Noua eră
- Dumnezeu este unic, iar Moise este Spiritul pe care Dumnezeu l-a trimis în misiune pentru a-l face cunoscut, nu numai Evreilor, ci și popoarelor păgâne. Poporul evreu a fost instrumentul de care Dumnezeu s-a servit pentru a face revelația sa prin Moise și prin profeți, iar vicisitudinile acestui popor au fost făcute pentru a impresiona și a distruge vălul care a ascuns oamenilor divinitatea.
Poruncile lui Dumnezeu date lui Moise, poartă germenul celei mai ample morale creștine; comentariile Bibliei, restrângeau sensul, pentru că punerea în aplicare a moralei în toată puritatea sa, nu s-ar fi înțeles atunci; însă, cele zece porunci ale lui Dumnezeu, nu au rămas mai puțin ca un frontispiciu strălucit, ca farul care trebuia să lumineze umanitatea pe drumul pe care trebuia să-l parcurgă.
Morala învățată de Moise era apropiată stării de avansare în care se găseau popoarele care au fost chemate să le regenereze, iar acele popoare, pe jumătate sălbatice în ceea ce privește perfecțiunea sufletului lor, nu ar fi înțeles că cineva ar putea adora pe Dumnezeu altfel decât prin holocausturi și nici că ar trebui iertat un dușman. Inteligența acestor popoare, remarcabilă din punct de vedere al lucrurilor materiale, și chiar cel al artelor și științelor, era foarte înapoiată în moralitate și nu s-ar fi supus imperiului unei religii în întregime spirituale; aveau nevoie de o reprezentare semi-materială, precum oferea atunci religia ebraică. Așa că holocausturile vorbeau simțurilor lor, în timp ce idea de Dumnezeu vorbea spiritului lor.
Hristos a fost inițiatorul celei mai pure morale, celei mai sublime; a moralei evanghelice creștine care trebuie să renoveze lumea, să apropie oameni și să-i facă frați; care trebuie să erupă din toate inimile umane, caritatea și iubirea aproapelui, pentru a crea între toți oamenii o solidaritate comună; în fine, o morală care trebuie să transforme pământul, să facă din el un lăcaș pentru Spirite superioare, pentru cele care astăzi îl locuiesc. Este legea progresului, la care este supusă natura, care se împlinește, iar spiritismul este levierul de care Dumnezeu se servește pentru a face să avanseze umanitatea.
Au sosit timpurile în care ideile morale trebuie să se dezvolte pentru a îndeplini progresul care intră în planurile lui Dumnezeu; trebuie să urmeze același drum pe care l-au parcurs ideile de libertate și care au fost precursoarele lor. Dar nu trebuie să credem că această dezvoltare se va face fără lupte; nu, au nevoie pentru a ajunge la maturitate de agitație și discuții, astfel încât să atragă atenția maselor; odată fixată atenția, frumusețea și sfințenia moralei vor impresiona spiritele și le vor atașa de o știință care le dă cheia vieții viitoare și le deschide porțile fericirii eterne. Moise a fost cel care a deschis calea; Isus a continuat opera; spiritismul o va termina. (UN SPIRIT ISRAELIT. Mulhouse, 1861)
- Într-o zi Dumnezeu, în caritatea sa inepuizabilă, a permis omului să vadă că adevărul a penetrat tenebrele; în acea zi a fost adventismul lui Hristos. După lumina vie, tenebrele au revenit; lumea, după ce a alternat între adevăr și obscuritate, s-a pierdut din nou. Apoi, asemenea profeților Vechiului Testament, Spiritele vă vorbesc și vă avertizează; lumea este cutremurată până în temelii; tunetul va trăsni, fiți fermi!
Spiritismul este de ordin divin, deoarece se sprijină chiar pe legile naturii, credeți-mă că tot ceea ce este de ordin divin are un obiectiv mare și util. Lumea voastră se pierdea, știința dezvoltată în detrimentul celor care sunt de ordin moral, conducându-vă către bunăstarea materială, gravita în beneficiul spiritului tenebrelor. Voi știți, creștini, inima și iubirea trebuie să meargă unite științei. Domnia lui Hristos, ah! După optsprezece secole, și în ciuda sângelui atâtor martiri, încă nu a venit. Creștini, întoarceți-vă la maestru care vrea să vă salveze. Totul îi este ușor celui care crede și iubește, iubirea îl umple de o bucurie inefabilă. Da, copiii mei, lumea se cutremură, Spiritele bune v-o spun adesea; aplecați-vă sub suflul premergător al tempestății pentru a nu fi răsturnați; adică, pregătiți-vă și nu vă asemănați fecioarelor nebune care au fost luate prin surprindere la sosirea soțului.
Revoluția care se pregătește este mai mult morală decât materială; marile Spirite, mesageri divini, insuflă credință pentru ca voi toți, lucrători luminați și înflăcărați, să faceți auzit umilul vostru glas; pentru că voi sunteți grăuntele de nisip, însă fără grăunți de nisip nu ar exista munți. Astfel, așadar, acest cuvânt: «Suntem mici» nu mai are sens pentru voi. Fiecare are misiunea sa, fiecare are munca sa. Nu construiește furnica edificiul republicii sale, nu ridică animalele imperceptibile continente? Noua cruciadă a început; Apostoli ai păcii universale și nu a unui război, Sfinții Bernard moderni, priviți și mergeți înainte: legea lumilor este legea progresului. (FENELON. Poitiers, 1861)
- Sfântul Augustin este unul dintre cei mai mari vulgarizatori a-i spiritismului; se manifestă aproape pretutindeni, iar motivul îl găsim în viața acestui mare filozof creștin. Aparține acestei viguroase falange a Părinților Bisericii, cărora creștinismul îi datorează cele mai solide temelii. Ca mulți, a fost smuls din păgânism sau mai bine spus, din cea mai profundă impietate, prin strălucirea adevărului. Când, în mijlocul exceselor sale, a simțit în sufletul său această vibrație ciudată care l-a chemat în sine și l-a făcut să înțeleagă că fericirea este în altă parte decât în plăcerile enervante și fugitive; când, în fine, în drum spre Damasc a auzit, de asemenea, glasul sfânt strigând către el: Saule, Saule, de ce mă persecuți? A exclamat: Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! Iartă-mă, cred, sunt creștin! Iar de atunci a devenit unul dintre cei mai fermi susținători ai Evangheliei. Se pot citi, în confesiunile remarcabile pe care ni le-a lăsat acest eminent Spirit, cuvinte caracteristice și profetice în același timp, pe care le-a pronunțat după ce a pierdut-o pe Sfânta Monica: «Sunt convins că mama mea va reveni să mă viziteze și să-mi dea sfaturi, revelându-mi ce ne așteaptă în viața viitoarea.» Ce învățătură în aceste cuvinte și ce previziune strălucitoare despre viitoarea doctrină! De aceea, astăzi, văzând că a sosit ora divulgării adevărului pe care în alte timpuri a presimțit, s-a făcut un înflăcărat propagator și se multiplică, ca să spunem așa, pentru a răspunde tuturor celor care îl cheamă. (ERASTE, discipolul Sfântului Paul. Paris, 1863)
Remarcă: Sfântul Augustin vine, așadar, să dărâme ceea ce a edificat? Nu, cu siguranță; dar ca mulți alții, vede cu ochii spiritului, ceea ce nu vedea ca om; sufletul său degajat întrevede noile clarități; înțelege ceea ce nu a înțeles înainte; noile idei i-au revelat adevăratul sens al anumitor cuvinte; pe pământ a judecat lucrurile potrivit cunoștințelor pe care le poseda, apoi când s-a făcut pentru el o nouă lumină, a putut să le judece mai sănătos; astfel, a trebuit să-și reconsidere credința sa cu privire la spiritul incub și sucub, și asupra anatemei pe care a lansat-o contra teoriei antipodelor. Acum, când creștinismul îi apare în toată puritatea sa, poate, din anumite puncte, să gândească altfel decât în timpul vieții sale, fără a înceta a fi apostolul creștin; poate, fără a-și nega credința, să devină propagatorul spiritismului, pentru că vede în el împlinirea lucrurilor prezise. Proclamându-l astăzi, nu face altceva decât să ne readucă la o interpretare mai sănătoasă și mai logică a textelor. La fel se întâmplă cu alte Spirite care se găsesc într-o poziție analogă.
