Întrebare: Unii scriitori afirmă că Isus, în ciuda faptului că avea o conduită morală admirabilă, nu a putut să se sustragă de la iubirea trupească? Ce părere aveți?
Ramatis: Dacă Isus s-ar fi căsătorit și ar fi format o familie, întreaga umanitate ar fi primit o lecție de neuitat, ca șef de familie. Și, chiar dacă ar fi întreținut o iubire mai puțin platonică, acesta nu ar fi un motiv suficient pentru a nu-și ofranda viața sa altora. Nu ar fi fost o dezonoare pentru Isus să se fi dedicat iubiri care unește bărbatul și femeia. Oare nu și-a dat toată viața în holocaustul pentru mântuirea spirituală a umanității?
Fără îndoială, frumusețea lui rară a aprins pasiuni violente în inimile multor tinere de măritat sau femei în căutarea unor senzații noi, ceea ce necesita din partea sa o energică auto-vigilență pentru a nu sucomba tentației cărnii și pentru a nu forma o familie ca omul de rând.
Iisus a fost calomniat de multe ori de detractorii săi, deoarece aceștia îl acuzau că le fascinează pe văduvele bogate, când peregrina și învăța Evanghelia. Și, spiritele din tenebre care îl supravegheau pe Isus la tot pasul, i-au întins capcane seducătoare împreună cu patricienii romani. Deși a evitat formarea unei familii, nu a condamnat sau disprețuit niciodată constituirea familiei, pentru că mereu a avertizat cu privire la legalitatea și fundamentul Legii lui Dumnezeu, care recomanda astfel: «Creșteți și vă înmulțiți!».
Sângele uman, ca legătură tranzitorie a familiei pământești, încătușează sufletele care se urăsc și le unește pe cele care se iubesc, în procesul karmic al mântuirii spirituale. De aceea, Isus a sfătuit omul să se elibereze de sclavia cărnii, ca să își poată extinde iubirea frățească pentru toate ființele, dincolo de obligațiile pe care le cere căminul. După ce a depășit seducțiile vieții materiale și simțindu-se împlinit în mijlocul umanității pământești, a avertizat că: «Cei care ar vrea să-l urmeze în căutarea împărăției lui Dumnezeu, ar trebui să renunțe la dorințele vieții omenești, iar dacă este nevoie, să-și abandoneze tatăl și mama!» De aceea a subliniat textual: «Cine își iubește mama și tatăl mai mult decât pe mine, nu este vrednic de mine!»
Isus a recomandat întotdeauna iubirea și spiritul dreptății, inducându-l pe om să învețe să se elibereze de familie în lumea materială, mai presus de egocentrismul castelor, în favoarea întregii omeniri. A procurat să demonstreze că, în ciuda relațiilor de sânge și egoiste ale rudelor umane, omul nu ar trebui să-și limiteze afecțiunea doar la creaturile familiei sau la simpatiile sale. De multe ori, în spatele figurii antipatice a vecinului sau a unui străin neplăcut, se poate găsi spiritul unui prieten dintr-o viață trecută. Totuși, printre cei mai intimi membri ai familiei se pot găsi încarnate spirite răzbunătoare, care cândva i-au torturat, iar Legea Karmică îi reunește din nou pentru necesara eliberare a legăturilor de vinovăției sau a iertării reciproce.
Imensa iubire a lui Isus pentru umanitate a fost într-adevăr motivul care l-a îndepărtat de angajamentul de a-și forma o familie. Nu numai elevata sa calitate spirituală a fost motivul pentru care a renunțat, ci și pentru a rămâne legat de toți oamenii și străin de afecțiunea exclusivă a familiei, pe lângă faptul că simțea pietate, afecțiune și înțelegere față de suferința tuturor creaturilor. De fapt, el nu a condamnat drepturile familiei consangvine, ci a avertizat mai degrabă asupra pericolului care bântuia afecțiunea egocentrică ce se generează în interiorul căminului, care ajunge să întunece sentimentul de iubire față de alte creaturi. Recomandând terapia: « Iubiți-vă unii pe alții așa cum v-am iubit eu», a demonstrat iubirea necondiționată care cuprinde familia umanității.
Era pecetea intrinsecă a sufletului său, căci încă de la vârsta de doisprezece ani răspundea în cadrul conceptului de familie universală. De aici și expresia care i-a lăsat uluiți pe participanții la o întâlnire, când unul dintre cei prezenți i-a spus:« Isus, acolo afară sunt mama și frații tăi care vor să îți vorbească.» Isus surprins a exclamat: Cine este mama mea? Cine sunt frații mei? Rapid se întoarce și își întinde mâna într-un gest de mângâiere către prieteni, străini, femei, bătrâni, copii și tineri prezenți și conclude spunând: «Aici este mama mea și frații mei. Pentru că oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela este fratele meu, sora mea și mama mea!»
Întrebare: Totuși, Isus a sfătuit omul să-și abandoneze familia și să se dedice în a iubi umanitatea. Această atitudine nu se datorează faptului ca nu a iubit fizic și pentru că nu a format o familie?
Isus nu a format o familie umană clasică pentru că era un Spirit eliberat de sex. Nu a repudiat sau cenzurat familia constituită, a evitat doar legăturile de sânge care sunt capabile să oprime sau să limiteze expansiunea iubirii sale, omagiind întreaga omenire.
Persoanele care îl urmau sub impulsul acelei iubiri necondiționate față de toate ființele, evident că urmau să fie hărțuite de propriile lor familii, incapabile să înțeleagă acea efuziune eliberată de interese egoiste. Simplul fapt că două ființe își unesc destinele în formarea unui nou cămin nu ar trebui să fie un motiv pentru a reduce iubirea spirituală și a o înlocui cu sentimentalismul egocentric al iubirii consangvine. În viitor, când virtuțile superioare ale sufletului vor domina interesele și egoismul uman, atunci va exista o singură familie, cea a umanității pământești. Oamenii vor abandona iubirea egoistă și consangvină, produs al familiei tranzitorii, pentru a se dedica definitiv iubirii de amplitudine universală care constă în a-l iubi pe Dumnezeu mai presus de toate lucrurile și a-și iubi aproapele ca pe el însuși.
Restrângând recomandarea făcută de Isus, când sfătuiește abandonarea tatălui, mamei și fraților pentru a-l urma de bună voie, adevărul este că nici membrii oricărei familii umane nu rămân definitiv în aceeași casă, deoarece pe măsură ce cad filele din calendarul terestru, se produc despărțirile obligatorii între componenții aceleiași case.
Copiii mici trebuie să lipsească pentru a frecventa școala, fiind despărțiți de familie pentru multe ore. Ca tineri, stau mult timp departe de casă pentru a-și câștiga existența sau a obține o diplomă academică. Ulterior, apare perioada îndrăgostirii, care continuă cu logodna și în definitiv se unesc altor făpturi străine, iar în cele din urmă se concep noi destine și astfel, abandonarea naturală consecutivă între două familii consangvine. Totuși, irascibilitatea, avariția, gelozia, ura, egoismul și alți factori reprobabili vin să separe membrii familiei pe drumuri opuse. Copiii, părinții, socrii, ginerii, frații și alte rude, adesea sunt incompatibili și întrerup relațiile din cauza intereselor materiale pe care le creează moștenirea, dovedind fragilitatea iubirii legăturilor de sânge. În mod paradoxal, familia cea mai unită este cea în care membrii sunt mai toleranți și mai iubitori cu toate ființele, întrucât bunătatea și răbdarea constituie o legătură de unire și bună conviețuire în toate mediile. În consecință, rudele despărțite de discordii domestice ar deveni mai apropiate dacă ar asculta de sfaturile lui Iisus, deoarece prin abandonarea iubirii legăturilor de sânge care influențează familia, dispare de asemenea amorul propriu și atunci, se vor contopi într-un sentiment universalist.
Isus nu i-a recomandat omului să-și abandoneze fără milă rudele, făcându-le să sufere dificultăți pentru a putea supraviețui zilnic; dar, a avertizat «că nu ar fi vrednic de el, cine își iubește tatăl, mama, fratele sau sora mai mult decât aproapele însuși.» În acest fel, omul are nevoie să renunțe la personalitatea sa, la sentimentalism, la amorul propriu, la părerea patetică a familiei și a sângelui, chiar trebuie să se opună cu fermitate, atunci când membrii săi îl repudiază pentru că încurajează idei și sentimente creștine. În câmpul ideilor și sentimentelor universale a fost unde și-a concentrat avertismentul, când a spus:« Cine mă iubește mai mult decât familia, va primi de o sută de ori mai mult și va poseda viața eternă.» Adică, iubind întreaga umanitate, omul se va elibera de purgațiile generate de continuele renașteri în viețile fizice. Apoi, va continua să trăiască în lumile superioare ale spiritualității printre sufletele afectuoase și eliberate de grupurile egoiste ale familiei carnale, unde adevărata iubire este asuprită de afecțiunile tranzitorii ale lumii reduse a căminului. Cine își iubește aproapele ca pe sine însuși, îl iubește pe Hristos; în acest fel, va dispărea iubirea egoistă de castă, rasă și simpatie ancestrală a materiei. În schimb apare iubirea spirituală, care beneficiază toți membrii aceleiași familii și se exercită mai presus de orice interes pentru viața umană, deoarece vorbește foarte clar despre viața integrală a Spiritului Etern.
