O oaie foarte inteligentă, dar indisciplinată, și-a dat seama de beneficiile care le aducea lâna ei distribuită peste tot. De atunci a început să se simtă superioară față de toate vietățile Creației şi să se răzvrătească împotriva tăierii lânii.
-Dacă era atât de prețioasă, s-a gândit ea, de ce să accepte umilirea acelei foarfeci uriașe?
A suferit frigul intens, din când în când, dar nu s-a gândit prea mult la bogatele porţii de mâncare din țarc, doar a examinat daunele care au făcut-o să sufere.
Foarte dezamăgită s-a adresat Creatorului:
-Tată, nu sunt mulțumită de haina mea. Tunsul este un chin… Schimbă-mă, Doamne!… Atotputernicul, a întrebat-o cu bunătate:
-Ce vrei să fac?
Vanitoasa oaia a răspuns:
-Îmi doresc ca blana mea de lână să fie de aur.
Rugămintea i-a fost satisfăcută.
Lâna oii a fost transformată în aur.
Așa că, orgolioasa ovină s-a văzut plină de fire de păr prețioase. Câteva persoane ambițioase au atacat-o fără milă. I-au smuls cu violență toate firele, lăsând-o rănită.
Nefericita oaie, rănită, a alergat la cel Preaînalt și a cerut:
-Tată, schimbă-mă din nou! Nu mă pot prezenta cu lâna de aur, pentru că voi întâlni întotdeauna hoți care nu au compasiune. Înțeleptul, înțelepților a întrebat-o:
-Ce vrei să fac?
Oaia, manifestându-și vanitatea, l-a rugat:
-Vreau ca lână mea să fie din porțelan rafinat?
Lâna oii a fost transformată în porțelan.
De îndată ce s-a întors în vale, un vânt puternic a spart toate firele, rănind astfel corpul oii.
Îndurerată, s-a plâns celui Mizericordios:
-Tată, reînnoiește-mă! Porțelanul nu rezistă la vânt… Sunt epuizată….
Dumnezeu a întrebat-o:
-Ce vrei să fac?
Oaia a răspuns fără ezitare:
-Pentru a nu provoca hoții și pentru a nu mă răni cu porțelanul spart, vreau ca lână mea să fie făcută din miere.
Atotputernicul i-a satisfăcut cerința.
Lână oii a fost transformată în cea mai pură miere.
Dar, de îndată ce s-a întors în țarc, grupuri de insecte murdare s-au năpustit asupra ei și au acoperit-o în totalitate. Oricât de departe a fugit pe câmp, nu a putut evita ca ele să îi sugă firele dulci.
Sărmana oaie s-a întors la cel Preaînalt și l-a implorat :
-Tată, transformă-mă din nou; muștele m-au lăsat însângerată!
Domnul a întrebat-o din nou:
Ce vrei să fac?
De data aceasta, oaia s-a gândit mai mult timp și a spus:
-Eu aș fi mult mai fericită dacă lână mea s-ar asemăna cu frunzele de salată verde.
Satisfăcută dorința, oaia s-a întors pe câmp, în bucuria sa capricioasă de a se vedea diferită de restul.
Când câțiva caii au pus ochii pe oaie, ea nu a avut mai mult noroc ca altădată. Caii au prins cu dinții frunzele de salată și au mâncat-o. Mușcând din lâna oii, i-au rănit corpul, iar apoi au bătut-o.
Oaia a căutat din nou înțelegere la Judecătorul Suprem, iar printre lacrimi, sângerându-i rănile adânci, gemând a spus:
Tatăl meu, nu mai suport!…
Tatăl compătimitor, văzând că se căiește cu sinceritate, i-a spus:
-Revino-ți, fiica mea!
-Ce dorești acum?
-Nu mai pretind să fiu superioară fraților mei.
Nefericita oaie, a răspuns cu lacrimi în ochi:
-Tată, vreau să fiu din nou o oaie normală, cum am fost întotdeauna.
Și a terminat zicând:
– Vreau să fiu simplă și de ajutor, așa cum m-ai creat!
– Acum știu că prietenii mei adevărați sunt cei care mă tund.
-Niciodată nu m-au rănit și întotdeauna m-au adăpat și mi-au dat să mănânc.
Tatăl a zâmbit cu amabilitate, a binecuvântat-o cu tandrețe și a spus:
– Întoarce-te și urmează-ți drumul în pace. În cele din urmă ai înțeles că planurile mele sunt corecte. Fiecare creatură este conform legilor mele în locul în care trebuie să fie. Dacă dorești să primești, trebuie să înveți să dai. Atunci oaia, rușinată, dar mulțumită, s-a întors în vale împreună cu ceilalți, iar de atunci a fost foarte fericită.
