Moartea episcopului de Barcelona
Revista Spiritistă- Jurnal de Studii Psihologice, anul V, nr. 8, august 1862
Ne-au scris din Spania că episcopul de Barcelona, cel care a făcut să fie arse de mâinile călăului trei sute de volume spiritiste, la 9 octombrie 1861, a murit în data de 9 a acestei luni și a fost înmormântat cu fastul obișnuit al conducătorilor Bisericii. Au trecut doar nouă luni de atunci, deja acest auto-da-fe a produs rezultatele presimțite de toată lumea, adică a grăbit propagarea Spiritismului în acea țară. Într-adevăr, repercusiunea pe care a avut-o acest act de neconceput în acest secol, a atras asupra acestei Doctrine atenția multor oameni care nu au auzit niciodată vorbind-se de ea, iar presa, indiferent de opinia sa, nu a putut rămâne tăcută.
Ostentația desfășurată în această circumstanță era, mai presus de toate, de natură să stârnească curiozitatea prin atracția fructului interzis și mai ales, prin propria importanță pe care acest gest o conferea lucrului, căci fiecare și-a spus că nu se procedează astfel pentru o tâmpenie sau un vis gol. Naturalmente, gândul s-a întors cu câteva secole în urmă și s-a spus că, nu demult, în aceeași țară, nu s-ar fi ars doar cărțile, ci și persoanele. Așadar, ce puteau să conțină cărțile demne de solemnitățile rugului? Este ce s-a dorit să se afle, iar rezultatul a fost în Spania același ca pretutindeni unde Spiritismul a fost atacat; fără atacurile batjocoritoare sau serioase de care a fost obiect, ar avea de zece ori mai puțini adepți decât are; cu cât critica a fost mai violentă și repetată, cu atât mai mult l-a evidențiat și l-a făcut să crească; atacurile anodine ar fi trecut neobservate, în timp ce fulgerele trezesc chiar și pe cei mai amorțit; se vrea să se vadă ce se întâmplă și este tot ce se solicită, siguri fiind dinainte de rezultatul examenului. Acesta este un fapt pozitiv, căci de fiecare dată când, într-o localitate, anatema a descins asupra Spiritismului din înaltul scaunului, suntem siguri că vom vedea numărul abonaților noștri crescând și noi adepții venind, dacă nu au făcut-o înainte. Spania nu putea scăpa de această consecință; astfel că nu a existat vreun spiritist care să nu se fi bucurat aflând de auto-da-feul din Barcelona, la scurt timp după aceea a urmat cel din Alicante. Chiar și mai mulți adversari au deplorat un act din care religia nu avea nimic de câștigat. În fiecare zi avem dovada incontestabilă a marșului progresiv al Spiritismului în clasele cele mai luminate ale acestei țări, unde numără adepți zeloși și fervenți.
Unul dintre corespondenții noștri din Spania, anunțându-ne moartea episcopului din Barcelona, ne îndemna în a-l evoca. Ne dispuneam în a o face și, în consecință, am pregătit câteva întrebări, când acesta s-a manifestat spontan unuia dintre mediumurile noastre, răspunzând dinainte la toate întrebările pe care voiam să i le adresăm, și înainte ca acestea să fi fost pronunțate. Comunicația sa, de un caracter cu totul neașteptat, conținea printre altele următorul pasaj:
Ajutat de șeful vostru spiritual, am putut veni să vă învăț prin exemplul meu și să vă spun: «Nu respingeți niciuna dintre ideile anunțate, pentru că într-o zi, o zi care va dura și va valora ca un secol, aceste idei acumulate vor striga ca vocea unui înger. Cain, ce-ai făcut cu fratele tău? Ce-ai făcut cu puterea noastră, care trebuia să aline și să eleve umanitatea? Omul care, în mod voluntar, trăiește orb și surd de Spirit, așa cum alții sunt de corp, va suferi, va ispăși și se va renaște pentru a relua munca intelectuală pe care trândăvia și orgoliul său l-au făcut să o evite; iar acea teribilă voce mi-a spus: Tu ai ars ideile, iar ideile te vor arde.»
Rugați-vă pentru mine; rugați-vă, căci lui Dumnezeu îi este agreabilă rugăciunea care i-o adresează cel persecutat pentru persecutorul său.
«Cel care a fost episcop și care nu mai este decât un penitent.» Acest contrast între cuvintele Spiritului și cele ale omului nu ar trebui să surprindă pe nimeni. În fiecare zi se văd persoane care gândesc altfel după moarte decât în timpul vieții, odată ce vălul iluziilor a căzut, iar aceasta este o dovadă incontestabilă de superioritate. Doar Spiritele inferioare și grosolane persistă în erorile și prejudecățile vieții terestre. În timpul vieții, episcopul din Barcelona vedea Spiritismul printr-o prismă particulară care îi denatura culorile sau, mai bine spus, nu îl cunoștea. Acum îl vede sub adevărata sa lumină, îi sondează profunzimile; vălul a căzut și pentru el Spiritismul nu mai este o simplă opinie sau o teorie efemeră, care poate fi înăbușită sub cenușă. Este un fapt; este revelația unei legi a naturii, o lege irezistibilă precum forța gravitației, o lege care, prin însăși forța lucrurilor, trebuie să fie acceptată de toți, așa cum se acceptă tot ceea ce este natural.
Iată ce înțelege acum și ceea ce îl face să spună că: « Ideile pe care a vrut să le ardă, îl vor arde », cu alte cuvinte, vor prevala prejudecățile care l-au făcut să le condamne. Așadar, nu îl putem învinovăți, din trei motive că adevăratul spiritist nu are resentimente față de nimeni, nu păstrează ranchiună, uită ofensele și, urmând exemplul lui Hristos, își iartă dușmanii; în al doilea rând, departe de a ne fi prejudiciat, episcopul ne-a ajutat; în fine, în al treilea rând reclamă de la noi rugăciunea celui persecutat pentru persecutorul său, ca fiind cea mai agreabilă lui Dumnezeu, un gând plin de caritate, demn de umilință creștină pe care o revelează aceste ultime cuvinte: «Cel care a fost episcop și care nu mai este decât un penitent.» O frumoasă imagine a demnităților terestre lăsate la marginea mormântului, pentru a ne prezenta înaintea lui Dumnezeu așa cum suntem, fără ostentația care impresionează oamenii. Spiritiști, să-i iertăm răul pe care a vrut să ni-l facă, așa cum am dori ca ofensele noastre să ne fie iertate și să ne rugăm pentru el la aniversarea a auto-da-feului din 9 octombrie 1861.
Tradus de Societatea Spiritistă Română
