Revista Spiritistă – Jurnal de Studii Psihologice, anul 3, nr. 6, iunie 1860
(De Dna. Lesc…, medium)
Vreau să vă vorbesc despre vanitate care se amestecă în toate acțiunile umane: pătează cele mai dulci gânduri, invadează inima, creierul. Ca o plantă malignă, năbușește în germenul său bunătatea, toate calitățile sunt anihilate de veninul său. Pentru a lupta contra ei, trebuie să utilizăm rugăciunea; doar ea ne dă umilință și forță. Oameni ingrați! Neîncetat îl uitați pe Dumnezeu. Nu este pentru voi decât ajutorul implorat în primejdie și niciodată prietenul invitat la banchetul bucuriei. Pentru a ilumina ziua, El va dat soarele, strălucirea gloriei, iar pentru a lumina noaptea, stelele, ca flori de aur. Pretutindeni, alături de elementele necesare umanității, a plasat luxul necesar frumuseții operei sale. Dumnezeu v-a tratat ca pe o gazdă generoasă care, pentru a-și primi oaspeții, multiplică luxul casei sale și abundanța festinului. Ce faceți voi, cei care nu aveți decât inima să i-o oferiți? Departe de a-l onora cu bucurie și virtuți, departe de a-i oferi premisele speranțelor voastre, nu îl vreți și nu-l invitați să pătrundă în voi decât când doliu și amarele dezamăgiri vă lacerează și vă străpung. Ingrați! Ce așteptați ca să-l iubiți pe Dumnezeu? Nefericire și abandon. Oferiți, așadar, inima voastră liberă de dureri; Oferiți, ca oameni care stau în picioare și nu ca sclavi îngenunchiați, iubirea voastră purificată de teamă, iar în ceasul primejdiei El își va aminti de voi, că nu l-ați uitat în ceasul fericirii.
