În Geneză, miracole și predicții după spiritism de Allan Kardec unul din capitolele cărții face referire la Caracteristicile revelației spiritiste. În acest articol puteți găsi o analiza comparativă perfectă între spiritism și științele umane prezentată în paragrafele 13 până la 18. Pentru a cunoaște mai mult despre Caracteristicile revelației spiritiste recomand citirea întregului capitol.
Prin natura sa, revelația spiritistă are un dublu caracter: provine în același timp din revelația divină și din revelația științifică. Derivă din prima, pentru că apariția sa este providențială și nu rezultatul vreunei inițiative sau a unui plan premeditat al omului; că punctele fundamentale ale doctrinei sunt rezultatul învățăturii oferite de Spiritele însărcinate de Dumnezeu să-i lumineze pe oameni asupra lucrurilor pe care le ignoră, pe care nu le puteau învăța singuri și care e important să cunoască, astăzi când sunt maturi pentru a le înțelege. Derivă din cea de-a doua, prin faptul că această învățătură nu este privilegiu vreunui individ, ci că este oferită tuturor în același mod; că cei care o transmit și cei care o primesc nu sunt ființe pasive, dispensate de munca de observație și cercetare; că nu renunță la judecata și liberul lor arbitru; că acel controlul nu le este interzis, dar dimpotrivă recomandat; în fine, că doctrinei nu i-a fost dictată toate părțile și nici impusă credinței oarbe; că se deduce din munca omului, din observarea faptelor pe care Spiritele le pune în fața ochilor și din instrucțiunile pe care le oferă, instrucțiuni pe care le studiază, le comentează, le compară și din care extrage el însuși consecințele și aplicațiile. Pe scurt, ceea ce caracterizează revelația spiritistă, este faptul că sursa este divină, că inițiativa aparține Spiritelor și că elaborarea este rodul muncii omului.
Ca mijloc de elaborare, spiritismul procedează exact în aceeași manieră ca și științele pozitive, adică aplică metoda experimentală. Când se prezintă fapte de o ordine nouă care nu se pot explica prin legi cunoscute, el le observă, le compară, le analizează și remontându-se de la efecte la cauze, ajunge la legea care le guvernează; apoi, deduce consecințele și caută aplicații utile. El nu stabilește nicio teorie preconcepută; de aceea, nu a prezentat ca ipoteze, nici existența și nici intervenția Spiritelor, nici a perispiritului, nici reîncarnarea, nici vreunul dintre principiile doctrinei; a conchis cu existența Spiritelor când această existență a rezultat evidentă din observarea faptelor, procedând de aceeași manieră cu celelalte principii. Nu au fost faptele care au venit după pentru a confirma teoria, ci teoria a venit ulterior să explice și să rezume faptele. Este, așadar, în mod riguros corect să spunem că spiritismul este o știință a observațiilor, și nu produsul imaginației. Științele nu au făcut progrese serioase decât după ce studiul lor s-a bazat pe metoda experimentală, însă până atunci s-a crezut că această metodă era aplicabilă numai materiei, pe când este aplicabilă în egală măsură și lucrurilor metafizice.
Să cităm un exemplu. Se întâmplă în lumea Spiritelor, un fapt foarte singular și pe care cu siguranță nimeni nu l-ar fi bănuit, este cel al Spiritelor care nu se cred moarte. Ei bine! Spiritele superioare, care cunosc acest fapt perfectamente, nu au venit să spună anticipat:« Există Spirite care cred că încă trăiesc viața terestră, care și-au păstrat gusturile, obiceiurile și instinctele.» Dar au provocat manifestarea Spiritelor din această categorie pentru a ne face să le observăm. Așadar, după ce s-au văzut Spirite nesigure de starea lor sau afirmând că încă sunt în această lume și crezând că își desfășoară ocupațiile ordinare, din exemplu s-a dedus regula. Multiplicitatea faptelor analoge a dovedit că aceasta nu a fost o excepție, ci una dintre fazele vieții spiritiste; atunci a fost posibilă studierea tuturor varietăților și cauzelor acestei iluzii singulare, și s-a recunoscut că această situație este mai ales, specifică Spiritelor puțin avansate moralmente și că este caracteristica unui anumit gen de moarte; că nu este decât temporară, dar poate dura zile, luni și ani. Astfel a luat naștere teoria din observație. Se întâmplă la fel cu toate celelalte principii ale doctrinei.
La fel cum știința propriu-zisă are ca obiect studiul legilor principiului material, obiectul special al Spiritismului este cunoașterea legilor principiului spiritual; acum, întrucât acest ultim principiu este una din forțele naturii, care reacționează neîncetat asupra principiului material și viceversa, rezultă că nu poate fi completă cunoașterea unuia, fără cunoașterea celuilalt. Spiritismul și știința se completează reciproc: știința, fără spiritism, se găsește în imposibilitatea de a explica anumite fenomene numai prin legile materiei; Spiritismul, fără știință, ar fi lipsit de sprijin și control. Studiul legilor materiei trebuia să-l preceadă pe cel al spiritualității, pentru că este materia mai întâi cea care impresionează simțurile. Dacă Spiritismul ar fi venit înaintea descoperirilor științifice, ar fi fost o operă avortată, ca tot ceea ce vine înainte de vremea sa.
Toate științele se înlănțuie și se succed într-o ordine rațională; iau naștere unele din altele, pe măsură ce își găsesc un punct de sprijin în ideile și cunoștințele anterioare. Astronomia, una dintre primele care a fost cultivată, a rămas în erorile copilăriei până în momentul în care fizica a ajuns să reveleze legea forțelor agenților naturali; chimia, care nu poate subzista fără fizică, a trebuit să o urmeze îndeaproape, ca apoi să meargă amândouă împreună, sprijinindu-se una pe cealaltă. Anatomia, fiziologia, zoologia, botanica, mineralogia nu au devenit științe serioase decât cu ajutorul luminilor aduse de fizică și chimie. Geologia, născută ieri, fără astronomie, fizică, chimie și toate celelalte, i-ar fi lipsit adevăratele sale elemente de vitalitate; ea nu putea veni decât după aceea.
Știința modernă a făcut dreptate celor patru elemente primitive ale Anticilor și din observație în observație, ajuns la concepția unui singur element generator al tuturor transformărilor materiei; dar materia, în sine, este inertă; nu are nici viață, nici gândire, nici sentiment; are nevoie de unirea cu principiul spiritual. Spiritismul nu a descoperit și nici nu a inventat acest principiu, ci a fost primul care l-a demonstra cu dovezi irefutabile; l-a studiat, l-a analizat și a făcut acțiunea evidentă. La elementul material a ajuns să adauge elementul spiritual. Elementul material și elementul spiritual sunt, așadar, cele două principii, cele două forțe vii ale naturii. Prin unirea indisolubilă a acestor două elemente, cu ușurință se explică o mulțime de fapte până acum inexplicabile.
Spiritismul, având ca obiect studiul unuia dintre cele două elemente constitutive ale universului, afectează necesarmente majoritatea științelor; nu putea veni decât după elaborarea lor și s-a născut prin forța lucrurilor și din imposibilitatea de a explica toate lucrurile numai cu ajutorul legilor materiale.
Dumnezeu, judecând umanitatea matură pentru a pătrunde misterul destinului său și să contemple noi minuni cu sânge rece, a permis să se ridice voalul care despărțea lumea vizibilă de lumea invizibilă. De fapt, manifestările nu au nimic extrauman, e vorba de umanitatea spirituală care vine să converseze cu umanitatea corporală și să-i spună:
Noi existăm, deci neantul nu există; aceasta este ceea ce suntem și ceea ce voi veți fi, iar posteritatea vă aparține ca și nouă. Mergeați prin tenebre, noi venim să vă luminăm și să vă croim calea; mergeați la întâmplare, noi venim să vă arătăm obiectivul. Viața terestră era totul pentru voi, pentru că nu vedeați nimic mai mult de ea; am venit să vă spunem, arătându-vă viața spirituală și că, viața terestră nu este nimic. Viziunea voastră se oprea la mormânt, noi vă arătăm dincolo de el, un orizont splendid. Nu știați de ce suferiți pe pământ, acum, în suferință vedeți justiția lui Dumnezeu; binele a fost fără vreun fruct aparent pentru posteritate, dar va avea de acum înainte un scop și va fi o necesitate; fraternitatea nu era decât o frumoasă teorie, acum se sprijină pe o lege a naturii. Sub imperiul credinței că totul se termină cu viața, imensitatea este vidă, egoismul domnește suveran printre voi, iar diviza voastră este: «Fiecare pentru el». Cu certitudinea posterității, spațiile infinite sunt populate până la infinit, vidul și pustietatea nu sunt nicăieri, solidaritatea leagă toate ființele, de această parte și de dincolo de mormânt, este domnia carității cu deviza: «Fiecare pentru toți și toți pentru unul.» În fine, la sfârșitul vieții spuneați un etern adio la ființele dragi; acum pur și simplu le veți spune: «La revedere!»
