă să le spargă și el capul, iar Niculaie Moromete este pus de Achim, fratele mai mare, să se bată cu băiatul mai mare care îl lovise; Polina, fata lui Bălosu, nu acceptă hotărârea tatălui de a nu-i da zestre pentru că s-a măritat cu un flăcău sărac și merge pe câmp să adune roadele muncii ei de pe pământul tatălui.
În concluzie, imaginea familiei surprinse în cele două romane aduce în centrul atenției ipostaze diferite ale acesteia, pe deplin justificate ținând cont că acțiunea romanelor este plasată în perioade diferite de timp, a doua jumătate a secolului al XIX-lea, respectiv perioada interbelică, cu câțiva ani înaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Imaginea idilică a familiei din opera lui Creangă este rezultatul faptului că «Amintiri din copilărie» este operă de maturitate, autorul re-creează, re-imaginează copilăria și satul, nu așa cum au fost ele în realitate, ci așa cum ar fi trebuit să fie pentru toți copiii lumii. Pe de altă parte, Marin Preda prezintă o ipostază extrem de realistă a familiei, o imagine complexă a acesteia, o familie în care își fac loc neînțelegerile, certurile, ura și dușmănia. Pe fondul unui timp istoric zbuciumat, schimbările din lumea satului tradițional aduc prefaceri și în relațiile de familie; aceasta se destramă, tot astfel cum o istorie nouă, violentă răstoarnă din temelii toate valorile satului tradițional care se prăbușește iremediabil. Totuși, la început, când timpul pare foarte îngăduitor cu oamenii, aceștia își duc viața parcă după un anumit ritual, respectând obiceiurile și tradiția, bucurându-se de jocul călușarilor în bătătura casei lui Bălosu, de spălatul picioarelor de Rusalii, de ceremonialul secerișului și de prima pâine după seceriș, de serbarea sfârșitului de an școlar.
Prof. Corina Mihalache- Memento Scholarium
Societatea Spiritistă Română
