Milioanele domnului Allan Kardec
Revista Spiritistă – Jurnal de Studii Psihologice, anul 5, nr. 6, iulie 1862
Am fost informat că, într-un mare oraș comercial, unde spiritismul numără numeroși adepți și unde face cel mai mult bine în rândul clasei muncitoare, un ecleziastic s-a făcut propagatorul anumitor zvonuri pe care suflete caritabile s-au grăbit să le divulge și, fără îndoială, să le amplifice.
Potrivit acestor spuse, noi suntem bogați în milioane; la noi totul strălucește și nu pășim decât pe cele mai frumoase covoare de Aubusson. Ne-au cunoscut săraci la Lyon; astăzi avem trăsură cu patru cai și ducem la Paris un trai princiar.
Toată această avere ne vine din Anglia de când ne ocupăm de spiritism și ne remunerăm generos agenții din provincie. Am vândut scump manuscrisele lucrărilor noastre, asupra cărora mai avem încă un comision, ceea ce nu ne împiedică să le vindem la prețuri nebunești etc.
Iată răspunsul pe care l-am dat persoanei care ne transmite aceste detalii:
Dragul meu domn, am râs mult de milioanele cu care mă gratifică atât de generos domnul abate V…, cu atât mai mult cu cât eram departe de a bănui această bună avere. Darea de seamă făcută Societății din Paris înainte de primirea scrisorii dumneavoastră și care este publicată mai sus vine, din nefericire, să reducă această iluzie la o realitate mult mai puțin dorată.
De altfel, aceasta nu este singura inexactitate a acestei povestiri fantastice; mai întâi, eu nu am locuit niciodată la Lyon, deci nu văd cum aș fi putut fi cunoscut acolo ca sărac; cât despre echipajul meu cu patru cai, regret să spun că se reduce la gloabele unei birje pe care o iau abia de cinci sau șase ori pe an, din economie. Este adevărat că, înainte de căile ferate, am făcut mai multe călătorii cu diligența: fără îndoială, s-a făcut o confuzie.
Dar uit că, în acea epocă, nu era încă vorba de spiritism și că spiritismului îi datorez, după spusele lui, imensa mea avere. De unde au luat, așadar, toate acestea, dacă nu din arsenalul calomniei? Aceasta va părea cu atât mai verosimil cu cât se va ține seama de natura populației în mijlocul căreia se răspândesc aceste zvonuri. Se va conveni că trebuie să fii foarte lipsit de bune argumente ca să ajungi la asemenea expedientelor ridicole pentru a discredita Spiritismul. Domnul abate nu vede că merge drept împotriva obiectivului său, căci a spune că Spiritismul m-a îmbogățit în asemenea măsură înseamnă a recunoaște că este imens răspândit; deci, dacă este atât de răspândit, înseamnă că place. Astfel, ceea ce el ar vrea să întoarcă împotriva omului s-ar întoarce în folosul credibilității doctrinei. Faceți, așadar, după toate acestea, să se creadă că o doctrină capabilă să-i procure în câțiva ani milioane propagatorului său ar fi o utopie, o idee goală! Un asemenea rezultat ar fi un adevărat miracol, căci nu există exemplu ca o teorie filosofică să fi fost vreodată o sursă de avere. În general, ca și în cazul invențiilor, consumi puținul pe care îl ai, și s-ar observa că acesta este oarecum cazul în care mă găsesc, dacă oamenii ar ști tot cât mă costă opera la care m-am dedicat și căreia îi sacrific timpul, vegherile, odihna și sănătatea mea. Dar îmi propun să țin pentru mine ceea ce fac și să nu o strig de la înălțime.
Pentru a fi imparțial, Domnul abate ar fi trebuit să compare sumele pe care comunitățile și mănăstirile le extrag de la credincioși; cât despre Spiritism, acesta își măsoară influența prin binele pe care îl face, prin numărul de oameni afectați pe care îi consolează și nu prin banii pe care îi aduce.
Cu un stil de viață princiar, este de la sine înțeles că este necesară o masă pe măsură; ce ar spune Domnul abate dacă ar vedea cele mai somptuoase mese ale mele, cele în care îmi primesc prietenii? Le-ar găsi foarte sărace în comparație cu dieta săracă a anumitor demnitari ai Bisericii, care probabil le-ar disprețui în cel mai auster Post Mare. Îl voi învăța, așadar, din moment ce o ignoră și pentru a-l scuti de efortul de a mă aduce pe terenul comparației, că Spiritismul nu este și nu poate fi un mijloc de îmbogățire; că repudiază orice speculație al cărei obiect ar putea fi; că învață să dea puțină importanță celor vremelnice, să se mulțumească cu necesarul și să nu caute bucuriile superfluului, care nu sunt calea cerului; că, dacă toți oamenii ar fi Spiritiști, nu s-ar invidia, nu s-ar gelozi și nu s-ar jefui unii pe alții. Nu și-ar vorbi de rău aproapele și nu l-ar calomnia, pentru că Spiritismul învață această maximă a lui Cristos: «Nu faceți altuia ceea ce nu ați voi să vi se facă vouă.» Pentru a o pune în practică, nu îl numesc cu numele său întreg pe domnul abate V…
Spiritismul mai învață că averea este un depozit pentru care va trebui să se dea socoteală și că bogatul va fi judecat după întrebuințarea pe care i-a dat-o. Dacă aș avea averea care mi se atribuie și, mai ales, dacă aș datora-o Spiritismului, ar fi sperjur față de principiile mele dacă aș folosi-o pentru satisfacerea orgoliului și pentru dobândirea plăcerilor lumești, în loc să o pun în slujba cauzei a cărei apărare am îmbrățișat-o.
Dar, se spune, și operele dvs.? Nu ați vândut scump manuscrisele? Un moment; aici se intră în domeniul privat, în care nu recunosc nimănui dreptul de imixtiune: mi-am onorat întotdeauna afacerile, oricare ar fi fost prețul sacrificiilor și al privațiunilor; nu datorez nimic nimănui, în timp ce mulți îmi datorează mie. Fără aceasta, aș avea mai mult decât dublul a ceea ce îmi rămâne, ceea ce face ca, în loc să urc scara averii, am coborât-o. Așadar, nu dau nimănui socoteală despre treburile mele, lucru care este bine de constatat.
Totuși, pentru a-i mulțumi puțin pe curioșii care nu au nimic mai bun de făcut decât să se amestece în ceea ce nu-i privește, voi spune că, dacă mi-aș fi vândut manuscrisele, nu aș fi făcut decât să mă folosesc de dreptul pe care îl are orice lucrător de a vinde produsul muncii sale. Dar nu am vândut niciunul: sunt chiar unele pe care le-am dat pur și simplu, în interesul lucrării, și care sunt vândute după cum se dorește, fără ca mie să-mi revină vreun ban. Manuscrisele se vând scump atunci când sunt ale unor opere cunoscute, al căror tiraj este asigurat dinainte; însă nicăieri nu se găsesc editori atât de binevoitori încât să plătească la preț de aur lucrări al căror produs este ipotetic, atunci când nu vor nici măcar să-și asume riscul cheltuielilor de tipărire. Acum, din acest punct de vedere, o lucrare filosofică are de o sută de ori mai puțină valoare decât anumite romane asociate cu anumite nume.
Pentru a da o idee despre enormele mele beneficii, voi spune că prima ediție a Cărții Spiritelor, pe care am întreprins-o pe cont propriu și pe riscul și primejdia mea, deoarece nu am găsit niciun editor care să fi vrut să se ocupe de ea, mi-a adus net, după achitarea tuturor cheltuielilor și după epuizarea tuturor exemplarelor, atât vândute, cât și dăruite, aproximativ cinci sute de franci, după cum pot dovedi prin acte autentice; nu prea știu ce fel de trăsură s-ar putea procura cu aceștia.
În imposibilitatea în care m-am aflat, neavând încă milioanele despre care este vorba, de a suporta eu însumi cheltuielile tuturor publicațiilor mele și, mai ales, de a mă ocupa de relațiile necesare vânzării, am cedat pentru un timp dreptul de publicare, în schimbul unui drept de autor calculat la atâția centime pentru fiecare exemplar vândut. În felul acesta, sunt cu totul străin de detaliile vânzării și de tranzacțiile pe care intermediarii le pot face asupra reducerilor acordate de editori corespondenților lor, tranzacții pentru care îmi declin responsabilitatea, fiind obligat, în ceea ce mă privește, să dau socoteală editorilor, la prețul de…, pentru toate exemplarele pe care le iau de la ei, fie că le vând, fie că le dăruiesc, fie că rămân fără valoare comercială.
Cât despre produsul care îmi poate reveni din vânzarea operelor mele, nu am de dat explicații nici asupra sumei, nici asupra întrebuințării sale; am, desigur, tot dreptul să dispun de el după cum mi se pare potrivit. Totuși, nu se știe dacă acest produs nu are o destinație determinată, de la care nu poate fi deturnat; dar acesta este un lucru care se va ști mai târziu, căci, dacă într-o zi i-ar veni cuiva fantezia de a-mi scrie istoria pe baza unor date asemănătoare celor relatate mai sus, ar fi important ca faptele să fie restabilite în întreaga lor integritate. De aceea, voi lăsa memorii circumstanțiale asupra tuturor relațiilor mele și asupra tuturor afacerilor mele, mai ales în ceea ce privește Spiritismul, pentru a-i scuti pe viitorii cronicari de gafele în care cad adesea pe temeiul spuselor din auzite ale nechibzuiților, ale limbilor rele și ale oamenilor interesați să altereze adevărul, cărora le las plăcerea de a vitupera în voie, pentru ca, mai târziu, reaua lor credință să fie mai evidentă.
M-aș îngrijora foarte puțin de aceasta pentru mine personal, dacă numele meu nu s-ar afla de acum înainte intim legat de istoria Spiritismului. Prin relațiile mele, posed în mod firesc asupra acestui subiect documentele cele mai numeroase și cele mai autentice care există; am putut urmări doctrina în toate dezvoltările sale, să-i observ toate peripețiile și să-i prevăd consecințele. Pentru orice om care studiază această mișcare, este mai mult ca evident că Spiritismul va marca una dintre fazele umanității; este, așadar, necesar ca mai târziu să se știe prin ce vicisitudini a trebuit să treacă, ce obstacole a întâlnit, ce dușmani au căutat să-l oprească, de ce arme s-au servit pentru a-l combate. Nu este mai puțin necesar să se știe prin ce mijloace a putut triumfa și care sunt persoanele care, prin zelul, devotamentul și abnegația lor, vor fi contribuit în mod eficient la propagarea sa; aceia ale căror nume și fapte vor merita să fie semnalate recunoștinței posterității și pe care îmi fac o datorie să-i înscriu în însemnările mele.
Această istorie, se înțelege, nu poate încă apărea prea curând; Spiritismul abia s-a născut, iar fazele cele mai interesante ale stabilirii sale nu sunt încă împlinite. S-ar putea, de altfel, ca printre Saulii Spiritismului de astăzi să se afle mai târziu Sfinți Pavel; să sperăm că nu vom avea de consemnat Iude.
Iată, dragul meu domn, reflecțiile pe care mi le-au sugerat zvonurile ciudate care mi-au parvenit; dacă le-am semnalat, nu este nicidecum pentru Spiritiștii din orașul dvs., care știu ce să creadă despre mine și care au putut judeca, atunci când am mers să-i văd, dacă existau în mine gusturile și purtările unui mare senior. O fac, așadar, pentru cei care nu mă cunosc și care ar putea fi induși în eroare de acest mod mai mult decât ușuratic de a scrie istoria. Dacă domnul abate V… ține să spună numai adevărul, sunt gata să-i ofer verbal toate explicațiile necesare pentru a-l lămuri.
