Foarte interesantă observația pe care Isus ne-o face în Evanghelia sa, când afirmă:
-Tatăl Meu lucrează până acum, și Eu, de asemenea, lucrez.
Ciudata afirmație, lasă impresia că El condamnă odihna, în timp ce Vechiul Testament relatează că, după ce a creat lumea, Dumnezeu s-a odihnit.
Nicio incoerență, totuși, între aceste două concepții cu un conținut aparent divergent.
Munca este resursa valoroasă care promovează progresul, fără de care stagnarea ar distruge totul. Iar odihna constituie o schimbare a activității organice, menită să refacă forțele pentru continuarea acțiunii.
Există însă multe persoane care, luând cuvintele ad litteram, se dedică muncii până la epuizare, în timp ce altele, sub pretextul odihnei, trăiesc într-o comoditate aurită, risipind excelentele oportunități ale existenței, sănătății și inteligenței în inutilitate, lăsându-se târâte în improductivitate și urmând să sufere consecințele inevitabile ale lenei.
Corpul uman este constituit din elemente care au nevoie de mișcare pentru a îndeplini necesitățile pentru care au fost create.
Dinamismul, printr-o activitate bine utilizată, îl întărește, produce bunăstare și îi prelungește durata vieții.
Se povestește că un om, după moarte, s-a trezit într-o regiune pașnică, predispusă la o odihnă neîntreruptă. La început, i s-a părut că se află într-o regiune cerească. După puțin timp însă, sătul de atâta inactivitate, a început să se simtă rău. Atunci a hotărât să-l caute pe administratorul locului pentru a fi transferat, spunându-i:
-Doresc să plec de aici, din Cer, și să petrec o vreme în Infern.
Surprins, administratorul i-a răspuns, întrebându-l:
-Și unde crezi că te afli, în ce loc?
Munca este atât de importantă în viața ființelor, încât a devenit terapeutică, oferind sens și semnificație în timpul existenței.
În mod deosebit, munca își depășește valoarea convențională atunci când urmărește să slujească aproapelui, prin nenumăratele mecanisme ale societății, dezvoltând solidaritatea între toți.
Eminentul pedagog elvețian Johann Heinrich Pestalozzi a ales drept esențială pentru succesul programului său educativ trilogia: Muncă, Solidaritate și Perseverență. Mai târziu, discipolul său, Allan Kardec, codificând Spiritismul, a modificat puțin această triadă, afirmând că pentru realizarea oricărui ideal sunt indispensabile Munca, Solidaritatea și Toleranța.
Munca este o lege universală, datorită căreia viața se dezvoltă din ce în ce mai mult.
Printr-o frumoasă metaforă, putem spune că totul rezultă din efort, din munca bine direcționată în favoarea ordinii, a creșterii, a eticii și a esteticii, prin care se înaintează tot mai mult în cucerirea frumuseții, armoniei și perfecțiunii.
Când, de exemplu, te-ai săturat de orice muncă, schimbă activitatea și continuă cu o muncă constructivă, reînnoindu-ți energia și entuziasmul pentru viață.
Muncește potrivit puterilor tale și devino un membru al simfoniei universale.
Observând activitatea neobosită a albinei, gândirea științifică a ajuns la concluzia că, fără ea, viața nu ar exista. Aceste lucrătoare neobosite sunt un exemplu că munca este o binecuvântare oferită de Dumnezeu pentru gloria vieții.
Articol publicat în ziarul A Tarde, rubrica Opinie, 5 martie 2020
Divaldo Pereira Franco
Tradus de Societatea Spiritistă Română
