O caravană care mergea prin deșert s-a oprit când a început să cadă noaptea.
Un băiat, responsabil cu legarea cămilelor, s-a adresat ghidului și i-a spus:
-Domnule, avem o problemă. Trebuie să legăm douăzeci de cămile și eu doar am nouăsprezece corzi. Ce să fac?
-Bine -a spus ghidul- în realitate cămilele nu sunt foarte lucide. Mergi unde este cămila fără coardă și fă ca și cum ai lega-o. Ea va crede că este legată și va rămâne nemișcată.
Băiatul așa făcut. În dimineața următoare, când caravană s-a pregătit de plecare, toate cămilele au avansat pe rând. Mai puțin una.
-Domnule, o cămilă nu urmează caravana.
-Este cea care nu ai legat-o ieri pentru că nu aveai frânghie?
-Da. Cum ați știut?
-Nu are importanță. Mergi și fă ca și cum ai dezlega-o, dacă nu va crede că încă este legată. Iar, dacă continuă să creadă nu va merge.
Această poveste ilustrează modul în care limitele nu sunt impuse de realitate, ci de propriile noastre credințe.
