Instrucțiunile spiritelor
Lumi inferioare și lumi superioare
8.Calificarea de lumi inferioare și lumi superioare este mai degrabă relativă decât absolută. O lume este inferioară sau superioară în raport cu cele care sunt dedesubt sau deasupra pe scara progresivă.
Luând Pământul ca punct de comparație, ne putem face o idee despre starea unei lumi inferioare presupunând că omul se află la nivelul raselor sălbatice sau al națiunilor barbare pe care le mai găsim încă pe suprafața sa și care sunt rămășițele stării sale primitive. În cele mai înapoiate, ființele care le locuiesc sunt într-un fel rudimentare. au formă umană, dar fără nicio frumusețe; instinctele nu sunt temperate de niciun sentiment de delicatețe sau de bunăvoință, nici de noțiunile de just și injust. Forța brută este singura legea acolo. Fără industrie, fără invenții, locuitorii își petrec viața căutându-și hrana. Totuși, Dumnezeu nu abandonează nicio creatură a sa; în adâncul tenebrelor inteligențele zac, latente, iar vaga intuiție a unei Ființe supreme este dezvoltată în mai mare sau mai mică măsură. Acest instinct este suficient pentru a-i face superiori unii față de alții și pentru a le pregăti ecloziunea către o viață mai completă; căci nu sunt ființe degradate, ci copii care cresc.
Între aceste grade inferioare și cele mai elevate există nenumărate trepte, iar în Spiritele pure, dematerializate și strălucind de glorie cu greu mai putem recunoaște cele pe care au animat aceste ființe primitive, tot astfel cum în omul adult cu greu mai recunoaștem embrionul.
9.În lumile ajunse la un grad superior, condițiile vieții morale și materiale sunt cu totul altele, chiar și față de cele de pe Pământ. Forma corpului este întotdeauna, ca pretutindeni, forma umană, dar înfrumusețată, perfecționată și, mai ales, purificată. Corpul nu are nimic din materialitatea terestră și, în consecință, nu este supus nici nevoilor, nici bolilor, nici deteriorărilor generate de predominanța materiei; simțurile, mai fine, au percepții pe care le sufocă pe pământ grosolănia organelor. Lejeritatea specifică corpurilor face ca locomoția să fie rapidă și ușoară; în loc să se târască anevoios pe sol, alunecă, ca să spunem așa, pe suprafață sau planează în atmosferă fără alt efort decât cel al voinței, maniera în care sunt reprezentați îngerii sau în care Anticii se figurau manii în Câmpiile Elizee. Oamenii păstrează după bunul lor plac trăsăturile migrațiilor trecute și li se arată prietenilor așa cum i-au cunoscut, însă luminați de o lumină divină, transfigurați de impresiile interioare, care sunt întotdeauna elevate. În locul chipurilor plictisitoare, răvășite de suferințe și pasiuni, inteligența și viața iradiază acea strălucire pe care pictorii au tradus-o prin nimbul sau aureola sfinților.
Puțina rezistență pe care o oferă materia unor Spirite deja foarte avansate face ca dezvoltarea corpurilor să fie rapidă, iar copilăria scurtă sau aproape nulă. Viața, scutită de griji și angoase, este în mod proporțional mult mai lungă decât pe pământ. În principiu, longevitatea este proporțională cu gradul de avansare al lumilor. Moartea nu are nimic din ororile descompunerii; departe de a fi un motiv de teamă, este considerată o transformare fericită, pentru că acolo îndoiala asupra posterității nu există. În timpul vieții, sufletul, fiind că nu este închis într-o materie compactă, iradiază și se bucură de o luciditate care îl pune într-o stare aproape permanentă de emancipare și permite transmiterea liberă a gândului.
10.În aceste lumi fericite, relațiile de la popor la popor, întotdeauna amicale, nu sunt niciodată tulburate de ambiția de a-și aservi vecinul, nici de război care decurge din aceasta. Nu există nici stăpâni, nici sclavi, nici privilegiați prin naștere; superioritatea morală și intelectuală stabilește singură diferența condițiilor și conferă supremația. Autoritatea este întotdeauna respectată, pentru că nu este acordată decât pe merit și se exercită întotdeauna cu dreptate. Omul nu caută să se ridice deasupra altui om, ci deasupra lui însuși, perfecționându-se. Scopul său este să ajungă la rangul Spiritelor pure, iar această dorință neîncetată nu este o povară, ci o ambiție nobilă care îl face să studieze cu ardoare pentru a le egala. Toate sentimentele tandre și înalte ale naturii umane se găsesc acolo mărite și purificate; ura, geloziile meschine, dorințele josnice ale invidiei sunt necunoscute acolo; un legământ de iubire și fraternitate unește toți oamenii; cei mai puternici îi ajută pe cei mai slabi. Posedă mai mult sau mai puțin, atât cât a dobândit prin inteligența sa, dar nimeni nu suferă din lipsa necesarului, pentru că nimeni nu este acolo în expiere; pe scurt, răul acolo nu există .
11.În lumea voastră aveți nevoie de rău pentru a simți binele, de noapte pentru a admira lumina, de boală pentru a prețui sănătatea; acolo, aceste contraste nu sunt necesare; lumina eternă, frumusețea eternă, liniștea eternă a sufletului oferă o bucurie eternă pe care nu o tulbură nici angoasele vieții materiale, nici contactul cu cei răi, care nu au acces acolo. Iată ce îi este spiritului uman cel mai greu de înțeles; a fost ingenios în a picta chinurile iadului, dar nu a reușit niciodată să reprezinte bucuriile cerului. Și de ce? Pentru că, fiind inferior, nu a îndurat decât dureri și mizerii și nu a întrevăzut claritatea cerească; poate vorbi doar despre ceea ce cunoaște; dar, pe măsură ce se înalță și se purifică, orizontul i se lărgește și înțelege binele care se află înaintea lui, așa cum a înțeles răul care a rămas în urma lui.
12. Totuși, aceste lumi fericite nu sunt lumi privilegiate, pentru că Dumnezeu nu este părtinitor față de niciunul dintre copiii săi. El le dă tuturor aceleași drepturi și aceleași facilități pentru a ajunge acolo; îi face pe toți să pornească din același punct și nu îi înzestrează pe niciunul mai mult decât pe ceilalți; primele ranguri sunt accesibile tuturor: lor le revine să le cucerească prin munca lor; lor le revine să le atingă cât mai curând posibil sau să lâncezească secole întregi în fundurile umanității. (Rezumat al învățăturii tuturor Spiritelor superioare.)
Lumi de ispășire și probe
13.Ce v-aș putea spune despre lumile de ispășire pe care să nu știți deja, știind că e îndeajuns să luați în considerare Pământul pe care-l locuiți? Superioritatea inteligenței într-un mare număr de locuitorii indică că nu este o lume primitivă, destinată încarnării Spiritelor abia ieșite din mâinile Creatorului. Calitățile înnăscute pe care le aduc cu ei sunt dovada că au mai trăit și că au făcut un anumit progres; dar și numeroasele vicii către care sunt înclinați sunt semnul unei mari imperfecțiuni morale. De aceea, Dumnezeu i-a plasat pe o planetă ingrată, pentru a-și ispăși greșelile printr-o muncă anevoioasă și prin mizeriile vieții, până când vor fi meritat să meargă într-o lume mai fericită.
14. Totuși, nu toate Spiritele încarnate pe pământ sunt trimise acolo pentru ispășire. Rasele pe care le numiți sălbatice sunt Spirite abia ieșite din copilărie și care se află acolo, ca să spunem așa, pentru a fi educate, dezvoltându-se în contact cu Spirite mai avansate. Urmează apoi rasele pe jumătate civilizate, formate din aceleași Spirite aflate în progres. Acestea sunt, într-un anumit sens, rasele indigene ale pământului, care au crescut treptat în decursul unor lungi perioade seculare și dintre care unele au putut atinge perfecționarea intelectuală a popoarelor mai luminate. Spiritele aflate în ispășire sunt acolo, dacă se poate exprima astfel, exotice; au trăit deja în alte lumi, din care au fost excluse ca urmare a obstinării lor în rău și pentru că erau acolo o cauză de tulburare pentru cei buni; au fost relegați, pentru un timp, printre Spirite mai înapoiate, având misiunea de a le face să avanseze, deoarece au adus cu ei inteligența lor dezvoltată și germenele cunoștințelor dobândite; de aceea Spiritele pedepsite se găsesc printre rasele cele mai inteligente; acestea sunt, de asemenea, cele pentru care mizeriile vieții au cea mai mare amărăciune, deoarece există în ele mai multă sensibilitate și sunt mai experimentate de loviturile vieții decât rasele primitive, al căror simț moral este mai obtuz.
15. Pământul furnizează astfel unul dintre tipurile lumilor de ispășire, ale căror varietăți sunt infinite, dar care au ca trăsătură comună aceea de a servi drept loc de exil pentru Spiritele rebele contra legii lui Dumnezeu. Acolo, aceste Spirite trebuie să lupte deopotrivă contra perversității oamenilor și contra inclemenței naturii, o dublă muncă anevoioasă care dezvoltă în același timp calitățile inimii și pe cele ale inteligenței. Astfel, Dumnezeu, în bunătatea sa, face ca până și pedeapsa să fie în folosul progresului Spiritului. (SFÂNTUL AUGUSTIN. Paris, 1862.)
Lumi regeneratoare
16. Printre aceste stele care strălucesc pe bolta azurie, câte lumi sunt, asemenea a voastră, desemnate de Domnul pentru ispășire și probe! Dar există și unele mai mizerabile și altele mai bune, după cum există și lumi tranzitorii, pe care le putem numi regeneratoare. Fiecare vârtej planetar, alergând prin spațiu în jurul unui focar comun, antrenează cu sine lumile sale primitive, de exil, de probe, de regenerare și de fericire. Vi s-a vorbit despre aceste lumi în care sufletul abia născut este plasat atunci când, încă ignorant de bine și de rău, poate merge către Dumnezeu, stăpân de sine, în posesia liberului său arbitru. Dar, vai! sunt unii care sucombă, iar Dumnezeu, care nu vrea să-i anihileze, le îngăduie să meargă în aceste lumi unde, din încarnare în încarnare, se purifică, se regenerează și vor reveni vrednici de gloria care le era destinată.
17.Lumile regeneratoare servesc drept tranziție între lumile de ispășire și lumile fericite; sufletul care se căiește găsește acolo calmul și repausul, desăvârșindu-și purificarea. Fără îndoială, în aceste lumi omul este încă supus legilor care guvernează materia; omenirea experimentează senzațiile și dorințele voastre, dar este eliberată de pasiunile dezordonate de care sunteți sclavi; acolo nu mai există orgoliu care să reducă la tăcere inima, nici invidie care să o tortureze, nici ură care să o sufoce; cuvântul iubire este scris pe toate frunțile; o perfectă echitate reglează raporturile sociale; toți îl recunosc pe Dumnezeu și caută să ajungă la el urmând legile sale.
Acolo, totuși, nu este încă fericirea perfectă, ci aureola fericirii. Omul este încă carne și, prin aceasta, supus vicisitudinilor de care sunt scutite numai ființele complet dematerializate; mai are încă probe de îndurat, dar acestea nu au angoasele sfâșietoare ale ispășirii.
Aceste lumi comparate cu pământul sunt foarte fericite, iar mulți dintre voi ar fi satisfăcuți să se oprească acolo, căci este calmul după furtună, convalescența după o boală cumplită; dar omul, mai puțin absorbit de lucrurile materiale, întrevede mai bine posteritatea decât o faceți voi; el înțelege că există alte bucurii pe care Domnul le promite celor care se fac vrednici de ele, atunci când moartea va distruge din nou corpurile lor pentru a le dărui viața adevărată. Atunci sufletul eliberat va plana peste toate orizonturile; nu va mai avea simțuri materiale și grosiere, ci simțurile unui perispirit pur și ceresc, aspirând emanațiile lui Dumnezeu însuși, sub parfumurile de iubire și caritate care se revarsă din sânul său.
18. Dar, vai! în aceste lumi omul este încă supus greșelii, iar Spiritul răului nu și-a pierdut încă pe deplin imperiul său. A nu avansa înseamnă a recula și, dacă nu este ferm pe calea binelui, poate recădea din nou în lumile de ispășire, unde îl așteaptă noi și teribile probe. Contemplați, așadar, această boltă azurie, seara, la ora repausului și al rugăciunii, și, în aceste sfere inumerabile care strălucesc deasupra capetelor voastre, întrebați-vă care duc la Dumnezeu și rugați-l ca o lume regeneratoare să vă deschidă sânul după ispășirea de pe pământ. (SFÂNTUL AUGUSTIN. Paris, 1862.)
Progresia lumilor
19. Progresul este una dintre legile naturii; toate ființele creației, animate și inanimate, îi sunt supuse prin bunătatea lui Dumnezeu, care vrea ca totul să crească și să prospere. Chiar și distrugerea, care oamenilor li se pare sfârșitul lucrurilor, nu este decât un mijloc de a ajunge, prin transformare, la o stare mai perfectă, căci totul moare pentru a renaște și nimic nu reintră în neant.
În același timp în care ființele vii progresează moralmente, lumile pe care le locuiesc progresează material. Cine ar putea urmări o lume în diversele sale faze, din clipa în care s-au aglomerat primii atomi care au servit la constituire, ar vedea-o parcurgând o scară neîncetat progresivă, dar prin gradele insensibile pentru fiecare generație, oferind locuitorilor săi o ședere tot mai agreabilă, pe măsură ce aceștia înșiși avansează pe calea progresului. Astfel merg în paralel progresul omului, cel al animalelor, auxiliarele sale, al plantelor și cel de habitat, căci nimic nu este staționar în natură. Cât de mare și demnă de măreția Creatorului este această idee! și cât de contrară și nedemnă de puterea sa este, dimpotrivă, aceea care concentrează grija și providența sa asupra imperceptibilul grăunte de nisip al pământului și restrânge umanitatea la câțiva oameni care îl locuiesc!
Pământul, urmând această lege, a fost din punct de vedere material și moral într-o stare inferioară față de cea de astăzi și va atinge, sub acest dublu aspect, un grad mai avansat. El a ajuns la una dintre perioadele sale de transformare, în care, din lume de ispășire, va deveni lume regeneratoare; atunci oamenii vor fi fericiți acolo, pentru că legea lui Dumnezeu va domni. (SFÂNTUL AUGUSTIN. Paris, 1862.)
Taban E. Bianca-Evanghelia după Spiritism
Societatea Spiritistă Română
