Francisco de Assis
Francisco de Assis s-a născut la 26 septembrie 1181, în orașul Assisi, Italia, cu numele Giovanni di Pietro Bernardone. Era fiul negustorului italian Pietro di Bernardone dei Moriconi și al lui Pica Bourlemont care avea origini franceze. Familia făcea parte din burghezia bogată din Assis, familie de renume și bunuri financiare. Francisco a fost numit de familie „Francesco”, nume a cărui origine nu a fost încă stabilit.
În Assisi, băiatul a devenit cunoscut sub numele de Francisc, adică „micul francez”. De tânăr a participat la activitățile comune bărbaților de vârsta lui. S-a înrolat în 1202 ca soldat în războiul din Assisi împotriva la Perugia. A fost capturat și a petrecut aproximativ un an în închisoare, așteptând să fie salvat.
Către sfârșitul anului 1203, din cauza bolii care se înrăutățea (considerat pe moarte) și probabil pentru o oarecare sumă de bani – răscumpărare plătită de Pietro Bernardone – a fost eliberat. Vindecat de boala îndelungată între 1204 – 1205, Francisc se pare că a rămas pradă unei profunde neliniști interioare, mai ales cu privire la viitorul său.
Al 24-lea an al vieții sale 1205 înseamnă pentru Francisc începutul convertirii și abandonarea prietenilor din tinerețe;
Se nara că, tânăr, când a intrat într-un templu catolic în ruină, a avut o viziune de la Isus, care i-a spus: «Francisc, repară casa mea în ruină». Luând cuvintele literalmente, el a început o lucrare de reformare a mici biserici, neasimilând, de moment, înțelesul mesajului transcendental al lui Hristos, care se referea la starea regretabilă în care se găsea creștinismul «casa mea».
El a trăit o transformare bruscă în tinerețe, trecând de la un tinerețe lumească, la o viață religioasă plină de sărăcie. A lăsat deoparte bogăția familiei și a început să locuiască în completă sărăcie prin colibe. Viața sa a atras alți adepți, mai târziu s-a creat Ordinul fraților minori, cunoscut astăzi ca Ordinul Franciscan.
Francisco, numit «Il Poverello» («Sărăcuțul»), a fost un om simplu și umil, în căutarea lui Hristos ca model. El a exemplificat principiile creștine de-a lungul vieții sale: preocupat de semenul său și îndepărtat de vanitate și orgoliu. Francisc dorea cu toată puterea să se ferească de tot ceea ce ar fi putut să-i confere un privilegiu oarecare, iar haina clericală și cea călugărească erau în totală contradicție cu idealul său de a fi cel mai mic dintre cei mici.
Împreună cu copiii săi, Francisco a reînnoit experiența catolicismului din acea perioadă, păstrând obiceiul de a călători pe jos prin localități, predicând și trăind completamente din donațiile primite. Francisc considera că Evanghelia ar trebui urmată cu strictețe, resimțind prin aceasta prezența lui Isus din acele momente apostolice. El a slăvit darul carității, predicând iubirea Creației lui Dumnezeu, a naturii, a animalelor și, mai presus de toate, a ființei umane, prețuind în special pe cei mai săraci. El a numit toate creaturile frați și s-a considerat cel mai mic dintre ele.
Unele surse mediumnice menționează faptul că apostolul Ioan Evanghelistul a reîncarnat ca Francisc. Sfântul Ioan a fost fiul Salomeei mironosița și al lui Zevedei, un pescar din Betsaida Galileii. Fratele său a fost Sfântul Iacov, un alt apostol. El a fost cel mai tânăr din cei doisprezece Apostoli și foarte apropiat Domnului. Evanghelistul a fost prezent în toate evenimentele importante ale lui Hristos, inclusiv, în momentul crucial al crucificării. Narațiunea biblică povestește că, la ultima cină, el a șezut lângă Hristos, într-o poziție privilegiată. În ultimele sale momente în carne și oase, Francisc a cerut să i se citească textele evanghelice corespunzătoare ultimei cine.
Ioan a fost cel care a stat alături de Maria după ce Iisus a dezîncarnat, ceea ce explică adorația pe care o simțea Francisc de Assis pentru mama Maestrului. Evanghelistul a fost activ în colegiul apostolic, fiind ultimul care a murit. El a scris cinci dintre cărțile Noului Testament: a patra Evanghelie, trei epistole și Apocalipsa.
Francisco de Assis, Ioan Evanghelistul, a fost unul dintre excelenții binefăcători spirituali ai codificării sistematizate a lui Allan Kardec și ne-a lăsat câteva mesaje foarte profunde, ca cel publicat în Revista Spiritistă din decembrie 1864. (Sesiune comemorativă la Societatea din Paris):
«Copiii mei, o strânsă comuniune leagă cei vii de cei morți. Moartea continuă opera schițată și nu rupe legăturile inimii; această certitudine îmbogățește și mai mult tezaurul iubirii revărsat asupra creației.
Progresul uman obținut cu prețul dureroaselor sacrificii și al hecatombelor sângeroase îl aduce pe om mai aproape de Cuvântul divin și îl face să silabisească cuvântul sacru care, căzut de pe buzele lui Isus, a reanimat omenirea deficientă. Iubirea este legea spiritismului; ea dilată inima și îi face să iubească în mod activ pe cei care dispar în vaga penumbră a mormântului.
Spiritismul nu este un sunet van, căzut de pe buzele muritoare și pe care o suflare îl poate spulbera; este puternica și severa lege, proclamată de Moise pe muntele Sinai, legea afirmată de martirii beți de speranță, legea discutată de filozofii neliniștiți și pe care, în cele din urmă, Spiritele vin să o proclame.
Spiritiști! marele nume a lui Isus, trebuie să fluture ca un steag deasupra învățăturilor voastre. Înainte de a pleca, Mântuitorul a purtat revelația în sânul său, iar cuvântul său, măsurat cu prudență, a indicat fiecare din etapele pe care le parcurgeți astăzi.
Misterele se vor prăbuși cu suflarea profetică, care va zdruncina inteligențele voastre ca zidurile Ierihonului.
Uniți-vă în intenție, așa cum faceți în această binecuvântată întâlnire. Calda electricitate degajată din inimă umple distanța care ne separă și disipă vaporii de îndoială, de personalitate, de indiferență, care prea des obscurizează facultatea spirituală.
Iubiți și rugați-vă pentru operele voastre.»
Ioan Evanghelistul, Medium: Dna Costel
În Revista Spiritistă din 1863, apostolul Ioan subliniază că «a sosit momentul în care Spiritismul trebuie să întinerească și să vivifice însăși esența creștinismului. Așa a procedat, când a experimentat personalitatea fermă și hotărâtă a lui Francisco de Assis.
Francisco de Assis, prin intermediul mediumnității lui Chico Xavier, a lăsat următorul mesaj, pe 17 August din 1951, în Pedro Leopoldo :
«Calvarul Maestrului nu a fost constituit doar din uscăciune și asprime … Din muntele pietros și trist izvorăsc fântâni de apă vie care domolesc sufletul secolelor. Iar florile care au înflorit în înțelegerea hoțului și în angoasa femeilor din Ierusalim au traversat timpul, transformându-se în fructe binecuvântate ale bucurie în hambarul națiunilor.
Culege trandafirii de pe calea mărturiilor cu mărăcinii … Prețuiește monedele invizibile ale iubirii în templul inimii! Revigorează spiritul bărbătesc, în contact cu roua divină a gratitudini și bunătăți! … Cu toate acestea, nu te opri. Mergi! … E necesar să urci.
E indispensabil itinerariul elevări, cu sacrificiu personal ca regulă în orice moment. Adu-ți aminte, El a fost singur! Singur a anunțat și singur a suferit. Dar ridicat, în deplină singurătate, pe lemnul dureros cu devotamentul său față de umanitate, a convertit Reînvierea eternă.
Nu luați o altă direcție decât cea din totdeauna. Coboară, ajută, pentru a urca cu exaltarea Domnului. Oferă tot pentru a primi din abundență. Nu cere nimic pentru SINELE tău exclusivist, astfel încât să poți găsi gloriosul NOI în viața imortală. Fii concordie pentru separare. Fii lumină pentru umbră, fraternitate pentru distrugere, tandrețe pentru ură, umilință pentru orgoliu, binecuvântare pentru blestem….
Iubește mereu. Prin grația iubirii, Maestrul persistă cu noi, cerșetorii milenarii revarsă claritatea sublimă a iertării cerești unde creează infernul răului și al suferinței.
Când tăcerea se face mai grea în jurul pașilor tăi, acutizează urechile și ascultă. Vocea Lui va răsuna din nou în acustica sufletului tău și mărețele cuvinte, pe care secolele nu le-au stins, vor reveni mai netede în cercul speranței tale, pentru ca rănile tale să se convertească în trandafiri și oboseala ta să se transsubstanțieze în triumf .
Turma afectată și chinuită clama după refugiu și siguranță. Ce va fi de vechiul Ierusalim uman fără bastonul providențial al păstorului care urmărește mișcările din cer pentru a apăra turma?
Este necesar ca focul crucii să fie reaprins, claritatea adevărului să strălucească din nou, pentru ca căile eliberării decisive să fie trasate. Inteligența fără iubire este un geniul infernal care târăște popoarele de acum, în curenții obscuri și terifianți ai abisului. Creierul sublimat nu găsește ajutor în inima sălbatică. Cultura pierdută a timpului în care trăim, relegată la suferință, amenință toate serviciile Bunei vestirii, în fundamentele sale cele mai intime. Cu siguranță, înspăimântătoarele ruine vor fumega peste fastuoasele palate ale măreției umane, lipsită de umilință, iar vântul rece al deziluziei va sufla puternic peste castelele moarte ale dominației care, delirantă, se expune, fără a lua în considerare interesele imperisabile și supreme ale spiritului.
E indispensabilă ascensiunea. Adevărata lumină provine din sfera cea mai înaltă și numai cel care se instalează în planul superior, încă acoperit de rănile roase de viermi, poate, în mod justificat, să clarifice calea răscumpărătoare pe care generațiile înșelate au uitat-o.
Refaceți-vă energiile epuizate și reveniți la casa comuniunii și gândurilor noastre. Lucrătorul credincios stăruiește în lupta sfințitoare până la capăt. Farul oceanului furios este întotdeauna o stea în singurătate. Iluminează drumul, căutând lampa Maestrului care niciodată nu ne-a lipsit.
Avansează….Să avansăm….
Hristos în noi, alături de noi, pentru noi și în favoarea noastră, și creștinismul pe care trebuie să-l revigorăm înaintea furtunilor din ale cărui tenebre se va naște splendoarea Mileniului al Treilea.
Cu siguranță, apostolatul este totul. Sarcina transcende cadrul înțelegerii noastre.
Să nu exigem lămuriri. Să încercăm să servim. Trebuie doar să ne supunem până când slava Lui se va întrona pentru totdeauna în sufletul flagelat al lumii.
Urmați, așadar, calea amară a pasiunii pentru binele divin, încredințându-vă sudorii neîncetate pentru victoria finală.
Evanghelia este Codul nostru etern. Iisus este Maestrul nostru Imperisabil. Să urcăm, în compania Lui, a treia etapă dură și aspră.
Acum este încă precum noaptea care izbucnește în tunete și umbre, înspăimântând, flagelând, torturând, distrugând…
Cu toate acestea, Hristos domnește și mâine vom contempla trezirea cerească.»
Francisco de Assis a dezîncarnat pe 3 octombrie din 1226. În 1979, Papa Ioan Paul al II-lea l-a proclamat Sfântul Patron al Ecologiștilor.
Ioan Evanghelistul și Francisco de Assis este același spirit, în două reîncarnării diferite dedicate creștinismului și planurilor divine guvernate de Isus Hristos. O a treia reîncarnare a acestui iubit apostol a lui Isus este așteptată pe Pământ în 2025, conform mesajului oferit de Spiritele Superioare prin intermediul mediumului Divaldo Pereira Franco.
