Viitorul

Nu vă înspăimântați sufletele
Cu suferințele lumii
Lăsați-le să-și deschidă aripile,
Și să înțeleagă realitatea viitorului.

Căci, dacă poartă o povară
Ce le aduce nefericire,
Trebuie să alerge s-o arunce,
Pentru a merge pe altă cale.

Când furtuna se întețește
Și cerul în înalt se întunecă,
Nu e motiv să tremuri de frică,
Căci prevestește un viitor
Curat, limpede și luminos,
Plin de acel aer pur
Care ne reînnoiește forța
Fără vreo durere inoportună
Mulțumindu-i cerului
Acel aer limpede și pur.

Când se simte un infern
În sufletul suferind
Trebuie mai întâi să te gândești
Dacă ai fost cauzantul răni
Căci efectele pe care le suferi
Au principii anterioare
Astfel că, dacă astăzi doare,
Altădată am fost noi datornici.

Căci legea nu greșește
Și nu dă sentințe nedrepte;
Cel ce rău a provocat
Trebuie să-și scoată acel spin,
Și cum nu există altă formă
De a șterge erorile
Decât să se treacă prin suferința,
De a cunoaște durerile.