Editorial

Stimați cititori, 

Conținutul acestei reviste se adresează celor dornici să dobândească cunoștințe, atât despre Doctrina Spiritistă, cât și despre mari scriitori, artiști, gânditori, poeți, etc. care au contribuit la evoluția culturii Românești și Universale.

Contribuțiile globale aduse în toate domeniile au îmbunătățit evoluția umanității de-a lungul timpului. Din 1856, Hippolyte Léon Denizard Rivail, sub pseudonimul de Allan Kardec, a inițiat sistematizarea și codificarea Doctrinei Spiritiste, sub atenta îndrumare a Spiritelor Superioare, punând astfel bazele unei Noi Ere. Comunicarea dintre lumea spirituală și lumea corporală este un fenomen natural, nu supranatural, motiv pentru care se regăsește în toate popoarele și în toate epocile.

Evidențele spiritiste datează încă de la crearea pământului, chiar dacă înțelegerea acestor fenomene era limitată și adaptată timpurilor. Conținutul Bibliei este, de asemenea, plin de astfel de fenomene. Corelarea cărților lui Allan Kardec cu Biblia este mai mult decât evidentă. Multe din noțiunile prezente în Filozofia Spiritualistă clarifică interpretări greșite sau aduce noi cunoștințe, pentru care știința încă nu deține evidențe.

Știința și religia sunt fundamentele inteligenței umane. Una revelează legile lumii materiale, iar cealaltă legile lumii morale. Având amândouă același principiu în Dumnezeu, nu pot continua în opoziție. Știința va trebui să înceteze să fie exclusiv materialistă și să recunoască existența elementului spiritual, iar religia va trebui să înceteze să disprețuiască legile organice și imutabile ale materiei. Sprijinindu-se una pe alta și punându-se de acord, aceste două forțe vor putea colabora. Era absolut necesar ceva care să umple golul care le separă, o legătură care să le apropie. Ceea ce le va uni este cunoașterea legilor care guvernează lumea spirituală și relația lor cu lumea corporală, revelate de Spiritism.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, atât știința, cât și religia au primit, de-a lungul timpului, contribuțiile necesare prin intermediul minților luminate, așa-numitele genii sau spirite de lumină (sfinți), care, prin propriile cunoștințe și prin inspirație divină, au contribuit atât la elevarea propriului spirit, cât și a tuturor celorlalte spirite destinate să-și continue evoluția pe Pământ.

Cei interesați în a aprofunda Doctrină Spiritistă trebuie să aibă în vedere că nu este o știință creată de om. Doctrină Spiritistă este creația Spiritelor Superioare sub atenta îndrumare a lui Isus Hristos, iar cunoștințele pe care o conțin sunt prea importante pentru a le putea dobândi altfel decât printr-un studiu serios și continuu, dus la bun sfârșit în liniște și reculegere.

 

Să luăm aminte la sfatul pe care ni-l oferă Spiritul lui Sfântul Augustin:

 

«De foarte mult timp, oamenii s-au sfâșiat și s-au anatemizat în numele unui Dumnezeu de pace și mizericordie, însă Dumnezeu se simte ofensat cu un asemenea sacrilegiu. Spiritismul este legătura care îi va uni într-o bună zi, pentru că le va arăta unde e adevărul și unde e eroarea. Cu toate acestea, pentru foarte mult timp, încă vor exista scribi și farisei care vor nega Spiritismul, așa cum l-au negat pe Hristos. Vreți să știți sub influența căror Spirite sunt diversele secte care își împart lumea? Judecați-le după operele și principiile lor. Spiritele bune nu au fost niciodată instigatoarele răului. Niciodată nu au sfătuit, nici legitimat crima sau violența; niciodată nu au incitat ura printre partide, nici setea de bogății și onoruri, nici aviditatea pentru bunurile pământești. Doar cei care sunt buni, umani și binevoitori cu toată lumea, sunt preferați lor și sunt, de asemenea, preferații lui Isus, căci urmează calea pe care El le-a arătat-o pentru a ajunge la El.»

Sfântul Augustin

Tăban E. Bianca
Societatea Spiritistă Română