Cultură

Petre Țuțea

Petre Țuțea s-a născut în comuna Boteni, în ținutul Muscelului, astăzi județul Argeș, la 14 km sud de Câmpulung – vechea capitală a Țării Românești.

Școlaritatea lui Petre Țuțea se desfășoară în satul natal (şcoala primară), la Câmpulung (gimnaziul) și Cluj (liceul, 1923; licență în drept, 1927; doctorat în drept administrativ, 1929).

După decembrie 1989, i se face o presă favorabilă, personalitatea lui devenind de notorietate publică. Decedează, la 3 decembrie 1991, pe un pat de spital din București.

Petre Țuțea reprezintă intelectualul român intransigent care nu a cedat spiritual şi etic presiunilor totalitarismului, iar opera sa constituie o contribuție originală pentru cultura românească.

Filosofia lui Petre Țuțea desprinsă dintr-o conștiință națională originală se întemeiază pe viziunea religioasă creștină asupra naturii și societății umane, fixând locul şi rolul omului în cosmos într-o dimensiune axiologică dominată de o ierarhie proprie de valori și sensuri universale. Gândirea sa filosofică constă dintr-un ansamblu de propoziții ontologice și gnoseologice necesare fundamentării filosofiei nuanțelor, de esență creștină, care, prin problematica complexă a acestui sfârșit de mileniu, consacră un spațiu dens teoriei cunoașterii, eticii și esteticii finalității creației divine, respectiv Naturii și Omului.

Filosofia nuanțelor este metateoria lui Petre Țuțea asupra ansamblului de teorii fundamentale de același ordin reunite: teoria determinării, teoria interdeterminării, teoria haosului, teoria impasului, teoria încremenirii, precum și alte teorii (numite de el filosofii).

În enunțarea teoriilor enumerate, Petre Țuțea are în vedere dispunerea claselor de propoziții/judecăți într-o anume organizare logică, gnoseologică, chiar pragmatică, încât definirea metateoriei se confundă, uneori, cu studiul teoriei propriu-zise. Dar de fiecare dată face precizarea asupra naturii speciale a sistemului prin denumirea însușirilor și relațiilor ca determinări inconfundabile, deși există o posibilă unificare a acestor mulțimi în structura sistemului respectiv de entități/obiecte.

Astfel, se poate constata că, la Petre Țuțea, teoriile nu sunt doar simple ansambluri de propoziții/judecăți ori sisteme informaționale, tratate concentric într-o erudită dezvoltare de cantități de informații esențiale pentru a servi scopurilor particulare/secundare, ci o dezvoltare arhitecturală, de la teorie la metodă, şi, în final, la acțiune practică/intelectuală.

Ceea ce trebuie consemnat cu precădere sunt criteriile lui Petre Țuțea în aprecierea personalităților și a operelor acestora, care au fost ordonate într-o ierarhie proprie de distingere a judecăților de valoare în raport de găsirea adevărului semn/entitate caracteristică fiecăruia în parte.

Cert este că, majoritatea reflecțiilor sale asupra problematicii dreptului, sunt de o mare actualitate și în prezent. Deși nu a edificat o ontologie juridică sistematică, Țuțea aduce argumente profunde, bazate pe raționamente imbatabile privind democrația.

Petre Țuțea nu poate fi înțeles și redat lumii căreia îi aparține, în întreaga sa măreție și strălucire, decât dezvăluind nu numai registrul filosofic și economic, cât și cel juridic; pentru că el însuși a fost, în unele demersuri teoretice și practice, jurist de profesie. Adevărata sa vocație, cu care își identifica destinul, era «aceea de om de stat de creator de legi, care să guverneze poporul». «Am vrut să devin legiuitor; de ce? pentru a face oamenilor bine cu carul». Să fii absolvent de drept, și să faci specializări în străinătate, cu intenția de a deveni conducător economic și politic, să te dedici, o bună parte din viață, meseriei de jurnalist, să accepți, voit și nu fortuit, calitatea de demnitar, și să nu scrii decât ocazional și nu pe măsura posibilităților, deci să nu ai o operă teoretică în adevăratul sens al cuvântului, și totuși să te numeri printre cei mai proeminenți filosofi ai timpului este, cu adevărat, un caz nepereche, un paradox fără precedent. A optat pentru un stat de drept în care înfăptuirea justiției și a binelui public să fie mai presus de orice interese. Pe acest filon de gândire s-a format și s-a situat Petre Țuțea, gândirea sa a fost puternic influențată și marcată de marii gânditori români și străini, a căpătat trăsături multiple și, prin urmare și-a croit un loc propriu, aparte în cartea minții și înțelepciunii românești.

Din perspectiva filosofiei juridice, Țuțea acordă cea mai mare atenție problemei dreptului și problemei statului, în perspectiva doctrinei organiciste, având ca nucleu gândul că dreptul este creat de spiritul colectiv al poporului. În perimetrul «fenomenologiei dreptului», gânditorul a subliniat, cu insistență, asupra necesității de asigurare a legitimității tuturor normelor de drept, astfel încât acestea să aibă nu numai juridicitate, ci și justețe, respectiv să fie fundamentate pe validitate socială și pe încărcătura lor morală.

Puternica sa conștiință justițiară, l-a determinat să mediteze îndelung, asupra tuturor temelor legate de viața social-politică. A făcut-o, însă, într-un mod temeinic și coerent. Ca gânditor, el a fost socotit, de mulți, un Socrate, deși de regulă, el nu a folosit metoda cunoscută a dialecticianului antic. Am putea, totuși, apropia frământarea dramatică a lui Petre Țuțea în această ordine, de aceea a lui Socrate, care și el țintea colaborarea cu zeul, sfințenia, fără însă a ajunge s-o realizeze vreodată. Ca și Socrate, Țuțea, țăranul din Muscel e un om exclusiv al cetății și aceasta o va spune de mai multe ori că nu dă doi bani pe natură, nu o vede, nu are ochi și nici alte simțuri pentru ea.

Petre Țuțea a fost foarte iubit după 1990, când întreaga Românei l-a putut vedea și auzi vorbind. O vreme, părea că un adevărat cult se naște în jurul său. Era carismatic, extrem de inteligent, și spunea ceea ce românii traumatizați ai acelor timpuri voiau să audă: că sunt un popor măreț. El a sedus pe toată lumea, cu un fel de radicalism șugubăț. Vorbele lui erau tăioase ca diamantul, mergeau direct la țintă. În același timp, era ceva simpatic, ceva ce punea surdină cuvintelor care, doar citite astăzi de cineva care nu are habar cum vorbea Țuțea, pot părea foarte tari.

În fine, contactul cu documentația unde este analizat raportul statului cu dreptul, constituie un argument încurajator, întrucât poate fi descoperită profunzimea și rafinamentul gândirii cu care filosoful abordează conceptele juridice. Dar, asemenea descoperire poate fi făcută și consultând publicistica altora despre Petre Țuțea. Ba, chiar opera sa economică face trimitere la filozofie, morală și drept. Mai ales că, dreptul pur nu oferă decât certitudini ideale, și de aceea oamenii cred în valoarea principiilor și normelor de drept, singurele în măsură să legitimeze forța.

Scrierile lui Petre Țuțea la anii senectuții, la vârsta la care puțini europeni au reușit asemenea performanțe, relevă puterea de invenție genetică indubitabilă a romanității, el nefiind unicul român în acest sens.

Prof. Aureliana Vasile Colegiul Economic «Maria Teiuleanu»
Memento Scholarium
Societatea Spiritistă Română

 

Published by revistasocietățiispiritisteromâne