Tânjind după fericirea credincioșilor catolici din Praga, capitala Republicii Cehe, care aparținea atunci Germaniei, Jan Hus a adoptat predicarea Evangheliei lui Isus în simplitatea limbii poporului sărac și nevoiaș al țării, pentru a exalta viața și a aduce pace tuturor.
Intoleranța religioasă existentă atunci l-a persecutat cu impietate prin toate mijloacele posibile, culminând cu ducerea sa la Conciliul din Constanța, în Germania, zămislită de dușmanii săi sub comanda cardinalului Antony, care îl detesta, fiind ars de viu pe 6 iulie 1415.
Fiind bolnav de pneumonie, ca urmare a maltratării suferite în închisoare, a îndurat umilințe neobișnuite, practic fără niciun drept de apărare.
Sub furia adversarilor Adevărului și a uzurpatorilor credinței creștine, un an mai târziu, în același loc, după ce a îndurat asprimea Conciliului, un alt preot care își iubea contemporanii, Ieronim din Praga, principalul discipol al martirului Jan Hus, a fost de asemenea judecat și ars de viu pe 30 mai 1416.
Inclementa persecuție era îndreptată împotriva preotului englez John Wycliffe, profesor la Universitatea din Oxford, mare teolog și reformator religios care a zguduit Europa în secolele XV și XVI, având curajul să traducă Biblia în engleză, o traducere care îi poartă numele ca titlu.
Era foarte dificil atunci ca fiii lui Dumnezeu să urmeze învățăturile lui Isus.
Persecuția ignoranței se afla pretutindeni, rezultată din interesele ascunse în care Mamon juca rolul fundamental în puterea și gloria pământească.
Înaintea lor, nenumărați învățăcei ai Evangheliei au fost imolați pentru că au ales calea simplității, a renunțării la bunurile pământești și a iubirii cu abnegație.
După ei, la fel, mulți creștini afectuoși au fost dilacerați și martirizați din pricina fidelității lor față de Omul Crucii, fiind neascultători față de Domnul mitrei sau de unul dintre aulicii săi, în diverse părți ale lumii.
Extravaganțele puterii temporale a Romei, cu succesivele sale scandaluri și ambiții exagerate, au făcut ca mesajul lui Isus să fie dificil de înțeles și de iubit. Cu toate acestea, martirii au continuat să exercite slujirea iubirii și să-și dăruiască prețioasele existențe crucificatorilor și exterminatorilor.
Legea Progresului, care este inevitabilă și imposibil de oprit, a alterat procesul evoluției socioculturale pe Pământ și, lentamente, a ajuns să egalizeze ființele umane care au fost despărțite prin adoptarea minciunii și a puterilor pământești, în opoziție cu adevărurile eterne, ajungând la perioada de separare totală între Știință și Religie.
Dominanta credință oarbă a fost constrânsă să cedeze loc faptelor care au fost constatate de cercetătorii Științei, lărgind orizonturile Universului și ale vieții înseși cu extraordinare beneficii pentru planetă și pentru creaturile care o locuiesc.
Teoriile absurde, descendente din ignoranță și obscurantism, au fost abandonate prin cercetările interminabile în organismul societății și în laboratoare specializate.
Spirite nobile s-au reîncarnat pentru a contribui la elevarea moravurilor, prin intermediul culturii, în cele mai variate expresii ale sentimentului.
Trăim în zilele noastre, în ciuda cuceririlor incontestabile ale gândirii și ale științelor, menținând o aparentă obediență a Legilor lui Dumnezeu și, pe ascuns, disprețuindu-le, așa cum se întâmpla odinioară când nu erau descoperite.
Conflictele persistă în societate, ale cărei subsoluri ascund persecuții continue și inumerabile, menținând cruzimea sentimentelor, asemenea celor petrecute în trecut.
Pedeapsa cu moartea a fost suspendată în multe națiuni, însă, totuși, au continuat să ucidă prin capcane bine deghizate.
În consecință, crimele odioase continuă să figureze în statistici înspăimântătoare, neclar și fără soluție…
Între timp, Isus s-a întors așa cum a promis discipolilor săi cu Mângâietorul, iar aparenta tăcere a mormintelor a fost substituită de vocile care proclamă Imortalitatea.
Mediumurile și studioși sinceri ai Spiritismului au renăscut și au ieșit să demonstreze măreția lui Dumnezeu în fața ofertelor lui Mamon, invitând vieți ofilite și laureate să apere Viața.
O simfonie neobișnuită a cuprins atmosfera și, pretutindeni, aceste voci triumfătoare continuă proclamarea noului timp al lui Isus pentru Umanitatea dornică de frumusețe, sănătate și pace.
Periodic, distracțiile de pe drum, vicleșugurile lui Mamon invită la eșec, iar unii cad într-o luptă aprigă de orice fel și chiar dacă se obține victoria, câmpul rămâne presărat cu cadavre…
În această lungă bătălie, fiecare luptător doborât este substituit de alții care continuă vitejește, neînfricați, neobosiți în devotamentul lor pentru Bine.
Iată de ce acestea sunt zile de dificile comportamente sănătoase.
Minciuna își asumă autoritatea prin fascinația pe care o exercită. Însă adevărul lentamente se impune și creează împărăția justiției și a bucuriei reale, ca un vestitor al viitorului binecuvântat.
Până când aceasta nu se împlinește augmentează nebunia personală și colectivă.
Idealurile solidarității sunt substituite de individualismul egolatru, iar fiecare își propune să se bucure de plăcerea imediată, ca și cum finalitatea existenței ar fi epuizarea, somnul pentru o nouă scufundare în fuga de realitate.
Adevărul este imbatabil și nimic nu reușește să-l înfrângă, deși obnubilă în unele ocazii, prin artificiile și iluziile oferite de însăși efemeritatea organică.
La fel ca Soarele după noapte, întotdeauna se prezintă dominant învingând ciclul.
Aveți grijă la cântecele îmbătătoare ale lui Mamon și la întreprinderile sale auxiliare, care mărșăluiesc alături de viclenii amăgitori ai gândirii în căutarea lor constantă a plăcerii fizice.
Totul trece, mai puțin Iubirea lui Dumnezeu.
Nu te îndoi de reușita care îți este rezervată de Înțelepciunea Divină.
Este de neoprit succesiunea orelor și de neînvins luciditatea conștiinței, unde sunt scrise Legile lui Dumnezeu…
Bucură-te în fața provocărilor existenței și folosește-te de ele pentru a crește în morală și înțelepciune.
…Și dacă într-o zi vei simți încercarea singurătății, a suferinței care ți se pare superioară puterilor tale, refugiază-te în Isus, care niciodată nu ne lasă singuri.
