Poezii Spirituale

Păsări Călătoare

Eu nu te-aș invita la o cafea,
A mai făcut-o cineva,
În glumă neîndoit,
Dar culmea e, că ai venit.

Mai stai și lasă mă să văd,
Cum circul, devorează spectatorii.
Cum răutatea ce mustește-n noi,
E pavăza dezintegrării.

Mai stai, să pot ierta ce-i rău!
Să nu-mi arunce sufletul în hău,
Să pot aduce vieții o schimbare,
Să vindec cât mai multe, păsări călătoare.

Și dacă vii, să nu se știe,
Să scoți acest, ceva din colivie,
Să-l lași ușor, spre cer să zboare,
Spre o lumina călăuzitoare.

De la început, am știut că o să vii,
Știam, că tu mereu ești punctuală,
și te-am făcut ca să întârzii.
Eu, ți-am vărsat cafeaua rece-n poală.

Drum spre stele

În ultima noapte,
Te gândești la răsărit
Cu inima-n lacrimi
Ai ajuns la sfârșit.

O substanță din tine
O să plece acasă,
În neputința sa trupul
Se face melasă.

Ai avut dimineți,
Ai trecut peste ele
Amețit de un vis
Cu gândul la stele.

În ultima noapte rămâi,
Să aștepți, să intri pe poartă
Pentru tine lumea e moartă
Tu rămâi viu,
Căci nu ai ființa îngropată.

Privirea îți fixează gândul în stele,
Bucurii nesfârșite așteaptă
O coroană de lauri pe cap
Și o pânză albă pe piele.

Poezii scrise de Părintele Daniel Ionel Preda