Biografii

Amélie Gabrielle Boudet

Amélie Gabrielle Boudet, este cunoscută sub numele de Dna Kardec, s-a născut în Thiais, o comună situată în sudul Parisului, la 23 Noiembrie 1795. Era fiica notarului Julien-Louis Boudet și a soției sale Julie Louise Seigneat de Lacombe. Despre originile sale, Henri Sausse ne informează punctualmente în biografia lui Allan Kardec.

Buna poziție socială a părinților și mediul cultural din Paris, rezultat al  Revoluției din 1789, i-au permis lui Amelie, fiică unică, să urmeze nu doar școala primară în copilărie, ci și să absolve Ecole Normale devenind profesoară de școală primară, iar mai târziu profesoară de Litere și Arte Plastice.

Inteligența, pregătirea și înclinația sa către pedagogie au ajutat-o să fie autoarea mai multor opere înainte de a se căsători: Fabulae primaveris (1825), Notions de Dessin (1826) și L’Essentiel dans les Beaux-arts (1828).

Henri Sausse o descrie astfel pe Amélie Gabrielle, care era numită cu afecțiune Gabi de soțul ei:

«Mică, dar foarte bine formată, amabilă și grațioasă, cu părinți bogați și fiică unică. Inteligentă și plină de viață, cu zâmbetul și calitățile ei, a știut să se facă remarcată de Dl. Rivail, în care ea a găsit, sub fațeta de om amabil cu o bucurie sincere și comunicativă, gânditorul înțelept și profund care îmbina marea demnitate cu cele mai bune cunoștințe despre viață.»

Amélie Gabrielle Boudet și Allan Kardec

Amélie locuia cu părinții săi în Paris, în strada Sevres, numărul 35, loc în care tânărul Hippolyte Léon Denizard Rivail a ajuns în 1826, pentru a fonda Institutul Tehnic care urma modelul Institutului din Yverdun, creat de Johann Heinrich Pestalozzi și unde el s-a format. În Paris, în acel anturaj dedicat educației s-au întâlnit Denizard și Amélie. Ea era cu 9 ani mai mare ca el, dar în aparență arăta mai tânără. Afinitatea caracterelor lor și iubirea pentru pedagogie i-au determinat să se căsătorească pe 6 februarie 1832. Din acel moment, Amélie Boudet a abandonat publicațiile sale despre artă și s-a dedicat noii sale vieți de profesoară colaborând în diverse școli pe care le-au fondat. Ea nu era doar soția dulce care își susținea întotdeauna soțul, ci intelectul ascuțit pe care Denizard s-a bazat pentru a îndeplinii numeroase atribuții.

Începând cu 1856, l-a ajutat fără încetare pe Allan Kardec la Codificarea Spiritismului. De fapt, ea se ocupa de secretariatul reuniunilor mediumnice la care Denizard participa. De asemenea, ea corecta probele Revistei Spiritiste și diferite opere pe care el le-a publicat, împărtășea cu soțul său gestiunile cu editorii și corespondența.

Leon Denis amintește o scenă familiară din anul 1867 între cei doi aflați în Tours:

«A doua zi dimineața, cum trebuia să dau seama de îndatoririle mele, l-am găsit în aceeași grădină, urcat pe un escabeau recoltând cireșe pe care le arunca asupra Dnei Allan Kardec. Această scenă bucolică, plină de farmec, contrasta cu seriozitatea personajelor.»

După moartea lui Allan Kardec

După dezîncarnarea lui Allan Kardec în 1869, când Amélie deja avea 74 de ani, a rămas proprietara Revistei Spiritiste, a Librăriei Spiritiste și a Societății de Studii Spiritiste din Paris, precum și cu drepturile de autor a operelor spiritiste a lui Allan Kardec. A preluat conducerea Revistei, cu dreptul de a controla articolele care se publicau. În 1875, Dna Allan Kardec, deja în vârstă, a trebuit să declare în Procès des Spirites interpus contra Pierre-Gaëtan Leymarie și alții, un autentic interogatoriu inchizitorial, care avut loc la Paris. În declarațiile sale și-a arătat din nou demnitatea, angajamentul constant față de ideile sale și a soțului ei, precum și excelente facultăți în ciuda vârstei sale.

Pe 21 ianuarie 1883 a încetat din viață la vârsta de 88 de ani. Revista Spiritistă din Februarie a anunțat știrea cu aceste cuvinte:

«Spiritul doamnei Allan Kardec s-a desprins de materie la 21 ianuarie 1883, la cinci dimineața. Onorabila și venerabila văduvă a Maestrului avea 88 de ani și, până în momentul morții sale, a fost înzestrată cu o rară luciditate de spirit, o judecată sănătoasă și o mare experiență de viață. Scria fără ochelari, iar scrisul său era corect, ferm și toți au găsit lângă ea o consolare, un sfat bun, un zâmbet amabil și agreabil, pe care generația noastră pare să-l fi pierdut..»

Familia Rivail nu a avut copii, drept urmare Amélie a lăsat toate bunurile sale Societății de Studii Spiritiste pentru a continua editarea operelor lui Allan Kardec, iar câțiva ani mai târziu, s-a publicat Lucrări postume. Așa cum și-a dorit a fost îngropată în cimitirul Père-Lachaise din Paris împreună cu soțul ei.

Societatea Spaniolă a Divulgatorilor Spiritiști
Tradus de Societatea Spiritistă Română