Binecuvântarea toleranței
Aproape toți avem impresia că timpul de astăzi este foarte diferit de cel cu care eram obișnuiți.
Viața modernă, cu impunerile sale care nu pot fi amânate și multiplicarea angajamentelor care se acumulează, dă impresia că timpul și-a alterat cursul, și-a accelerat ritmul.
Programăm o activitate pe o anumită dată, care ni se pare îndepărtată, și plănuim să începem să ne ocupăm de ea la un moment dat, pentru că există mult timp între momentul prezent și noul compromis. Prin urmare, începem să amânăm momentul pentru a începe munca, pentru că pare a fi departe. Când ne așteptăm mai puțin, îl avem în față, fiind nevoiți să trasăm imediat liniile de bază. Chiar și atunci ni se pare că dispunem de ocazia de a realiza programul cu suficient calm și amânăm începerea lui, iar o nouă amânare ni se prezintă.
Însă, dintr-o dată, sosește ocazia, iar timpul limitat este covârșit de alte sarcini care au fost și ele amânate, rezultând în disperare, îndeplinire agitată fără ponderarea și grija de care știam că avem nevoie pentru o execuție fericită.
Imediat exclamăm: – Nu e posibil ca deja să fi sosit momentul!
Se pierde mult timp în discuții inutile, proiecte rău programate și subiecte lipsite de importanța care li se dă.
Drept urmare, suntem prost dispuși, încruntați, intoleranți în conviețuirea noastră cu persoane și evenimente.
Niciodată nu a fost atât de necesară toleranța ca în această perioadă.
Mulțimile sunt agitate, nenumărate persoane au pierdut obiectivele esențiale ale existenței și galopează în proiecte și într-o avalanșă de idealuri, halucinante, fără să-și dea seama de condițiile cu care se confruntă.
Într-o turbulenta căutare a plăcerii, alunecă în comportamente alienante, de parcă ar fi fost un dispozitiv de plăcere în continuă funcționare.
Existența fizică, totuși, este un proiect divin, cel mai grandios din Univers, deoarece permite ființei gânditoare să înțeleagă Legile care constituie viața în toate expresiile sale.
Fiecare etapă sau reîncarnare este o piatră de hotar istorică pentru învățare pe care Spiritul o marchează în procesul său de evoluție, de la actul primitiv până la arhanghel.
În acest fel, devine indispensabilă lapidarea pietrei brute a sentimentelor, pentru a dobândi responsabilitate și frumusețe, înălțându-se către infinit.
Trecând prin multe forme și situații, chiar și prin cele înspăimântătoare se îmbunătățește și dobândește percepția semnificației luptelor și a perfecționării facultăților intelectului moral, care ajută la depășirea durerii, a dezamăgirii și a primitivismului moștenit din perioadele lor inițiale.
Când se va ține cont de toleranță, acest sentiment de înțelegere a fiecăruia unul față de celălalt, învățând să iertăm și să înțelegem, se va realiza conștiința cosmică ce proiectează ființa spre Împărăția Cerurilor.
