Félicité Robert de Lamennais
Precursorul Spiritismului
Imuabilitatea nu rezidă în forma cuvintelor, ci în verbul gândirii.
Lamennais – Revista Spiritistă, Jurnal de studii psihologice, anul 10, Nr. 3, Martie 1867
Félicité Robert de Lamennais sau La Mennais s-a născut în Saint-Malo, Franța în anul 1782 și a murit la Paris în 1854. A fost filosof, teolog catolic și om politic francez, condamnat de Enciclicele Mirari vos în 1832, pentru gândirea sa liberal-catolică, Singulari Nos în 1834 și pentru stăruința în ideile sale cu cartea Paroles d’un croyant (Cuvintele unui credincios).
Lamennais și-a pierdut mama de la o vârstă foarte fragedă, la vârsta de cinci ani. Tatăl său, care era om de afaceri și armator, s-au ocupat prea puțin de el lăsând educația sa în grija fratelui mai mare, Jean-Marie de La Mennais, fondator al Fraților Instrucțiunii Creștine, și a unchiului său, Robert de Sandrais care a deschis marea sa bibliotecă nepoților săi.
În acea bibliotecă, Lamennais l-a descoperit pe Platon, Tacitus, Cicero, Blaise Pascal, Nicolas Malebranche, Voltaire și Jean-Jacques Rousseau pe care îi citise până la zece ani, dar și Biblia. Autodidact, a obținut o pregătire destul de amplă, deși puțin dirijată.
Ca scriitor francez a fost unul dintre cei mai reprezentativi autori ai ultramontanismului. A luat parte la Restaurare și în 1816 a primit hirotonirea. Félicité Robert de Lamennais a devenit celebru cu Eseul despre indiferența în materie de religie scris între ani 1817 – 1823. Puțin mai târziu, a suferit persecuții din cauza tratatului său Despre religia considerată în relațiile sale cu ordinea politică și socială din 1825, cu care i-a crescut notorietatea.
Împreună cu Henri Lacordaire și Charles de Montalembert a creat, după revoluția din 1830, Agenția Generală pentru Apărarea Libertății Religioase. În 1834, dezamăgit de condamnarea papală pentru ideile sale, a publicat, sub semnătura de Lamennais, scrierea sa fundamentală, Cuvintele unui credincios. Noua sau orientare a fost confirmată și de alte lucrări cum ar fi Cartea poporului 1838, Țara și guvernul 1840, pentru care a făcut un an de închisoare. A fost reprezentantul poporului în Adunarea Constituantă care a apărut în urma revoluției din 1848, dar după lovitura de stat din 2 decembrie s-a retras la proprietățile sale din Bretania. A refuzat să se reconcilieze cu biserica și a cerut să fie îngropat fără nici un rit. Trupul său a fost aruncat într-o fosă comună din Père-Lachaise.
Félicité Robert de Lamennais alături de cei menționații în Prolegomene în Cartea Spiritelor precum Sfântul Ioan Evanghelistul, Sfântul Augustin, Sfântul Vincențiu De Paul, Sfântul Luis, Spiritul Adevărului, Socrate, Platon, Fenelon, Franklin, Swedenborg, etc… a oferit contribuția sa în Revista Spiritistă scrisă de Allan Kardec, Cartea Spiritelor, Cartea Mediumurilor, Evanghelia după Spiritism, Cerul și Infernul. Dintre comunicațiile sale publicăm cea oferită la întrebarea 1009 din Cartea Spiritelor:
- Conform acestui fapt, pedepsele impuse nu vor fi niciodată eterne?
Dedicați-vă, prin toate mijloacele care vă sunt în putere, să combateți și să anihilați ideea pedepselor eterne, gând blasfemator contra justiției și bunătății lui Dumnezeu, sursa cea mai fertilă a incredulității, materialismului și indiferenței care au invadat masele de când inteligența a început să se dezvolte. Spiritul, aproape de luminare, deși abia educat, curând sesizează monstruoasa injustiție; rațiunea lui o respinge și atunci, rareori confundă în același ostracism pedeapsa, care îl revoltă, și pe Dumnezeu, căruia i-o atribuie; de aici, nenumăratele rele care au năvălit asupra voastră și asupra celor pentru care am venit să aducem remediul. Atribuția pe care o semnalăm va fi mai ușoară, când autoritățile pe care se sprijină defensori unei astfel de credințe au evitat cu toții să se pronunțe în mod formal. Nici conciliile, nici Părinții Bisericii nu au soluționat această problemă gravă. Dacă, potrivit Evangheliștilor înșiși, și luând literalmente cuvintele emblematice ale lui Hristos, acesta a amenințat vinovații cu foc inextingibil, etern, iar în cuvintele sale nu este absolut nimic care să dovedească faptul că i-a condamnat eternamente.
«Biete oi rătăcite, învățați să-l vedeți venind la voi pe bunul Pastor, care departe de a veni să vă alunge pentru totdeauna din prezența lui, vine el însuși în întâmpinarea voastră pentru a vă readuce la staul. Copii prodigi, părăsiți exil vostru voluntar, îndrumați pași voștri către lăcașul Patern. Tatăl vă va întinde brațele și este mereu gata să sărbătorească întoarcerea voastră în familie.»
