58.Inteligența umană și-a elevat puternicele concepții deasupra limitelor spațiului și a timpului; a pătruns în domeniul inaccesibil al epocilor antice, a sondat misterul cerurilor insondabile și a explicat enigma creației. Lumea exterioară și-a desfășurat sub privirile științei splendoarea panoramei sale și magnificele opulențe, iar studiile omului l-au elevat la cunoașterea adevărului: el a explorat universul, a găsit expresia legilor care îl guvernează, aplicarea forțelor care îl susțin și, dacă nu i-a fost dat să privească față în față cauza primă, a ajuns cel puțin la noțiunea matematică a seriei cauzelor secundare.
În acest ultim secol, mai ales, metoda experimentală – singura care este cu adevărat științifică – a fost pusă în practică în științele naturale, iar cu ajutorul său omul s-a despuiat succesivamente de prejudecățile vechii școli și de teoriile speculative, pentru a se închide în câmpul observației și a-l cultiva cu grijă și inteligență.
Da, știința omului este solidă și fecundă, demnă de omagiile noastre pentru trecutul său dificil și îndelung experimentat, demn de simpatia noastră pentru viitorul său, plin de descoperiri utile și profitabile; căci natura este de acum o carte accesibilă cercetărilor omului studios, o lume deschisă investigațiilor gânditorului, o regiune strălucitoare pe care spiritul uman a vizitat-o deja și în care poate înainta cu îndrăzneală, ținând în mână experiența drept busolă.
59.Un vechi prieten din viața mea pământească nu demult îmi vorbea astfel: O peregrinare ne-a adus înapoi pe pământ și studiem din nou, din punct de vedere moral, această lume; prietenul meu spunea că omul este astăzi familiarizat cu legile cele mai abstracte ale mecanicii, fizicii și chimiei; că aplicațiile în industrie nu sunt mai puțin remarcabile decât deducțiile științei pure și că întreaga creație, studiată cu înțelepciune de el, pare a fi de acum înainte patrimoniul său regal. Și, cum ne continuam drumul în afara acestei lumi, i-am răspuns cu acești termeni:
60. Slabul atom pierdut într-un punct imperceptibil al infinitului, omul a vrut să-l cuprindă cu privirea în extinderea universală, când abia putea contempla regiunea pe care o locuiește. A crezut că studiază legile întregii naturi, când aprecierile sale abia vizau forțele aflate în acțiune în jurul lui. A crezut că determină măreția cerului, când se consuma în determinarea unui grăunte de praf. Câmpul observațiilor sale este atât de îngust, încât un fapt pierdut din vedere este cu greu regăsit de spirit; cerul și pământul omului sunt atât de reduse, încât sufletul, în avântul său, nu are timp să-și deschidă aripile înainte de a fi ajuns la ultimele hotare accesibile observației.
Universul incomensurabil ne înconjoară din toate părțile, desfășurând dincolo de cerurile noastre bogății necunoscute, punând în joc forțe neapreciate, dezvoltând moduri de existență de neconceput pentru noi, propagând la infinit splendoarea și viața.
Iar insecta, un acarian jalnic, privat de aripi și de lumină, a cărui tristă existență se consumă pe frunza care i-a dat viață, ar pretinde oare, pentru că face câțiva pași pe această frunză agitată de vânt, să aibă dreptul de a vorbi despre copacul imens căruia îi aparține, copac a cărui umbră abia dacă a zărit-o? Și-ar imagina, desigur, nebunește să poată vorbi rezonabil asupra pădurii din care face parte copacul său și să discute înțelept despre natura vegetației care se dezvoltă acolo, a ființelor care o locuiesc, a soarelui îndepărtat ale cărui raze coboară uneori pentru a aduce mișcarea și viața? Adevărul este că omul ar fi prea prezumțios, cum ar fi actul de a măsura măreția infinită de la poalele propriei sale micimi infinite.
De aceea trebuie să fie bine pătruns de această idee că, dacă ostenelile aride ale secolelor trecute i-au dobândit primele cunoștințe despre lucruri, dacă progresul spiritului l-a plasat la vestibulul cunoașterii, el nu a făcut încă decât să silabisească prima pagină a cărții; că este, asemenea copilului, susceptibil să se înșele la fiecare cuvânt și că, departe de a pretinde să interpreteze cu măiestrie opera, trebuie să se mulțumească să o studieze cu umilință, pagină cu pagină, rând cu rând. Fericiți sunt cei care pot face aceasta!
Allan Kardec-Geneza, Uranografie generală
Tradus de Societatea Spiritistă Română
