O caravană care mergea prin deșert s-a oprit când a început să cadă noaptea. Un băiat, responsabil cu legarea cămilelor, s-a adresat ghidului și i-a spus: -Domnule, avem o problemă. Trebuie să legăm douăzeci de cămile și eu doar am nouăsprezece corzi. Ce să fac? -Bine -a spus ghidul- în realitate cămilele nu sunt foarte lucide. Mergi unde este cămila fără coardă și fă ca și cum ai lega-o. Ea va crede că este legată…
Leon Denis
Apostolul Spiritismului S-a născut la 1 ianuarie 1846 în mica localitate Frog, lângă Toul, în Franța. Fiul lui José și Ana Lucia Denis, o familie extrem de umilă și cu reduse resurse economice, lucru care a făcut ca Leon Denis să trebuiască să muncească de la o vârstă foarte fragedă, lăsându-și studiile deoparte. Chiar și așa, dorința sa de a învăța și infatigabila sa curiozitate l-a făcut să profite de fiecare minut pentru a studia…
Cei reveniți
Revista Spiritistă – Jurnal de Studii Psihologice, anul 3, nr. 7, Iulie 1860 Academia definește astfel acest cuvânt: «Se spune de Spirite, că se presupune că revin din cealaltă lume». Ea nu spune că revin; numai că sunt Spiritiști care pot fi suficient de nebuni pentru a îndrăzni să afirme astfel de lucruri. Oricum ar fi, putem spune că credința în reveniții este universală. În mod evident, este fondată pe intuiția existenței Spiritelor și pe posibilitatea…
Poezii Spirituale
Păsări Călătoare Eu nu te-aș invita la o cafea,A mai făcut-o cineva,În glumă neîndoit,Dar culmea e, că ai venit. Mai stai și lasă mă să văd,Cum circul, devorează spectatorii.Cum răutatea ce mustește-n noi,E pavăza dezintegrării. Mai stai, să pot ierta ce-i rău!Să nu-mi arunce sufletul în hău,Să pot aduce vieții o schimbare,Să vindec cât mai multe, păsări călătoare. Și dacă vii, să nu se știe,Să scoți acest, ceva din colivie,Să-l lași ușor, spre cer să…
Donează măduvă osoasă!
Cum să devii donator de măduvă osoasă? Boli ca leucemia, anemia aplastică, limfomul și deficiențele imunitare pot fi tratate cu un transplant de măduvă osoasă. Găsirea unui donator compatibil este un proces dificil, drept pentru care este esențial ca fiecare persoană care îndeplinește condițiile necesare să doneze măduvă osoasă. În fiecare an, numărul persoanelor care suferă de boli de sânge crește. Din păcate, se estimează că acest număr va continua să crească în mod considerabil.…
Mediumnitatea II
Diviziunea Mediumnități Nu se poate vorbi despre mediumnitate fără a exemplifica câteva din cele mai cunoscute facultăți mediumnice. Cunoștințe necesare pentru a avea o mică ideea de cum acționează fiecare și ce organe solicită sau nu. Trebuie menționat faptul că multe din facultățile mediumnice care ne sunt dispuse se completează între ele și aproape niciodată nu se poate utiliza doar o singură facultate mediumnică. Pentru a dobândi mai multe cunoștințe despre facultățile mediumnice cel mai…
Advent Spiritul Adevărului
“Suntem invitați de Spiritul Adevărului să schimbăm lumea, dar o vom schimba atunci când ne vom schimba pe noi înșine. Când vom dobândi starea de pace, o putem transmite lumii și pentru aceasta este suficient să îndeplinim doar două condiții: să iubim și să slujim.” În perioada istorică cunoscută sub numele de Pax Augusta este când, într-o noapte liniștită și rece de aprilie, se naște în munții Iudeii, Iisus, extraordinarul pacificator al umanității. În acel moment,…
Spiritismul și arta
Toate realizările umane sunt rezultatul unei idei inițiale. Trecătoare sau nu acel gând a avut proveniența în geneza unei ființe gânditoare, deci a spiritului. Binele și răul, esteticul sau antiesteticul s-au născut din sursa mentală sau din energia creatoare care le-a a produs. Înțelegerea lumii nu este exprimată doar în concepte definite de o știință încă în scutece, formule matematice și teorii imprecise. Percepția este ansamblul de activități și procese relaționate cu stimularea care atinge…
Ce este Spiritismul?
După publicarea primei cărții din Codificarea Spiritistă, “Cartea Spiritelor”, Allan Kardec publică în 1959, cartea: Ce este Spiritismul? Textul acestei cărții nu este util doar pentru începători, care în foarte puțin timp și cu foarte puține eforturi vor putea să obțină din ea noțiunile cele mai esențiale ale doctrinei spiritiste, dar și pentru adepți, căci le proporționează informațiile necesare pentru aș putea răspunde obiecțiilor, care nu vor întârzia să se prezinte și chiar mai…
Mihail Kogălniceanu
„N-aș schimba săraca Moldovă nici pentru întâiul tron din lume”, afirma la Luneville, în Franța, Mihail Kogălniceanu, cel care se considera, pe bună dreptate, „un adevărat fiu al secolului al XIX- lea”. Personalitate fascinantă a epocii moderne, spirit pasionat, Mihail Kogălniceanu se situează în fruntea celor mai talentați reprezentanți ai generației pașoptiste contribuind activ în lupta pentru Unirea Principatelor Românești. Mihail Kogălniceanu este fiu de basarabeni de pe Kogâlnic, dar născut la Iași la 6…