De ce a trebuit Isus să se nască în Iudeea?
Întrebare: Iisus s-a născut iremediabil în Iudeea pentru a avea succes în misiunea sa răscumpărătoare? În acea epocă, nu exista alt popor care să fie din punct de vedere spiritual și psihologic mai potrivit pentru acest obiectiv?
Ramatís: Dacă administrația siderală ar fi recunoscut în orice alt popor, calitățile și chiar defectele peculiare ale evreului, este evident că Isus nu ar fi trebuit să încarneze în Israel. Dar Iudeea și evreii, deși erau considerați la acea vreme «o colecție de sclavi demni de dispreț»[1], pentru obiceiurile lor, credința religioasă și capacitatea de a se adapta la necesitățile vieții, ofereau condițiile psihofizice adecvate pentru misiunea mântuitoare a lui Mesia. În plus, Vechiul Testament
l-a considerat ca popor ales pentru venirea lui Mesia și chiar Moise pe Muntele Sinai unificând revelația spirituală într-un singur Dumnezeu numit Iehova, a pus bazele preliminare ale creștinismului. Acest lucru a netezit calea Maestru Isus în a-și consolida opera, eliberându-l de sarcina spinoasă de a contopi diverși zeii păgâni într-o singură unitate, așa cum avea să predice mai târziu prin intermediul sublimei Evanghelii.
E evident, așadar, că o rasă stoică, arzătoare și fanatică în credința sa religioasă monoteistă, nu ar fi capabilă să corespundă invitației spirituale a lui Isus, fără rezistență sau sarcasm pentru minunatul mesaj al Bunei Vestiri și a Împărăției lui Dumnezeu. Evreul își manifesta sentimentul plin de emoție și trăia mai mult pentru credință decât pentru rațiunea sa, chiar dacă era instinctiv foarte abil pentru afaceri și speculații în viața umană. În ceea ce privește credința și devotamentul, puțin cerceta motivele care i-au poruncit să procedeze de un mod sau altul cu Dumnezeul Său. Credința sa înnăscută nu solicita cercetări intelective; credea și se supunea orbește la ceea ce transcendea lumea activităților sale umane. De aceea, Isus a găsit drumul deschis pentru predica sa evanghelică printre evrei, fără a fi nevoit să distrugă antropomorfismul lui Iehova, fără a altera legiunile angelice, fără a dezminți vechii patriarhi și profeți din Vechiul Testament. A venit să ilumineze sau să extindă învățăturile lui Moise și să le facă mai îngăduitoare în ceea ce privește responsabilitatea lor morală. A substituit conceptul personal și punitiv de «ochi pentru ochi și dinte pentru dinte», prin condiția karmică «cine cu fier rănește, cu fier va fi rănit», în care Dumnezeu nu pedepsește, ci este chiar creatură cea care se pedepsește cu păcatele sale, acceptând spontan aceleași efecte ale pernicioaselor cauze promovate în trecut.
Iehova, în prezența sublimei atingeri a învățăturilor lui Isus, a devenit mai tolerant, tandru și plin de compasiune, reducând exigențele sale destul de umane. Toate acestea a satisfăcut simpatiile galileenilor, care au fost considerați ignoranți în privința formalismelor religioase și care au acceptat fără să protesteze noua versiune a lui Iehova, distanțându-se treptat de sectele religioase și de bunurile lumii. Cu toate acestea, fariseii chiar dacă nu au temut învățăturile acelui rabin din Galilea, au observat că se debilita virilitatea doctrinară a lui Moise. Și, periculoasa dezumanizare a lui Iehova ar fi putut genera serioase prejudicii pentru cuferele Templului. De atunci, farisei au început să-l urmărească pe Isus și să fie suspecți cu privire la efectele pe care ideile sale periculoase le producea în comunitatea galileană.
Întrebare: Isus, nu ar fi putut îndeplini misiunea sa încarnând într-o altă rasă, care de asemenea ar fi adorat divinitatea și s-ar fi închinat cultului religios?
Ramatís: Nu este doar cultul religios sau devotamentul modest sau nobil, mai presus de toate, este în a se distinge într-un popor sau rasă, care este sentimentul care îl animă în această credință religioasă. Existau culte religioase de natură profund raționaliste sau excesiv interesate, care erau devotate la diferiți zei. Misiunea lui Iisus, la început și mai presus de toate, cerea «sentiment pur», credință de neclintit, umilință absolută, și o anumită naivitate a simpatizanților săi, pentru a fi cimentată rapid, fără discuții sterile, speculații obositoare sau îndoieli mortificătoare. Avându-și începuturile în rădăcinile cele mai profunde ale inimii umane, doar valorizarea imediată a sentimentelor și emoțiilor aproape infantile a putut susține creștinismul în leagănul său, până când a atras, mai târziu, propriile mărturii a intelectelor mai dezvoltate. Astăzi, Evanghelia este, fără nicio ezitare, o doctrină respectată de cele mai mari creiere ale culturii filozofice și științifice din lume, considerată un poem de frumusețe și un tratat de eliberare a spiritului indus de animalitatea biologică. Puțini oameni au putut înțelege câte dificultăți a întâmpinat Isus în primele zile ale predicării sale doctrinare, pentru a nu fi respinsă și nici depășită de orice altă excrescență din lume. Chiar proprii spiritiștii de astăzi pot aprecia zelul lui Isus de a menține puritatea inițiatică a Creștinismului, pentru efortul care de asemenea îl fac în a evita ca Spiritismul codificat să sufere deformările și ridiculizarea practicilor superstițioase, improprii mesajului său de eliberare spirituală.
De aceea, Isus a trebuit să recurgă exclusiv la oameni bruți, ignoranți și intempestivi, dar simpli, sinceri, umili și sinceri în emoțiile lor, așa cum au fost apostolii. Nu au contestat niciodată învățăturile Maestrului, dar nici nu s-au opus concluziilor proprii jongleriilor intelectuale. Sorbeau cuvintele care îi erau transmise despre «Împărăția lui Dumnezeu» și au crezut orbește în acel mesaj de tandrețe și speranță infinită. Acele ființe au fost cimentul viu care a solidificat bazele creștinismului, până când acesta a devenit rezistent și imun la influențele crezurilor păgâne ale epoci și distorsiunilor religioase, proprii falselor interpretări personale.
Datorită cunoștințelor sale fabuloase despre psihologia sufletului uman, Iisus știa prejudiciul pe care l-ar fi suferit opera sa, dacă ar fi apelat la început la intelectul oamenilor în loc să vorbească inimi.
Între timp, imaginați-vă pe Isus încercând să-și întemeieze mesajul monoteist printre versatilitatea zeilor păgâni a-i Greciei, a popoarelor barbare din Germania, a fanaticilor din Galia, a spaniolilor agresivi, a sălbaticilor din Africa, a vrăjitorilor din Caldeea sau a castelor orgolioase ale Indiei care masacrau proscrișii nefericiți? Fără îndoială, Maestrul ar fi eșuat dacă ar fi trebuit să descindă în sânul acelor mulțimi rustice, fanatice, irascibile și politeiste, care erau împărțite în caste de preoți și proscriși, sclavi și stăpâni, pe lângă faptul ca aveau cultul față de zeii lor protectori cu cele mai variate pasiuni lumești.
Oricum, nu trebuie uitat că Pavel din Tars, după ce Iisus fusese deja răstignit, a fost batjocorit și s-au râs de el când a încercat să propovăduiască Evanghelia printre grecii foarte intelectualizați.
Întrebare: Dar nu ar fi fost Roma, în epoca strălucitoare a lui Augustus, cea mai potrivită pentru misiunea lui Isus?
Niciodată Maestrul creștin nu ar fi reușit în Roma să aibă acei discipoli fideli, care erau adunați pe malul mării Genesaretului și câmpiei din Galilea, căci niciun roman ambițios nu ar fi abandonat plasele de pescuit și interesele lor comune, ca să accepte invitația unui om entuziasmat de un tărâm ipotetic a-l iubirii și bunătății. Cum ar fi atras atenția sângeroșilor gladiatori a-i circurilor romane, ca să-i facă să înțeleagă simpla lecție a seminței de muștar?
Cum ar fi putut să expună, în mod satisfăcător, printre matroanele obiceiurilor disolute, acea recomandare «du-te și nu mai păcătui», ca avertisment femeii adultere? Isus nu ar fi reuși să propovăduiască iubirea, pacea, toleranța, iertarea și renunțarea în rândul legiunilor feroce ale lui Cezar; și ar fi fost subiectul celei mai amare batjocuri, în cazul în care ar fi încercat să pronunțe: «Fiți puri și perfecți, așa cum este de pur și perfect Tatăl vostru» romanilor lacomi, prieteni a-i banchetelor irigate de abundența vinului.
Chiar de la început, s-ar fi simțit neputincios să-i convertească pe romani la cultul de un singur Dumnezeu, deoarece ar fi implicat să-i despoaie de credința lor interesată și de zeii care le satisfăceau toate dorințele, capriciile și le prezidau iubirile, afacerile, distracțiile, jocurile de la circ, cuceririle războinice precum și fertilitatea genetică.
Doar poporul din Israel, într-adevăr, ar fi fost capabil să evidențieze figura îngerească a lui Isus pe scena mondială.
Întrebare: Dar forța spirituală a lui Isus, nu ar fi fost suficientă pentru a învinge toate obstacolele întâlnite în mediul fizic în care trebuia să se încarneze?
Dacă ar fi îndeajuns doar forța spirituală a lui Isus pentru a înlătura toate dificultățile naturale ale lumii fizice, este evident că nu ar fi fost nevoie să se încarneze pe Pământ pentru a-l lumina personalmente pe om, căci aceasta ar putea fi făcută din propria lume invizibilă și doar ca Spirit. Pentru a servi umanitatea încarnată, Isus a trebuit să mobilizeze aceleași resurse pe care le-a utilizat alți oameni și să înfrunte cu sinceritatea aceleași dificultăți. Deși, se înțelege că geniul există deja în intimitatea excelentului pictor sau a neobișnuitului compozitor, adevărul e că primul are nevoie de pensule și vopsele, iar al doilea de instrumentație muzicală, pentru a da apoi o formă concretă creațiilor lor mentale.
Isus a fost dea asemenea un geniu, un înțelept și un înger în spirit, dar a trebuit să se exileze în materie, pentru a transmite personal mesajul său de mântuire a omului. În consecință, s-a servit de instrumentația carnală adecvată și a înfruntat obstacolele naturale ale lumii fizice pentru a-și îndeplini sarcina de iluminare spirituală. A dispus de un timp scurt, doar 33 de ani, pentru a-și îndeplini mesianica sarcină ca sintetizator a tuturor instructorilor spirituali care îl precedase. Opera sa a necesitat o conformare absolută la rasa umană și un exemplu personal neobișnuit, fără a se bucura de privilegiile extemporanee din lumea invizibilă, care mai târziu avea să slăbească discipolilor săi convingerile și să producă miracolul care generează superstiția.
Întrebare: Putem crede că venirea lui Isus pe Pământ ar fi trebuit să aibă loc cu exact două milenii în urmă? Sau acest fapt s-ar fi putut întâmpla de asemenea cu câteva secole mai devreme sau mai târziu?
Hazardul este un lucru necunoscut în Cosmos, deoarece totul se supune unui plan inteligent; iar cele mai mici evenimente ale vieții umane sunt interconectate cu cauzele și efectele în corespondență cu schema Universului Moral. Fără îndoială, există un fapt irevocabil în destinul omului, fericirea lui eternă. Nimeni, niciodată, nu va putea evita să fie imortal și fericit, căci dacă ar fi posibil, Dumnezeu de asemenea ar dispărea, pentru că spiritul uman este din aceeași substanță ca și Creatorul. În cadrul planului inteligent de perfecționare a oamenilor și a lumilor Înaltul dă curs la perioadele de nevoi spirituale ale omenirilor încarnate, de îndată ce acestea se manifestă mai sensibile la noile revelații și la evoluția codurilor sale morale.
În epoca exactă acelei nevoi sau a imperativului progres spiritual, se manifestă pe pământ un tip de instructor elevat în fiecare rasă sau popor cu scopul de a rafina idiosincraziile, adaptând temperamentul și eliminând superstiția. Este o viață mesianică de luminare asupra fanatismului religios și pregătirea unei scheme spirituale mai bune pentru viitor. Antulio, filozoful Păcii, a predicat atlanților relații pașnice între oameni; Orfeu și-a lăsat urmele poetice și nostalgica melodie de confraternizare printre greci; Hermes a învățat în Egipt imortalitatea sufletului și obligațiile spiritului după moartea corpului fizic; Lau Tse și Confucius au ajutat poporul chinez, semănând răbdare și prietenie prin intermediul caracteristicilor regionale; Moise, aproape cu forța, a impus ideea și cultul lui Iehova, de un singur Dumnezeu; Zorcastro i-a instruit pe perși asupra obligației lor spirituale; Krishna i-a trezit pe hinduși la dragostea lui Brahma, iar Budha, peregrinând prin Asia, a sfătuit purificarea minții prin lumina inimii. Toate încarnările acestor instructori spirituali l-au precedat pe Isus la momentul potrivit, supunându-se unui program evolutiv delineat de Înalt. Au potolit pasiunile, au contopit credințele, au întărit mintea pământească, au eliminat zeii, epicurieni, au propus îndatoriri și a pregătit omenirea să trăiască în conformitate cu credința într-un singur Dumnezeu și să se disciplineze pentru un singur
Cod moral al lumii, care ar fi Evanghelia.
În consecință, Isus a coborât pe pământ la timpul exact pentru a sintetiza învățăturile predecesorilor săi, iar momentul exact a fost acum două milenii.
Întrebare- Considerând că Palestina a fost în realitate mediul cel mai potrivit pentru ca Isus să-și realizeze misiunea sa răscumpărătoarea, de ce s-a născut în Galileea atât de rustică și stigmatizată de contemporanii săi, dacă s-ar fi putut naște mai bine în Ierusalim?
Repetăm, că Iisus a fost un spirit ales pentru a scutura praful superstițiilor religioase și a elucida doctrinele, care încă sacrificau animale și chiar ființe umane în numele unui Dumnezeu nemilos.
Viața simplă și fermecătoare din Galilea, pe care am descris-o deja, cu clima sa blândă, nu necesita un adăpost sever pentru a proteja sănătatea; oferea confort și liniște poporului său fără a necesita rafinamentul complicat al luxului oneros. Și a fost pentru Isus continuu izvor de inspirație, îmblânzind exilul sacrificial al cărnii, prin frumusețea, tandrețea și fascinația peisajului său. Poporul galilean, fericit și mulțumit, obișnuit cu mâncarea lejeră și ușoară, care nu sufoca sistemul neuro-digestiv. Era un public asiduu și ideal pentru a asculta predicile lui Iisus și care a fost impresionat de Buna Vestire a Paradisului și a delicioaselor parabole despre îndatoririle spiritului imortal.
Ierusalimul, totuși, era un mediu opus emoționalității lui Isus, deoarece orașul era un foc constant de conflicte, sedițiuni religioase și fanatisme superstițioase, cu un popor avar, cupid, intrigant, fără scrupule și încă exploatat de o preoție a cărei cultură religioasă era doar canonică sau teologică. Studiul Legii mozaice sau a Torei, nu a depășit discuțiile obositoare foarte asemănătoare cu cele care au loc și astăzi în rândul sectelor protestante, uneori din cauza schimbului de virgulă sau a unei greșeli de tipar din Biblie.
Ierusalimul era pietros și antipatic, peisajul său monoton și melancolic, văile produse de alunecări de teren, mereu pline de gunoaie, serveau drept cămin pentru vagabonzi sau nefericiți leproși. Nu era suficientă apă, pâraiele erau murdare și pășunile uscate. Animalele caravanelor care întârziau, se odihneau înafara zidurilor orașului. În zilele fierbinți, mirosul de iarbă putrezită, transpirația și duhoarea animalelor se răspândeau prin periferia orașului. Vara, lespezile încălzite de soarele arzător, iritau picioarele și pantofii trecătorilor, care transpirau învăluiți în costumele lor pitorești.
Orașul oferea un aspect arid și neplăcut pentru un Spirit de gradul lui Isus; niciodată nu și-ar fi putut entuziasma, în Nazaret, visele și idealurile prețuite încă din copilărie.
Deși, Înaltul a ales Palestina ca loc adecvat pentru misiunea lui Isus, frumusețea Galilei și tandrețea Nazaretului i-au servit pentru a alimenta flacăra sublimă a Iubirii sale inepuizabile în favoarea umanității.
Întrebare: Isus s-a lăsat influențat de rasa evreiască în care a ajuns să se încarneze, deși era un spirit universalist?
Rasele, popoarele și oamenii sunt doar oportunități educaționale și tranzitorii, care dezvăluie în lumina lumii materiale achizițiile făcute de spiritul imortal. S-ar putea spune că suprafața planetelor servesc spiritului pentru a-și verifica și proba conștiința pe care a atins-o în el însuși. În acest fel, extrage lecții personale din capacitatea, rezistența, renunțarea, individualitatea și talentul său spiritual. Rafinează spiritul și începe să se închine manifestărilor care se potrivesc cel mai bine codurilor morale ale lumilor superioare. După, se străduiește să anuleze sau chiar să evite ascendenții care îi întârzie pacea și fericirea definitivă.
Indiferent dacă ar fi fost evreu sau englez, Isus ar fi revelat întotdeauna iubirea sa intensă și necondiționată pentru umanitate, în ciuda faptului că a trebuit să o manifeste prin caracteristicile rasei care i-a asigurat echipamentul carnal.
Isus nu a adus un mesaj complex și nici nu a cerut cercetări tehnice și teoretice pentru a îmbogăți intelectul, căci doar predica o simplă autorealizare la lumina zilei, printr-o muncă lentă, dar eficientă, pentru ca spiritul să se elibereze de materie. Simplitatea, credința, devotamentul, umilința, resemnarea, puritatea, tandrețea, iertarea, renunțarea și slujirea aproapelui erau lucruri posibile și realizabile pe Pământ. Nimeni nu le-ar putea dezminți sau să nu le creadă, pentru că chiar Maestru care le învăța a fost exemplul viu al propriilor recomandări. Nu spunea Isus de obicei apostolilor săi: Dacă încă nu înțelegeți lucrurile de pe pământ, cum vreți să vă vorbesc de lucrurile din cer?
El era obiectivul și parabolele sale tratau lucruri palpabile și subiecte de bun simț, precum: sămânța de muștar, talentele îngropate, fermentul care dospește, grâul și neghina, lupul și iedul, bunul samaritean, fiul risipitor, comoara ascunsă, majordomul infidel, semănătorul sau bogatul nesăbuit.
Isus nu a fost un evreu care predica evreilor, ci un reprezentant al omenirii din ceruri, vorbind tuturor creaturilor, pentru că limbajul său, chiar și astăzi, este perfect înțeles de toate popoarele și rasele. Nu a fost vasul carnal al rasei israelite încurajat de caracteristicile specifice ale unui popor, cel care a condiționat spiritul lui Isus de o etică sau un temperament peculiar sau a modelat modul său de a învăța, ci Spiritul său sublim este cel care a luminat descendența biologică a evreului.
