“Suntem invitați de Spiritul Adevărului să schimbăm lumea, dar o vom schimba atunci când ne vom schimba pe noi înșine. Când vom dobândi starea de pace, o putem transmite lumii și pentru aceasta este suficient să îndeplinim doar două condiții: să iubim și să slujim.”
În perioada istorică cunoscută sub numele de Pax Augusta este când, într-o noapte liniștită și rece de aprilie, se naște în munții Iudeii, Iisus, extraordinarul pacificator al umanității. În acel moment, Pământul primește cea mai formidabilă și extraordinară ființă pe care gândul o poate concepe. Într-o peșteră de piatră se naște un copil care este Regele Umanității. El vine să predice învățăturile iubirii și să schimbe structura realității. Nouăsprezece secole mai târziu, Ernest Renan, Nemuritorul academiei din Franța, va avea ocazia să spună că Isus este atât de mare încât nu a încăput în istorie, nașterea sa a împărțit istoria înainte și după El.
Timp de doisprezece ani, Isus trăiește ca un copil normal în satul Betleem. La această vârstă, se produce prima sa vizită la templu unde este găsit dialogând cu rabinii, spre uimirea tuturor. Apoi revine în anonimat în Nazaret. Aproape de vârsta de treizeci de ani, reunit într-o sinagogă, într-o sâmbătă, se apropie de pupitru și începe să citească un fragment dintr-un pergamin, fiind dominat de o forță stranie, chipul desprindea lumină, iar vocea lui vorbea ca într-un cântec de măreția lui Dumnezeu. El spune: “Împărăția mea nu este în această lume. Vin în numele lui Dumnezeu pentru a anunța o nouă eră pentru umanitate. Cei care au urechi să audă, cei care simt să experimenteze plăcerea noi ere.” Apoi, în Public se ridică un psihopat și începe să spună: “Iisuse din Nazaret, știm cine ești”. El îl privește și îi spune: “Taci, pentru că încă nu a venit timpul meu”. A fost revelația divină și este acum când acest Isus sintonizează cu gândul Hristic. Din acel moment, el este fiul excelent a lui Dumnezeu, Mesia.
Hristos se deplasează către plajele din Capernaum, fiind un oraș modest al negustorilor și al săracilor. Este în Marea Galileii, între aproximativ două mii de bărci unde Isus ne oferă cele mai mari învățături despre iubire, în primul rând, să-l iubim pe Dumnezeu și să iubim aproapele nostru, dar să-l iubim, ca pe sine însuși pentru că, cel care nu se iubește pe sine însuși, nu poate să iubească pe ceilalți. Pe Iisus l-am omorât, așa cum am făcut întotdeauna cu părinții cunoașterii, cu profeții. Ce am făcut cu Socrate? Ce am făcut cu geniile umanității? Nietzsche ne spune că fiecare idee nouă produce cel puțin una din cele trei reacții în cultură: mai întâi este negată, apoi ridiculizată și în final este acceptată.
L-am omorât pe Isus, dar El s-a reîntors pentru a ne demonstra că moartea nu este sfârșitul. Știința de atunci l-a numit miracol, dar nu este, este un fenomen natural, pentru că viața este indestructibilă. După o profundă persecuție, într-un prim moment, din partea autorităților religioase evreiești, iar după a celor romane către milioanele de bărbați și femei care au crezut și au început să trăiască ideile lui Isus, creștinismul suferă prima sa mare transformare când este convertit de împăratul Constantin în religia oficială a statului. De atunci, cei persecutați devin persecutorii celor care rămân în politeism sau în orice altă religie. Templele zeilor antici sunt transformate în catedrale.
Am lăsăt sentimentul pur creștin, adulterând învățătura lui Isus și a unui Dumnezeu care poate fi găsit în orice loc, adorând imagini și statui. În numele lui Isus, au fost distruse culturile, religiile, populațiile etc., și totuși, Iisus niciodată nu s-a impus, el pur și simplu și-a expus învățăturile sale. Mesajul lui Isus este de iubire, este simplu, iar viața creștină este frumoasă și simplă. Nouă ne plac lucrurile complicate și preferăm să credem în sisteme pe care nu ajungem să le înțelegem. Cruciadele și inchiziția demonstrează cât de mult s-a îndepărtat creștinismul de Hristos.
“Spiritul Adevărului, este Isus și vine să învețe că a te naște este a te reîntoarce să trăiești, a te naște este a reîncarna și vine pe Pământ prin intermediul spiritismului pentru a construi o nouă umanitate.”
În secolul al XIX-lea, o nouă lumină a fost proiectată asupra umanității cu scopul de a recupera ceea ce pierduse creștinismul. Între 1857 și 1869 Allan Kardec publică operele care marchează întoarcerea lui Isus în umanitate și a învățăturilor sale. Spiritismul constituie a treia revelație, consolatorul promis de Isus. Spiritismul a reușit să omoare moartea și ne eliberează de frica de moarte, ne învață că nimeni nu moare, imortalitatea este un cadou de la Dumnezeu. Spiritul Adevărului, este Isus și vine să învețe că a te naște este a te reîntoarce să trăiești, a te naște înseamnă a reîncarna și vine pe pământ prin intermediul spiritismului pentru a construi o nouă umanitate. Noi suntem această umanitate invitată să schimbăm pământul, să transformăm lumea, să facem ca făpturile să se trezească pentru sensul profund al vieții.
Este pentru acest fapt, pentru care de douăzeci și cinci de ani s-a organizat în Spania Congresele pentru a putea dezbate, pentru a putea informa, a extinde orizonturile gândirii, iar noi avem acea energie a lui Hercule pentru a suporta dificultățile inerente corpului fizic, inerente erorilor și greșelilor noastre, ale acestei existențe. Kardec a suferit persecuția, din cauza noi idei, la fel cum se întâmplă cu toate.
Într-o zi a primit o copie a “Cărții Spiritelor” acasă cu o scrisoare foarte specială. Această carte a fost găsită de un bărbat, care se hotărâse să se sinucidă datorită pierderii soției sale din cauza tuberculozei, pe podul de pe care intenționa să-și ia viața. Când a deschis-o, a citit câteva rânduri care îl învățau că moartea nu există. Surprins s-a întors acasă și s-a dedicat citirii cărții. Când a terminat cartea, a spus că a fost un om nou. Din acel moment, Allan Kardec a lucrat intens, așa cum a făcut întotdeauna, până când a murit de oboseală, la șaizeci și cinci de ani. Kardec ne-a legat de Spiritul Adevărului, fiind cele cinci lucrări ale codificări, baza spiritismului. Suntem invitați de Spiritul Adevărului să schimbăm lumea, dar o vom schimba atunci când ne vom schimba pe noi înșine.
Când vom dobândi starea de pace, o putem transmite lumii, iar pentru aceasta este suficient să îndeplinim doar două condiții: să iubim și să slujim. Spiritele superioare ne invită să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ce ne-a oferit cadou.
La deschiderea acestui Congres aș dori să transmit un mesaj de speranță, de iubire. Durerea nu este o pedeapsă divină este o experiență evolutivă, suferința nu este o pedeapsă. Dumnezeu nu pedepsește, Dumnezeu nu iartă, Dumnezeu iubește, cine iubește nici nu pedepsește și nici nu iartă, iertarea este un sentiment negativ, iar Dumnezeu ne vede ca pe niște microbi gânditori.
Îți mulțumesc foarte mult, Dumnezeul meu. Îți mulțumesc foarte mult pentru tot ce mi-ai oferit, pentru tot ceea ce cântă, vibrează, vorbește în univers. Îți mulțumesc foarte mult Doamne, pentru că pot privi iubirea mea, îți pot spune că te iubesc, pentru că ochii mei îmi permit să văd pământul, cerul și marea, să mă opresc să privesc florile în toate culorile. Îți mulțumesc foarte mult Doamne, pentru vederea mea. Însă, descopăr că există oameni care sunt orbi și nu se pot vedea, pentru ei, eu cer pietate, pentru că știu că într-o zi după această luptă, vor putea vedea din nou. Mulțumesc pentru auzul meu pentru că aud muzica muritorilor, muzica populară, muzica științei, muzica inimii. Găsesc pe pământ pe cei care nu reușesc să audă, iar eu știu că după aceasta, în viața următoare, vor reauzi din nou. Mulțumesc Doamne, pentru că pot cânta, cu vocea mea, a unui fermier, a unui savant, a unei mângâieri, cu vocea dulce și tandră a unei mame, a unui tată, a iubirii. Însă, există cei de pe pământ care suferă de afazie, care nu vorbesc noaptea, care nu vorbesc în timpul zilei, mă rog pentru ei, pentru că știu că după această viață vor striga și vor simți din nou. Îți mulțumesc foarte mult pentru mâinile mele, mâini de la revedere, mâini de tandrețe, mâini care se eliberează de amărăciune, mâini de îmbrățișări, mâini de psihografii, de poezii, mâini chirurgicale, pentru mâinile care învăluie un corp străin și pentru picioarele mele care mă ajută să merg. Mulțumesc pentru că pot dansa. Dar, în fața corpului vreau să îți mulțumesc Doamne, pentru că există atât de mulți care nu sunt în stare să meargă, dar eu știu că după această reîncarnare, ei vor dansa. Mulțumesc pentru casa mea, este atât de minunat să ai o casă, o mansiune, un loc mic, un palat, un loc de durere, dar să existe în interiorul său iubire, iubire de mamă, tată, femeie, soț, prieten, fiu. Doamne, dar dacă eu nu am pe nimeni, nici măcar o pisică, un câine care să mă însoțească, vreau să-ți spun Tatăl meu că te iubesc pe tine și vreau să-ți spun: Mulțumesc pentru că m-am născut, mulțumesc pentru că cred în tine, pentru iubirea ta, mulțumesc Doamne.
