Existența lui Dumnezeu
Se povestește că un bătrân arab analfabet se ruga în fiecare noapte cu atâta fervoare și afecțiune, încât, odată, bogatul șef al unei mari caravane l-a chemat în prezența lui și l-a întrebat:
– De ce te rogi cu atâta credință? De unde știi că Dumnezeu există când nici măcar nu știi să citești?
Fidelul credincios a răspuns:
-Mare domn, cunosc existența Tatălui nostru Ceresc după semnele Sale.
-Cum așa? -a întrebat șeful, uimit.
Umilul slujitor a explicat:
-Când Domnul primește o scrisoare de la o persoană absentă, cum recunoaște cine a scris-o?
-După scris.
-Când domnul primești o bijuterie, cum știe cine e autorul ei?
-După marca aurarului.
Angajatul a surâs și a adăugat:
-Când auziți pași de animale în jurul cortului, de unde știți, după aceea, dacă a fost un berbec, un cal sau un bou?
-După urme.- a răspuns șeful surprins.
Atunci, bătrânul credincios l-a invitat să iasă din cort afară și arătându-i cerul, unde strălucea Luna înconjurată de o mulțime de stele, a exclamat respectuos:
-Mare Domn, semnele acelea de acolo de sus, nu pot fi de la oameni!
În acel moment, orgoliosul caravanier cu ochii înlăcrimați, a îngenunchiat pe nisip și a început și el să se roage.
