- Această imortalitate a sufletelor, a cărei bază este sistemul lumii fizice, a părut imaginară în ochii unor gânditori parveniți. Aceștia au numit-o, în mod ironic, imortalitate călătoare, însă nu au înțeles că doar ea era adevărată înaintea spectacolului creației. Totuși, este posibil să se facă înțeleasă întreaga măreție, aș spune chiar întreaga perfecțiune.
- Că operele lui Dumnezeu sunt create pentru gândire și inteligență; că lumile sunt locuința ființelor care le contemplă și care descoperă, sub vălul lor, puterea și înțelepciunea celui care le-a format; acestea nu mai sunt chestiuni îndoielnice pentru noi. Însă ce este important să se cunoască este că sufletele care le populează sunt solidare.
- Inteligența umană, într-adevăr, abia consideră aceste globuri radiante, cu scintilațiile lor în expansiune, ca pe simple mase de materie inertă și fără viață; cu greu își închipuie că, în acele regiuni îndepărtate, există magnifice crepuscule și nopți splendide, sori fecunzi și zile pline de lumină, văi și munți unde multiplele producții ale naturii și-au dezvoltat întreaga lor pompă luxuriantă; cu greu își imaginează că, spun eu, spectacolul divin în care sufletul se poate regenera ca în propria sa viață, ar putea fi despuiat de existență și privat de orice ființă gânditoare care ar putea să-l cunoască.
- Dar, la această idee eminamente justă a creației, trebuie adăugată cea a umanității solidare, iar în aceasta constă misterul eternității viitoare.
O singură familie umană a fost creată în universalitatea lumilor, iar legăturile unei fraternități încă inapreciabile pentru voi, au fost date acestor lumi. Dacă aceste astre, care se armonizează în vastele lor sisteme, sunt locuite de inteligențe, nu este vorba de ființe necunoscute unele de altele, ci de ființe pecetluite în frunte cu același destin, care trebuie să se reîntâlnească temporar, potrivit funcțiilor lor în viață și să se regăsească, potrivit simpatiilor lor reciproce. Aceasta este marea familie a Spiritelor care populează tărâmurile cerești; este marea iradiere a Spiritului divin, care cuprinde întinderea cerurilor și care rămâne ca model primitiv și final al perfecțiunii spirituale. - Prin ce ciudată aberație s-a crezut că vastele regiuni ale eterului trebuie să fie refuzate imortalității, când aceasta era încadrată într-o limită inadmisibilă și într-o dualitate absolută? Adevăratul sistem al lumii trebuie, deci, să preceadă adevărata doctrină dogmatică, iar știința să preceadă teologia? Se va rătăci atâta timp cât își va baza fundamentul pe metafizică? Răspunsul este ușor și ne arată că noua filosofie se va așeza triumfătoare pe ruinele celei vechi, pentru că fundamentul său va fi ridicat victorios peste vechile erori.
Allan Kardec-Geneza, Uranografie generală
Tradus de Societatea Spiritistă Română
