Apostolatul lui Isus a fost o constantă sanctificare a numelui lui Dumnezeu.
De aceea, Maestrul nu s-a limitat în a spune: «Sfințească-se numele Tău» în rugăciunea duminicală.
A procurat, el însuși, să-l laude pe Tatăl Ceresc, distribuind bucurie și pace pentru toți.
Dacă El ar fi vrut, ar fi putut rămâne izolat, într-un loc de predilecția sa pentru a trăi cu gânduri sublime, glorificând Atotputernicul cu meditațiile și rugăciunile sale, însă Divinul Binefăcător știa că cea mai elevată cale de a sfinți Bunătatea Eternă este în a ajuta pe alții, pentru ca alții, de asemenea, să înțeleagă că Tatăl Nostru din Ceruri trăiește interesat în elevarea și fericirea noastră.
Înțelegând aceasta, Isus i-a protejat pe bătrâni și pe copii, pe cei nevoiași și pe cei bolnavi, pe cei slabi și pe cei suferinzi, iubind și ajutând mereu.
Sfințindu-și relațiile sale cu Dumnezeu, a răspândit speranța și caritate pe Pământ, îmbogățindu-i pe oameni cu fraternitate și bucurie.
Tot ce avem, tot ce vedem, tot ce primim și simțim aparține lui Dumnezeu, Tatăl nostru, care preamărește și perfecționează totul în beneficiul nostru. Din acest motiv, trebuie să ne amintim că vom sfinți numele lui, ori de câte ori realizăm cât mai bine tot ceea ce facem.
