Ludovic al IX-lea
Exponent al spiritismului
Ludovic al IX-lea al Franței este cunoscut în general ca Sfântul Ludovic, a fost Rege al Franței din 1226 până la moartea sa în 1270. A fost de asemenea Conte de Artois (ca Ludovic al II-lea) din 1226 până în 1237. Născut la Poissy la 25 Aprilie din 1214, în apropiere de Paris, a fost membru al Casei de Capet, fiul regelui Ludovic al VIII-lea și a Blancăi de Castilia. Este singurul rege al Franței care a fost canonizat și prin urmare, există mai multe localități numite în onoarea sa, printre care Sfântul Louis, Missouri, în Statele Unite. A înființat Parlamentul de la Paris.
Copilărie
A avut o copilărie normală conform vremurilor, fiind mama cea care avea rolul de educatoare. A știut cum să-i insufle idealurile unei vieți imaculate și i-a transmis profunde valori creștine, dar mai presus de toate a semănat în fiul ei aspirarea constantă la slujirea divină.
În plus, pregătirea sa a avut sprijinul lui Tomas de Aquino. A avut întotdeauna un comportament umil. Când era întrebat cine este, el răspundea: Ludovic de Poissy.
În acea perioadă a evului mediu, educația de bază pentru viitorul monarh era limitată la oratorie, latină, literatură, teologie, administrație și strategie militară. Cu aceste privilegiate cunoștințe, succesorul la tron avea instrumentele necesare pentru a-și dezvolta propria formă de conducere a regatului. De la o vârstă fragedă, Ludovic a excelat în aria militară, deși a recunoscut mai târziu că nu-i plăceau războaiele.
După moartea bunicului său, regele Felipe Augusto, când prințul Ludovic avea nouă ani, tatăl său Ludovic al VIII-lea, a preluat tronul. Din nefericire, domnia celui care era cunoscut cu numele de Regele Leu a fost foarte scurtă, deoarece moare trei ani mai târziu. Primul său frate Felipe, moștenitorul, a murit când Ludovic avea patru ani.
La vârsta de 12 ani, din cauza unei epidemii de holeră care a devastat Paris, Ludovic a fost chemat să domnească și a fost încoronat rege al francezilor cu numele de Ludovic al IX-lea.
Domnia
Ludovic și-a început domnia în 1230 la vârsta de 16 ani, sub regența mamei sale care l-a sprijinit și ajutat până în 25 Aprilie din 1932. După ce a împlinit vârsta majoratului și-a asumat regatul și a început să domnească singur. Cu toate acestea, mama sa va continua să exercite o mare influență până la moartea sa în 1252.
Această perioadă a fost marcată de amenințări din partea regatelor italiene și germane. În adolescența sa a avut loc un mare moment de cucerire creștină.
Conflicte politice
Franța a fost atacată de musulmani, Ludovic al IX-lea începând domnia lui în timpuri turbulente din cauza unei crize politice, care s-a inițiat la Paris. După șase ani într-un voalat război intern între evrei și creștini, suveranul convoacă un juriu pentru a pune capăt disputei.
Căsătorie
În 1235, la vârsta de 21 de ani s-a căsătorit cu Margarita de Provența fiica contelui Ramon Berenguer, contele de Provence. O prințesă care a cultivat, susținut și împărtășit aceleași valori și comportamente cu regele, precum justiția și caritatea.
Cuplul a avut împreună 11 copii, cinci fete și șase băieți. Prima născută a murit la vârsta de trei ani, iar un băiat a murit la scurt timp după naștere. Toți au fost educați în religia catolică, fiind cea care a prevalat în rândul elitei intelectuale a vremii, iar acest lucru a dus ca regii și reginele diferitelor curți să-și exercite domnia cu prudență, înțelepciune și caritate.
Cunoscut ca Regele Drept, el a exercitat echitatea în toate deciziile sale. Poseda un elevat simț al solidarității, o virtute excepțională în rândul nobilimi medievale. Pios cu supușii săi, a căutat întotdeauna pacea, fiind amintit până în prezent ca unul dintre cei mai buni din istoria Franței.
A apărat săracii, a fost un rege energic care a știut să apere Biserica și să caute dreptatea. François-Marie Arouet, cunoscut cu numele de Voltaire, a spus câțiva ani mai târziu că:
«Nu este posibil ca vreun om să fi dus virtutea mai departe.»
Primele sale inițiative au fost ferme și îndreptate completamente în reconcilierea poporului cu nobilimea. Toată viața și-a impus un exercițiu zilnic de pietate și penitență, în timp ce curtea se delecta cu fastul și circumstanțele timpurilor. Avea această noțiune clară că guvernul este mai mult o datorie decât un drept.
Zilnic își dedica timpul să aibă grijă de nevoile celor săraci și nefericiți, fiind una din marile sale preocupări. Obiectivul său era să facă cât mai mult bine, căutând în toate acțiunile sale să aducă fericire supușilor săi.
A mâncat la masă cu leproșii, care au beneficiat de aceeași mâncare și a spălat asiduu picioarele cerșetorilor, așa cum Isus a făcut în scurta sa existență pe Pământ. Mergea prin spitale și ajuta cu bani bolnavi.
În plus, a fondat mai multe mănăstiri, a promovat și propagat credința, s-a remarcat prin spiritul său de penitență și rugăciune, ajutând diferite abații. A studiat frecvent scripturile.
A călătorit în toată Franța ca să cunoască condițiile în care trăia poporul, pentru a putea rezolva problemele și pentru a promova reforme care să protejeze vasalii de suzeranii lor. Se preocupa de pacea dintre națiuni, în special cu țara vecină, Anglia. A înăbușit rebeliunii, pe rebelii și infractorii pe care îi învingea îi ierta fără menajamente. În definitiv, a promovat pacea.
A trăit întotdeauna cu austeritate, iar conduita sa a adaptat-o la cele mai stricte norme ale moralei creștine. S-a dedicat acțiunilor caritative față de poporul său, iar obiectivul suprem al domniei lui a fost justiția, în toate acțiunile sale urmărește și îndeplinește doar acest ideal. S-a ocupat personalmente să adăpostească pe cei oprimați și nefericiți, care uneori au recurs la el pentru a cere ajutor și sfaturi. Cum era un om sensibil, primea în audiență oamenii din popor în pădurea Vincennes și nu în interiorul somptuosului palat.
Când era calificat de nobilime și aristocrații ca fiind prea liberal cu cei săraci, el obișnuia să spună:
«Prefer ca cheltuielile mele să fie constituite din iubirea luminoasă a lui Dumnezeu și nu din luxurile deșarte ale lumii.»
Cruciadele
A participat la consiliu ecumenic din Lyon I, în 1245, prezidat de Inocențiu al IV-lea, unde a fost convocată cea de-a șaptea Cruciadă, în care a fost desemnat Ludovic al IX-lea să conducă acțiunea de salvare a Locurilor Sfinte din Ierusalim.
Pregătirile pentru această campanie au durat trei ani. În această lungă perioadă, a strâns bani din impozite, create special, pentru a plăti cea de-a șaptea cruciadă, care a durat șapte ani din 1248 până în 1254. Patru ani a rămas în pelerinaj în Palestina, simțind o profundă pietate și devotament față de locurile Sfinte din Nazaret, Muntele Tabor și Cana.
Visul vieții sale a fost să poată elibera Țara Sfântă de turci, dar cruciada a eșuat, armata sa creștină a fost învinsă și a căzut prizonier în Egipt. Ludovic al IX-lea a fost închis, rămânând în captivitate timp de șase ani. Nenumăratele sale virtuți și valori i-au impresionat profund pe musulmani, care l-au numit Sultanul Drept.
Avea inima și spiritul dedicate lui Dumnezeu. Întotdeauna dispus să facă pace, căuta înțelegerea și urmărea dreptatea, astfel era cunoscut de supușii săi ca pacificator, pentru că prin intermediul deciziilor corecte a obținut pacea, deseori în favoarea altora și în detrimentul lor.
Lucrări sociale
Credea cu fermitate că toate lucrurile acestei lumi îi aparțin Regelui Cerului și de aceea a știut să aibă grijă în fiecare zi de binele spiritual al supușilor săi. El a fondat Hotelurile lui Dumnezeu «Hôtel-Dieu», pentru săraci și văduve și Ospiciile celor Trei sute, care adăpostea cerșetorii orbi, precum și alte multiple activități caritative, care au îmbunătățit viețile poporului francez.
A construit cea mai faimoasă structură gotică din lume, Saint Chapelle din Paris, un refugiu amenajat pe Île de la Cité, lângă Catedrala Notre Dame, considerată un gigantic relicvariu. A fost construită pentru a adăposti Cununa de Spini a lui Iisus (pe care a obținut-o de la Baldwin al II-lea, împăratul Constantinopolului), un fragment al Sfintei Cruci și fierul suliței cu care a fost străpuns Iisus, precum și alte diverse relicve ale Patimilor pe care le achiziționase.
Pentru pregătirea tinerilor și a preoților, monarhul ajutat la înființarea Universității din Sorbona. În acest fel, le asigura o corectă educație prin intermediul filozofiei și a teologiei.
Dezîncarnarea
În a doua expediție în Orient, promovată de papa Clement al IV-lea în care a avut loc ceea de-a opta cruciadă, Ludovic al IX-lea decide să plece.
Regele călătorește în Tunisia pentru a-și sprijini fratele, Carlos de Anjou. După ce au cucerit orașul Cartagina, regele și alții sunt afectați de o epidemie. Căldura și apa poluată au fomentat proliferarea infecțiilor. La 3 august 1270, moare fiul său, prințul Juan Tristán. Trei săptămâni mai târziu pe 25 august 1270, la vârsta de 56 de ani și după 40 de ani de domnie, moare și Ludovic al IX-lea.
Conform versiunilor pe care le-au dat istoricii, nu este clar dacă a murit de dizenterie sau de febră tifoidă. După moartea sa a fost încoronat ca rege fiul său, prințul Filip, care devine regele Filip al III-lea al Franței.
Repercusiunea morții sale
Corpul său a fost transferat în Sicilia și mai târziu în Franța pentru a fi îngropat în panteonul regilor din catedrala Saint Denis. Însă, inima sa a fost dusă la o biserică din Palermo, unde se află și astăzi.
Rămășițele sale mortale au fost profanate în timpul revoluției franceze în 1793, însă se presupune că au fost recuperate în 1820 de regele Ludovic al XVIII-lea.
Ludovic al IX-lea a fost considerat cel mai mare rege al Franței. Din acel moment mormântul său a devenit un loc de mare venerație și pietate pentru toți francezii, căci am fost unul dintre regii cei mai iubiți de supușii săi.
Canonizare
La 11 august 1297, prietenul său Jean de Joinville, deja destul de bătrân, prieten apropiat, confident și consilier al regelui, a participat de asemenea ca martor la investigația papală a vieții lui Ludovic, care s-a încheiat cu canonizarea acestuia de către Papa Bonifaciu al VIII-lea.
După moartea s-a nu au mai avut loc cruciade. În ciuda acestor eșecuri, populara sa imaginea în interiorul și în afara regatului său, și modelul ideal de monarh, fac din Sfântul Ludovic un exemplu de conducător catolic și o figură predominantă în creștinătate.
În ciuda faptului că a fost rege, a intrat în al treilea ordin a Sfântului Francisco de Asís.
Un fragment din testamentul spiritual al Sfântului Ludovic pentru fiul său
Fiul meu iubit, primul lucru pe care vreau să te învăț este să-l iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima și cu toate forțele tale; fără iubire nu există mântuire posibilă.
Fiul meu, trebuie să te ferești de tot ceea ce știi că îi displace lui Dumnezeu, adică de orice păcat mortal, astfel încât să fii dispus să suferi tot felul de martirii înainte de-a comite un păcat mortal.
De asemenea, dacă Domnul permite să te afecteze vreo tribulație, trebuie să o suporți cu generozitate și cu mulțumire, gândindu-te că este pentru binele tău și că e posibil să o fi meritat. Și, dacă Domnul îți oferă prosperitate, trebuie să-i mulțumești cu umilință și să ai grijă să nu fie în detrimentul tău, din mândrie sau din orice alt motiv, pentru că darurile lui Dumnezeu nu trebuie să te facă să-l ofensezi.
Fiul meu, să asculți de bunăvoie slujba Sfintei Biserici, iar când ești în biserică ferește-te să-ți pierzi timpul și să vorbești cuvinte fără rost. Spuneți rugăciunile în reculegere cu voce tare sau în gând.
Fiul meu, te învăț să ai o inimă plină de compasiune față de săraci și față de toți cei care tu consideri că suferă, fie de inimă, fie de trup și conform posibilităților tale, eliberează-i de nevoi sau susține-i moral sau dă pomană.
Fiul meu, îți dau toată binecuvântarea pe care un tată ți-o poate da și trebuie să-i dea fiului său și m-am rugat Domnului nostru Dumnezeu Isus Cristos binecuvântatei sale mame Fecioara Maria, îngerilor, arhanghelilor și tuturor sfinților, să te ferească și să te apere să nu faci lucruri care sunt contra voinței tale și să-ți dea harul să faci voia sa, ca să se poată servi de tine și onora cu tine; și astfel, după această viață când vom venim la el pentru viața eternă, să-l putem vedea, iubi și slăvi la nesfârșit. Amin
Exponent al spiritismului
Acest spirit care a dat în timpul vieții exemplu de abnegație și fidelitate față de Iisus, ne dă un alt exemplu mai mare participând la cea de-a Treia Revelație, care diseminează pe Pământ Legile Universale, cuvântul lui Isus fără abateri și mediumnitatea prin intermediul Doctrinei Spiritiste. Contribuția sa este mai mult ca evidentă în conținutul celor 5 cărții ale Codificării.
A participat în Prolegomene din Cartea Spiritelor împreună cu alte spirite eminente, pe lângă alte contribuții pe care le-a făcut în aceiași carte.
În Cartea a patra, Capitolul II, Aflicțiuni și bucurii viitoare, el spune:
1005. Durata suferințelor a celui vinovat în viața viitoare, este arbitrară sau subordonată la o anume lege?
Dumnezeu nu acționează niciodată din capriciu și tot, în univers, este guvernat de legi, iar acolo este unde se revelă bunătatea și înțelepciunea sa.
1006. Pe ce se bazează durata suferințelor a celui vinovat?
Pe timpul necesar ameliorării sale. Starea suferinței și fericirea fiind proporțională cu gradul de purificare a spiritului, durata și natura suferințelor sale depind de timpul întrebuințat pentru a se ameliora. Pe măsură ce progresează și sentimentele sale se purifică, suferințele sale se diminuează și își schimbă naturalețea.
Sfântul Ludovic, Cartea spiritelor
În Evanghelia după spiritism a avut 11 intervenții, una în 1859, nouă în 1861 și una în 1862, toate comunicările spiritiste au fost primite prin diferite mediumuri din orașul Paris.
Apoi, putem vedea de asemenea contribuția sa în Cartea mediumurilor și Cerul și Infernul, unde intervine pentru a oferi înțeleptele sale clarificări.
După cum putem vedea, spiritul măreț al Sfântului Ludovic a participat într-un mod foarte extins la Codificarea Spiritistă. În contribuțiile sale la Codificarea Spiritistă, a demonstrat un nivel intelectual și moral elevat, la fel cum s-a putut constata și în încarnarea sa ca Ludovic al IX-lea. În ciuda timpurilor, destul de timpurii anumitor concepte pentru spiritul primitiv, a încercat ca prin comportamentul și acțiunile sale să fie un exemplu pentru contemporani săi și a reușit să fie nu numai pentru ei, ci și pentru viitorii monarhi. Elevarea sa spirituală l-a ajutat să facă cunoscute conceptele spiritiste mult înainte de cele expuse de Allan Kardec, fapt pentru care este considerat un Exponent al Spiritismului.
