Ajutor Social

Suport și Consiliere pentru Sănătatea Sânului

“Suport si Consiliere pentru Sănătatea Sânului” este un proiect derulat de Asociația M.A.M.E. în parteneriat cu AVON Proiectul a fost inițiat din dorința de a veni în sprijinul femeilor din România, în special, al celor suspectate sau diagnosticate cu cancer de sân, oferindu-le în mod gratuit: consiliere medicală, psihologică și juridică, dar și informare, suport, îndrumare și asistență online.

Proiectul are la baza 6 componente principale, după cum urmează:

  1. Informare și îndrumare.Pusă în față unui diagnostic grav sau a suspiciunii de cancer de sân, de cele mai multe ori, pacienta se simte copleșită și dezorientată și nu știe la ce spital sau medic specialist să meargă sau ce investigații medicale să efectueze, mai cu seama dacă până în acel moment nu a avut un istoric medical. În acest sens, Asociația M.A.M.E., la sfatul medicilor colaboratori, oferă informare și îndrumare către specialiștii și clinicile abilitate pentru rezolvare problemelor cu care acestea se confruntă.
  2. Consiliere medicală. Timpul dedicat relației medic-pacient este din ce în ce mai limitat, așa că există uneori riscul ca pacienta să plece de la spital fără a-și lămuri toate aspectele legate de investigații, tratament sau boală. Tocmai de aceea, Asociația M.A.M.E., prin medicii colaboratori, oferă sprijin în interpretarea rezultatelor analizelor medicale, precum și recomandări pentru efectuarea unor investigații medicale, la nevoie. Mai mult decât atât, ajută pacienta să înțeleagă toate aspectele ce țin de sănătatea sânului.
  3. Consiliere psihologică.Confruntarea cu o boală gravă, în special cu cancerul de sân, afectează emoțional pacienta. Chiar și după ce a învins diagnosticul, pierdea părului în urma ședințelor de chimioterapie sau a unuia dintre sâni, că urmare a mastectomiei, sunt percepute că o pierdere a feminității, motiv pentru care pacienta are nevoie de consiliere psihologică, astfel încât să își găsească resursele interioare necesare pentru a face față tuturor acestor provocări.
  4. Consiliere juridică.Asociația M.A.M.E. oferă informare prin intermediul juriștilor colaboratori privind drepturile pe care persoanele diagnosticate cu cancer de sân le au și suport pentru accesarea lor. Mai mult decât atât, oferă consultanță privind întocmirea dosarului de încadrare în grad de handicap că urmare a extirpării unuia sau a ambilor sâni în cadrul operației de mastectomie, precum și ajutor pentru contestarea deciziei comisiei de evaluare în cazul unui răspuns negativ.
  5. Drenaj limfatic.Aproximativ 40% dintre persoanele diagnosticate cu cancer de sân, care au urmat ședințe de chimioterapie, radioterapie sau care au suferit o mastectomie vor dezvoltă de-a lungul timpului limfedemul brațului, o afecțiune caracterizată de umflarea progresivă a brațului aferent sânului extirpat, ce afectează semnificativ calitatea vieții. Pentru a preveni boală, dar și pentru a o trata, Asociația M.A.M.E. oferă, prin intermediul specialiștilor colaboratori, 5 ședințe gratuite de recuperare medicală prin drenaj limfatic.
  6. Ateliere de informare– Urmărește secțiunea “Evenimente” disponibilă pe platforma PlanetaRoz.ro! Aici vom anunța, periodic, unde vor avea loc atelierele de informare pe care le vom organiza. Aceste evenimente vor fi structurate pe teme legate de sănătatea sânului. Specialiștii invitați iți vor vorbi și iți vor răspunde la întrebări legate de procesul de vindecare, tratament și alte detalii legate de cancerul de sân, punând accent, în mod special, pe prevenție.

Contact:

Asociația M.A.M.E.
Adresa: Str. Elena Clucereasa nr. 49A, București, Sector 1, Cod Postal: 011551
Mobil: 0734.949.281 Tel fix: 021.315.01.89
Fax: 031.814.67.08
e-mail: office@asociatiamame.com

Banca Transilvania SA, Sucursala Iancului

Cont RON: RO03BTRL04401205N75044XX
Cont EUR: RO75BTRL04404205N75044XX

Internet: http://planetaroz.ro/

Internet – Societatea Spiritistă Română