Apostolatul lui Isus a fost o constantă sanctificare a numelui lui Dumnezeu.
Prin urmare, Maestrul nu s-a limitat să spună:« Sfințească-se numele tău » în rugăciunea duminicală.
A procurat, El însuși, să-l laude pe Tatăl Ceresc, distribuind bucurie și pace la toți.
Dacă ar fi vrut, ar fi putut rămâne izolat, într-un loc cu predilecție, trăind cu gânduri sublime și glorificând Atotputernicul cu meditațiile și rugăciunile sale, însă Divinul Binefăcător știa că cea mai elevată manieră în a sfinții Eterna Bunătate este aceia de a-i ajuta pe alții, pentru ca și alții să înțeleagă că Tatăl Nostru din Ceruri trăiește interesat de elevarea și de fericirea noastră.
Înțelegând aceasta, Isus i-a protejat pe bătrâni și pe copii, pe cei nevoiași și pe cei bolnavi, pe cei slabi și pe cei suferinzi, iubindu-i și ajutându-i mereu.
Sfințindu-și relațiile sale cu Dumnezeu, a răspândit speranța și caritatea pe Pământ, îmbogățindu-i pe oameni cu fraternitate și bucurie.
Tot ceea ce avem, tot ceea ce vedem, tot ceea ce primim și simțim aparține lui Dumnezeu, Tatăl nostru, care totul mărește și perfecționează în beneficiul nostru. Din acest motiv, trebuie să ne amintim că vom sanctificăm numele lui Dumnezeu ori de câte ori realizăm lucrurile cum putem mai bine.
