În timpul frumoaselor nopți înstelate și fără lună, toată lumea a putut remarca acea strălucire albicioasă care traversează cerul de la o extremă la alta, pe care Anticii au supranumit-o Calea Lactee din cauza aparenței sale albicioase sau lăptoase. Această lumină difuză a fost explorată de foarte mult timp prin ochiul telescopului în timpurile moderne, iar această cale de pulbere de aur sau râu de lapte din mitologia antică, s-a transformat într-un vast câmp de minuni necunoscute. Cercetările observatorilor au condus la cunoașterea naturii sale și au arătat, acolo unde privirea pierdută nu întâlnea decât o redusă claritate, milioane de sori mai luminoși și mai importanți decât cel care ne luminează.- Calea Lactee, de fapt, este un câmp semănat cu flori solare sau planetare care strălucesc pe vasta sa întindere. Soarele nostru și toate corpurile care îl însoțesc fac parte din aceste globuri radiante din care este compusă Calea Lactee; dar, în ciuda dimensiunilor sale gigantice în comparație cu pământul și imensa extinderea imperiului său, ocupă totuși doar un loc inapreciabil în această vastă creație. Se pot număra treizeci de milioane de sori asemănători lui, care gravitează în această imensă regiune, distanțați unul de celălalt cu mai mult de o sută de mii de ori raza orbitei terestră.[1]
- Se poate judeca, prin această aproximație a extinderii acestei regiuni siderale și relația care unește sistemul nostru la universalitatea sistemelor care îl ocupă. Se poate judeca, de asemenea, exiguitatea domeniului solar și, a fortiori, neantul micului nostru pământ. Ce ar fi dacă am lua în considerare ființele care o populează! Și spun neant, pentru că determinările noastre se aplică nu numai întinderii materiale, fizice și a corpurilor pe care le studiem – aceasta ar fi puțin – ci și mai presus de toate la starea lor morală de habitație, conform gradului pe care îl ocupă în ierarhia eternă a ființelor. Creația se arată în toată măreția sa, creând și propagând totul în jurul sistemului solar, și în fiecare din sistemele care o înconjoară din toate părțile, manifestările vieții și inteligenței.
În timpul frumoaselor nopți înstelate și fără lună, toată lumea a putut remarca acea strălucire albicioasă care traversează cerul de la o extremă la alta, pe care Anticii au supranumit-o Calea Lactee din cauza aparenței sale albicioase sau lăptoase. Această lumină difuză a fost explorată de foarte mult timp prin ochiul telescopului în timpurile moderne, iar această cale de pulbere de aur sau râu de lapte din mitologia antică, s-a transformat într-un vast câmp de minuni necunoscute. Cercetările observatorilor au condus la cunoașterea naturii sale și au arătat, acolo unde privirea pierdută nu întâlnea decât o redusă claritate, milioane de sori mai luminoși și mai importanți decât cel care ne luminează.- Se cunoaște de această manieră poziția ocupată de soarele nostru sau de pământ în lumea stelelor; aceste considerații vor dobândi o greutate și mai mare, dacă se reflectează asupra stării Căii Lactee care, în imensitatea creațiilor siderale, nu reprezintă decât un punct insensibil și inapreciabil, văzută de departe, pentru că nu este altceva decât o nebuloasă stelară, așa cum există mii de ele în spațiu. Dacă ni se pare mai mare și mai bogată decât altele, este pentru că ne înconjoară și se dezvoltă în toată întinderea sa în fața ochilor noștri, în timp ce celelalte, pierdute în profunzimile insondabile, abia se lasă întrevăzute.
- Acum, dacă se știe că pământul este nimic sau aproape nimic în sistemul solar și nimic sau aproape nimic în Calea Lactee; așa cum este nimic sau aproape nimic în universalitatea nebuloaselor, iar însăși această universalitate, un lucru foarte mic în mijlocul imensului infinit, se va începe a înțelege ce este globul terestru.
[1] Mai mult de trei trilioane și patru sute de miliarde de ligi. 3.000.400.000.000.000.000.
