Lecție de bunătate
Când Isus a intrat victorios în Ierusalim, călare pe n măgar, poporul, entuziasmat, a venit să-l vadă și să-l salute în piața publică. Mulți au presupus că Maestrul va fi un dominator, asemenea celorlalți, și strigau:
– Glorie Regelui lui Israel!…
– Jos cu romanii!…
– Osana învingătorului!…
– Trăiască Fiul lui David! Trăiască Regele Iudeilor!
Și au covorat strada cu flori.
Trandafiri și crini, palmieri colorați și frunze aromate acopereau pământul pe unde Mântuitorul urma să treacă.
Însă Maestrul, călare pe micul animal obosit, privea trist și gânditor.
Poate că, reflectă faptul că bucuria gălăgioasă a oamenilor nu era genul de fericire pe care și-o dorea. Voia să vadă poporul fericit, dar fără ură și fără revoltă, inspirat de binele care ajută la păstrarea binecuvântărilor divine.
Călărețul glorificat mergea astfel în tăcere, când o tânără frumoasă s-a remarcat în multitudine, s-a apropiat de el și i-a întins un braț plin de trandafiri, exclamând:
– Doamne, îți ofer aceste flori pentru Împărăția lui Dumnezeu.
Hristos și-a ațintit ochii plini de lumină asupra tinerei și a întrebat:
– Chiar vrei să slujești Împărăția Cerurilor?
– Oh! da… – a spus fata, bucuroasă.
Atunci – Maestrul a spus -ajută-mă să protejez măgarul care mă slujește, aducându-i iarbă și apă proaspătă.
Tânăra a răspuns prompt și a început să înțeleagă că, în edificare Împărăției Divine, Isus așteaptă de la noi, mai presus de toate, o bunătate sinceră și credincioasă inimii.
