Scriitoarea americană Ruth Stout avea un mare vis în viață, un mesaj pe care tânjea să-l ofere tinerei generații. Mult timp a încercat să prezinte elevilor și cunoscuților acest gând, care i se părea o cheie de lumină pentru succesul existențial. Ea mărturisește că, pentru a-l realiza, a scris o carte în care a expus, printr-un exemplu, o tehnică a fericirii destinată tineretului.
Spunea cu simplitate:
– Când aveam 4 ani, locuiam într-o frumoasă reședință în California. Eram trei frați. Într-o dimineață, stăteam la fereastra sălii de mese, privind spre grădina care înconjura întreaga casă. Am observat că, la o distanță egală, cei doi frați ai mei plângeau. Curioasă, am fugit și am sărit pe fereastră ca să aflu motivul acelor lacrimi și ei mi-au explicat că era pentru că murise cățelușa noastră și acum trebuia să o îngropăm.
Ea a mărturisit că nu îi plăcea prea mult micuțul animal, însă, impresionată de frații săi, a început să plângă și ea.
În acel moment, bunicul ei, pe care îl adora, s-a apropiat, i-a prins mâna și i-a sugerat:
– Vino cu mine în sala de mese!
Eu l-am ascultat cu mare bucurie. Când am ajuns acolo, m-a dus la fereastra unde fusesem mai înainte și mi-a spus: Draga mea, vreau să-ți spun ceva care să-ți servească drept călăuză pentru toată viața ta: de la această fereastră îi vezi pe frații tăi plângând și plângi și tu. Totuși, în spatele tău există o altă fereastră deschisă, prin care poți vedea natura în sărbătoare și totul este bucurie. Adevărata fericire constă în faptul că, atunci când suntem la fereastra tristeții, să ne amintim că în spatele nostru cineva zâmbește și că ne revine datoria să părăsim supărarea și să începem să zâmbim.
La fel, când ne aflăm la fereastra fericirii, să ne amintim că în spatele nostru există o altă fereastră deschisă prin care putem vedea suferința umană. Comportamentul nostru trebuie să fie acela de a părăsi bucuria exuberantă și de a deveni solidari cu tristețea celui care plânge, reducându-i durerea.
Datorită acestei reflecții putem concluziona că toți ne aflăm în fața celor două ferestre, revenindu-ne datoria voluntară de a fi alături de cel care plânge, aducându-i bucuria noastră.
Societatea modernă, prin comportamentul său materialist, este bolnavă.
Puțini dintre membrii săi se află la fereastra bucuriei. Ne revine datoria de a contribui spontan, voluntar, alături de cel care suferă și de a-i oferi medicamentul iubirii, pentru ca vindecarea să înceapă și fericirea să fie pe drum.
Să nu uităm niciodată că marea majoritate a oamenilor care alcătuiesc societatea noastră suferă, iar nouă ne revine voluntariatul fraternității.
Ești voluntar în vreun serviciu de bine pentru aproapele tău?
Nu uita: cineva are nevoie de tine. Fă-ți viața demnă și folositoare fiind voluntar.
