Orgoliu
Revista Spiritistă – Jurnal de Studii Psihologice, anul 1, nr. 5, mai 1858
Disertație morală dictată de Sfântul Ludovic la Mademoiselle Ermance Dufaux
(19 și 26 ianuarie 1858)
I
Un trufaș poseda câțiva acri de pământ bun; era mândru cu spicele încărcate care acopereau câmpul său și nu avea decât o privire disprețuitoare pentru câmpul steril a celui umil. Acesta se trezea la cântatul cocoșului și rămânea toată ziua aplecat asupra pământului ingrat; ridica pietrele cu răbdare și se ducea să le arunce la marginea drumului; afâna profundamente pământul și extirpa neplăcutele mărăcini care îl acoperea; acum, sudoarea sa i-a fertilizat câmpul și i-a dat grâu pur.
Între timp neghina creștea pe câmpul trufașului și sufoca grâul, pe când stăpânul pleca glorificându-se cu fecunditatea lui și privea cu ochi miloși eforturile tăcute a umilului.
Adevărat vă spun că orgoliul este asemenea neghinei care sufocă grânele bune. Oricare dintre voi care se crede mai mult decât fratele său și se glorifică pe el însuși este nesăbuit; însă este înțelept cel care lucrează în el însuși ca umilul pe câmpul său, fără să se mândrească de opera sa.
II
Era un om bogat și puternic care se bucura de favoarea prințului; locuia în palat și mulți servitori grăbeau pași lor pentru a-i preveni dorințele.
Într-o zi, când haitele sale hăituiau cerbul în profunzimile pădurii a văzut un biet tăietor de lemne care mergea împovărat cu o grămada de lemne. L-a strigat și i-a spus:
-Sclav vil! De ce mergi pe drum fără să te înclini în fața mea? Sunt egalul stăpânului tău, vocea mea decide în consiliile de pace sau de război și mai mari împărăției se apleacă înaintea mea. Să știi că sunt înțelept între cei înțelepți, puternic între cei puternici, mare între cei mari și rangul meu este opera mâinilor mele.
Domnule! Răspunse bietul om: Mi-a fost teamă ca umilul meu salut să nu fie o ofensă pentru dvs. Sunt sărac și unicul bun pe care îl am sunt brațele mele, însă nu-mi doresc măreția dvs. înșelătoare. Dorm propriul meu somn și nu mă tem ca dvs. că plăcerea stăpânului mă va face să cad din nou în obscuritatea mea.
Acum, prințul s-a săturat de orgoliul celui trufaș; mari umiliri s-au îndreptat asupra lui și a fost precipitat din înaltul puterii sale, ca frunza uscată pe care vântul o mătură de pe vârful unui munte; însă umilul și-a continuat pașnic munca sa grea, fără să-și facă griji pentru ziua de mâine.
III
Trufaș, umilește-te, căci mâna Domnului îți va pleca orgoliul tău până în țărână!
Ascultă! Tu te-ai născut acolo unde destinul te-a sortit; ai ieșit din sânul mamei tale failibil și gol ca ultimul dintre oameni. Atunci, cum se face că ridici fruntea ta mai sus decât semenii tăi, tu care te-ai născut ca ei pentru durere și pentru moarte?
Ascultă! Bogățiile și grandorile tale, vanități ale neantului, vor scăpa din mâinile tale când ziua cea mare va veni, precum apele impetuoase ale torentului pe care soarele îl seacă. Din averea ta nu vei lua decât scândurile sicriului, iar titlurile gravate pe piatra ta funerară vor fi cuvinte fără sens.
Ascultă! Câinele groparului cu oasele tale se va juca și vor fi amestecate cu oasele cerșetorului, iar praful tău va fi amestecat cu al lui, căci într-o zi amândoi veți fi țărână. Atunci, vei blestema harurile pe care le-ai primit când vei vedea cerșetorul revestit în gloria sa, iar tu vei plânge orgoliul tău.
Umilește-te, trufaș, căci mâna Domnului îți va pleca orgoliul tău până în țărână!
-De ce Sfântul Ludovic ne vorbește în parabole?
Răspuns: Spiritul uman iubește misterul; lecția se gravează mai bine în inimă atunci când se caută.
-S-ar părea că astăzi instrucțiunea trebuie să ne fie dată într-un mod mai direct și fără a fi nevoie de alegorie?
Răspuns: O veți găsi în dezvoltare. Vreau să fiu citit, iar morala are nevoie să fie deghizată sub atracția plăcerii.
Probleme morale adresate Sfântului Ludovic
Dintre doi oameni bogați, unul s-a născut în opulență și nu a cunoscut niciodată nevoia, celălalt datorează averea muncii sale; ambii o folosesc exclusiv pentru satisfacerea lor personală. Cine e mai vinovat? Răspuns: Cel care a cunoscut suferința, știe cum e să suferi.
Cel care acumulează fără încetare și fără să facă bine nimănui, găsește o scuză valabilă în gândul că adună pentru a lăsa mai mult copiilor săi? Răspuns: Este un compromis cu o conștiință rea.
Dintre doi avari, primul refuză ce îi este necesar și moare de nevoie pe comoara sa; cel de-al doilea nu este avar decât pentru ceilalți: este prodig pentru el însuși; în timp ce refuză cel mai mic sacrificiu pentru a presta un serviciu sau pentru a face un lucru util, nimic nu-l costă pentru a-și satisface plăcerile personale. Dacă i se cere un serviciu, este întotdeauna jenat; dacă vrea să-și satisfacă o fantezie, găsește întotdeauna suficient. Cine este cel mai vinovat? Cine va ocupa cel mai rău loc în lumea Spiritelor? Răspuns: Cel care s-a bucurat; celălalt și-a găsit deja punițiunea sa.
Cel care, în timpul vieții, nu a făcut un bun uz de averea sa, găsește vreo alinare făcând bine după moarte prin destinația care i se dă? Răspuns: Nu. Binele valorează cât costă.
