Ce chin este obsesia, Căci consumă energia În suferință și durere. Victima este acuzată, Fără să cunoască adevărata cauză, Însă călăul primește Amărăciunea ce-l face să plângă. E ca și cum se adâncește o rană Ce înfioară și pedepsește, Acele clipe din trecut, De animozitate și nefericire, Fapte nechibzuit calculate, Mânate de lăcomie. Voind să facă cu mâna sa Ceea ce-un judecător ar gândi, Crede că astfel împlinește cu satisfacție Cea mai aspră justiție. Nu înțelege că viața Este guvernată de niște Legi « inamovibile și perene », Create pentru progres, Cu speranță și iubire. Iar marile greșeli Care într-o viață se comit, Mai târziu, în alte vieți Le descoperă inconștientul, Însoțite de dorințele De-a le îndrepta urgent, Căci conștiința se ocupă Să învețe ce corespunde.
Poezie psihografiată de mediumul Manuel de Paz Tradusă de Societatea Spiritistă Română
