Augustin de Hipona
Exponent al Spiritismului
Sfântul Augustin s-a născut la Tagaste (astăzi Souk Ahras), Numidia, în nordul Africii, la 13 Noiembrie din anul 354. Tatăl său, Patricius, era păgân, iar mama sa, Sfânta Monica, era o practicantă exemplară a creștinismului.
Educația elementară a lui Augustin, primită în orașul natal, era creștină. Avea capacități oratorice, citind le îmbogățește cu fragmente din poezii și cu citate din operele scriitorilor latini. Învață elemente de muzică, fizică și matematică. Și-a dorit să iasă în evidență prin elocvență și mărturisește acest lucru cu mândrie. El a vrut să fie cel mai bun. Și-a făcut studiile superioare la Cartagina, acolo intră în contact cu bucuria și splendoarea ceremoniilor în cinstea zeilor protectori ai Imperiului.
Cu toate acestea, este descris ca un tânăr chibzuit, căruia îi plăcea să citească și care mai târziu a mărturisit că «a iubi și a fi iubit a fost un lucru încântător».
A conviețuit cu o femeie căreia i-a fost infidel, devenind tată în 373, la doar 19 ani. Băiatul său pe nume Adeodato, a murit la vârsta de 17 ani.
Între anii 373 – 383, Sf. Augustin este profesor de Retorică, întâi la Tagaste și apoi la Cartagina. În această perioadă, a citit Hortensius de Cicero, care îl îndeamnă la iubirea înțelepciunii eterne și își dedică timpul în a studia filosofia. Trece prin mai multe școlii filosofice, dar nu găsește în nici una din ele adevăratul răspuns al preocupărilor sale. În cele din urmă devine manihean. Dar după scurtă vreme, episcopul manihean Faustus nu îi poate răspunde la întrebări, iar Augustin se retrage din sectă. Pleacă la Roma pentru a întemeia o școală de Retorică, dar, neavând succesul la care se aștepta, în 384 călătorește la Milano unde îl cunoaște pe episcopul creștin Ambrozie.
La Milano părea un om fericit: plătit de Stat, un personaj aproape oficial (a ocupat catedra de elocvență), era respectat ca profesor. Cu toate acestea, era neliniștit. Căută adevărata bucurie și nu o găsea.
Apoi, se dedică studiului în Noua Academie Platonică influențată atunci de scepticism. Îl întâlnește pe Sfântul Ambrozie, asistă la predicile acestuia și viața sa trece printr-un nou moment de cumpănă. Regăsind acea fervoare pentru căutarea adevărului absolut, studiază învățătura platoniciană, încercând, în același timp, să lupte cu tentațiile sale carnale.
Este un moment de maximă tensiune în conștiința sa. Acesta este momentul celebrei sale convertiri, relatată în a opta carte, Confesiuni.
Retras în grădină pe domeniul Cassiciacum, pentru o «dramatică examinare a adâncurilor ființei sale», Augustin are un moment de revelație când: aude vocea unui copil din casa vecină, spunând: «Tolle, lege; tolle, lege» («ia și citește; ia și citește!»). Nu-și amintea însă nici un cântec de copii care să conțină aceste vorbe și, imediat, și-a dat seama că îi vorbise o voce divină. Luând «Cartea apostolului», a citit următoarele: «Nu în ospețe și în beții, nu în desfrânări și în fapte de rușine, nu în ceartă și în pizmă; ci îmbrăcați-vă în Domnul Isus Cristos și grija față de trup să nu o faceți spre pofte». Acesta este momentul convertirii sale. În acest sens, a influențat și episcopul Ambrozie, care l-a și botezat, în noaptea de Paști a anului 387.
În 389 revine la Tagaste, unde întemeiază o comunitate monahală. Se dedică studiului Scripturilor, combaterii Maniheismului și a altor erezii. În 391 devine preot la Hippo Regius, iar în 395 episcop.
Boala care l-a afectat a durat doar câteva zile. Simțind că moartea se apropie, a cerut să fie lăsat singur să se roage. A murit în noaptea de 28 spre 29 august în anul 430, la vârsta de 76 de ani, după treizeci și cinci de ani dedicați activității episcopale.
Pictorii medievali îl portretizează cu o carte în mână și cu inima în flăcări. Cartea simbolizează știința, inima arzătoare, iubirea. Înțelepciunea și iubirea erau darurile lui inseparabile. Este interesant de observat că, deși este întotdeauna portretizat cu mare fast și lux, chiar și ca episcop a refuzat să poarte inelul și mitra.
Sfântul Augustin și Spiritismul
În viața spirituală face parte din echipa Spiritului Adevărului, iar împreună cu alte spirite superioare a participat la elaborarea Codificării Spiritiste. Contribuția sa poate fi remarcată în Cartea Spiritelor, Cartea Mediumurilor și Evanghelia după Spiritism.
În Evanghelia după Spiritism ERASTE, ucenicul Sfântului Pavel ne spune despre Sfântul Augustin:
«Sfântul Augustin este unul dintre cei mai mari divulgatori ai spiritismului; se manifestă aproape peste tot, iar motivul îl găsim în viața acestui mare filozof creștin. El aparține acestei viguroase falange ai Părinților Bisericii la care creștinătatea le datorează cele mai solide temelii. Ca mulți, a fost smuls din păgânism, mai bine spus, din impietatea cea mai profundă, prin strălucirea adevărului. Când, în mijlocul exceselor sale, a simțit în suflet acea vibrație ciudată care i-a amintit de el însuși și l-a făcut să înțeleagă că fericirea era în altă parte, nu în plăcerile istovitoare și fugitive; când, în sfârșit, în drum spre Damasc a auzit de asemenea vocea sfântă care îl striga:« Saul, Saul, de ce mă persecuți?», iar el a exclamat: Dumnezeul meu! Dumnezeul meu ! Iartă-mă, cred, sunt creștin! Iar de atunci a devenit unul dintre cei mai fermi susținători ai Evangheliei. Putem citi, în confesiunile remarcabile pe care ni le-a lăsat acest eminent Spirit, cuvinte caracteristice și profetice în același timp, pe care le-a pronunțat după ce a pierdut-o pe Sfânta Monica:« Sunt convins că mama mea se va întoarce să mă viziteze și să-mi dea sfaturi, revelându-mi ce ne așteaptă în viața viitoare.»
Câtă învățătură există în aceste cuvinte și ce previziune strălucitoare a viitoarei doctrine! De acea, astăzi, văzând că a sosit ceasul pentru a divulga adevărul pe care în alte timpuri a presimțit, Sfântul Augustin a devenit înflăcăratul său propagator și se multiplică, ca să spunem așa, pentru a răspunde tuturor celor care îl cheamă.
Notă. Sfântul Augustin vine deci să dărâme ceea ce a edificat? Nu, cu siguranță; dar la fel ca mulți alții, ochii spiritului a văzut ceea ce nu vedea ca om; sufletul său degajat întrevede noile clarități; înțelege ceea ce nu a înțeles înainte; noile idei i-au revelat adevăratul sens a anumitor cuvinte; pe pământ a judecat lucrurile conform cunoștințelor pe care le poseda; dar, când s-a făcut pentru el o nouă lumină, a putut să le judece mai sănătos. Astfel, a trebuit să reconsidere credința sa cu privire la Spirite incube și sucube, și anatema pe care a lansat-o contra teoriei Antipodelor. Acum când creștinismul îi apare în toată puritatea sa, poate gândi asupra anumitor puncte, altfel decât în timpul vieții sale, fără a înceta să fie apostol creștin; poate, fără a renega credința sa să fie divulgatorul spiritismului, pentru că vede în el împlinirea lucrurilor prezise. Proclamându-l astăzi, nu face decât să ne conducă la o interpretare mai sănătoasă și mai logică a textelor. Astfel, se întâmplă și cu alte Spirite care se găsesc într-o poziție similară.
În Cartea Mediumurilor Sf. Augustin ne vorbește despre Spiritism:
Aveți încredere în bunătatea lui Dumnezeu și fiți suficient de clarvăzători pentru a înțelege pregătirile pentru noua viață pe care el v-a destinat-o. Nu vi se va da, este adevărat, să vă bucurați de ea în această existență; dar nu veți fi fericiți, chiar dacă nu veți retrăi pe acest glob, să apreciați de sus opera pe care a-ți început-o și care se va dezvolta în fața ochilor voștri? Înarmați-vă cu o credință fermă și fără ezitare contra obstacolelor care par să se ridice contra edificiului la care voi a-ți pus fundamentele. Bazele pe care se sprijină sunt solide: Hristos a pus prima piatră. Deci, curaj arhitecți a-i maestrului divin! Munciți, edificați, Dumnezeu va încununa opera voastră. Dar, amintiți-vă bine că Hristos renegă ca discipoli a-i Săi pe cei care au caritatea doar pe buze; nu este suficient să crezi, mai presus de toate este necesar să dai exemplu de bunătate, bunăvoință și dezinteres, fără această credința voastră va fi sterilă.
În Cartea Spiritelor ne ajută să înțelegem aflicțiunile eterne cu răspunsul dat la întrebarea 1009:
1009. Potrivit acestora, aflicțiunile impuse nu vor fi niciodată eterne?
Interogați bunul vostru simț, rațiunea voastră și întrebați-vă dacă o condamnare perpetuă pentru câteva momente de eroare, nu ar fi o negație a bunătății lui Dumnezeu? Care este, de fapt, durata vieții, fie ea și de o sută de ani, în raport cu eternitatea? Eternitate! Înțelege-ți bine acest cuvânt? Suferința, tortura fără sfârșit, fără speranță, pentru câteva greșeli! Nu respinge o asemenea idee judecata voastră? Căci anticii au văzut în stăpânul Universului un Dumnezeu teribil, gelos și răzbunător, acest lucru este de conceput; în ignoranța lor, ei au atribuit divinității pasiunile oamenilor. Dar nu este acesta Dumnezeul creștinilor, care plasează iubirea, caritatea, mizericordia, uitarea ofenselor la rangul primelor virtuți. I-ar putea lipsi Lui însuși calitățile din care a făcut o datorie? Nu este contradictoriu în a-i atribui o bunătate infinită și o răzbunare infinită? Voi spuneți că mai presus de toate este just și că omul nu înțelege justiția sa; dar justiția nu exclude bunătatea și n-ar fi bun dacă El ar condamna la pedepse oribile și perpetue, majoritatea creaturilor sale. Ar fi putut să impună copiilor săi obligația de-a fi juști, dacă nu le-ar fi dat mijloacele să o înțeleagă? Pe de altă parte, nu este sublimitatea justiției unită cu bunătatea, care fac ca durata aflicțiunilor să depindă de eforturile celui vinovat de-a se îmbunătății? Aici este adevărul acestor cuvinte: «Fiecăruia conform faptelor sale.»
Iar, în Evanghelie ne face conștienți de datoria pe care o avem ca părinți față de copii noștri:
Oh Spiritiști! Înțelegeți astăzi marele rol al umanității; înțelegeți că atunci când produceți un corp, sufletul care se încarnează în el, vine din spațiu pentru a progresa; cunoașteți-vă îndatoririle și puneți toată iubirea voastră să apropiați acel suflet de Dumnezeu; aceasta este misiunea care vă este încredințată și pentru care veți primi recompense dacă o îndepliniți cu devotament. Grija voastră și educația pe care o veți da, vor ajuta la perfecționarea și bunăstarea sa viitoare. Gândiți-vă că pe fiecare tată și mamă Dumnezeu va întreba: Ce ați făcut cu copilul pe care vi l-am încredințat în grija voastră? Dacă a rămas în urmă din vina voastră, pedeapsă voastră va fi să-l vedeți printre Spiritele suferinde, devreme ce a depins de voi să fie fericit. Atunci voi înșivă, copleșiți de remușcări, veți procura să reparați greșeala voastră; veți solicita o nouă încarnare pentru voi și pentru el, în care îl veți înconjura cu mai multă grijă și el, plin de recunoștință, vă va retribui cu dragostea sa.
