Allan Kardec

Cronologie

• 1804 – Hippolyte-Léon Denizard Rivail se naște pe 3 octombrie, în Lyon, Franța. Părinții săi, Jean Baptiste Antoine Rivail și Jeanne Louise Duhamel, locuiau pe Rue Sale Nr. 76. Casa în care s-a născut a fost demolată la mijlocul secolului al XIX-lea.

• 1815 – A călătorit în orașul Yverdon, Elveția, pentru aș realiza studiile în Institutul Johann Heinrich Pestalozzi. Acest centru de învățământ a funcționat în regim de internat, iar elevii primeau o educație completă. Urmau metoda pedagogică avansată numită Pestalozzi, care se baza pe convingerea că iubirea este fundamentul etern al educației.

• 1823 – Termină studiile sale la Yverdon și se stabilește la Paris, pe Rue de la Harpe Nr. 117. În perioada 1828 – 1831 a locuit pe Rue Vaugirard Nr. 65.

• 1824 – Publică prima sa carte didactică, Curs practic și teoretic de aritmetică (Cours pratique et théorique d’arithmétique) concepută conform metodei lui Pestalozzi. A fost publicată în Paris la Imprimerie de Pillet Ainé, Rue Christine Nr. 5.• 1825 – A fondat prima sa școală, Școala de prim grad (École de Premier Degréo).

• 1826 – A fondat Institutul tehnic, Instituția Rivail pe Rue de Sevres Nr. 35, care a funcționat până în 1834. În aceeași locație a existat, mai târziu, Liceul Polimatic (Lycée Polymathique) condus tot de Rivail, până în 1850, când a fost cedat lui A. Pilotet. De la această dată, profesorul Rivail și-a suspendat exercitarea activităților didactice.

• 1828 – Publică Plan propus pentru îmbunătățirea învățământului public (Plan proposé pour l’amélioration de éducation publique), sugerând îndrumării pentru învățământul public.

• 1831 – Publică Gramatica franceză clasică pe un nou plan (Grammaire Française Classique sur un nouveau plan)

• 1832- Se căsătorește cu Amélie-Gabrielle Boudet (1795 – 1883), cunoscută mai târziu ca Madame Allan Kardec. A fost profesoară și l-a ajutat pe soțul său în activitățile sale didactice, pe lângă faptul că era o devotată însoțitoare și un sprijin în orice moment. Nu au avut niciodată copii.

• 1848 – Fenomenele spiritiste au început în casa familiei Fox, în Hydesville, New York (SUA). Pe 28 martie apar primele manifestări fizice; trei zile, mai târziu, s-a stabilit prima comunicare tiptologică. În câțiva ani, fenomene similare au ajuns în atenția publicului nu numai în SUA, ci și în Europa. A fost etapa așa-numitelor mese rotative.

• 1854 – Rivail este informat despre mesele rotative de către un cunoscut de-al său, Dl. Fortier care era magnetizator. Deși, fenomenele îi păreau stranii, nu le-a considerat imposibile, deoarece ar fi putut avea o cauză fizică încă necunoscută. Dar când Dl. Fortier a afirmat că mesele vorbeau, reacția sa a fost sceptică: «Am să cred când mi se va demonstra că o masă are creier să gândească, nervi să simtă și că poate deveni un somnambul.»

• 1855 – Dl Carlotti îi face un amplu raport despre singularele fenomene ale meselor rotative. Deși, Rivail îl cunoștea de 25 de ani și-a arătat din nou rezervele sale, având în vedere temperamentul exaltat al prietenului său.

• 1855-În luna mai, în compania lui Fortier, Rivail vizitează casa Dnei. Roger, somnambulă, unde îi întâlnește pe Dna. Plainemaison și Dl. Pátier care îi vorbește despre fenomene cu seriozitate, atitudine care îl predispune la observarea faptelor.

• 1855-În aceeași lună mai, a fost invitat de Pátier să participe la câteva experiențe în casa Dnei Plainemaison în Rue Grange-Bateliere Nr. 18. Este impresionat de fenomen, iar condițiile în care s-au petrecut nu i-au lăsat nicio îndoială.

• 1855 – Într-una dintre aceste întâlniri, cunoaște familia Baudin, care locuiau pe Rue Rochechouart (în 1856 se mută pe Rue Lamartine). A fost invitat de Dl. Baudin să asiste și a continuat să frecventeze asiduu sesiunile săptămânale care se realizau în casa sa. Mediumurile erau fiicele familiei, Caroline și Julie, care la început au scris cu ajutorul unui coșuleț.

• 1856 – A început să participe și la adunările spiritiste din casa Dlui. Roustan, la Rue Tiquetonne Nr. 14. Medium era domnișoara Japhet, prin intermediul căreia Spiritele l-au ajutat pe Rivail la revizuirea completă a textelor primite prin intermediul mediumnității lui Caroline și Julie Baudin.

• 1856- Pe 30 Aprilie prin intermediul mediumnității Dnei Japhet, Rivail primește primele vești despre misiunea sa. Ulterior primește alte confirmării de la alte surse.

• 1857-La începutul anului a fost conclus manuscrisul Cărții spiritelor. Editorul E. Dentu a trimis-o la Imprimerie de Beau, din Saint Germain en Laye, la 23 km în vestul Parisului. Cheltuielile au fost suportate de Rivail.

• 1857- Pe 18 aprilie se publică prima ediție a Cărții spiritelor (Le livre des esprits). Rivail adoptă pseudonimul de Allan Kardec.

• 1857-Din octombrie continuă reuniunile spiritiste în fiecare miercuri seara în rezidența sa din Rue des Martyrs Nr. 8. Principalul medium era Dra. Ermance Dufaux. Datorita numărului tot mai mare de frecventatori, a devenit esențială căutarea unei locații mai mari. Soluția a fost închirierea unui local, iar pentru a-l putea plăti au împărțit cheltuielile între persoane.

• 1858- Pe 1 ianuarie, Kardec lansează primul număr al Revistei Spiritiste, Jurnal de Studii Psihologice( Revue Spirite Journal D’etudes Psychologiques), conținând informații despre manifestările materiale și inteligente ale spiritelor, precum și veștile despre Spiritism. Și-a stabilită sediul pe Rue des Martyrs Nr. 8.

• 1858- Pe 1 aprilie este fundata legal Societatea Pariziană de Studii Spiritiste. A fost în acele reuniuni săptămânale în care Societatea dezvoltă o mare parte a activităților mediumnice și de studiu, care erau supervizate toate de Kardec.

• 1858 -Publică opera numită Instruire practică despre manifestările spiritiste, care apare în 1861 cu numele de Cartea Mediumurilor.

• 1859 – Allan Kardec publică: Ce este spiritismul? Introducere la cunoașterea lumii invizibile prin manifestările Spiritelor, conținând rezumatul principiilor Doctrinei Spiritiste și răspunsuri la principalele obiecții.

• 1860 – În luna martie este publicată a doua ediție a Cărții spiritelor în care apare în antetul cărții fraza filozofie spiritualistă. Această nouă ediție, care a fost definitivă, conținea 1019 întrebări distribuite în patru părți.

• 1861- Pe 15 ianuarie se publică Cartea mediumurilor. Conține învățăturile Spiritelor despre toate genurile de manifestări, mijloacele de comunicare cu lumea invizibilă, dezvoltarea mediumnității, dificultățile și obstacolele cu care se pot întâlni în practicarea Spiritismului. Revizuită și corectată de Spiritele superioare și augmentată cu numeroase instrucțiuni.

• 1861- Pe 9 octombrie în Barcelona, Spania, Episcopul Antonio Palau decide arderea cărților lui Allan Kardec. În piața publică din Barcelona arde toate cărțile primite din Paris pentru că le considera pernicioase și contra credinței catolice.

• 1862- În februarie este publicată cartea Spiritismul în cea mai simplă expresie. Expunând sumar învățăturile Spiritelor și a manifestărilor sale.

• 1862- Se publică Voiajul Spiritist din 1862, conținând:
-Observații asupra stării spiritismului.
-Instrucțiuni oferite de Allan Kardec în diferite grupuri.
-Instrucțiuni asupra formării grupurilor și a societăților, și un model de regulament de utilizare.

• 1864 – Publică în aprilie cartea Imitația Evangheliei după spiritism. Conține explicațiile parabolelor morale ale lui Hristos, concordanța cu Spiritismul și aplicările sale în diverse situații ale vieții. Această operă este publicată cu Imprimerie PA Bourdier et C din Rue Mazarine Nr. 30 și conține 444 de pagini. Această operă este precursoarea Evangheliei după spiritism.

• 1865 – Pe 1 august se publică Cartea Cerul și infernul. Conține examenul comparativ a doctrinelor asupra trecerii de la viața corporală la viața spirituală, suferințele și recompensele viitoare, îngerii și demonii, aflicțiunile eterne etc. De asemenea, conține numeroase exemple despre situația reală a sufletului în timpul și după moarte.

• 1866-Este publicată a treia ediție a Evangheliei după spiritism revizuită, corectată și modificată de Spiritele Superioare și pe care Kardec o considera ediție definitivă.

• 1868- Pe 6 ianuarie este publicată Cartea Geneza, miracole și predicții după Spiritism. Aceasta a fost ultima carte publicată de Allan Kardec.

• 1869- Pe 31 martie Allan Kardec dezîncarnează în apartamentul său din Pasajul Sf. Ana. Înmormântarea avut loc pe 2 aprilie în cimitirul Montmartre.

• 1870- Pe 29 martie corpul lui Allan Kardec a fost mutat în cimitirul Pére-Lachaise, iar pe 31 este inaugurat monumentul druid.

• 1883-Madame Allan Kardec dezîncarnează pe 21 ianuarie. Două zile mai târziu corpul său a fost dus din rezidența din Villa Segur, la cimitir pentru a fi înmormântat alături de cel al soțului în cimitirul Pére-Lachaise.

• 1890- În Ianuarie a fost lansată Cartea Lucrări postume, care conține note și opinii personale a lui Allan Kardec.

Revista Spiritistă
Tradus de Societatea Spiritistă Română