Isus și copilăria lui￼

Întrebare: Din ce motiv în lucrările publicate despre Isus, nu se găsesc relatări despre viața lui între doisprezece și treizeci de ani?

Ramatis: Istoricii profani, nici măcar cei mai imaginativi, nu au putut umple acea lagună existentă în viața lui Isus; chiar și școlile ocultiste și mai ales rozacruciană, uneori diverg cu privire la data morții și la perioada în care Maestrul a dezîncarnat pe cruce. S-au făcut nenumărate presupuneri pentru a le explica, chiar și ucenici în relatările lor evanghelice par să ignore acest aspect. Astfel, condeiul scriitorilor oarecum exaltați și mistici îl descriu pe Isus ca pe o ființă mitologică, a cărei viață intră în conflict cu evenimentele și nevoile vieții umane. De cealaltă parte, dușmanii fanteziei și atașați în mod fanatic postulatelor pozitive ale științei pământești, l-au descris pe Iisus ca și cum ar fi fost un om obișnuit și sedițios, un fel de conducător al pescarilor și țăranilor care au eșuat în încercarea sa de răzvrătire împotriva puterilor publice ale vremii. Cei mai ireverențioși au ajuns să considere că în prezent, cazul lui Isus ar fi doar o problemă de ordin polițienesc.

Acestor scriitori extremiști le este foarte greu să înțeleagă situația exactă a unui înger, care a descins din sferele paradisiace pentru a se plasa în misiunea izbăvitoare din valea umbrelor pământești. Isus nu a fost omul miraculos sau sfântul imaterial ale cărui gesturi și cuvinte doar se supunea la comportarea cerească decretată de Dumnezeu; dar, nici nu a fost un om obișnuit care să caute ambiții politice și să-și dorească falsele glorii ale lumii materiale. De fapt, acolo unde se termina îngerul începea omul, nu rupea echilibrul psihologic și nici nu intra în discrepanță cu contemporanii săi.

Întrebare: Despre copilăria sa, ce ne puteți spune?

Copilăria copilului Iisus, aparent a decurs de o formă normală și similară celorlalți copii evrei. După cum spuneam, s-a remarcat printre ceilalți copii prin sinceritatea și franchețea cu care judeca lucrurile lumii, fără sofisme sau ipocrizie. Uneori le-a cauzat suferințe părinților săi, provocând comentarii contradictorii în rândul acelor oameni conservatori, care nu puteau înțelege temperamentul unui înger exilat în trup și incapabil să se acomodeze intereselor prozaice ale mediului uman.

Viața lui Isus a decurs conform obiceiurilor familiilor de evrei, sărace cu mulți descendenți și care este încă foarte răspândită în Iudeea de astăzi. Scriitorii care i-au scris biografia, au făcut aproape întotdeauna comentarii după imaginația lor și într-adevăr au crezut că este o creatură supusă preconcepțiilor și sofismelor vremii. Astfel, legenda și absurdul s-au transformat într-un concept greșit, într-un Dumnezeu imolat pe crucea mântuirii, după ce a trăit o întreagă existență incompatibilă cu realitatea umană.

Întrebare: Care era aspectul fizic al pruncului Isus?

Era un copil încântător, cu ochii limpezi și foarte dulci, ca două bijuterii prețioase, de un albastru verzui care ieșeau în evidență pe fizionomia lui, împodobit de frumusețea Mariei și format din energia lui Iosif.

Pruncul Iisus avea părul auriu, aproape ca focul, părea că emite scântei în lumina soarelui. Îl lăsa întotdeauna liber și plutea grațios în vânt. Când alerga pe deal în jos urmat de iezi, câini și păsări, părul său părea a fi flăcări vii fluturând în jurul capului său angelic. Lenjeria interioară era de o calitate inferioară și peste ea purta o cămașă din bumbac de culoarea sepiei sau a somonului. În zilele de sărbătoare sau de cult religios purta haine albe imaculate, având voie să poarte cordonul neofit al sinagogii.

La vârsta de doisprezece ani, portul copilului era erect și grațios, căci hainele îi acopereau maiestuos trupul impecabil. Figura lui admirabilă era invidia mamelor care aveau copii defectuoși. În el, era justificat proverbul: «Frumosul și binele nu se imită, ci doar se invidiază», din moment ce îl invidiau atât de mult pentru deplinătatea farmecului său, pentru prodiga sa blândețe și curtoazie, demnitate și conduită morală, care erau proprii de un sfânt și un înțelept. Deși era o făptură demnă de toate răsfățurile din lume, răul nu înceta să atingă copilul Iisus, pe a cărui fizionomie splendidă și loială se observau uneori umbrele provocate de calomnie, nedreptate și ciudă. În plus, ceea ce este delicat este mult mai ușor de maltratat, așa cum pasărea colibri sucombă sub praștia copiilor perverși. Același lucru s-a întâmplat cu Isus. Înfățișarea lui atrăgătoare, frumusețea lui angelică, înțelepciunea prematură și blândețea neobișnuită, l-au făcut ținta concentrației de fluide provocate de gelozie, invidie sau sarcasm. S-a înfruntat foarte devreme cu răul, rea-credința, maliția și ipocrizia umană, lucru care se întâmplă în mod normal cu sufletele exilate în planul de temperare și educare al lumilor materiale.

Întrebare: Isus își petrecea timpul cu copiii nazariteni? A participat la jocurile și distracțiile lor comune?

Nu avea vanitate, nici orgoliu care să-l îndepărteze de tovarășii săi din copilărie, pentru că era cordial, afectuos și un prieten loial. De nenumărate ori, când se juca mai bine, copilul Isus devenea brusc palid, în timp ce simțurile sale spirituale avansate presimțeau efervescența capcanelor sau a încărcăturilor fluidice agresive care încercau să-i ajungă aura lui defensivă. Era îngerul amenințat de adversarii umbrelor care nu puteau să-i afecteze divina sa contextură spirituală, dar care încercau să-i rănească trupul carnal, prețiosul său instrument mesianic pe pământ.

Acele spirite diabolice pe care Biblia le-a sintetizat perfect drept ispita lui Satana, au recurs la poverile invidiei și geloziei, care se formau în jurul lui Isus și care proveneau din forța dușmăniei conaționalilor săi. Astfel, manipulau materialul ostil produs de mințile nemulțumite cu intenția de a-i excita nervii și de a-i tulbura direcția cerebrală.

Atunci, respirația devenea agitată și inima îl oprima; sistemul hepato-renal se grăbea să elimine orice material toxic care se materializa ca urmare a condensării fluidelor agresive. Copilul Iisus, într-un impuls instinctiv, fugea repede departe de forfota tovarășilor pentru a se lăsa să cadă epuizat pe iarbă, lângă pârâu, sub smochini, sau printre tufișurile umede, ca și cum stejarul și parfumul florilor sălbatice i-ar fi putut răcori mintea înfierbântată.

În acele momente era îngrijit de îngerul Gabriel și falangele sale, care îl sfătuiau să caute refugiu în mijlocul naturii prietenoase în timpul crizelor emoționale sau opresiunilor astrale. Acei sublimi prieteni puteau manipula extracte vitalizante și fluide protectoare preluate din dublul eteric al păraielor, florilor și arborilor medicinali, transformându-le în energii terapeutice și imunizându-l împotriva săgeților ofensive ale spiritelor tenebroase. Imediat se producea dorita ușurare spirituală, iar copilul liniștit se întorcea pentru aș relua jocurile, fără a putea explica tovarășilor săi motivul evadării sale intempestive.

Întrebare: Conform mesajelor Dvs., spiritul sublim atrage doar fluide bune, cum explicați nevoia de atâta grijă și protecție pentru copilul Iisus, dacă era un înger exilat pe pământ?

Ramatis: Ai spus bine: «Isus a fost un înger exilat pe pământ», adică, un înger în afara mediului său și scufundat în lumea carnală, care îi reducea potențialul său angelic. Am citat deja și cu alte ocazii conceptul popular că «între spini, costumul de mătase al prințului se rupe mai ușor decât hainele de piele ale țăranului».

Astfel, cu cât ființa este mai delicată, cu atât este mai afectată de ostilitatea mediului în care trăiește. Copilul care e alăptat nu cunoaște răul, totuși, fluidele rele de invidie și gelozie proiectate asupra organizării sale carnale duioase produc rele grave, care o vor obliga mai târziu pe mamă să ceară binecuvântările vecinei cu experiență. Mai mult, niciunul nu este îndeajuns pentru el însuși, nici măcar Isus însuși, întrucât viața este rodul schimbului constant de energii creatoare care vibrează în planul său corespunzător; când sunt ostile, rănesc orice spirit scufundat în carne. Doar Dumnezeu, care este Tatăl, Domnul Vieții, este îndeajuns pentru el însuși. Relațiile dintre ființe, fie că sunt virtuoase sau păcătoase, sunt moduri de a experimenta propria viață, care deopotrivă îi educă pe ignoranți și îi izbăvește pe păcătoși.

Îngerul este, așadar, ființa cea mai observată de cei care au calitățile maliției, cruzimii, invidiei, geloziei, fără să se țină cont de cei care sunt sclavii vieții animalizate în lumea oamenilor.

Copilul Isus a fost un înger, o floare rafinată din cer, care a trebuit să supraviețuiască în apa contaminată a lumii umane, suferind asuprirea cărnii care i-a servit drept instrument pentru a-și îndeplini misiunea măreață chiar în favoarea omului care îl hărțuia. Ființele care au condus oștile întunericului l-au urmărit constant pe Isus pentru a-l ataca și a-i distruge delicata rețea neuro-cerebrală, pentru a-l leziona în contactul său cu materia, lucru care a fost împiedicat de credincioși săi prietenii dezîncarnați. Niciodată, fie în cer, fie pe pământ, nimeni nu a putut leziona contextura spirituală a lui Isus, datorită integrității sale siderale, însă nu a fost imposibil să ajungă la corpul său carnal.

Fără îndoială că cele bune atrag fluide bune și, mai presus de toate, merită protecția Spiritelor bune, dar convine să medităm, să nu ne încredem în acest lucru, căci nu suntem scutiți de agresivitatea spiritelor rele care nu se mulțumesc cu înfrângerile spirituale.

Întrebare: Credem că această protecție extraordinară și puternică asupra lui Isus ar trebui extinsă asupra tuturor oamenilor buni și, în mod logic, ar rămâne eliberați definitiv de atacurile lumii ascunse. Nu-i așa?

Ramatis: Fără îndoială, este rațional și, de asemenea, just; dar, esențialul este ca acele creaturi să facă tot posibilul pentru a fi demne de acea protecție superioară, așa cum a meritat Isus.

Întrebare: Care au fost cele mai obișnuite reacții ale lui Isus, în timpul copilăriei sale?

Ramatis: Până la vârsta de șapte ani, așa cum se întâmplă cu toți copiii din viața materială, predominau ascendenții biologici, moșteniți de la părinți. În acea perioadă era stimulat de instinctul ereditar al strămoșilor carnali, în timp ce spiritul său se trezea treptat, până când era capabil să direcționeze corpul emoțional sau astral, care este un revelator ascuns al emoțiilor umane. Fizicamente, Iisus era un copil îmbujorat, agil și flexibil, ca trestia verde care se agită la cea mai mică adiere; alerga pe câmpuri, se rostogolea peste dealuri amestecându-se printre miei și căpriori, care păreau să-l înțeleagă și să se bucure de râsul lui plăcut și de blândețea lui neobișnuită. Era un halo de puritate și loialitate în tot ceea ce făcea și de multe ori, oameni destul de bătrâni, îi observau ascuțimea minții, sentimentul superior și simplitatea frățească în felul său serviabil și de a trăi. Aceleași persoane, au spus în mod insistent că mama copilului ar avea destul de mult ghinion și au adăugat: «Acest băiat nu este un copil, căci s-a născut înainte de vreme.»

Iisus a fost amuzant și spontan în poznele lui, dar fără să umilească sau să maltrateze pe nimeni, nici măcar animalele. Nu născocea jocuri rău intenționate care ar fi putut dăuna sau crea confuzie; era sincer, franc și corect, se revela în întregime comportarea sa de suflet binevoitor al umanității. Educat cu severitate de Iosif, era timid și temător în fața părinților săi, a cărui obediență îl făcea să fie un băiat bun. De la o vârstă destul de timpurie ardea în el flacăra iubirii și a devotamentului față de Domnul. De nenumărate ori a fost găsit într-o atitudine extatică, într-o adorație invizibilă care i-a lăsat pe intimii săi îngrijorați și surprinși, din moment ce era prea devreme pentru a manifesta atâta credință și ardoare religioasă față de Iehova. Aceste atitudini demne de laudă la adulți, au devenit motive de cenzură și chiar de ironie din partea familiei și a prietenilor lor.

La împlinirea celor șapte ani, rudele lui trăiau cu anumită suferință și îi copleșiseră o ciudată melancolie, căci ceva se revela în interiorul lui care îi anula bucuria. A fost perioada în care organismul fizic se adapta corpului astral, consolidându-se la dublul eteric format din eterul fizic al pământului. De atunci, așa cum se întâmplă cu toți copiii după vârsta de șapte ani, Iisus a început să dispună de vehiculul său emoțional, care îl făcea să vibreze cu o anumită intensitate pe scena mondială. În plus, de obicei afirmăm că creaturile sunt nevinovate până la vârsta de șapte ani, deoarece vocea populară presimte că spiritul încarnat încă nu are vehiculul emoțional pentru a-și exprima emoțiile sub control spiritual. Până la acea vârstă, doar instinctul și strămoșii ereditari domină, fără vreo legătură cu direcția spirituală.

În conformitate cu știința cosmică și cu legea care o guvernează, din acea perioadă, Iisus a început să-și consolideze mai puternic conștiința umană, în timp ce Eul său sideral exercita o forță mai mare asupra fenomenelor materiei. Raționamentul lui se dezvolta rapid și preocupările premature substituiau încetul cu încetul fericirea lui spontană, cu un halo de melancolie și tristețe. Deși era destul de mic, era deja pătruns de preocupările și problemele proprii adulților, iar preocuparea lui era să rezolve vicisitudinile umanității care s-au dovedit atât de confuze. Cea mai simplă idee era supusă unei analize riguroase și îi provoca serioase reflecții, ori de câte ori intra în joc fericirea altora.

De aceea, bătrânii rabini ai Sinagogii spuneau, clătinând din cap cu un aer de cenzură: «Sunt idei nepotrivite pentru un copil de vârsta lui.»

Întrebare: Iisus a urmat o școală primară comună sau a făcut studii particulare?

Ramatís: Posibilitățile familiei i-au permis doar să urmeze cursul primar pentru a dobândi cunoștințe despre lucruri elementare. A încetat să mai studieze de îndată ce a învățat să citească, să cânte psalmii și să facă recitativele lungi din mediul sever al Sinagogii din Nazaret, care era mai puțin propice copiilor cu o anumită sărăcie și oportunități educaționale.

Fără îndoială, Iisus a fost un copil cu o inteligență foarte avansată pentru acea vreme, întrucât conceptele și aforismele sale de înaltă etică spirituală, nu numai că au surprins, ci au și scandalizat mulți adulți, care nu au putut evalua realitatea acelui model de viață angelică. Caracterul său rector a debordat dincolo de limitele trasate de simțul general al evreilor vremii, mai ales când apăra concepte de justiție, abnegație și demnitate, care au devenit ciudate și confuze pentru înțelegerea poporului său. A ajuns să stârnească cenzură din partea rudelor sale sau suferea avertismente severe de la cei mai bătrâni și sfaturi temătoare de la cei mai pudici.

La vârsta de 10 ani, Isus vizualiza toate evenimentele, lucrurile și idealurile umane de o formă panoramică, deoarece spiritul său se întorcea cu ușurință în trecut, așa cum se proiecta rapid în viitor. Acei oameni au fost surprinși, pentru că erau simpli, analfabeți și trăiau atașați cercului de prejudecăți înrobitoare și fanatice ale religiei tradiționale.

Copilul Iisus a avut dificultăți în a studia precum obișnuiau elevii, care acceptau tot ce le spunea profesorul, fără să aibă vreo îndoială. Îi plăcea să asimileze nomenclatura convențională a lumii, înainte de a se adapta la sistemul primitiv de memorare mecanică. Din acest motiv, el nu a luat contact cu aridele lecții ale școlii ebraice și a fost neatent la simbolurile științelor pământești, unde spiritul său nelimitat se simțea stânjenit, erau ca niște mici obstacole care se opuneau zborului său cosmic.

De-a lungul timpului, profesorul s-a obișnuit cu fugile mentale ale fiului lui Iosif și Maria, al cărui temperament calm și uneori neliniștit, se adapta la profilul său angelic și iubitor cu toată lumea. Uneori se trezea surprins, parcă smuls din nori, de vocea imperioasă a profesorului care îi cerea lecția zilei. Cu toate acestea, niciun om din lume nu a asimilat atât de repede atât de multe concepte de filozofie, legende, narațiuni, pilde și cunoștințe generale, prin intermediul școlii vii a relațiilor umane, precum a făcut-o Isus. Sufletul lui, de o sensibilitate transparentă, era un creuzet, unde o mână de cuvinte, sub chimia spiritului său, formau sinteza lecțiilor eterne.

Întrebare: Având în vedere considerațiile oferite despre copilăria lui Isus: A fost Isus o problemă serioasă pentru Iosif și Maria ?

Iosif și Maria erau săraci, dar răspunzători de numeroșii lor urmași și s-au mirat că Iehova, în loc să trimită un fiu de bun simț, practic și asemănător celorlalți copii, i-au încărcat cu un frumos înger, cu atractive și încântări speciale, de o subtilitate și sinceritate șocantă, în definitiv, nepotrivit pentru acea epocă, căci trăia copilăria cu gândurile unui adult. În ciuda blândeții sale, a sentimentului iubitor, a gândurilor curate și a unei oarecare timidități, Iisus a fost o făptură problematică, atunci când se aprindea în sufletul lui acea strălucire ciudată care îl făcea sever, dinamic și ireductibil în simțul său de dreptate, atât de rar în acea epocă.