revistasocietățiispiritisteromâne

Cultură

Constantin Brâncoveanu

Contribuția voievodului Constantin Brâncoveanu
la dezvoltarea culturii naționale

Constantin BrancoveanuȚările Române au avut o istorie încărcată de sacrificii pentru păstrarea identității de neam, de patrie și de credință. Voievozii români au purtat stindardul în lupta pentru apărarea valorilor românești, au fost buni creștini, iar această calitate s-a materializat prin ctitoriile pe care le-au făcut, prin politica de apărare a neamului și a zonei geo-politice de atunci, dar și prin numeroasele danii făcute mănăstirilor din Sfântul Munte Athos.

Constantin Brâncoveanu a fost domnul Țării Românești între anii 1688 și 1714, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române. Mare boier, nepot de soră al domnului Șerban Cantacuzino, el a moștenit și a sporit o avere considerabilă, care consta în proprietăți imobile, bunuri mobile și sume de bani depuse în străinătate. În timpul în care a domnit, Țara Românească a cunoscut o lungă perioadă de pace, de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale, în urma sa rămânând un mare număr de ctitorii religioase și un stil arhitectural eclectic ce-i poartă numele.

Constantin Brâncoveanu și-a început domnia în împrejurări dificile pentru Țara Românească, în timpul unui îndelungat război între turci și austrieci. Printr-o diplomație deosebită a știut să păstreze legături de prietenie cu toți, astfel încât țara să fie scutită de jafuri și pustiiri.

Cei 26 de ani de domnie însumează o epocă de maximă strălucire culturală și artistică. S- au ridicat biserici și mănăstiri, s-au deschis școli, s-au tipărit cărți în diferite limbi, au fost sprijiniți și încurajați oamenii de carte, s-au acordat ajutoare materiale multor așezăminte bisericești ortodoxe ajunse sub dominație otomană.

După instalarea lui ca domnitor, cel dintâi lucru pe care l-a făcut a fost să continue tipărirea Bibliei de la București, lucrare începută în timpul domnitorului Șerban Cantacuzino. În 1688 a apărut prima Biblie completă, în cea mai frumoasă limbă românească de atunci, pe înțelesul tuturor românilor din Țara Românească, din Dobrogea, din Oltenia, din Moldova, din Banat și din Ardeal, din Crișana și din Maramureș.

În timpul domniei lui s-au tipărit multe cărți, mai ales religioase: Psaltirea, Sfânta Evanghelie, Molitfelnicul, Octoihul, Liturghierul, Ceaslovul și Apostolul, cărți de slujbă, de învățătură creștină pentru mireni sau de luminare a preoților, ca și cele în apărarea dreptei credințe. Unele dintre ele au fost tipărite cu ajutorul evlaviosului domn atât în română, cât și în alte limbi (greacă, arabă sau iviră). Aceste tipărituri i-au adus recunoștința unanimă și o slavă nepieritoare. Cu dreptate, el a fost socotit în vremea sa drept cel mai mare apărător al întregii creștinătăți.

Manastirea Hurezi panorama

A ctitorit lăcașe de cult deosebite, creând un nou stil în arhitectură, stilul brâncovenesc. Mănăstirea Hurezi și Mănăstirea Sâmbăta de Sus sunt construite în acest stil. Întreaga Țară Românească s-a umplut de mănăstiri, paraclise, bolnițe și trapeze ctitorite sau restaurate de el. Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București și Mănăstirea Hurezi din județul Vâlcea au rămas cele mai iubite ctitorii ale domnitorului.

A purtat de grijă mănăstirilor de la Sfântul Munte Athos, de la Mormântul Domnului și de pe Muntele Sinai. Milostivirea darnicului domnitor s-a revărsat și asupra mănăstirilor din țările vecine: Bulgaria, Serbia, Grecia, Albania și din tot Răsăritul ortodox. În lăcașurile sfinte din aceste locuri, numele său a fost pomenit la slujbele bisericești mai mult decât al oricărui alt domn român.

Marele voievod a înființat Academia din București, o școală superioară în care se preda în limba greacă veche, folosindu-se de clădirile de la Mănăstirea Sfântul Sava.

A susținut ortodoxia ardeleană, scoțându-l din închisoare pe sfântul mitropolit Sava Brancovici, închis pentru că n-a vrut să treacă la calvinism. La sfârșitul vieții a mărturisit și apărat cu tărie credința strămoșească în fața turcilor musulmani, fiind martirizat la 15 august 1714, alături de fiii și sfetnicul său.

Pentru meritele sale deosebite și apărarea dreptei credințe cu prețul vieții sale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe marele domnitor ca sfânt, având data de prăznuire la 16 august.

În 2014, cu prilejul împlinirii a trei sute de ani de la martiriu, rămășițele pământești ale domnului au fost dezgropate și plasate într-o raclă, care este expusă la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.

Prof. Dumitru Iulian Cojocărel
Memento Scholarium
Societatea Spiritistă Română

 

Poezie Spiritistă

Visele

suenos 2

Întotdeauna omul visează
Că va exista o lume mai bună
Când puterile se sting
Pentru că timpul s-a sfârșit.

Și de ce acea dorință,
care atât elan ne dă?
Pentru că e o simplă amintire
Din sejururile anterioare
Pe tărâmul sufletelor
Unde a fost și va fi iară.

Nu-s visuri, ci realitate
Ce vizitează în fiecare zi
Când corpul, deja obosit
De zilnicele plimbări
Decide pentru câteva ore
Că e necesar în a se odihni.

Această viață materială
Ar deveni imposibilă
Dacă visele n-ar exista
Care lasă sufletul eliberat
Pentru a se bucura de viața
Pe care extaziat a vizitat.

O viață adorabilă
Unde totul e armonie,
Unde totul apare
Ca o dulce melodie,
Și într-un grad de splendoare,
Cauzele acelor fericiri
Cea mai frumoasă lege, legea IUBIRII.

Poezie psihografiată de mediumul Manuel de Paz
Tradusă de Societatea Spiritistă Română

Tematică

Răbdarea

Geduld Patientia Pacientia titel op object RP P OB 10.853Durerea, lupta și experiența constituie o oportunitate sacră acordată de Dumnezeu creaturilor sale în orice moment. Totuși, virtutea este întotdeauna o sublimă și nepieritoare dobândire a spiritului pe cărările vieții, încorporată etern în valorile sale, cucerită prin munca efortului propriu.

Cartea Mângâietorul de Spiritul lui Emmanuel, Francisco Cándido Xavier

Virtutea răbdării, ca celelalte virtuți, este o facultate care trebuie să depunem efortul în a îmbunătății.  Răbdarea este, de asemenea, un gen de caritate și trebuie practicată legea carității învățată de Hristos, mesagerul lui Dumnezeu. Caritatea care constă în pomana dată săracilor, este cea mai ușoară dintre toate. Dar există una mult mai dureroasă și, în consecință, mult mai meritorie: aceea de a-i ierta pe cei pe care Dumnezeu i-a pus în calea noastră să fie instrumentele suferințelor noastre și să ne pună răbdarea la încercare.

Emanuel, în cartea Mângâietorul, ne spune că: Adevărata răbdare este întotdeauna o exteriorizare a sufletului care a realizat multă iubire în sine, pentru a o dărui altuia, prin exemplificare.

Într-o lume de probe și ispășiri toți luptăm în a perfecționa facultățile, chiar dacă atunci când o părăsim continuăm evoluția în alte lumi. Viața este dificilă și se compune din multe momente grele, care au tot atât de mulți spini și care în final sfârșesc în a răni. Dar, dacă suntem atenți la îndatoririle care ni se impun, consolările și compensările pe care le primim, atunci vom recunoaște că binecuvântările depășesc cu mult durerile. Povara pare mai puțin grea când ridicăm privirea la Dumnezeu, ca atunci când băgăm capul în pământ.

Durerea este o binecuvântare pe care Dumnezeu o trimite aleșilor Săi. Nu-l blasfemați pe Dumnezeu, dimpotrivă, binecuvântați-L căci prin durerea acestei lumii vă pregătește pentru gloria din Cer. Aveți răbdare cu imperfecțiunile și probele voastre.

Pentru a realiza o edificare atât de sublimă, e nevoie să începem prin a ne disciplina și a ne reține impulsurile considerând libertatea lumii interioare, de unde omul trebuie să-și domine curentele vieții sale.

 

Unde ne este răbdarea? 

Unde ne este răbdarea?
Pe care nu reușim să o găsim
Fiind răul caracter
Cu care o înlocuim.
Răbdarea e necesară
Dacă dorim să progresăm
Pentru că evităm ca supărarea
Să ne facă rău să judecăm.
Nimeni nu poate….
Eleva judecata către cineva
Pentru că nimic nu se știe
De povestea sa.
Toți avem un trecut
Și anumite erori de corectat
Nu e nevoie să arunci cu piatra
Că va putea ricoșa.
Progresul e o carte
În care e scrisă viața
Și drumul pe care fiecare ființă
Zi de zi, îl clădește cu străduință.
Astfel, a fost din momentul
De când s-a inițiat drumul
În fiecare nou scenariu
Pe care viață de viață toți l-am avut,
Înconjurați de piedici
Care destul de grea a făcut
Acea cale îngustă
Care ne permite a progresa.
Răbdarea e alimentul
Care reînnoiește orice forță
Iar folosită cu înțelepciune
Te apără de suferință
Făcând mult mai ușoară
Acea problemă care întristează.
Răbdarea nu e semn de slăbiciune
Nici nu ia din valoare
E greu să o poți obține
Căci, necesită multă stăruință
Dar odată dobândită
Binecuvântate sunt ale sale rezultate
Căci iluminează calea
Care spre progres conduce.

 Bianca E. Taban – Doctrina Spiritistă
Tradus de Societatea Spiritistă Română

 

Spiritism

Polemică Spiritistă

Revista Spiritistă – Jurnal de Studii Psihologice,

anul I, nr. 11, noiembrie 1858

De mai multe ori am fost întrebați de ce nu răspundem, în jurnalul nostru, la atacurile anumitor publicați îndreptate contra Spiritismului în general, contra partizanilor săi și uneori chiar împotriva noastră. Credem că, în anumite cazuri, tăcerea este cel mai bun răspuns. Există, de asemenea, un gen de polemică din care am făcut o lege a abținerii: este aceea care poate degenera în personalism; nu numai că ne repugnă, dar ne-ar lua un timp pe care l-am putea folosi mai util și ar fi mai puțin interesante pentru cititorii noștri, care se abonează pentru a fi instruiți și nu să audă diatribe mai mult sau mai puțin spirituale; acum, odată angajați pe această cale, ar fi dificil să ieșim din ea. Iată, de ce preferăm să nu intrăm și credem că Spiritismul nu poate câștiga decât în ​​demnitate. Până acum, nu trebuie decât să ne aplaudăm pentru moderația noastră; nu ne vom abate și nu vom oferi niciodată satisfacție amatorilor de scandal.

 

Dar există polemici și polemici; există una în fața căreia nu vom recula niciodată: este discuția serioasă despre principiile pe care le profesăm. Totuși, chiar și aici trebuie făcută o distincție; dacă nu este vorba decât despre atacuri generale dirijate contra doctrinei, fără un alt obiectiv determinat decât cel de a critica și din partea oamenilor care au tendința de a respinge tot ceea ce nu înțeleg, nu merită să fie tratate; terenul pe care-l câștigă în fiecare zi Spiritismul este un răspuns suficient de peremptoriu și ar trebui să le demonstreze că sarcasmul lor nu a produs prea mult efect; de asemenea, remarcăm că focul continuu de glume la care partizani doctrinei au fost supuși odinioară se stinge puțin câte puțin. Unu se întreabă dacă există ceva de râs, când vezi atât de mulți oameni eminenți adoptând aceste idei noi; unii nu râd decât cu jumătate de gură și din obișnuință, în timp ce mulți alții nu mai râd deloc și așteaptă.

mediums 300x196 1

Să remarcăm încă, că printre critici, există multe persoane care vorbesc fără să cunoască tema, fără să se deranjeze să aprofundeze. Pentru a le răspunde ar trebui să reîncepem fără încetare explicațiile cele mai elementare și să repetăm ce am scris, lucru pe care îl credem inutil. Nu se întâmplă la fel cu cei care au studiat și care nu au înțeles totul, cei care vor în mod serios să se clarifice care suscită obiecții în cunoștință de cauză și cu bună-credință; în acest domeniu acceptăm controversa, fără a ne flata că vom rezolva toate dificultățile, ceea ce ar fi prea prezumpțios. Știința Spiritistă debutează și nu ne-a spus încă toate secretele sale, oricare ar fi minunile pe care ni le-a dezvăluit. Ce știință nu are încă fapte misterioase și inexplicabile? Confesăm, așadar, fără pudoare insuficiența asupra tuturor punctelor la care nu ne va fi posibil să răspundem. Așadar, departe de a respinge obiecțiile și întrebările, le solicităm, cu condiția să nu fie inutile și să nu ne facă să pierdem timpul cu futilități, pentru că este un mijloc de iluminare.

 

Aceasta este ceea ce numim o polemică utilă și așa va fi mereu, atunci când va avea loc între oameni serioși care se respectă suficient de mult încât să nu se abată de la conveniențe. Se poate gândi diferit și să nu ne estimăm mai puțin. Ce căutăm toți, în definitiv, în această temă palpitantă și fecundă a Spiritismului? Să ne lumineze; noi, în primul rând, căutăm lumina, de oriunde vine ea, iar dacă emitem propriul nostru mod de a vedea, nu este decât o opinie individuală pe care nu pretindem să o impunem nimănui; o lăsăm în discuție și suntem totalmente pregătiți să renunțăm la ea dacă ni se demonstrează că suntem în eroare. Această polemică o facem în fiecare zi în Revista noastră prin răspunsurile sau refutările colective de care profităm ocazia în a face despre un articol sau altul, iar cei care ne fac onoarea de a ne scrie vor găsi mereu acolo răspunsul la ceea ce ne cer, când nu ne este posibil să-l dăm individual în scris, ceea ce timpul material nu ne permite întotdeauna. Întrebările și obiecțiile lor sunt toate subiecte de studiu de care profităm pentru noi înșine și pe care suntem fericiți să le împărtășim cu cititori noștri, tratându-le pe măsură ce circumstanțele ne conduc la fapte care pot fi legate de ele. De asemenea, ne face plăcere să dăm în mod verbal explicații care ne pot fi solicitate de persoanele care ne onorează cu vizita lor, iar în aceste conferințe marcate de o bunăvoință reciprocă, ne luminăm reciproc.

Tradus de Societatea Spiritistă Română

Misionarii

Jean-Jacques Rousseau

rousseau b990d0e7 550x689Scriitor și filosof iluminist francez, Jean-Jacques Rousseau s-a născut în Geneva, Elveția, în 1712, într-o familie protestantă refugiată. A fost educat fără o disciplina riguroasă, fiind elev la o școală de țară și apoi ucenic de sculptor. La vârsta de 16 ani a părăsit Geneva, iar următorii 20 de ani i-a petrecut călătorind. Sub influența Doamnei de Warens, protectoarea sa din Paris, a devenit romano-catolic, deși educația sa fusese calvinistă. A lucrat în calitate de secretar și copist de partituri muzicale. În 1741 a întâlnit-o pe Therese Le Vasseur, cu care a avut cinci copii, încredințați orfelinatului Enfants Trouves, o practică obișnuită în acea vreme, pe care a criticat-o el însuși în Émile sau despre educație.

Între 1743-1744 a fost secretarul Ambasadorului Franței, Contele Montaignu, la Veneția, și astfel a luat primul contact cu viața politică. Firea sa mizantropă îl îndepărtează de prietenii săi enciclopediști iar apariția romanului Émile sau despre educație îi atrage prigoana din partea autorităților. Cartea a fost cenzurată la Sorbona și arsă din ordinul parlamentului. S-a refugiat într-un sat elvețian, de unde a fost alungat de către țărani și nevoit să accepte ospitalitatea filosofului englez David Hume, lângă Londra. În urma unor conflicte cu acesta, se întoarce în Franța. În 1750 începe să schițeze teoria sa asupra inocenței celor lipsiți de civilizație, care va sta la baza Discursului asupra originii inegalității între oameni. A murit pe 2 iulie 1778.

Între scrierile sale se numără:  Discurs asupra științelor și artelor, 1750;

Discurs asupra originii inegalității între oameni, 1755; Discurs asupra economiei politice, 1758; Julie sau Noua Heloise, 1761; Émile sau despre educație, 1762; Contractul social, 1762. Celebra sa scriere Confesiuni a fost pusă pe hârtie între 1765-1770. A mai scris: Eseu asupra originii limbilor, 1781, Considerații asupra guverntrii Poloniei, 1782, Visările unui hoinar singuratic, roman autobiografic în 1872.

Revista Spiritistă Jurnal de Studii Psihologice, Anul 4, Nr 8. August 1861

Jean-Jacques Rousseau

(Medium Dna. Costel)

Nota. Mediumul era ocupat cu lucruri foarte străine Spiritismului. S-a dispus să scrie despre lucruri personale, când o forță invizibilă a constrâns-o să scrie următoarele, în ciuda voinței sale de a continua munca pe care a început-o. Aceasta este ceea ce explică începutul comunicării:

Iată mă aici, chiar dacă nu m-ai chemat. Vin să-ți vorbesc de lucruri foarte străine preocupărilor tale. Sunt Spiritul lui Jean-Jacques Rousseau. Aștept de multă timp ocazia de a mă comunica cu tine. Ascultă, deci:

Cred că Spiritismul este un studiu complet filozofic al cauzelor secrete ale mișcărilor interioare ale sufletului mai puțin sau deloc definit până acum. El explică, chiar mai mult decât descoperă noi orizonturi. Reîncarnarea și probele suportate înainte de a ajunge la obiectivul suprem, nu sunt revelații, ci o confirmare importantă. Sunt atins de adevărurile pe care acest mijloc pune în lumină. Spun mijloc intenționat, pentru că, în opinia mea, Spiritismul este levierul care înlătură barierele orbirii. Preocuparea chestiunilor morale trebuie creată în întregime; se discută despre politică, care mișcă interesele generale; se discută despre interese private; se entuziasmează în a ataca sau în a apăra personalități; sistemele au partizanii și detractori lor; dar adevărurile morale, cele care sunt pâinea sufletului, pâinea vieții, sunt lăsate în praful acumulat de secole. Toate perfecționările sunt utile în ochii mulțimii, excepție făcând cele ale sufletului; educația și elevarea sa sunt himere, bune cel mult pentru a ocupa timpul liber a preoților, poeților, femeilor, fie ca modă sau ca învățătură.

Dacă Spiritismul resuscită Spiritualismul, va reda societății impulsul care dă unora demnitate interioară, altora resemnarea, tuturor nevoii de a se eleva spre Ființa Supremă uitată și neînțeleasă de creaturile sale ingrate.

J.J. ROUSSEAU
Tradus de Societatea Spiritistă Română

 

Mesaje Spiritiste

Încredere în Dumnezeu

mesajul secret din celebra pictura de pe capela sixtina a lui michelangelo 2 size24

În fața comportamentului aberant al cetățenilor care păreau ireproșabili în conduita morală, atât în administrația țării, cât și în marile companii comerciale și sportive, nu putem ascunde sentimentele de neîncredere și preocupare care asaltă aproape pe toți brazilienii. Criminalitatea atinge cote fără precedent, fruct putred al mizeriei socioeconomice și morale, lipsei de școli, a asistenței spitalicești, a muncii, a recreației și cu exces de timp pentru tineri, care se irosesc în violență cauzându-ne oroare.

Teama de a fi următoarea victimă pune stăpânire pe fiecare dintre noi, care trăim războiul nedeclarat al atacurilor și omuciderilor șocante din cauza perversității, făcându-ne să modificăm obiceiurile pe care le-am dobândit cu dreptul de a merge și veni acum întrerupt de terorismul urban. În acest context de totală lipsă de respect pentru valorile etice, creștinii se întreabă cum ar acționa Isus dacă ar trăi cu noi în acest teribil context? Iar răspunsul ar fi același pe care l-a dat fariseului care l-a interogat cu nerușinare, încercând să-l stânjenească, când El s-a referit la îndatoririle noastre față de aproapele nostru, întrebându-l: Și cine este aproapele meu?

Cu o înțelepciune exemplară, El i-a povestit parabola Bunului Samaritean, care a ajutat un evreu care îi era dușman și fusese disprețuit de un preot și un levit, ajutându-l pe drumul pe care a fost abandonat după ce a fost asaltat, oferindu-i asistență imediată și responsabilizându-se de cheltuielile hanului unde l-a dus.

Nu poate fi alta atitudinea noastră față de tâlhari și criminali, care mișună în societate, făcând ce îi mai bun și având încredere în Dumnezeu, lucrând pentru întoarcerea demnității și onestității în câmpul uman. Doar comentând lucrurile rele nu este o atitudine sănătoasă. Că, în această barbarie confuză, să nu ne pierdem încrederea în Dumnezeu, menținându-ne onorați în ciuda exemplelor degradante pe care le avem în fața noastră.

Articol publicat în ziarul A Tarde, rubrica Opinie, 19 Iulie 2015 de Divaldo Franco
Tradus de Societatea Spiritistă Română
Evanghelia după Spiritism

Împărăția mea nu este din aceasta lume

CAPITOLUL II

Împărăția mea nu este din aceasta lume

Viața viitoare – Împărăția lui Isus – Punctul de vedere 

 

  1. Pilat a intrat iarăși în pretoriu și l-a chemat pe Isus și i-a spus: Tu ești împăratul iudeilor? – Isus i-a răspuns: Împărăția mea nu este din această lume. Dacă împărăția mea ar fi din această lume, oameni mei ar fi luptat să împiedice căderea mea în mâinile iudeilor; dar împărăția mea nu este aici.

Atunci Pilat i-a spus: Așadar, ești rege? – Iisus i-a răspuns: Tu o spui; eu sunt rege; eu nu m-am născut și nu am venit în această lume decât pentru a da mărturie de adevăr; oricine aparține adevărului ascultă vocea mea. (Sfântul Ioan, cap. XVIII, v. 33, 36, 37.)

Viața viitoare

  1. Cu aceste cuvinte, Isus desemnează în mod clar viața viitoare, pe care o prezintă în toate circumstanțele ca punct final al umanității și care va trebui să fie obiectul principalelor preocupării a omului pe pământ; toate maximele sale se raportă la acest mare principiu. Fără viața viitoare, de fapt, majoritatea preceptelor sale morale nu ar avea niciun motiv să existe; iată de ce cei care nu cred în viața viitoare își imaginează că nu vorbește decât de viața prezentă, nu le înțelege sau le găsește puerile.

Această dogmă poate fi deci considerată ca pivotul învățăturii lui Hristos; iată de ce este plasată printre primele, la începutul acestei opere, pentru că  trebuie să fie punctul de referință al tuturor oamenilor; doar ea poate justifica anomaliile vieții terestre și poate fi în acord cu justiția lui Dumnezeu.tan hermoso es la vida jesus

  1. Iudei nu aveau decât idei foarte incerte cu privire la viața viitoare; credeau în îngeri, pe care îi priveau ca ființe privilegiate ale creației, dar nu știau că oamenii vor putea deveni într-o zi îngeri și vor împărtăși fericirea lor. Potrivit acestora, observarea legilor lui Dumnezeu era recompensată cu bunuri pământești, supremația națiunii lor și victoriile asupra dușmanilor lor; calamitățile publice și înfrângerile erau pedeapsa pentru inobediența lor. Moise nu putea spune mai multe unui popor pastor ignorant, care trebuie să fi fost atins mai presus de toate lucrurile acestei lumi. Mai târziu, Isus a venit să le reveleze că există o altă lume în care justiția lui Dumnezeu își urmează cursul; aceasta este lumea pe care o promite celor care observă poruncile lui Dumnezeu și unde cei buni vor găsi recompensa lor; această lume este împărăția sa; acolo este unde se află în toată gloria sa și unde se va întoarce când va părăsi pământul. Totuși, Isus conformându-și învățătura cu starea oamenilor din epoca sa, nu a crezut necesar să le dea o lumină completă care să-i uimească fără să-i ilumineze, pentru că nu ar fi înțeles-o; într-un anumit fel s-a limitat să anunțe ca un principiu viața viitoare, ca o lege a naturii de care nimeni nu poate scăpa. Prin urmare, fiecare creștin crede forțamente în viața viitoare; dar ideea pe care o au mulți despre ea este vagă, incompletă și tocmai din acest motiv falsă în mai multe puncte; pentru marea majoritate nu este decât o credință fără o certitudine absolută; de aici îndoielile și chiar incredulitatea. Spiritismul a venit să completeze în acest punct, ca și în multe altele, învățătura lui Hristos, când oamenii au fost suficient de maturi pentru a înțelege adevărul. Cu spiritismul, viața viitoare nu mai este un simplu articol de credință, o ipoteză; este o realitate materială demonstrată de fapte, pentru că martorii oculari sunt cei care vin să o descrie în toate fazele și peripețiile sale; astfel încât nu numai că îndoiala nu mai este posibilă, ci și inteligența cea mai vulgară o poate reprezenta în adevăratul ei aspect, așa cum ne reprezentăm o țară de care citește o descriere detaliată; acum, această descriere a vieții viitoare este atât de circumstanțiată, condițiile de existență fericite sau nefericite, a celor care se află acolo sunt atât de raționale, că este necesar să se spună că nu poate fi altfel și că aceasta este într-adevăr adevărata justiție a lui Dumnezeu.

Împărăția lui Isus

  1. Împărăția lui Iisus nu este din această lume, aceasta o înțelege toată lumea. Dar, nu are de asemenea împărăția sa pe Pământ? Titlul de rege nu implică întotdeauna exercitarea puterii temporale; îi este dat un consentiment unanim celui al cărui geniu plasează pe primul rang orice ordine de idei, care domină secolul și influențează progresul umanității. În acest sens se spune: Regele sau prințul filozofilor, artiștilor, poeților, scriitorilor etc. Această împărăție, născută din merit personal, consacrată de posteritate, nu are adesea o preponderență mult mai mare decât cea care poartă diademă? Una este imperisabilă, în timp ce cealaltă este jucăria vicisitudinilor; prima este întotdeauna binecuvântată de generațiile viitoare, în timp ce cealaltă este uneori blestemată. Împărăția terestră se termină cu viața; împărăția morală guvernează încă și, mai ales, după moarte. În consecință, nu este Isus un rege mai puternic decât mulți potentați? Deci, pe bună dreptate i-a spus lui Pilat: Eu sunt rege, dar împărăția mea nu este din această lume.

Punctul de vedere

  1. Ideea clară și precisă pe care ne-o formăm de viața viitoare dată de credința inebranlabilă în posteritate; iar această credință are consecințe imense asupra moralizării oamenilor, pentru că schimbă completamente punctul de vedere din care contemplă viața terestră. Pentru cel care se plasează, cu gândirea, în viața spirituală care este indefinită, viața corporală nu este decât un pasaj, o scurtă stație într-o țară ingrată. Vicisitudinile și tribulațiile vieții nu sunt altceva decât incidente pe care le suportă cu răbdare, pentru că știe că sunt de scurtă durată și trebuie urmate de o stare mai fericită; moartea nu are nimic înspăimântător, nu mai este ușa neantului, ci cea a eliberării care deschide exilatului intrarea într-un lăcaș de fericire și pace. Știind că se află într-un loc temporar și nu definitiv, ia problemele vieții cu mai multă indiferență, iar din aceasta rezultă liniștea sufletească, care îi îndulcește amărăciunea.

Prin simpla îndoială asupra vieții viitoare, omul raportează toate gândurile sale vieții terestre; nesigur asupra posterității, dedică totul prezentului; nu întrevede bunuri mai prețioase decât cele ale pământului, este ca un copil care nu vede nimic dincolo de jucăriile sale; pentru a le procura, face orice; pierderea celui mai mic bun al său este o tristețe penetrantă; o dezamăgire, o speranță pierdută, o ambiție nesatisfăcută, o injustiție a cărei victimă este, orgoliu sau vanitate rănită, sunt multe alte chinuri care fac din viața sa o angoasă perpetuă, dându-și astfel voluntariamente o adevărată și continuă tortură. Luându-și punctul său de vedere din viața terestră în centrul căreia este plasat, totul ia în jurul său proporții vaste; răul care-l atinge, precum și binele care îi incumbe pe alții, totul dobândește în ochii săi o mare importanță. Așa cum cel care se află în interiorul unui oraș, totul i se pare mare, atât oameni care sunt elevați, ca și monumentele, însă dacă se urcă pe un munte, oamenii și lucrurile i se vor părea foarte mici.

Așa este și cu cel care întrevede viața terestră din punctul de vedere al vieții viitoare: umanitatea, precum stelele de pe firmament se pierd în imensitate; atunci se apercepe că mari și mici sunt confundați ca furnicile pe un bulgăr de pământ; că proletarii și potenții sunt de aceeași talie și compătimesc pe acei efemeri care își dau atâta osteneală să cucerească un loc care îl elevă atâta de puțin și pe care trebuie să-l mențină atât de puțin timp. Astfel, importanța acordată bunurilor terestre este întotdeauna în raport invers cu credința în viața viitoare.

  1. Dacă toată lumea ar gândi la fel, s-ar putea spune că nimeni nu s-ar mai ocupa de lucrurile terestre și că aici totul s-ar periclita. Nu; omul caută în mod instinctiv bunăstarea sa și, chiar și cu certitudinea că nu se află într-un loc decât pentru puțin timp, vrea să rămână acolo cât mai bine și cât mai puțin rău posibil; nu există nimeni care dacă găsește un ghimpe în mână sa, să nu-l scoată pentru a nu se înțepa. Acum, căutarea bunăstării forțează omul să amelioreze toate lucrurile, condus de instinctul de progres și conservare, care se afla în legile naturii. Lucrează, așadar, din necesitate, gust și datorie și cu aceasta împlinește planurile Providenței care l-au plasat pe pământ în acest scop. Numai cel care are în considerare posteritatea acordă prezentului o importanță relativă și se consolează cu ușurință de eșecurile sale gândindu-se la destinul care îl așteaptă.

Prin urmare, Dumnezeu nu condamnă plăcerile pământești, ci abuzul acestor plăceri în prejudiciul lucrurilor sufletești; contra acestui abuz sunt protejați cei care aplică aceste cuvinte ale lui Isus: Împărăția mea nu este din această lume.

Cel care se identifică cu viața viitoare este asemenea unui om bogat care pierde o sumă mică fără să fie supărat; cel care concentrează gândurile sale asupra vieții pământești este ca un om sărac care posedă tot ce are și disperă.

  1. Spiritismul amplifică gândirea și deschide noi orizonturi; în loc de această viziune îngustă și meschină care o concentrează în viața prezentă. care face ca momentul petrecut pe pământ să fie un unic și fragil pivot al posterității eterne, arătă că această viață nu este decât un inel din întregul armonios și grandios al operei Creatorului; arată solidaritatea care leagă toate existențele aceleiași ființe, toate ființele unei aceleiași lumi și ființele tuturor lumilor; astfel, oferă o bază și un motiv de a fi fraternității universale, în timp ce doctrina creării sufletului în momentul nașterii fiecărui corp, face toate ființele străine între ele. Această solidaritate a părților aceluiași întreg explică ceea ce este inexplicabil, dacă nu se consideră dintr-un singur punct de vedere. Acest întreg pe care în timpul lui Cristos oamenii nu l-ar fi putut înțelege, este pentru că El i-a rezervat cunoașterea în alte timpuri.

Taban E. Bianca-Evanghelia după Spiritism
Societatea Spiritistă Română

Ajutor Social

Salvați Copiii 

Save the children copy

De 34 de ani dezvoltăm programe educaționale, de protecție socială și de promovare a drepturilor copiilor, dobândind o expertiză recunoscută la nivel național, nu de puține ori proiectele organizației fiind preluate și dezvoltate ca exemple de bune practici.

Pe 20 aprilie 1990, la inițiativa Salvați Copiii Suedia, se înființează Salvați Copiii România, având ca obiective imediate acordarea de ajutoare de urgență copiilor din orfelinatele aflate într-o situație dramatică. Sprijinul constant al colegilor suedezi se dovedește a fi de importanță capitală în dezvoltarea organizației noastre în următoarele decenii de existență.

Salvați Copiii România a fost un deschizător de drumuri în ceea ce privește asigurarea drepturilor pentru cei mai vulnerabili copii. Astfel, a înființat primele servicii de prevenire a abandonului copilului, de susținere în sistem familial a copiilor abandonați cu HIV/SIDA, de îmbunătățire a calității vieții în casele de copii, de protecție a copiilor străzii, de suport pentru copiii victime ale abuzului sexual sau ale traficului de ființe umane.

Din 1998, Salvați Copiii România este membru deplin al Save the Children, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile copilului, care cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în peste 120 de țări.

În ultimii ani, conform statutului organizației (en), Salvați Copiii România a contribuit în mod unic la promovarea disciplinei pozitive, a educării părinților și a celor care lucrează cu copii în sensul comunicării corecte cu aceștia, la interzicerea prin lege a bătăii și tratamentelor umilitoare ale copiilor și, nu în ultimul rând, la schimbarea mentalității opiniei publice cu privire la drepturile copilului.

În activitatea noastră am promovat în rândul a generații de copii drepturile copiilor, colaborând cu instituțiile de învățământ pentru a crește gradul de cunoaștere și aplicare a acestora.

Ne bucurăm de recunoaștere din partea autorităților centrale și locale și a societății civile pentru aportul adus îmbunătățirii cadrului legislativ privind protecția și promovarea drepturilor copilului, transpunând experiența practică în materiale strategice naționale de pe urma cărora să beneficieze cât mai mulți copii.

În cei peste 34 de ani de activitate, peste 3.800.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Salvați Copiii. Organizația are filiale în 14 județe (Argeș, Brașov, București, Caraș-Severin, Cluj, Constanța,  Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Iași, Mureș, Neamț, Suceava, Timiș, Vaslui), peste 6.000 de membri și 2.500 de voluntari activi. .

În prezent derulăm proiecte care vizează cele trei mari priorități ale organizației: reducerea mortalității infantile, facilitarea accesului la educație de calitate pentru copiii din comunități vulnerabile și protecția copiilor împotriva oricăror forme de violență, neglijare sau abuz, inclusiv a acelor copii rămași singuri acasă în urma migrației economice a părinților.

CENTRUL DE VOLUNTARIAT

Adresa: Str. Abrud nr.126A, sector 1, București
Tel: 021 224 24 52
Fax: 021 224 24 54
E-mail: voluntar@salvaticopiii.ro

Biografii

Albert de Rochas

Albert de rochaRochas s-a născut la 20 mai 1837 la Saint-Firmin, în departamentul Hautes-Alpes, fiul lui Marie Joseph Eugène de Rochas d’Aiglun, judecător la tribunalul din Briançon și al lui Camille Jayet Félicité. A aparținut unei mari familii de provincie care a deținut feudul Aiglum, lângă Digne, de la mijlocul secolului al XV-lea și până la apariția Revoluției Franceze.

Au fost nenumărați oameni de știință din secolul trecut care s-au dedicat cercetării, împinși de dorința de a descoperi posibile fraude, însă majoritatea erau compuși din sceptici care nu admiteau, în nici un fel că fenomenele ar putea exista. Trebuiau să vadă pentru a crede.

Colonelul Albert de Rochas a fost unul dintre acei cercetători curajoși. A persistat, a văzut și a simțit adevărul pe deplin, acceptând ceea ce până atunci a considerat inverosimil. În fața incontestabilei realității a faptelor, nu a ezitat să renunțe în fața probelor.

A fost promovat comandant de batalion în 1889. Pentru a-și urma adevărata înclinație pe care o avea către studiile științifice și-a abandonat cariera militară, înrolându-se în Armata Teritorială ca locotenent-colonel.

Lucrările militare și științifice ale colonelului de Rochas au atins o mare popularitate, deși în aceasta mică biografie o să ne centrăm doar asupra studiilor sale din domeniul magnetismului și spiritismului.

A studiat polaritatea și a contribuit la clasificarea actuală a fazelor stării somnambulice. A observat cu un adevărat criteriu științific producerea fenomenelor Spiritiste. A descoperit exteriorizarea sensibilității, care până atunci nu era decât o suspiciune; și a revelat mecanismul de dedublare în astral.

Magnetismul și spiritismul îi datorează mult acestui nobil înțelept, întrucât a publicat o duzină de lucrări importante pe aceste teme, căutând mereu să evidențieze supraviețuirea sufletului.

Prin intermediul paselor longitudinale aplicate unor persoane senzitive, De Rocha a reușit să provoace regresia memoriei, făcându-le să-și amintească evenimente petrecute în încarnări trecute cu deplină precizie.

Aceste experiențe sunt destul de cunoscute. Autorul a asistat la o ședință de hipnoză în care operatorul, prin intermediul paselor, a provocat regresia memoriei la o persoană sensibilă până la primele luni de existență, progresând ulterior până la vârsta de zece sau doisprezece ani, aproximativ, prezentând toate caracteristicile acelei vârste.

StFirmin05 village 85

Albert de Rochas a făcut parte din numeroase societăți științifice, printre care:

-Ofițer al Legiunii de Onoare, Ofițer de instrucție publică din San Salvador (Grecia);
-omagiat cu Ordinul Sfântul Mauriciu și Sfântul Lazăr în Italia;
-comandant al Sant’Ana, în Rusia; Meritul Militar în Spania, a Medjidie în Turcia; a Nicham în Tunisia, a Dragonului Verde în Anam. Colonelul de Rochas a fost unul dintre înțelepții cărora spiritismul și magnetismul contemporan îi datorează mult.

Din bibliografia sa, evidențiem:

Forțe nedefinite
Levitarea
Fluidul magnetizatorilor
Stările superficiale ale hipnozei
Exteriorizarea motricități
Exteriorizarea sensibilității
Limitele fizicii
Frontierele fizicii
Sentimentele, muzica și gestulâ

De Rochas a fost un adept convins al gândului pe care îl expresa cu dorința ca omul care ar putea și ar trebui, prin studiu și cercetare științifică, să se apropie de Dumnezeu și să aibă încredere în viața viitoare, substituind astfel credința șovăitoare cu o credință solidă și rațională. El a alimentat acel vis și a dat tot ce este mai bun din forța sa pentru gloria adevărului.

Acest înțelept dezîncarnează pe 2 Septembrie 1914

Mângâietorul
Revista Săptămânală de Diseminare Spiritistă
Tradus de Societatea Spiritistă Română
Știință

Deșerturile din spațiu

mar45.Un deșert imens, fără limite, se extinde mai departe de aglomerația de stele despre care tocmai am vorbit și le învăluie. Unele singurătăți succedă altele, iar câmpiile incomensurabile ale vidului se extind în depărtare. Formațiuni de materie cosmică se găsesc izolate în spațiu precum insulele plutitoare a unui imens arhipelag; dacă se dorește aprecierea în vreun fel a idei enormei distanțe care separă formațiunea de stele din care facem parte, de cele mai apropiate aglomerări, trebuie știut că aceste insule stelare sunt diseminate și rare în vastul ocean al cerurilor, și că extinderea care le separă una de alta este în mod incomparabil mai mare decât cea care măsoară dimensiunile lor respective.

Acum, trebuie amintit că nebuloasa stelară măsoară, în numere rotunde, de o mie de ori distanța celor mai apropiate stele luate ca unități; adică, câteva sute de mii de trilioane de leghe. Distanța care se extinde între ele, fiind mult mai vastă, nu poate fi exprimată prin numere accesibile la comprehensiunea spiritului nostru; numai imaginația în cele mai înalte concepțiile ale sale, este capabilă să traverseze această imensitate prodigioasă, aceste solitudini tăcute și private de orice aparență de viață, și de a reflecta într-un fel ideea acestei infinități relative.

46. Acest deșert ceresc, totuși, care învăluie universul nostru sideral și care pare că se extinde precum confinările reculate ale lumii noastre astrale, este îmbrățișat de vederea și de puterea infinită al Celui Prea Înalt care, dincolo de aceste ceruri ale cerurilor noastre, a dezvoltat cadrul creației sale ilimitate.

47.Dincolo de aceste vaste singurătăți iradiază într-adevăr lumile în magnificența lor, la fel ca în regiunile accesibile investigaților umane; dincolo de aceste deșerturi, splendide oaze plutesc în limpidul Etern și reînnoiesc neîncetat admirabilele scene ale existenței și ale vieții. Acolo, se desfășoară agregatele îndepărtate de substanță cosmică, pe care ochiul profund al telescopului le întrevede prin intermediul regiunilor transparente ale cerului nostru, acele nebuloase pe care le numiți irezolvabile și care vă apar ca niște lejeri nori de praf alb pierduți într-un punct necunoscut al spațiului eteric.

Acolo, se relevă și se dezvoltă noi lumi, ale căror condiții, variate și străine celor care sunt inerente globului vostru, le dă o viață pe care concepțiile voastre nu le pot imagina, nici studiile voastre constata. Acolo, strălucește în toată plinătatea sa puterea creatoare. Pentru cei care provin din regiunile ocupate de sistemul vostru, alte legi sunt în acțiune, unde forțele reglementează manifestările vieții, iar noile drumuri pe care le urmăm în aceste țări străine ne deschid perspective necunoscute.

Allan Kardec-Geneza, Uranografie generală
Tradus de Societatea Spiritistă Română