Allan Kardec

Spiritismul în cea mai simplă expresie

 

Titlul original în franceză: “Le Spiritisme a sa plus simple expression ou la doctrine des Esprits popularisé”.

Prima ediție, publicată la Paris în 15 Ianuarie din 1862, apare în 10 mii de exemplare, care s-au vândut în trei luni. A doua ediție, care conține textul definitiv, este publicată în luna Mai din 1862.

Spiritismul în cea mai simplă expresie este compus din trei capitole:

-Rezumat istoric al spiritismului;

-Rezumat al învățăturii spiritelor;

-Maxime extrase din învățăturile spiritelor.

Allan Kardec după ce a văzut primele sale opere fundamentale amplu divulgate, simte necesitatea de a oferii celor interesați un ghid inițial foarte scurt și simplu.

Această mică operă are o mare valoare didactică, tipică pedagogului francez, care printre alte lucruri, permite o viziune globală asupra temei. Kardec insistă asupra necesității unui studiu metodic, asiduu și constant al Spiritismului.

Consultând ghizii cu privire la efectul pe care l-ar putea produce o operă de asemenea caracteristici, i-au răspuns:

….“Va fi un efect neașteptat și adversarii vor fi curioși să găsească o publicație care, din cauza prețului său scăzut, s-ar putea difuza printre mase și să penetreze în toate părțile.” (Revista Spiritistă, Noiembrie 1963). Acesta este unul din motivele pentru care în următoarele ediții se scade prețul, justificând în mod amplu previziunile.

Allan Kardec, în această operă prezintă Spiritismul, în ceea mai simplă expresie, dând oportunitatea prin acest succint rezumat să fie înțeles de toate păturile sociale. Evident că acest rezumat este îndeajuns pentru a avea o mică idee despre Spiritism, dar nu pentru a considera că se cunoaște, dat fiind faptul că Spiritismul este mult mai amplu și mult mai profund. Pentru a cunoaște Doctrina Filozofică studiul asiduu al Codificării Spiritiste este fundamental.

Tăban E. Bianca
Societatea Spiritistă Română

Published by revistasocietățiispiritisteromâne