Capitolul 4 Resurecție și reîncarnare

Nimeni nu poate vedea împărăția lui Dumnezeu dacă nu se naște din nou

Resurecție și reîncarnare – Legăturile de familie fortificate prin reîncarnare și rupte prin unitatea existențelor – Instrucțiunile spiritelor: Încarnarea este o pedeapsă?

Resurecție și reîncarnare

1. Iisus, venind în părțile Cezareei lui Filip, i-a întrebat pe ucenicii Săi și le-a spus: Ce spun oamenii despre Fiul Omului? Cine spun ei că sunt Eu? – Ei i-au răspuns: Unii spun că ești Ioan Botezătorul; alții Ilie; alții Ieremia sau unul dintre profeți. – Iisus le-a spus: Dar voi, cine spuneți că sunt Eu? – Simon Petru, luând cuvântul, a spus: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu viu. – Iisus i-a răspuns: Fericit ești, Simone, fiul lui Ioan, pentru că nu carnea și sângele ți-au descoperit aceasta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. (Sfântul Matei, cap. XVI, v. de la 13 la 17; Sfântul Marcu, cap. VIII, v. de la 27 la 30.)
2. Însă tetrarhul Irod a auzit vorbindu-se despre tot ceea ce făcea Iisus, iar Spiritul lui era perplex, – pentru că unii spuneau că Ioan a resucitat dintre morți; alții că Ilie apăruse, iar alții că unul dintre vechii profeți l-a resuscitat. – Atunci Irod a spus: Eu i-am tăiat capul lui Ioan; dar cine este acesta despre care aud spunându-se lucruri atât de mari? Și dorea să-l vadă. (Sfântul Marcu, cap. VI, v. 14, 15; Sfântul Luca, cap. IX, v. 7, 8, 9.)
3. (După transfigurare.) Atunci discipolii săi l-au întrebat, spundu-i : De ce spun, asadar, scribii că trebuie să vină mai întâi Ilie? – Dar Iisus le-a răspuns: Este adevărat că Ilie trebuie să vină și să restabilească toate lucrurile; – Însă vă declar că Ilie a venit deja și nu l-au recunoscut, ci s-au purtat cu el după bunul lor plac. Tot astfel îl vor face să sufere și pe Fiul Omului. – Atunci discipolii au înțeles că le vorbise despre Ioan Botezătorul. (Sfântul Matei, cap. XVIII, v. de la 10 la 13; Sfântul Marcu, cap. IX, v. 10, 11, 12.)

4. Reîncarnarea făcea parte din dogmele evreiești sub denumirea de resurecție; numai saducheii, care credeau că totul se sfârșește odată cu moartea, nu credeau în ea. Ideile evreilor asupra acestui punct, ca și asupra multor altora, nu erau clar definite, deoarece aveau doar noțiuni vagi și incomplete despre suflet și legătura sa cu corpul. Credeau că un om care a trăit putea să retrăiască din nou, fără să-și dea seama în mod precis de felul în care acest lucru putea avea loc. Desemnau prin cuvântul resurecție ceea ce spiritismul numește mai judicios reîncarnare.

Într-adevăr, resurecția presupune întoarcerea la viață a corpului care a murit, ceea ce știința demonstrează a fi materialmente imposibil, mai ales atunci când elementele acestui corp sunt mult timp dispersate și absorbite. Reîncarnarea este reîntoarcerea sufletului sau a Spiritului la viața corporală, dar într-un alt corp nou format pentru el, care nu are nimic în comun cu cel vechi. Cuvântul resurecție poate astfel să se aplice lui Lazăr, dar nu lui Ilie, nici celorlalți profeți. Dacă deci, potrivit credinței lor, Ioan Botezătorul era Ilie, corpul lui Ioan nu putea fi cel al lui Ilie, deoarece Ioan fusese văzut copil și îi erau cunoscuți tatăl și mama. Ioan putea, așadar, să fie Ilie reîncarnat, dar nu resuscitat.

5. Acum, era un om dintre farisei, numit Nicodim, senator al evreilor, care a venit noaptea la Iisus și i-a spus: «Maestre, știm că ai venit de la Dumnezeu ca să ne înveți ca un doctor; căci nimeni nu poate face minunile pe care le faci, dacă Dumnezeu nu este cu el. Iisus i-a răspuns: Adevărat, adevărat îți spun: Nimeni nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu dacă nu se naște din nou.

Nicodim i-a spus: Cum se poate naște un om care este deja bătrân? Poate reintra din nou în pântecele mamei sale, pentru a se naște a doua oară?

Iisus i-a răspuns: Adevărat, adevărat îți spun: Dacă un om nu se naște din apă și din Spirit, nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu.

Ce este născut din carne este carne, iar ceea ce este născut din Spirit este Spirit. – Nu te mira de ceea ce ți-am spus, că trebuie să vă nașteți din nou. – Spirit suflă unde voiește, iar voi auziți glasul său, dar nu știe de unde vine, nici încotro merge; tot astfel este orice om care este născut din Spirit.»

«Nicodim i-a răspuns: Cum se poate întâmpla aceasta?

– Iisus i-a spus: Cum! Tu ești maestru în Israel și ignori aceste lucruri?

– Adevărat, adevărat îți spun că noi vorbim despre ceea ce știm și mărturisim ceea ce am văzut; și totuși, voi nu primiți mărturia noastră.

– Dar dacă nu mă credeți când vă vorbesc despre lucrurile de pe pământ, cum mă veți crede când vă voi vorbi despre lucrurile cerești? (Sfântul Ioan, cap. III, v. de la 1 la 12.)»

6. Ideea că Ioan Botezătorul era Ilie și că profeții puteau reveni pe pământ se regăsește în mai multe pasaje din Evanghelii, în special în cele relatate mai sus (nr. 1, 2, 3). Dacă această credință ar fi fost o eroare, Iisus nu ar fi omis să o combată, așa cum a combătut atâtea altele. Dimpotrivă, el o consfințește cu întreaga sa autoritate, o pune ca principiu și ca condiție necesară atunci când spune: Nimeni nu poate vedea Împărăția cerurilor dacă nu se naște din nou; și insistă adăugând: Nu vă mirați de ceea ce vă spun, că TREBUIE să vă nașteți din nou.
7. Aceste cuvinte: Dacă un om nu renaște din apă și din Spirit au fost interpretate în sensul regenerării prin apa botezului. Însă, textul original spunea simplu: Nu renaște din apă și din Spirit, în timp ce, în unele traduceri, sintagma din Spirit s-a înlocuit cu din Spiritul Sfânt, ceea ce nu mai răspunde aceleiași idei. Acest punct capital reiese din primele comentarii făcute asupra Evangheliei, așa cum va fi constatat într-o zi fără nicio posibilitate de echivoc.

(Traducerea lui Osterwald este conformă textului primitiv. Ea spune: nu renaște din apă și din Spirit. Cea a lui Sacy spune: Sfântul Spirit; cea a lui Lamennais: din Spiritul Sfânt)

8. Pentru a înțelege sensul adevărat al acestor cuvinte, trebuie, de asemenea, să se recurgă la semnificația cuvântului apă, care nu era folosit în accepțiunea sa proprie.

Cunoștințele celor din Antichitate despre științele fizice erau foarte imperfecte. Credeau că pământul a ieșit din ape, de aceea considerau apa ca fiind elementul generator absolut. Astfel, în Geneza se spune: «Spiritul lui Dumnezeu era dus pe deasupra apelor, plutea pe suprafața apelor. Fie ca firmamentul să fie facut în mijlocul apelor. Fie ca apele care sunt sub cer să se adune într-un singur loc și să apară uscatul. Fie ca apele să dea naștere viețuitoarelor care înoată în apă și păsărilor care zboară deasupra pământului și sub firmament.» 

Potrivit acestei credințe, apa devenise simbolul naturii materiale, așa cum Spiritul era cel al naturii inteligente. Aceste cuvinte: «Dacă omul nu renaște din apă și din Spirit, sau în apă și în Spirit» înseamnă deci: «Dacă omul nu renaște din nou cu corpul și sufletul său.» În acest sens au fost ele înțelese la început. 

Această interpretare este, de altfel, justificată de aceste alte cuvinte: Ceea ce este născut din carne este carne, iar ceea ce este născut din Spirit este Spirit. Iisus face aici o distincție clară între Spirit și corp. Cel care este născut din carne este carne, indică în mod clar că doar corpul provine din corp, iar Spiritul este independent de corp.

9. Spiritul suflă unde voiește; îi auziți glasul, dar nu știi nici de unde vine, nici încotro merge, se poate înțelege ca Spiritul lui Dumnezeu, care dă viață cui voiește, sau la sufletul omului. În această din urmă accepțiune, nu știi de unde vine, nici încotro merge înseamnă că nu se cunoaște nici ce a fost, nici ce va fi Spiritul. Dacă Spiritul sau sufletul, ar fi fost creat în același timp cu corpul, s-ar ști de unde vine, deoarece i s-ar cunoaște începutul. În orice caz, acest pasaj constituie consacrarea principiului preexistenței sufletului și, prin urmare, al pluralității existențelor.

10. «Acum, din vremea lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăția Cerurilor se cucerește prin violență, iar cei violenți sunt cei care prevalează. Căci, până la Ioan, toți profeții, precum și Legea, au profetizat; – și, dacă vreți să înțelegeți ceea ce vă spun, el însuși este Ilie, cel care trebuie să vină. – Cine are urechi de auzit să audă.»(Sfântul Matei, cap. XI, v. de la 12 la 15.)

11. Dacă principiul reîncarnării exprimat în Sfântul Ioan ar putea, cu rigoare, să fie interpretat într-un sens pur mistic, nu același lucru se poate spune despre acest pasaj din Sfântul Matei, care nu lasă loc niciunui echivoc posibil: este EL ÎNSUȘI Ilie care trebuia să vină; nu este aici nici figură, nici alegorie, este o afirmație pozitivă. – «Din vremea lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăția cerurilor se cucerește prin violență.» Ce înseamnă aceste cuvinte, de vreme ce Ioan Botezătorul trăia încă în acel moment? Iisus le explică spunând: «Dacă vreți să înțelegeți ce spun, el însuși este Ilie care trebuia să vină.» 

Acum, cum Ioan nu este altul decât Ilie, Iisus face aluzie la timpul în care Ioan trăia cu numele de Ilie. «Până acum Împărăția cerurilor se cucerește prin violență» este o altă aluzie la asprimea legii mozaice, care poruncea exterminarea necredincioșilor pentru a dobândi Pământul Promis, Paradisul evreilor, în timp ce, potrivit noii legi, cerul se dobândește prin caritate și blândețe.

Apoi adaugă: Cine are urechi de auzit să audă. Aceste cuvinte, atât de des repetate de Iisus, arată clar că nu toți erau în stare să înțeleagă anumite adevăruri.

12. Aceia din poporul vostru care au fost făcuți să moară vor trăi din nou; cei care erau uciși în mijlocul meu vor resucita. Treziți-vă din somnul vostru și cântați laude lui Dumnezeu, voi care locuiți în țărână; pentru că roua care cade peste voi este o rouă de lumină și veți nimici pământul și domnia giganților. (Isaia, cap. XXVI, v. 19)
    
    13. Acest pasaj din Isaia este la fel de explicit: „Cei din poporul vostru care au fost făcuți să moară vor trăi din nou.” Dacă profetul ar fi înțeles viața spirituală, dacă ar fi vrut să spună că cei care au fost omorâți nu erau morți în Spirit, ar fi spus: trăiesc încă, și nu vor trăi din nou. În sens spiritual, aceste cuvinte ar fi un nonsens, deoarece ar implica o întrerupere în viața sufletului. În sensul regenerării morale, ar fi negarea pedepselor eterne, deoarece stabilesc în principiu că toți cei care au murit vor retrăi.
13. Dar când omul a murit o dată, când corpul său, separat de spiritul său, este mistuit, ce devine el? Omul, o dată ce este mort, ar putea să retrăiască din nou? În această luptă în care mă aflu în fiecare zi a vieții mele, aștept să vină schimbarea mea. (Iov, cap. XIV, v. 10, 14. Traducerea lui Le Maistre de Sacy.)

Când omul moare, pierde toată forța sa, expiră. Apoi unde este el? – Dacă omul moare, va retrăi? Voi aștepta toate zilele luptei mele, până când se va produce o schimbare pentru mine? (Id. Traducerea protestantă a lui Osterwald.)

Când omul a murit, trăiește încă. La sfârșitul zilelor existenței mele terestre, voi aștepta, până când reîntoarce. (Id. Versiunea Bisericii grecești.)

15. Principiul pluralității existențelor este exprimat în mod clar în aceste trei versiuni. Nu se poate presupune că Iov ar fi vrut să vorbească despre regenerarea prin apa botezului, pe care cu siguranță nu o cunoștea. Omul, o dată ce este mort, ar putea să retrăiască din nou? Ideea de a muri o dată și de a retrăi, implică pe aceea de a muri și de a retrăi de mai multe ori. Versiunea Bisericii grecești este și mai explicită, dacă este posibil: La sfârșitul zilelor existenței mele terestre, voi aștepta, căci mă voi reîntoarce din nou aici; adică, mă voi întoarce la existența pământească. Aceasta este la fel de clar ca și cum cineva ar spune: Ies din casa mea, dar mă voi întoarce.

În această luptă în care mă aflu în fiecare zi a vieții mele, aștept să vină schimbarea mea. Iov vrea evident să vorbească despre lupta pe care o susține contra mizeriilor vieții; așteaptă schimbarea sa, adică se resemnează. În versiunea grecească, voi aștepta pare să se refere mai degrabă la noua existență: Când existența mea terestră se va sfârși, voi aștepta, căci mă voi întoarce din nou aici; Iov pare să se situeze, după moartea sa, în intervalul care desparte o existență de alta și să spună că acolo va aștepta revenirea sa.

16. Nu este, așadar, nicio îndoială că, cu numele de resurecție, principiul reîncarnării era una dintre credințele fundamentale ale evreilor și este confirmat de Iisus și de profeți într-o manieră formală; de unde rezultă că a nega reîncarnarea înseamnă a renega cuvintele lui Hristos. Cuvintele sale vor fi într-o zi autoritate asupra acestui punct, ca și asupra multor altora, atunci când vor fi meditate fără idei preconcepute.

17. Dar la această autoritate, din punct de vedere religios, se adaugă, din punct de vedere filozofic, cea a dovezilor care rezultă din observarea faptelor; atunci când se vrea urmărirea efectelor până la cauze, reîncarnarea apare ca o necesitate absolută, ca o condiție inerentă umanității, într-un cuvânt, ca o lege a naturii; se revelează prin rezultatele sale de o manieră ca să spunem așa, material, așa cum motorul ascuns se revelă prin mișcare; numai ea îi poate spune omului de unde vine, încotro merge, de ce se află pe pământ și să justifice toate anomaliile și toate injustițiile aparente pe care le prezintă viața.

(Vezi, pentru dezvoltările dogmei reîncarnării, Cartea Spiritelor, cap. IV și V; Ce este Spiritismul?, cap. II, de Allan Kardec; Pluralitatea existențelor, de Pezzani.)

Fără principiul preexistenței sufletului și al pluralității existențelor, majoritatea maximelor Evangheliei sunt ininteligibile; de aceea au dat naștere unor interpretări atât de contradictorii; acest principiu este cheia care trebuie să le redea adevăratul lor sens.

Taban E. Bianca-Evanghelia după Spiritism
Societatea Spiritistă Română