Părintele German

 

Părintele German se prezintă ca ghid spiritual, orientator al Amaliei Domingo Soler. Acest mic prolog scris de Amalia Domingo Soler apare la începutul cărții dedicată Memoriilor Părintelui German, în care se pot descoperii momente din ultima viață trăită de Părintele German pe pământ.

În 29 aprilie din 1980, am început publicarea în revista spiritistă “Posteritatea Luminii”, Memoriile Părintelui German, o largă serie de comunicării, care datorită formei lor (aparent nuvelistică) au instruit cu încântare. Spiritul Părintelui German se referea la unele episoade din ultima sa existență, în care s-a consacrat să consoleze pe cei umiliți și oprimați, demascând în același timp ipocriții și falșii religioși ai bisericii romane; aceasta din urmă i-a provocat (așa cum era firesc) nenumărate neplăceri, persecuții fără armistițiu, insulte crude și amenințări cu moartea, care de mai multe ori au fost aproape să se convertească într-o amară realitate. El a fost victima superiorilor săi ierarhici și a trăit alungat într-un sat care, fără îndoială, prin talentul, bunătatea și condițiile sale speciale ar fi ghidat barca Sfântului Petru către un port sigur, fără a naufragia. Dar, nu pentru că a trăit într-un colț retras al pământului a trăit obscurizat; așa cum violetele oculte printre frunze exhală parfumul lor delicat, religiozitatea sufletului său a exhalat de asemenea o delicată aromă a sentimentul lui său religios și a fost atâta fragranță, că s-a aspirat esența sa îmbătătoare într-o mare parte a pământului și au fost mulți potentați care, îngroziți de amintirea enormelor lor crime au venit în grabă și s-au închinat cu umilință înaintea bietului preot, cerându-i să servească ca drept intermediar între ei și Dumnezeu.

Părintele German a adunat multe oi rătăcite, călăuzindu-le pe îngusta cale a religiei adevărate; care nu este altceva decât să facă bine pentru binele însuși, iubind pe cel bun pentru că excepționalele sale virtuți merită să fie iubite cu tandrețe și iubind pe delicvent, pentru că este bolnav de suflet, în stare gravă și care numai cu iubire se poate vindeca.

Misiunea Părintelui German, în ultima sa existență, a fost cea mai frumoasă misiune pe care omul o poate avea pe pământ; iar, atunci când spiritul își lasă învelișul carnal, continuă să simtă, în spațiu ceea ce a simțit pe pământ, el a simțit văzându-se liber de dușmani, aceeași necesitate de a iubi și instrui semenii săi și a căutat toate mijloacele de a duce la bun sfârșit nobilele sale dorințe.

Așteptând ocazia propice, a venit momentul de a găsi un medium vorbitor pur mecanic, la care el profesa o mare afecțiune de mai multe secole; dar, această ocazie nu a fost îndeajuns: Avea nevoie ca acel medium să aibă un copist care să simtă, să înțeleagă și să aprecieze la ceea ce mediumul se referă, iar acel copist l-a găsit în buna mea voință, în dorința mea vehementă de a propaga Spiritismul, iar toţi trei am lucrat împreună la redactarea Memoriilor sale până la 10 Ianuarie din 1884.

Memoriile sale nu păstrează o ordine perfectă în relatarea evenimentelor vieții sale; de îndată relatează episoade din tinerețe (cu adevărat dramatice), cum se lamentează de abandonul la bătrânețe; dar, în tot ceea ce zice există atât de mult sentiment, atâta religiozitate, atâta iubire pentru Dumnezeu, atât de profundă admirație pentru legile sale eterne, atât de imensă adorare a naturii, căci citind fragmentele din Memoriile sale, sufletul cel mai tulburat este consolat, spiritul cel mai sceptic reflectă, omul cel mai criminal este mișcat și toți în felul lor îl caută pe Dumnezeu convinși că Dumnezeu există în imensitatea cerurilor.

Unul din fondatorii “Posterității Luminii”, tipograful spiritist Juan Torrents, a avut acordul de a reuni într-o carte Memoriile Părintelui German, iar eu am adăugat la ele unele comunicări ale aceluiași spirit pentru a găsi în paginile sale comori imense de iubire și speranță, speranță și iubire care sunt fructele asezonate ale adevăratei religiozității pe care Părintele German posedă de multe secole; căci pentru a simții cum el simte și pentru a iubim cum el iubește și pentru a cunoaște în profunzime mizeriile umanității, trebuie să fi luptat cu impetuozitatea patimilor, cu amenințările vicioșilor, cu complimentele irezistibile ale vanităților lumești.

Marile virtuți adânci înrădăcinate și cunoștințele științifice multiple nu se improvizează: sunt opera pacientă a secolelor.

Să servească aceste rânduri de umil prolog la Memoriile părintelui German și să fie ele frunzele care ascund un buchet de violete al cărui parfum foarte delicat aspiră cu plăcere setea de dreptate și foamea de iubire și adevăr.

Amalia Domingo Soler, 25 februarie din 1900
Tradus de Societatea Spiritistă Română