Allan Kardec

Cerul și Infernul

Cartea Cerul și infernul a ieșit la lumină în anul 1865.

Cartea Spiritelor conține bazele fundamentale ale Spiritismului: este piatra de temelie a edificiului. Toate principiile doctrinei se găsesc expuse în ea, chiar și cele care constituie punctul culminant al lucrării. Cu toate acestea, era necesară o dezvoltare mai amplă și să se deducă toate consecințele și aplicările sale, deoarece bazele sunt expuse prin intermediul învățăturilor complementare ale Spiritelor și a noilor observații. Am făcut acest lucru în “Cartea mediumurilor” și în “Evanghelia după spiritism” din anumite puncte de vedere; la fel o să procedăm și în această lucrare, din alt punct de vedere.

 Prima parte a acestei lucrări, intitulată “Doctrina” conține un examen comparativ a diverselor credințe despre Cer și Infern, îngeri și demoni, suferințe și recompense viitoare.

A doua parte a cărții, include numeroase exemple care sprijină teoria sau mai bine spus, care au ajutat-o să se instaleze. Exemplele, ar fi putut fi multiplicate la infinit, datorită faptului că există destul de multe Centre spiritiste care ar fi putut furniza un număr semnificativ. A fost necesară selectarea lor cu obiectivul de a evita repetițiile plictisitoare și a se oferi cele mai instructive. Fiecare exemplu oferă învățăminte și pot fi sursa unei profunde reflecții, răsărind din fiecare o nouă lumină despre situația sufletului după moarte, precum și despre trecerea de la viața corporală la cea spirituală, care până acum a fost de neatins și atât de temută. Este ghidul călătorului înainte de a intra într-o țară pe care nu o cunoaște. În ea, viața de după moarte se prezintă cu toate aspectele ei, ca o vastă panoramă, astfel fiecare persoană poate găsi în această carte noi motive de speranță și consolare, așa cum și noi baze pentru a întări credința în viața viitoare și în justiția lui Dumnezeu.

Allan Kardec

Providența a vrut ca noua revelație să nu fie un privilegiu pentru nimeni, ca instrumentele ei să poată fi întâlnite oriunde pe Pământ, în toate familiile atât în cele mici, cât și în cele mari, conform cuvintelor din Evanghelie, ale căror împlinire sunt în prezent mediumurile:

“ În ultimele zile, a spus Domnul, voi vărsa Spiritul meu peste orice făptură; fiii și fiicele voastre vor profetiza; tinerii vor avea viziuni, iar bătrânii voștri vor visa. În acele zile, voi vărsa spiritul meu peste slujitorii și slujitoarele mele și vor profetiza.”

Faptele Apostolilor, capitolul 2, versetul 17 și 18

Dar, Domnul a spus, de asemenea: “ Vor fi falși Hristoși și falși profeți.”

Evanghelia după spiritism, capitolul XXI

Ei bine, aceste ultime vremuri au sosit. Nu este vorba de sfârșitul lumii materiale, așa cum s-a presupus la început, ci sfârșitul lumii morale, mai bine spus, apariția erei de regenerare.

Fiecare carte a Codificării aduce în casele și sufletele noastre mai multă lumină, speranță și consolare. Ne reafirmă cu fiecare dezvăluire în reîncarnare și în viața de după moarte.

Tăban E. Bianca
Societatea Spiritistă Română