Pe 16 februarie 1832, profesorul Hippolyte-Léon Denizard Rivail – cunoscut mai târziu în întreaga lume cu pseudonimul de Allan Kardec – s-a căsătorit cu Amélie-Gabrielle Boudet (1795 – 1883). Încântătoarea Amélie a primit o educație rafinată fiind profesoară de literatură și Arte Plastice. Artistă plastică și poetă, a scris trei cărți: Povești de primăvară în 1825, Noțiuni de desen în 1826 și Esențialul în artele plastice în 1828. Cei nouă ani de diferență între ea și soțul ei, niciodată nu au fost un obstacol pentru fericirea cuplului. Dovada acestei iubiri poate fi găsită în descrierea pe care o face Léon Denis – consemnată în Memoriile Congresului Spiritist din 1925 – unde relatează ziua în care l-a cunoscut pe Allan Kardec.
Potrivit relatării făcută de León Denis: «Kardec a ajuns în orașul Tours și spiritiștii locali au mers să-l întâmpine. În acea perioadă, o lege strictă a imperiului interzicea, ca mai mult de douăzeci de persoane să se reunească. În ultimul moment, primarul a refuzat autorizația și întâlnirea cu Kardec a fost transferată în grabă în grădinile casei domnului Rebondin, la Spirito-Vila.»
Aproape trei sute de oameni s-au înghesuit sub copaci, călcând în picioare grădinile, pentru a-l asculta în acea noapte memorabilă pe Codificatorul spiritismului și pe care Leon Denis o descrie cu un sentiment de dor și în ton poetic: «Sub claritatea stelelor s-a elevat vocea dulce și profundă a lui Allan Kardec. Fizionomia lui reflexivă, luminată de o mică lampă așezată pe o masă din mijlocul grădinii, a căpătat un aspect fantastic». În acea noapte, codificatorul a vorbit despre obsesie și a răspuns cu zâmbet amabil la întrebările puse. În ciuda faptului că grădinile domnului Rebondin fuseseră distruse, toți cei prezenți au păstrat de acea noapte o amintire de neuitat.
A doua zi, Denis s-a întors la Spirito-Villa să-l viziteze pe profesor. Atunci, a fost martor la o scenă care a evidențiat personalitatea blândă a lui Allan Kardec și dragostea lui pentru Amélie: «L-am găsit pe o bancă mică, lângă un cireș mare, culegând fructe pe care le arunca în doamna Allan Kardec, o scenă bucolică care contrasta cu preocupările sale serioase».
Ani mai târziu, cu ocazia dezîncarnării lui Amélie, Pierre-Gaétan Leymarie -unul dintre cei mai de seamă adepți a-i lucrării profesorului din Lyon- avea să dezvăluie cât de importantă a fost Amélie în structurarea spiritismului: «Publicarea atât a Cărții Spiritelor, cât și a Revistei Spiritiste (Revue Spirite) s-a datorat în mare măsură forței de spirit, a insistenței și a perseverenței pe care a avut-o doamna Allan Kardec».
De asemenea, potrivit lui Leymarie, Kardec obișnuia să invite colegi și prieteni a-i idealului spiritist la cina la el acasă, care se transformau în adunări fraternale. În Gaby, Kardec a găsit întotdeauna sprijinul necesar în zilele grele ale spiritismului. Împreună au înfruntat pierderile materiale, calomniile făcute în contra Codificatorului Doctrinei Spiritiste, dificultățile din Societatea Pariziană, criticile usturătoare care apăreau în ziare. Tot împreună au văzut cum ieșea la lumină consolatoarea Doctrină a Spiritelor, au iubit educația și artele, au stimulat binele și caritatea.
Nu au avut niciodată copii (după cum se menționează în Revista Spiritistă din 1862), dar au lăsat mii de copii spiritiști care să-i onoreze de-a lungul anilor, pentru faptul că și-au îndeplinit pe deplin misiunea de a aduce oamenilor Mângâietorul promis de Isus.
