Misionarii

Johann Wolfgang von Goethe

S-a născut la Frankfurt Main ca fiu al lui Johann Kaspar Goethe (1710 – 1782), înalt funcționar de stat, și al Catharinei Elisabeth Textor (1731 – 1808).

Scriitor german. Născut în sânul unei familii patriciene burgheze. Tatăl său s-a ocupat personal de educația sa. În 1765 a început să studieze dreptul la Leipzig, iar mai târziu a fost nevoit să se întoarcă acasă la Frankfurt din cauza unei boli. Odată recuperată sănătatea s-a mutat la Strasbourg pentru a-și continua studiile.

Această perioadă a fost una decisivă, deoarece a avut loc o schimbare radicală în orientarea sa poetică. A frecventat cercurile literare și artistice Sturm und Drang, sămânța romantismului timpuriu, unde l-a cunoscut pe scriitorul și filozoful Johann Gottfried Herder, care l-a invitat să descopere Homer, Shakespeare, Ossian și poezia populară.

Datorită acestor influențe, Goethe a abandonat definitiv stilul rococo al începuturilor sale și a scris mai multe lucrări care au inițiat o nouă etapă poetică. Dintre ele menționăm: Cântecele din Sesenheim, poezii lirice cu un ton simplu și spontan, și Despre arhitectura germană în 1773, imn în proză dedicat arhitectului catedralei din Strasbourg, care inaugurează cultul geniului.

În 1772 s-a mutat la Wetzlar, sediul Curții Imperiale, unde a cunoscut-o pe Charlotte Buff, logodnica prietenului său Kestner, de care s-a îndrăgostit. Această pasiune frustrată i-a inspirat primul său roman, Suferințele tânărului Werther, o operă care a făcut furori în toată Europa și a fost romanul paradigmatic al noii mișcări care se năștea în Germania, Romantismul.

Întors la Frankfurt, a scris câteva drame minore și a început compoziția celei mai ambițioase lucrări, Faust, la care va lucra până la moartea sa. Recrearea mitului literar al pactului înțeleptului cu diavolul servește ca amplă alegorie umanității și reflectă trecerea autorului de la romantism la clasicism, în ultima sa etapă.

În 1774, încă la Frankfurt, și-a anunțat logodna cu Lili Schönemann, însă doi ani mai târziu a rupt logodna. După ce a acceptat funcția de consilier al ducelui Charles Augustus, s-a mutat la Weimar, unde și-a stabilit definitiv reședința. A început apoi o strălucită carieră politică (a devenit ministru de finanțe în 1782), în timp ce era interesat și de cercetarea științifică.

Activitatea politică și prietenia sa cu o doamnă de la curte, Charlotte von Stein, l-au influențat într-o nouă evoluție literară, determinându-l să scrie lucrări mai clasice și mai senine, abandonând postulatele individualiste și romantice ale lui Sturm und Drang. În acel moment a început să scrie, Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister (1795), un roman formativ care avea să influențeze semnificativ literatura germană de mai târziu.

În 1786 a părăsit Weimar și curtea pentru a-și realiza visul său din tinerețe, călătorind în Italia, țara în care și-a putut explora cel mai bine fascinația pentru lumea clasică. Întors la Weimar, după ce a petrecut doi ani la Roma, l-a urmat pe duce în luptele prusace împotriva Franței. La scurt timp după, în 1794, a stabilit o prietenie fructuoasă cu Schiller, care a devenit o continuă colaborare între cei doi. Obligațiile sale față de duce au încetat (el era însărcinat doar cu gestionarea teatrului din Weimar) și s-a dedicat aproape în întregime literaturii și scrierii de lucrări științifice.

Moartea lui Schiller în 1805 și o boală gravă, au făcut din Goethe un personaj din ce în ce mai închis în sine și atent doar la munca sa. În 1806 s-a căsătorit cu Christiane Vulpius, cu care avusese deja cinci copii. În 1808 a fost publicat Faust și un an mai târziu a apărut Afinitățile elective, un roman psihologic despre viața de căsătorie despre care se spune că ar fi fost inspirat de dragostea lui pentru Minna Herzlieb. Între anii 1811- 1831 și-a început cea mai autobiografică lucrare, Poezie și adevăr, căreia i-a dedicat ultimii ani ai vieții, alături de partea a doua a lui Faust.

La 22 martie 1832 Goethe a murit de pneumonie.

Goëthe[1] precursorul Spiritismului

Societatea Pariziană de Studii Spiritiste, 25 martie 1856

1. Evocare

– Răsp. Sunt aici cu tine

2. În ce situație ești ca Spirit: eratic sau reîncarnat?

– Răsp. Eratic

3. Ești mai fericit decât când erai în viață?

– Răsp. Da, pentru că sunt eliberat de corpul meu grosier și văd ceea ce nu am putut vedea.

4. Mi se pare că nu ați avut o situație nefericită în timpul vieții. În ce consistă superioritatea situației dvs. actuale?

– Răsp. Tocmai v-am spus. Voi, adepții spiritismului trebuie să înțelegeți această situație.

5. Care este opinia dvs. actuală despre Faust[2]?

– Răsp. Este o operă care avea ca obiectiv să arate vanitatea și goliciunea științei umane și, pe de altă parte, să exalte în ceea ce are frumos și pur sentimentul iubirii, pedepsind ce conține dereglare și rău.

6. Este printr-o anumită intuiție a spiritismului prin care ați portretizat influența Spiritelor rele asupra omului? Cum ați fost condus să faceți această descriere?

– Răsp. Aveam o amintire aproape exactă de o lume în care vedeam acționând influența Spiritelor asupra ființelor materiale.

7. Ați avut, așadar, amintirea unei existențe precedente?

– Răsp. Da, sigur.

8. Ne puteți spune dacă această existență a avut loc pe pământ?

– Răsp. Nu, pentru că aici nu vedem acționând Spiritele; a fost în altă lume.

9. Dar, atunci, din moment ce în acea lume puteați vedea acționând Spiritele, trebuie să fi fost o lume superioară pământului. Cum s-a făcut că ați venit dintr-o lume superioară într-o lume inferioară? A fost, așadar, un declin pentru dvs.? Vă rugăm să ne explicați acest lucru.

– Răsp. Era o lume superioară până într-un anumit punct, dar nu în modul în care voi înțelegeți. Lumile nu au toate aceeași organizație, fără ca, pentru aceasta să fie de o mare superioritate. Mai mult, știți bine că am îndeplinit printre voi o misiune pe care nu o puteți disimula, deoarece încă reprezentați operele mele. Nu a fost un declin, din moment ce am slujit și încă slujesc moralizării voastre. Am aplicat ceea ce ar putea exista superior în lumea precedentă pentru a pedepsi pasiunile eroilor mei.

10. Într-adevăr, reprezentăm încă operele dvs. Tocmai s-a făcut versiunea teatralizată a dramei Faust. Ați asistat la aceasta reprezentație?

– Răsp. Da

• Vă rugăm să ne spuneți opinia dvs. asupra manierei în care Dl. Gounod[3] v-a interpretat gândurile prin intermediul muzici?

– Răsp. Dl. Gounod m-a evocat fără să știe. M-a înțeles foarte bine. Ca muzician german, eu nu m-aș fi putut descurca mai bine. Poate că gândește ca un muzician francez.

12. Ce gândiți despre Werther[4]?

– Răsp. Blamez acum deznodământul.

• Această operă nu a făcut mult rău prin exaltarea pasiunilor?

– Răsp. A făcut și a cauzat nenorociri.

14. A fost cauza multor sinucideri. Vă simțiți responsabil?

– Răsp. Dacă a existat vreo influență nefericită răspândită de mine, pentru aceasta încă mai sufăr și mă mai căiesc.

• Ați avut, cred, în timpul vieții, o mare antipatie pentru Francezi. Simțiți la fel actualmente!

– Răsp. Sunt foarte patriot.

16. Sunteți încă mai atașat de o țară decât de alta?

– Răsp. Iubesc Germania pentru gândirea și pentru moravurile sale aproape patriarhală.

• Doriți să ne dați opinia voastră despre Schiller[5]?

 – Răsp.  Suntem frați în Spirit și în misiuni. Schiller avea un suflet mare și nobil, care se reflecta în operele sale. A făcut mai puțin rău decât mine. Îmi este mult superior, pentru ca era mai simplu și mai adevărat.

18. Ne-ați putea da opinia voastră despre poeții francezi, în general și în comparație, cu poeții germani? Nu este dintr-un van sentiment de curiozitate, ci pentru instruirea noastră. Avem încredere că sentimentele dvs. sunt destul de elevate, pentru a fi necesar să vă cerem să faceți acest lucru fără parțialitate și lăsând deoparte orice prejudecată națională.

– Răsp.  Ești foarte curios, dar vreau să te satisfac: Francezi moderni scriu adesea poezii frumoase, dar pun mai multe cuvinte frumoase decât gânduri bune; ar trebui să se consacre mai mult inimii decât spiritului. Vorbesc în general, dar fac câteva excepții în favoarea câtorva: un mare poet sărac, printre alți.

19. Un nume este susurat în adunare. Este cel despre care doriți să vorbiți?

– Răsp. Sărac sau cineva care este sărac.

• Am fi fericiți să avem o disertație de la dvs. pe o temă la alegere, pentru instruirea noastră. Aveți amabilitatea de a ne dicta ceva?

– Răsp. O voi face mai târziu și prin intermediul altor mediumuri; evocați-mă cu altă ocazie.

Taban E. Bianca
Tradus de Societatea Spiritistă Română

[1] Johann Wolfgang von Goethe (1749–1832), poet german.

[2] Drama lui Goethe bazată pe un personaj real, Georg sau Johann Faust, protagonist a numeroase opere literare încă din secolul al XVI-lea.

[3] Charles Gounod (1818–1893), compozitor francez.

[4] Suferințele tânărului Werther de Goethe

[5] Friedrich Schiller (1759–1805), scriitor german. L-a cunoscut pe Goethe în 1794. A fondat revista Die Horen (1794) și Musenalmanach (1797), în care Goethe și W. von Humboldt au scris frecvent.