CAPITOLUL II
Împărăția mea nu este din aceasta lume
Viața viitoare – Împărăția lui Isus – Punctul de vedere
- Pilat a intrat iarăși în pretoriu și l-a chemat pe Isus și i-a spus: Tu ești împăratul iudeilor? – Isus i-a răspuns: Împărăția mea nu este din această lume. Dacă împărăția mea ar fi din această lume, oameni mei ar fi luptat să împiedice căderea mea în mâinile iudeilor; dar împărăția mea nu este aici.
Atunci Pilat i-a spus: Așadar, ești rege? – Iisus i-a răspuns: Tu o spui; eu sunt rege; eu nu m-am născut și nu am venit în această lume decât pentru a da mărturie de adevăr; oricine aparține adevărului ascultă vocea mea. (Sfântul Ioan, cap. XVIII, v. 33, 36, 37.)
Viața viitoare
- Cu aceste cuvinte, Isus desemnează în mod clar viața viitoare, pe care o prezintă în toate circumstanțele ca punct final al umanității și care va trebui să fie obiectul principalelor preocupării a omului pe pământ; toate maximele sale se raportă la acest mare principiu. Fără viața viitoare, de fapt, majoritatea preceptelor sale morale nu ar avea niciun motiv să existe; iată de ce cei care nu cred în viața viitoare își imaginează că nu vorbește decât de viața prezentă, nu le înțelege sau le găsește puerile.
Această dogmă poate fi deci considerată ca pivotul învățăturii lui Hristos; iată de ce este plasată printre primele, la începutul acestei opere, pentru că trebuie să fie punctul de referință al tuturor oamenilor; doar ea poate justifica anomaliile vieții terestre și poate fi în acord cu justiția lui Dumnezeu.
- Iudei nu aveau decât idei foarte incerte cu privire la viața viitoare; credeau în îngeri, pe care îi priveau ca ființe privilegiate ale creației, dar nu știau că oamenii vor putea deveni într-o zi îngeri și vor împărtăși fericirea lor. Potrivit acestora, observarea legilor lui Dumnezeu era recompensată cu bunuri pământești, supremația națiunii lor și victoriile asupra dușmanilor lor; calamitățile publice și înfrângerile erau pedeapsa pentru inobediența lor. Moise nu putea spune mai multe unui popor pastor ignorant, care trebuie să fi fost atins mai presus de toate lucrurile acestei lumi. Mai târziu, Isus a venit să le reveleze că există o altă lume în care justiția lui Dumnezeu își urmează cursul; aceasta este lumea pe care o promite celor care observă poruncile lui Dumnezeu și unde cei buni vor găsi recompensa lor; această lume este împărăția sa; acolo este unde se află în toată gloria sa și unde se va întoarce când va părăsi pământul. Totuși, Isus conformându-și învățătura cu starea oamenilor din epoca sa, nu a crezut necesar să le dea o lumină completă care să-i uimească fără să-i ilumineze, pentru că nu ar fi înțeles-o; într-un anumit fel s-a limitat să anunțe ca un principiu viața viitoare, ca o lege a naturii de care nimeni nu poate scăpa. Prin urmare, fiecare creștin crede forțamente în viața viitoare; dar ideea pe care o au mulți despre ea este vagă, incompletă și tocmai din acest motiv falsă în mai multe puncte; pentru marea majoritate nu este decât o credință fără o certitudine absolută; de aici îndoielile și chiar incredulitatea. Spiritismul a venit să completeze în acest punct, ca și în multe altele, învățătura lui Hristos, când oamenii au fost suficient de maturi pentru a înțelege adevărul. Cu spiritismul, viața viitoare nu mai este un simplu articol de credință, o ipoteză; este o realitate materială demonstrată de fapte, pentru că martorii oculari sunt cei care vin să o descrie în toate fazele și peripețiile sale; astfel încât nu numai că îndoiala nu mai este posibilă, ci și inteligența cea mai vulgară o poate reprezenta în adevăratul ei aspect, așa cum ne reprezentăm o țară de care citește o descriere detaliată; acum, această descriere a vieții viitoare este atât de circumstanțiată, condițiile de existență fericite sau nefericite, a celor care se află acolo sunt atât de raționale, că este necesar să se spună că nu poate fi altfel și că aceasta este într-adevăr adevărata justiție a lui Dumnezeu.
Împărăția lui Isus
- Împărăția lui Iisus nu este din această lume, aceasta o înțelege toată lumea. Dar, nu are de asemenea împărăția sa pe Pământ? Titlul de rege nu implică întotdeauna exercitarea puterii temporale; îi este dat un consentiment unanim celui al cărui geniu plasează pe primul rang orice ordine de idei, care domină secolul și influențează progresul umanității. În acest sens se spune: Regele sau prințul filozofilor, artiștilor, poeților, scriitorilor etc. Această împărăție, născută din merit personal, consacrată de posteritate, nu are adesea o preponderență mult mai mare decât cea care poartă diademă? Una este imperisabilă, în timp ce cealaltă este jucăria vicisitudinilor; prima este întotdeauna binecuvântată de generațiile viitoare, în timp ce cealaltă este uneori blestemată. Împărăția terestră se termină cu viața; împărăția morală guvernează încă și, mai ales, după moarte. În consecință, nu este Isus un rege mai puternic decât mulți potentați? Deci, pe bună dreptate i-a spus lui Pilat: Eu sunt rege, dar împărăția mea nu este din această lume.
Punctul de vedere
- Ideea clară și precisă pe care ne-o formăm de viața viitoare dată de credința inebranlabilă în posteritate; iar această credință are consecințe imense asupra moralizării oamenilor, pentru că schimbă completamente punctul de vedere din care contemplă viața terestră. Pentru cel care se plasează, cu gândirea, în viața spirituală care este indefinită, viața corporală nu este decât un pasaj, o scurtă stație într-o țară ingrată. Vicisitudinile și tribulațiile vieții nu sunt altceva decât incidente pe care le suportă cu răbdare, pentru că știe că sunt de scurtă durată și trebuie urmate de o stare mai fericită; moartea nu are nimic înspăimântător, nu mai este ușa neantului, ci cea a eliberării care deschide exilatului intrarea într-un lăcaș de fericire și pace. Știind că se află într-un loc temporar și nu definitiv, ia problemele vieții cu mai multă indiferență, iar din aceasta rezultă liniștea sufletească, care îi îndulcește amărăciunea.
Prin simpla îndoială asupra vieții viitoare, omul raportează toate gândurile sale vieții terestre; nesigur asupra posterității, dedică totul prezentului; nu întrevede bunuri mai prețioase decât cele ale pământului, este ca un copil care nu vede nimic dincolo de jucăriile sale; pentru a le procura, face orice; pierderea celui mai mic bun al său este o tristețe penetrantă; o dezamăgire, o speranță pierdută, o ambiție nesatisfăcută, o injustiție a cărei victimă este, orgoliu sau vanitate rănită, sunt multe alte chinuri care fac din viața sa o angoasă perpetuă, dându-și astfel voluntariamente o adevărată și continuă tortură. Luându-și punctul său de vedere din viața terestră în centrul căreia este plasat, totul ia în jurul său proporții vaste; răul care-l atinge, precum și binele care îi incumbe pe alții, totul dobândește în ochii săi o mare importanță. Așa cum cel care se află în interiorul unui oraș, totul i se pare mare, atât oameni care sunt elevați, ca și monumentele, însă dacă se urcă pe un munte, oamenii și lucrurile i se vor părea foarte mici.
Așa este și cu cel care întrevede viața terestră din punctul de vedere al vieții viitoare: umanitatea, precum stelele de pe firmament se pierd în imensitate; atunci se apercepe că mari și mici sunt confundați ca furnicile pe un bulgăr de pământ; că proletarii și potenții sunt de aceeași talie și compătimesc pe acei efemeri care își dau atâta osteneală să cucerească un loc care îl elevă atâta de puțin și pe care trebuie să-l mențină atât de puțin timp. Astfel, importanța acordată bunurilor terestre este întotdeauna în raport invers cu credința în viața viitoare.
- Dacă toată lumea ar gândi la fel, s-ar putea spune că nimeni nu s-ar mai ocupa de lucrurile terestre și că aici totul s-ar periclita. Nu; omul caută în mod instinctiv bunăstarea sa și, chiar și cu certitudinea că nu se află într-un loc decât pentru puțin timp, vrea să rămână acolo cât mai bine și cât mai puțin rău posibil; nu există nimeni care dacă găsește un ghimpe în mână sa, să nu-l scoată pentru a nu se înțepa. Acum, căutarea bunăstării forțează omul să amelioreze toate lucrurile, condus de instinctul de progres și conservare, care se afla în legile naturii. Lucrează, așadar, din necesitate, gust și datorie și cu aceasta împlinește planurile Providenței care l-au plasat pe pământ în acest scop. Numai cel care are în considerare posteritatea acordă prezentului o importanță relativă și se consolează cu ușurință de eșecurile sale gândindu-se la destinul care îl așteaptă.
Prin urmare, Dumnezeu nu condamnă plăcerile pământești, ci abuzul acestor plăceri în prejudiciul lucrurilor sufletești; contra acestui abuz sunt protejați cei care aplică aceste cuvinte ale lui Isus: Împărăția mea nu este din această lume.
Cel care se identifică cu viața viitoare este asemenea unui om bogat care pierde o sumă mică fără să fie supărat; cel care concentrează gândurile sale asupra vieții pământești este ca un om sărac care posedă tot ce are și disperă.
- Spiritismul amplifică gândirea și deschide noi orizonturi; în loc de această viziune îngustă și meschină care o concentrează în viața prezentă. care face ca momentul petrecut pe pământ să fie un unic și fragil pivot al posterității eterne, arătă că această viață nu este decât un inel din întregul armonios și grandios al operei Creatorului; arată solidaritatea care leagă toate existențele aceleiași ființe, toate ființele unei aceleiași lumi și ființele tuturor lumilor; astfel, oferă o bază și un motiv de a fi fraternității universale, în timp ce doctrina creării sufletului în momentul nașterii fiecărui corp, face toate ființele străine între ele. Această solidaritate a părților aceluiași întreg explică ceea ce este inexplicabil, dacă nu se consideră dintr-un singur punct de vedere. Acest întreg pe care în timpul lui Cristos oamenii nu l-ar fi putut înțelege, este pentru că El i-a rezervat cunoașterea în alte timpuri.
Taban E. Bianca-Evanghelia după Spiritism
Societatea Spiritistă Română
