Destinul care ne este menit Nu întotdeauna este cel dorit Pentru ca e produsul însămânțărilor Care în alte timpuri s-au făcut.
Este forma pe care o prezintă O dreptate adevărată, Care elimină erorile Care li s-a făcut la alți frați.
Suferind, vom învăța Lecția pe care ne-o prezintă Legea care tot egalează De forma cea mai senină.
Este viața pe pământ O muncă specială, Căci cu durere se plătește Tot ce s-a greșit.
Binecuvântată fie proba Care ne înlătură greșeli, Chiar dacă se trece Prin durere și neplăceri.
Atunci când căutăm pacea, Este când ne preocupăm Să învățăm acele Legi Care ne sunt utile la toți.
Pentru că, în cele din urmă, lucrând Și învățând practicând, Toți avem de câștigat Pentru viitoarea noastră ședere Pe Planeta iubită, Care ne va servi drept casă.
Poezie psihografiată de mediumul Manuel de Paz Tradusă de Societatea Spiritistă Română
Obiectivul umanității este de a gravita spre divinitate. Pentru a o realiza, sunt necesare trei lucruri: justiția, iubirea și știința. Trei lucruri sunt opuse și contrare: ignoranța, ura și injustiția.
Dumnezeu a creat toate Spiritele simple și ignorante, adică fără știință. Le-a dat fiecăruia o misiune cu obiectivul de a le lumina și de a le conduce progresiv către perfecțiune pentru a cunoaște adevărul și pentru a se apropia de el.
Se instruiesc în luptele și tribulațiile vieții corporale în diverse lumi. Spiritele dobândesc cunoaștere trecând prin probele pe care Dumnezeu le îngăduie. Unele acceptă aceste probe cu supunere și se apropie mai repede de destinul lor. Altele le trec doar cu murmure rămânând astfel, din vina lor, departe de perfecțiune și de fericirea promisă.
Totuși, în lume există obstacolele ignoranței și ale relei-credințe, provenite din sentimente inferioare. De aceea, este recomandabil ca creștinul să fie pregătit și senin, astfel încât să nu le primească cu o sensibilitate bolnăvicioasă, ci cu obiectivul muncii și al efortului personal, știind că fac parte din planul său de viață temporală în umanitate, unde vine să se educe și, totodată, să contribuie la educarea semenilor săi.
Spiritul nu poate rămâne perpetuu în ignoranță, pentru că trebuie să atingă scopul stabilit de Providență: să se lumineze prin însăși forța lucrurilor. Revoluțiile morale, la fel ca revoluțiile sociale, se infiltrează treptat în idei. Germinează timp de secole, apoi izbucnesc brusc și dărâmă edificiul putred al trecutului, care nu mai este în armonie cu noile nevoi și noile aspirații.
În loc să disprețuiți ignoranța și viciu, instruiți-vă și moralizați-vă; fiți blânzi și binevoitori cu tot ce vă este inferior; fiți la fel și cu cele mai infime ființe ale creației și veți respecta legea lui Dumnezeu.
Sfântul Vicențiu de Paul
Pe drumul către perfecțiune, Spiritul rămâne într-o continuă stare de ignoranță față de infinit. Ignoranța nu este un semn de slăbiciune sau o ofensă, ci o etapă firească a evoluției, atât timp cât nu este folosită în mod negativ.
După milioane de ani de experiență, Spiritul, ajuns la maturitatea spirituală, scapă de ignoranță, dar călătoria sa evolutivă continua infintamente către Dumnezeu.
Am văzut că o singură lege primordială și generală a fost dată universului pentru a-i asigura stabilitatea eternă și că această lege generală este perceptibilă simțurilor noastre prin mai multe acțiuni particulare pe care le numim forțele directoare ale naturii. Vom arăta astăzi că armonia întregii lumi, considerată din dublul aspect al eternității și al spațiului, este asigurată de această lege supremă.
Într-adevăr, dacă ne întoarcem la originea primelor aglomerări primitive ale substanței cosmice, remarcăm că deja, sub imperiul acestei legi, materia suferă transformările necesare care o conduc de la germen la fructul copt și că, sub impulsul diverselor forțe născute din această lege, parcurge scara revoluțiilor sale periodice. Mai întâi centru fluidic al mișcărilor, apoi generator al lumilor, iar mai târziu nucleu central și atractiv al sferelor care au luat naștere în sânul său.
Știm deja că aceste legi prezidează istoria Cosmosului. Ceea ce este important de știut acum este că ele prezidează, de asemenea, distrugerea astrelor, căci moartea nu este doar o metamorfoză a ființei vii, ci și o transformare a materiei inanimate. Și, dacă se poate spune că este adevărat, în sens literal, că numai viața este accesibilă certitudinii morții, este de asemenea corect să adăugăm că substanța trebuie necesarmente să sufere transformările inerente constituției sale.
Iată o lume care, după leagănul său primitiv, a parcurs toată extensiunea anilor pe care organizația sa specială îi permitea să parcurgă; focarul interior al existenței sale s-a stins, elementele sale proprii și-au pierdut virtutea lor inițială. Fenomenele naturii, care reclamau pentru producerea lor prezența și acțiunea forțelor distribuite acestei lumi, nu se pot prezenta de acum înainte, pentru că levierul activității lor nu mai are punctul de sprijin care îi dădea toată forța sa.
Acum, se va crede ca acest pământ stins și fără viață va continua să graviteze prin spațiile cerești, fără vreun obiectiv, și va pluti asemenea unei cenuși inutile prin vârtejul cerurilor? Se va crede că va rămâne înscris în cartea vieții universale, atunci când nu mai este decât o literă moartă și lipsită de sens? Nu, aceleași legi care au elevat-o deasupra haosului tenebros și care au gratificat-o cu splendorile vieții, aceleași forțe care au guvernat-o de-a lungul secolelor în adolescența sa, care i-au consolidat primii pași ai existenței și care au condus-o până la vârsta maturității și a bătrâneții, vor prezida acum dezagregarea elementelor constitutive pentru a le restitui laboratorului de unde puterea creatoare extrage fără încetare condițiile stabilității generale. Aceste elemente se vor întoarce la acea masă comună a eterului, pentru a se asimila altor corpuri sau pentru a regenera alți sori. Iar, această moarte nu va fi un eveniment inutil pentru acest pământ și nici pentru surorile sale: va reînnoi, în alte regiuni, alte creații de o natură diferită, iar acolo unde sisteme de lumi s-au risipit, va renaște în curând un nou covor de flori mai strălucitoare și mai parfumate.
Astfel, eternitatea reală și efectivă a universului este asigurată de aceleași legi care dirijează operațiunile timpului. Astfel, lumile succed lumii, sorii succed sorii, fără ca imensul mecanism al vastelor ceruri să fie vreodată afectat în resorturile sale gigantice.
Acolo unde ochii voștri admiră splendidele stele sub bolta nopților, acolo unde spiritul vostru contemplă radiații magnifice care strălucesc sub spații îndepărtate, după mult timp degetul morții a stins aceste splendori, vidul a succedat acele încântării și a primit chiar creații noi încă necunoscute.
Distanța imensă a acestor astre, prin care lumina pe care ne-o trimit ajunge la noi după mii de ani, face ca astăzi să primim doar razele pe care ni le-au trimis cu mult timp înainte de crearea Pământului și ca să le mai admirăm încă mii de ani după dispariția lor reală.
Ce sunt cei șase mii de ani ai umanității istorice în fața perioadelor seculare? Secunde în secolele voastre. Ce sunt observațiile voastre astronomice în fața stării absolute a lumii? O umbră eclipsată de soare.
Așadar, aici, ca și în celelalte studii ale noastre, să recunoaștem că pământul și omul nu sunt decât neant în comparație cu toate splendorile creației și că cele mai colosale operațiuni ale gândirii noastre nu se extind încă decât pe un câmp imperceptibil în fața imensității și a eternității unui univers care nu se va sfârși nicicând.
Și, când aceste perioade ale imortalității noastre vor fi trecut pe deasupra capetelor noastre, când istoria actuală a pământului ne va apărea ca o umbră vaporoasă în adâncul amintirilor noastre; când vom fi locuit timp de nenumite secole aceste diferite grade ale ierarhiei noastre cosmologice; când domeniile cele mai îndepărtate ale veacurilor viitoare vor fi fost parcurse de nenumărate peregrinări, vom avea înaintea noastră succesiunea ilimitată a lumilor și nemișcata eternitate ca perspectivă.
Allan Kardec-Geneza, Uranografie generală Tradus de Societatea Spiritistă Română
Născut într-o familie tradițională de magistrați din Dijon în 1627, Jacques-Bénigne Bossuet a studiat cu iezuiții, iar în 1650 a fost hirotonit preot la Paris și a obținut titlul de doctor în teologie. Și-a demonstrat abilitățile de predicator în Metz și a stârnit interesul Sfântului Vicențiu de Paul, care i-a comandat mai multe predici și rugăciuni funerare. În 1669 a fost numit episcop de Condom, iar în 1670 regele Ludovic al XIV-lea i-a încredințat educația marelui Delfin al Franței, moștenitorul coroanei.
Fiind preceptor la curte, a scris unele dintre principalele lucrări, cum ar fi Discursul asupra Istoriei Universale (1681), unde și-a prezentat argumentele pentru construirea unei concepții providențiale asupra istoriei. În 1681 a fost numit episcop de Meaux, iar în 1697 Consilier de Stat. A intervenit în Adunarea Clerului, a luptat contra Reformei Protestante și, opunându-se prietenului său Francois Fénelon, a participat la disputa asupra chietismului. A căutat unirea Catolicilor și Protestanților sub conducerea unui rege filozof creștin și a luat parte la polemicile iscate în sânul Creștinismului. Multe dintre textele sale au fost folosite ca referință în controversele religioase ale vremii, un exemplu fiind Istoria Variațiilor Bisericilor Protestante (1688).
Lucrările sale, cu caracter de proză lirică și vehementă, multe dintre ele inspirate de elocvența lui Cicero și a Sfântului Augustin de Hipona, includ Rugăciunile funerare ale Henriettei de Franța (1669), care constituie un model al genului, Politica dedusă din cuvintele Sfintei Scripturi (1709) și Despre cunoașterea lui Dumnezeu și cunoașterea de sine (1722).
Mulți istorici îl recunosc ca fiind unul dintre principalii teoreticieni ai sistemului politic al Vechiului Regim sau al monarhiei absolute de drept divin, ale cărei concepte au dominat teoria politică a secolului al XVII-lea în întreaga Europa și au persistat până la Revoluția Franceză. Ideologia lui Jacques-Bénigne Bossuet era că toți oamenii sunt egali, dar a înțeles că singura modalitate de a asigura pacea și securitatea era stabilirea unui stat guvernat de un rege a cărui autoritate i-a fost conferită de Dumnezeu, iar oamenii trebuiau să-și pună în slujba acestuia dreptul natural de a conduce.
Controversa (Trimisă de Domnul Sabô, din Bordeaux)
Revista Spiritistă, Jurnal de Studii Psihologice, Anul IV, August 1861, Nr. 8
O, Dumnezeule! Maestru meu, părintele meu și creatorul meu, binevoiește să-i dai încă o dată slujitorului tău puțin din acea elocvență umană, care aducea convingerea în inimile Fraților care veneau, în jurul scaunului sacru, pentru a se instrui cu privire la adevărurile pe care le-ai învățat.
Dumnezeu, trimițându-vă Spiritele sale pentru a vă învăța adevăratele voastre datorii față de el și față de frații voștri, vrea mai presus de toate ca mobilul vostru să fie caritatea în toate acțiunile voastre, iar frații voștri care vor să readucă la viață acele zile de doliu care sunt pe calea orgoliului.
Acest timp este departe de voi, iar Dumnezeu să fie binecuvântat pentru totdeauna că a îngăduit ca oamenii să înceteze pentru totdeauna aceste dispute religioase care nu au produs niciodată vreun bine și care au cauzat atâta rău. De ce ați vrea să discutați textele evanghelice pe care le-ați comentat deja în atâtea maniere? Aceste diverse comentarii au avut loc atunci când nu aveați Spiritismul pentru a vă ilumina, iar el vă spune: Morala evanghelică este cea mai bună, așadar urmați-o. Dar dacă, în adâncul conștiinței voastre, un glas strigă: Pentru mine există un punct sau altul obscur, și nu-mi pot permite să gândesc în mod diferit decât ceilalți frați ai mei! Elohim! Fratele meu, lăsați deoparte ceea ce vă tulbură. Iubiți-l pe Dumnezeu și caritatea, și veți fi pe calea cea bună. La ce bun rodul îndelungatelor mele vegheri când trăiam în lumea voastră? Mulți nici măcar nu au aruncat o privire asupra scrierilor mele, care nu erau inspirate de caritate și care au atras persecuții pentru frați mei.
Controversa este întotdeauna animată de un sentiment de intoleranță care poate degenera până la ofensă, iar încăpățânarea cu care fiecare își susține pretențiile îndepărtează epoca în care marea familie umană, recunoscându-și greșelile trecute, va respecta toate credințele și nu își va mai ascuți pumnalul care a tăiat acele legături frățești. Și pentru a vă da un exemplu a ceea ce vă spun, deschideți Evanghelia și veți găsi acolo aceste cuvinte: « Eu sunt adevărul și viața; numai cel care va crede în mine va trăi.» Și mulți dintre voi condamnă pe cei care nu urmează religia care posedă învățăturile Verbului încarnat. Totuși, mulți sunt așezați la dreapta Domnului, pentru că, în dreptatea inimilor lor, l-au adorat, l-au iubit, au respectat credințele fraților lor și au strigat la Domnul când au văzut popoarele sfâșiindu-se între ele în luptele lor religioase, și pentru că nu erau apții să găsească adevăratul sens al cuvintelor lui Hristos, și nu erau decât instrumentele oarbe ale preoților sau miniștrilor lor.
Dumnezeul meu, eu, care trăiam în acele vremuri când inimile erau pline de furtuni din cauza fraților de credință opusă, dacă aș fi fost mai tolerant, dacă nu aș fi condamnat în scrierile mele maniera lor de a interpreta Evanghelia, astăzi ar fi fost mai puțin iritați contra fraților lor catolici și toți ar fi făcut un pas mai mare către fraternitatea universală. Dar Protestanții, Evreii, toate religiile mai puțin remarcabile, au savanții și doctorii lor, iar când Spiritismul, mai răspândit, va fi studiat cu bună-credință de către acești oameni instruiți, vor veni, așa cum au făcut-o Catolicii, aducând lumină fraților lor și calmând scrupulele religioase. Lăsați, așadar, pe Dumnezeu să-și continue opera de reformă morală care trebuie să vă eleve către el, pe toți în același grad, și nu fiți răzvrătiți contra învățăturilor Spiritelor pe care vi le trimite.
Revista Spiritistă- Jurnal de Studii Psihologice, anul V, nr. 8, august 1862
Ne-au scris din Spania că episcopul de Barcelona, cel care a făcut să fie arse de mâinile călăului trei sute de volume spiritiste, la 9 octombrie 1861, a murit în data de 9 a acestei luni și a fost înmormântat cu fastul obișnuit al conducătorilor Bisericii. Au trecut doar nouă luni de atunci, deja acest auto-da-fe a produs rezultatele presimțite de toată lumea, adică a grăbit propagarea Spiritismului în acea țară. Într-adevăr, repercusiunea pe care a avut-o acest act de neconceput în acest secol, a atras asupra acestei Doctrine atenția multor oameni care nu au auzit niciodată vorbind-se de ea, iar presa, indiferent de opinia sa, nu a putut rămâne tăcută.
Ostentația desfășurată în această circumstanță era, mai presus de toate, de natură să stârnească curiozitatea prin atracția fructului interzis și mai ales, prin propria importanță pe care acest gest o conferea lucrului, căci fiecare și-a spus că nu se procedează astfel pentru o tâmpenie sau un vis gol. Naturalmente, gândul s-a întors cu câteva secole în urmă și s-a spus că, nu demult, în aceeași țară, nu s-ar fi ars doar cărțile, ci și persoanele. Așadar, ce puteau să conțină cărțile demne de solemnitățile rugului? Este ce s-a dorit să se afle, iar rezultatul a fost în Spania același ca pretutindeni unde Spiritismul a fost atacat; fără atacurile batjocoritoare sau serioase de care a fost obiect, ar avea de zece ori mai puțini adepți decât are; cu cât critica a fost mai violentă și repetată, cu atât mai mult l-a evidențiat și l-a făcut să crească; atacurile anodine ar fi trecut neobservate, în timp ce fulgerele trezesc chiar și pe cei mai amorțit; se vrea să se vadă ce se întâmplă și este tot ce se solicită, siguri fiind dinainte de rezultatul examenului. Acesta este un fapt pozitiv, căci de fiecare dată când, într-o localitate, anatema a descins asupra Spiritismului din înaltul scaunului, suntem siguri că vom vedea numărul abonaților noștri crescând și noi adepții venind, dacă nu au făcut-o înainte. Spania nu putea scăpa de această consecință; astfel că nu a existat vreun spiritist care să nu se fi bucurat aflând de auto-da-feul din Barcelona, la scurt timp după aceea a urmat cel din Alicante. Chiar și mai mulți adversari au deplorat un act din care religia nu avea nimic de câștigat. În fiecare zi avem dovada incontestabilă a marșului progresiv al Spiritismului în clasele cele mai luminate ale acestei țări, unde numără adepți zeloși și fervenți.
Unul dintre corespondenții noștri din Spania, anunțându-ne moartea episcopului din Barcelona, ne îndemna în a-l evoca. Ne dispuneam în a o face și, în consecință, am pregătit câteva întrebări, când acesta s-a manifestat spontan unuia dintre mediumurile noastre, răspunzând dinainte la toate întrebările pe care voiam să i le adresăm, și înainte ca acestea să fi fost pronunțate. Comunicația sa, de un caracter cu totul neașteptat, conținea printre altele următorul pasaj:
Ajutat de șeful vostru spiritual, am putut veni să vă învăț prin exemplul meu și să vă spun: «Nu respingeți niciuna dintre ideile anunțate, pentru că într-o zi, o zi care va dura și va valora ca un secol, aceste idei acumulate vor striga ca vocea unui înger. Cain, ce-ai făcut cu fratele tău? Ce-ai făcut cu puterea noastră, care trebuia să aline și să eleve umanitatea? Omul care, în mod voluntar, trăiește orb și surd de Spirit, așa cum alții sunt de corp, va suferi, va ispăși și se va renaște pentru a relua munca intelectuală pe care trândăvia și orgoliul său l-au făcut să o evite; iar acea teribilă voce mi-a spus: Tu ai ars ideile, iar ideile te vor arde.»
Rugați-vă pentru mine; rugați-vă, căci lui Dumnezeu îi este agreabilă rugăciunea care i-o adresează cel persecutat pentru persecutorul său.
«Cel care a fost episcop și care nu mai este decât un penitent.» Acest contrast între cuvintele Spiritului și cele ale omului nu ar trebui să surprindă pe nimeni. În fiecare zi se văd persoane care gândesc altfel după moarte decât în timpul vieții, odată ce vălul iluziilor a căzut, iar aceasta este o dovadă incontestabilă de superioritate. Doar Spiritele inferioare și grosolane persistă în erorile și prejudecățile vieții terestre. În timpul vieții, episcopul din Barcelona vedea Spiritismul printr-o prismă particulară care îi denatura culorile sau, mai bine spus, nu îl cunoștea. Acum îl vede sub adevărata sa lumină, îi sondează profunzimile; vălul a căzut și pentru el Spiritismul nu mai este o simplă opinie sau o teorie efemeră, care poate fi înăbușită sub cenușă. Este un fapt; este revelația unei legi a naturii, o lege irezistibilă precum forța gravitației, o lege care, prin însăși forța lucrurilor, trebuie să fie acceptată de toți, așa cum se acceptă tot ceea ce este natural.
Iată ce înțelege acum și ceea ce îl face să spună că: « Ideile pe care a vrut să le ardă, îl vor arde », cu alte cuvinte, vor prevala prejudecățile care l-au făcut să le condamne. Așadar, nu îl putem învinovăți, din trei motive că adevăratul spiritist nu are resentimente față de nimeni, nu păstrează ranchiună, uită ofensele și, urmând exemplul lui Hristos, își iartă dușmanii; în al doilea rând, departe de a ne fi prejudiciat, episcopul ne-a ajutat; în fine, în al treilea rând reclamă de la noi rugăciunea celui persecutat pentru persecutorul său, ca fiind cea mai agreabilă lui Dumnezeu, un gând plin de caritate, demn de umilință creștină pe care o revelează aceste ultime cuvinte: «Cel care a fost episcop și care nu mai este decât un penitent.» O frumoasă imagine a demnităților terestre lăsate la marginea mormântului, pentru a ne prezenta înaintea lui Dumnezeu așa cum suntem, fără ostentația care impresionează oamenii. Spiritiști, să-i iertăm răul pe care a vrut să ni-l facă, așa cum am dori ca ofensele noastre să ne fie iertate și să ne rugăm pentru el la aniversarea a auto-da-feului din 9 octombrie 1861.
Dacă oamenii s-ar iubi cu o iubire reciprocă, caritatea ar fi mai bine practicată. Dar, pentru aceasta, ar trebui să vă străduiți să vă debarasați de acea cuirasă care vă acoperă inimile, pentru a fi mai sensibili față de inimile care suferă. Rigiditatea ucide sentimentele bune. Hristos nu repudia pe nimeni; cel care i se adresa, oricine ar fi fost, nu era respins: ajuta atât femeia adulteră, cât și criminalul. Nu se temea niciodată că propria sa considerație ar avea de suferit. Atunci, când îl veți lua ca model pentru toate acțiunile voastre?
Dacă caritatea ar domni pe pământ, răul nu ar mai avea imperiu; ar fugi rușinat și s-ar ascunde, căci s-ar găsi deplasat pretutindeni. Atunci, răul ar dispărea de pe fața pământului; fiți bine pătrunși de acest lucru. Începeți prin a da voi înșivă exemplul; fiți caritabili față de toți, fără deosebire. Străduiți-vă să dobândiți obiceiul de a nu mai remarca pe cei care vă privesc cu dispreț. Credeți întotdeauna că merită simpatia voastră și lăsați în grija lui Dumnezeu toată justiția, căci în fiecare zi, în împărăția Sa, El separă grâul de neghină. Egoismul este negarea carității, iar fără caritate nu există liniște în societate. Spun mai mult: nici siguranță. Cum egoismul și orgoliul își dau mâna, viața va fi întotdeauna o cursă a celor mai abili, lupta de interese unde cele mai sfinte afecțiuni sunt călcate în picioare și unde legăturile sacre ale familiei nici măcar nu sunt respectate.
Revista Spiritistă – Jurnal de Studii Psihologice,1861 Tradus de Societatea Spiritistă Română
Lev Tolstoi nara că, la un moment dat, un preot plimbându-se pe câmp a găsit un labrador lucrând pământul. Imediat i-a atras atenția, spunând:
– Dvs. ar trebui să fiți în biserică rugându-vă la Dumnezeu.
Umilul muncitor s-a oprit pentru un moment și a răspuns:
-Domnule, mă rog.
După un moment de tăcere, omul religios a răspuns:
-E bine, pentru că a ara înseamnă a te ruga.
În aceste zile tumultoase, ființa umană se găsește extrem de uluită de evenimente perturbatoare a căror victimă se simte.
Pandemia care încă continuă cu o rigoare mai redusă, consecințele de diverse naturi care persistă în lume, războaiele și zvonuri despre mai multe războaie, lipsa de respect față de codurile de etică și comportament, provoacă îngrozitoare manifestări de violență.
Statisticile privind furturile, jafurile, omuciderile, misoginia și alte tipuri de infracțiuni sunt alarmante, creând o psihosferă a ororii.
Drept rezultat, tulburările psihologice afectează nu doar tinerii, care se simt dezorientați, ci pe toți indivizi care se află pe planetă, care încep – sperăm – o mare transformare către o lume de pace, prevăzută de Scripturi și în special, de Doctrina Spiritistă.
Spiritele rebele, care trezesc acum potențialitățile lor reținute de timp prin educație și cultură, le eliberează și dau naștere unor sentimente de ticăloșie, degradare și orgie, reamintind teribilele zile ale unor împărați ai Romei din trecut.
Durerile morale se adaugă la cele fizice, iar doctrinele medicale sunt invitate la mari provocări în ceea ce privește sănătatea.
Din fericire, cuceririle extraordinare ale tehnologiei, în special în ceea ce privește inteligența artificială, propun mari provocări pentru prezent și viitor.
Niciodată până acum nu am avut atâta nevoie să ne rugăm, deaorece prin intermediul rugăciuni sintonizăm cu Izvoarele Inepuizabile ale Mizericordiei Divine.
Dumnezeul Creator propune de la originea Universului iubirea, uniunea tuturora și a tuturor lucrurilor într-un echilibru omogen, al cărui Mesager special a devenit Isus când a fost cu noi pe Pământ și continuă să ne inspire în practicarea binelui în ciuda desconsiderărilor și halucinațiilor noastre.
Să facem un legământ cu binele pentru a ajuta în favoarea păcii și a unei lumi mai bune prin contribuția noastră, oricât de mică ar fi ea, dar care va ajuta la realizarea Noii Ere la care aspirăm cu toții.
A te ruga, așa cum a propus Tolstoi, înseamnă a acționa pozitiv în toate activitățile în care ne angajăm, indiferent dacă au sau nu un caracter religios, având ca obiectiv progresul societății în care trăim.
Să nu ne lăsăm abătuți. Să continuăm lupta.
Să ne rugăm astăzi și întotdeauna!
Articol publicat în ziarul La Tarde, rubrica Opinii, pe 29 februarie 2024, Divaldo P. Franco Tradus de Societatea Spiritistă Română
S-a născut în Repievka, Rusia pe 27 mai 1832 și a dezîncarnat la Sankt Petersburg (fostul Leningrad) pe 4 ianuarie 1903.
Alexandre Aksakof a făcut parte dintr-o familie nobilă rusă. A fost consilier de stat, doctor în filosofie și consilier personal al împăratului Alexandru al III-lea, țarul Rusiei.
Imediat după ce a obținut diploma de doctor, a avansat rapid pe căile sinuoase care duc la succes în domeniul cunoașterii. Mai târziu, a devenit profesor la Academia din Leipzig și redactor al revistei Studii Psihice, publicată în Germania.
În 1891 a publicat la Moscova Revista de Studii Psihice Rebus, prima de acest gen din Rusia. După mulți ani de preocupări de ordin spiritual și social, Aksakof, încă tânăr, s-a orientat spre o altă cale de percepție, demonstrându-și calitățile de cercetător serios și meticulos al problemelor legate de suflet și de lumea spiritelor.
Doctor în Filosofie, Aksakof a susținut o dezbatere aprinsă cu filosoful german Eduard von Hartmann, în care a respins, cu o indiscutabilă superioritate științifică și prin demonstrații incontestabile, explicațiile savantului german asupra fenomenelor spiritiste, acesta pretinzând că oferă o explicație pur biologică. Aksakof a efectuat numeroase experimente și observații științifice, finalizând lucrări inedite și valoroase, încadrate în domeniul spiritismului experimental, posibile în mare parte datorită inestimabilei colaborări cu mediumul Eusapia Paladino. Mulțumită acestor experiențe, a publicat cartea sa Animism și spiritism în Germania, în două volume. Aceasta este o lucrare de o importanță capitală, cum puține altele există în lume. De asemenea, a participat la numeroase experimente și proiecte de cercetare cu mediumuri remarcabile.
Merită evidențiat raportul său adresat Comisiei de Profesori, care s-a întrunit la Milano (Italia) în 1892, pentru a atesta «veracitatea fenomenelor observate în obscuritate», luând în considerare aprecierile nu mai puțin celebrului criminolog Cesare Lombroso, care a mărturisit acestei Comisii «onestitatea și compasiunea sa față de atitudinile sale anterioare», conform unei scrisori adresate profesorului Ernest Giolfi.
Această Comisie de profesori îi includea pe Alexandre Aksakof, profesor la Academia din Leipzig, director al Revistei de Studii Psihice și consilier al Majestății Sale, Împăratul Rusiei. Giovanni Schiaparelli, directorul Observatorului Astronomic din Milano; Carl du Prel, doctor în filosofie la München; Angelo Brofferio, profesor de filosofie; Giuseppe Gerosa, profesor de fizică la Școala Regală de Agricultură din Porcini; G.M. Ermacora, profesor de fizică; Giorgio Finzi, profesor de fizică; profesorul Chiaia; Charles Richet, profesor la Facultatea de Medicină din Paris și redactor al revistei Revue Scientifique; precum și pe Cesare Lombroso, celebrul criminolog italian.
Câțiva ani mai târziu, cu colaborarea mediumurilor Eusapia Paladino, Elisabeth d’Espérance și Politi, Lombroso a prezentat în cele din urmă rezultatele observațiilor sale asupra acestor noi experiențe. Cartea lui Aksakof, Animism și spiritism, a fost scrisă ca răspuns la o broșură despre Spiritism publicată în 1855 de celebrul filosof german Eduard von Hartmann, succesorul lui Schopenhauer.
Prima ediție originală în limba germană a fost publicată la Leipzig în 1890, ceea ce l-a obligat pe Dr. von Hartmann să dea o replică în 1891 intitulat Ipoteza spiritelor și fantomelor, în care a persistat insistent cu argumentele care fuseseră deja respinse.
Cu această ocazie, înțeleptul Carl du Prel a fost cel care și-a asumat sarcina de a continua cu acest adversar polemica, pe care Aksakof, din păcate, nu a putut-o susține din cauza stării sale delicate de sănătate.
În prefața principalei sale opere citată mai sus, Aksakof scrie:
«Nu pot face nimic altceva decât să afirm public că am văzut, am înțeles și am simțit; iar, când sute de mii de persoane susțin același lucru despre aceste fenomene, în ciuda varietății infinite de particularități, credința în acest tip de fenomene prevalează.
Prin urmare, nu pot regreta că mi-am dedicat viața atingerii acestui obiectiv, chiar dacă am fost indus să fac acest lucru de voci nepopulare și iluzorii, conform științei ortodoxe, dar despre care știu bine că sunt mai reale decât această știință.
Și dacă am reușit, din partea mea, să contribui măcar cu o singură piatră la ridicarea templului Spiritului – pe care omenirea, fidelă vocii sale interioare, l-a construit cu atâta trudă de-a lungul secolelor – aceasta va fi, pentru mine, singura și cea mai înaltă răsplată la care pot aspira.
Dar cred că primesc mereu același răspuns: pentru a petrece o existență pământească, nu poate exista o sarcină mai înaltă decât aceea de a dovedi natura transcendentă a ființei umane, chemată la un destin mult mai sublim decât existența fizică.
Încă câteva cuvinte: la sfârșitul vieții mele mă întreb, oare, dacă am făcut cu adevărat ceea ce trebuie dedicând atât de mult timp, muncă și efort studierii și propagării tuturor acestor fenomene. Nu am ales oare calea greșită? Am urmărit o iluzie? Am sacrificat o viață întreagă fără nimic care să justifice sau să răsplătească suferința pe care a implicat-o?
Până acum, acestea nu sunt altceva decât movile de-a lungul drumului, poate că într-un viitor foarte îndepărtat, vor fi înlocuite de coloane de granit. Prin urmare, nu sunt aici pentru a afirma insistent că fiecare dintre evenimentele pe care le relatez s-a produs exact așa cum este descris (întrucât nu există niciun caz care să nu se preteze la obiecții), ci insist asupra tipului de eveniment, adică asupra esenței sale. Știu că există și îmi este suficient să admit variantele. Luați în considerare fenomenele telepatiei, testate și adunate cu atâta zel de către neobosiții lucrători ai Societății pentru Cercetări Psihice din Londra. Au convins masele? Deloc, și cu atât mai puțin știința. Au nevoie de timp, la fel cum a fost nevoie și pentru hipnoză, iar pentru evenimentele pe care le descriu în această carte va fi nevoie de și mai mult.»
Spiritismul îi datorează mult lui Alexandre Aksakof pentru contribuția sa valoroasă la demonstrarea realității fenomenelor spiritiste. Oricine va citi Animism și spiritism va aprecia importanța operei realizate de acest savant celebru, care și-a dedicat întreaga existență pământească demonstrării faptului că există ceva dincolo de materie și supraviețuirii sufletului.
Pierre Gaétan Leymarie, contemporan și succesor al lui Allan Kardec, a scris despre această lucrare: «În conformitate cu un acord cu domnul Alexandre Aksakof, mi-am asumat responsabilitatea publicării în limba franceză a lucrării sale, cunoscută în străinătate sub titlul de Animismus und Spiritismus. Filosoful bavarez Carl du Prel mi-a recomandat această lucrare ca fiind esențială pentru orice cercetător conștiincios și împărtășesc opinia sa.»
Încheiem prin a ne referi la o expresie pe care acestui om cinstit îi plăcea să o repete: «Nu există o utilizare mai bună a vieții decât să încerci să dovedești natura transcendentă a existenței umane.»
În ultimul an al vieții sale, Aksakof paralizat și orb, și-a dedicat puterile rămase propagării Științei Spiritiste, de fapt toată existența sa a consacrat-o acestei științe.
Consolatorul, Revistă Săptămânală de Divulgare Spiritistă Tradus de Societatea Spiritistă Română
Cine, mai bine decât mine, ar putea înțelege adevărul acestor cuvinte ale Domnului nostru: Împărăția Mea nu este din această lume? Orgoliu m-a pierdut pe pământ. Cine, așadar, ar putea înțelege nimicnicia împărățiilor acestei lumi, dacă nu aș înțelege-o eu? Ce am luat cu mine din împărăția mea terestră? Nimic, absolut nimic. Iar, pentru a face lecția și mai teribilă, nici măcar nu am păstrat-o până la moarte! Regină am fost printre oameni, regină am crezut că voi intra în împărăția cerurilor. Ce deziluzie! Ce umilință, atunci când, în loc să fiu primită acolo ca o suverană, am văzut deasupra mea, dar mult deasupra, oameni pe care îi credeam neînsemnați și pe care îi disprețuiam, pentru că nu erau de sânge nobil! Ah! Atunci am înțeles sterilitatea onorurilor și a măreților pe care le căutăm cu atâta aviditate pe pământ!
Pentru a-ți pregăti un loc în această împărăție, este nevoie de abnegație, umilință, caritate în întreaga practică cerească și bunăvoință față de toți. Nu vi se cere ce ați fost, ce rang ați ocupat, ci binele pe care l-ați făcut, lacrimile pe care le-ați șters.
Ah, Iisuse, tu ai spus că, împărăția ta nu este din această lume, căci trebuie să suferi ca să ajungi în cer, iar treptele tronului nu te apropie. Cele mai anevoioase cărările ale vieții sunt conduc acolo; căutați deci calea printre mărăcini și spini, și nu printre flori.
Oamenii aleargă după bunurile pământești, ca și cum ar trebui să le păstreze pentru totdeauna. Dar, aici nu mai există iluzii, își dau seama curând că doar au fost eclipsați și au neglijat singurele bunuri solide și durabile, singurele care le sunt de folos în lăcașul ceresc, singurele care le pot deschide accesul acolo. Aveți milă de cei care nu au câștigat împărăția cerurilor. Ajutați-i cu rugăciunile voastre, căci rugăciunea îl apropie pe om de Preaînalt, este legătura dintre cer și pământ: nu uitați acest lucru. (O REGINĂ A FRANȚEI. Le Havre, 1863)
Taban E. Bianca-Evanghelia după Spiritism Societatea Spiritistă Română
Un credincios sincer în Bunătatea Cerului, dorind să învețe cum să colaboreze la construirea Împărăției lui Dumnezeu, a cerut, într-o zi, Domnului harul de a înțelege Planurile Divine și a plecat la câmp.
La început, s-a întâlnit cu Vântul care cânta, iar Vântul i-a spus:
– Dumnezeu mi-a poruncit să ajut semănăturile și să mătur cărările, dar îmi place și să cânt, legănând bolnavii și copilașii.
– Apoi, credinciosul a surprins o Floare care inunda aerul cu parfum, iar Floarea i-a spus:
– Misiunea mea este să pregătesc fructul; cu toate acestea, produc de asemenea aroma care parfumează chiar și cele mai impure locuri.
Imediat după, omul s-a oprit lângă un Copac mare, care proteja o fântână cu apă, plină de broaște, iar Copacul i-a spus:
-Domnul mi-a încredințat sarcina de a-l ajuta pe om; cu toate acestea, cred că trebuie să ocrotesc și izvoarele, păsările și animalele.
Vizitatorul a privit broaștele urâte și a făcut un gest de repulsie, dar Copacul a continuat:
-Aceste broaște sunt prietene bune. Astăzi pot să le ajut eu, dar mai târziu mă vor ajuta ele pe mine, apărându-mi rădăcinile contra viermilor distrugerii și ai morții.
Credinciosul a înțeles învățătura și a mers mai departe, ajungând la o mare ceramică.
A mângâiat lutul care se afla pe masă, iar Lutul i-a spus:
Munca mea este aceea de a asigura soliditatea solului, dar ascult de olar și încerc să ajut la locuința omului, dând formă cărămizilor, țiglelor și vaselor.
Atunci, credinciosul s-a întors acasă și a înțeles că, pentru a sluji la edificarea Împărăției lui Dumnezeu, este nevoie să-i ajuți pe alți, tot mai mult, și să realizez, în fiecare zi, ceva mai mult decât este drept să faci.
Tatăl Nostru- Spiritul Meimei psihografiată de Chico Xavier Tradus de Societatea Spiritistă Română
Obiectivul umanității este de a gravita spre divinitate. Pentru a o realiza, sunt necesare trei lucruri: justiția, iubirea și știința. Trei lucruri sunt opuse și contrare: ignoranța, ura și injustiția.
Știm deja că aceste legi prezidează istoria Cosmosului. Ceea ce este important de știut acum este că ele prezidează, de asemenea, distrugerea astrelor, căci moartea nu este doar o metamorfoză a ființei vii, ci și o transformare a materiei inanimate. Și, dacă se poate spune că este adevărat, în sens literal, că numai viața este accesibilă certitudinii morții, este de asemenea corect să adăugăm că substanța trebuie necesarmente să sufere transformările inerente constituției sale.
O, Dumnezeule! Maestru meu, părintele meu și creatorul meu, binevoiește să-i dai încă o dată slujitorului tău puțin din acea elocvență umană, care aducea convingerea în inimile Fraților care veneau, în jurul scaunului sacru, pentru a se instrui cu privire la adevărurile pe care le-ai învățat.
Ne-au scris din Spania că episcopul de Barcelona, cel care a făcut să fie arse de mâinile călăului trei sute de volume spiritiste, la 9 octombrie 1861, a murit în data de 9 a acestei luni și a fost înmormântat cu fastul obișnuit al conducătorilor Bisericii. Au trecut doar nouă luni de atunci, deja acest auto-da-fe a produs rezultatele presimțite de toată lumea, adică a grăbit propagarea Spiritismului în acea țară. Într-adevăr, repercusiunea pe care a avut-o acest act de neconceput în acest secol, a atras asupra acestei Doctrine atenția multor oameni care nu au auzit niciodată vorbind-se de ea, iar presa, indiferent de opinia sa, nu a putut rămâne tăcută.
Dacă oamenii s-ar iubi cu o iubire reciprocă, caritatea ar fi mai bine practicată. Dar, pentru aceasta, ar trebui să vă străduiți să vă debarasați de acea cuirasă care vă acoperă inimile, pentru a fi mai sensibili față de inimile care suferă. Rigiditatea ucide sentimentele bune. Hristos nu repudia pe nimeni; cel care i se adresa, oricine ar fi fost, nu era respins: ajuta atât femeia adulteră, cât și criminalul. Nu se temea niciodată că propria sa considerație ar avea de suferit. Atunci, când îl veți lua ca model pentru toate acțiunile voastre?
S-a născut în Repievka, Rusia pe 27 mai 1832 și a dezîncarnat la Sankt Petersburg (fostul Leningrad) pe 4 ianuarie 1903.
Încă câteva cuvinte: la sfârșitul vieții mele mă întreb, oare, dacă am făcut cu adevărat ceea ce trebuie dedicând atât de mult timp, muncă și efort studierii și propagării tuturor acestor fenomene. Nu am ales oare calea greșită? Am urmărit o iluzie? Am sacrificat o viață întreagă fără nimic care să justifice sau să răsplătească suferința pe care a implicat-o?
La început, s-a întâlnit cu Vântul care cânta, iar Vântul i-a spus:
