Știință

Trăind apropierea morții cu conștiința supraviețuirii sufletului

Chiar dacă, știm că moartea este certă, timpul și modul în care va sosi este incert. Iar, această incertitudine îi dă un caracter abstract și impersonal, așa cum se întâmplă cu certitudinile care se referă la adevărurile cosmice. Știm că pământul se rotește în jurul Soarelui și că luna este un satelit al pământului, dar aceste certitudini nu fac parte din gândul și din senzația noastră când contemplăm apusul soarelui sau luna într-o noapte de vară.

Osswald

Această abstracție permite să trăim ca și cu moartea ar fi reală doar pentru alții, pentru cei care mor. În această iluzie mulți direcționează forța, inteligența și energia lor către cuceriri puramente pământești, până când decrepitudinea sau boala ne amintește inevitabilitatea ei.

Se poate muri brusc, iar în această situație nu este timp să ne gândim și să pregătim moartea. Dar, în majoritatea cazurilor există un proces, mai mult sau mai puțin prelungit care culmină cu moartea, care este însoțit de suferință.

Și, deși suferința este o experiență unică și individuală, în general, se pot identifica mai multe dimensiuni ale suferinței înaintea unei situații amenințătoare, care pune viața în pericol.

Clark

Dimensiuni ale suferinței înaintea apropieri morții

Dimensiunea fizică a suferinței poate fi ceea mai vizibilă și necesită o atenție imediată pentru alinare. Controlul simptomelor este prioritar și, adesea, numai atunci când este eficient, apar celelalte dimensiuni ale suferinței care, în mod simbolic, pot fi comparate cu zona scufundată a unui iceberg, despre care știm că este mult mai mare decât partea vizibilă.

Astfel, există o dimensiune psihologică de suferință, fiind manifestarea ei foarte variabilă și modificabilă de-a lungul timpului. Tristețea, instabilitatea emoțională, depresia, anxietatea, tulburările de somn, furia și răzvrătirea sunt câteva din manifestările sale, iar această dimensiune este mult mai complexă ca dimensiunea fizică.

Dimensiunea socială este o altă dimensiune de suferință, de multe ori neglijată, care se relaționează cu pierderea rolului. Pierderea rolului din punct de vedere profesional, de exemplu, ieri era o persoană recunoscută în profesia sa, iar acum este doar un bolnav. Pierderea rolului în familie ca îngrijitor, ca afecțiune, economică, în diferite activități sociale, pierderea imaginii fizice sau intelectuale…..Uneori pentru persoane, este aproape o boală fără identitate, este bolnavul din patul 30 sau bolnavul de cancer de stomac.

Mai există, de asemenea, dimensiunea existențială a suferinței. Confruntarea cu apropierea morții, duce la o analiză retrospectivă a vieții și, de multe ori, apare sau se evocă, chestiuni dureroase, obiective neatinse, atitudini și opțiuni de care se căiesc. Apar chestiuni asupra momentului care se trăiește și o căutare a cauzei; teama de a suferi mai mult, teama de necunoscut, teama de moarte și teama de ceea ce poate fi dincolo de ea.

Cum să găsim o semnificație pentru viață și pentru moarte?

Având în vedere proximitatea morții și suferința a acestor diferite dimensiuni, este esențial să găsim un sens, deoarece suferința nu este ceea ce ne este mai greu. Cel mai greu ne este să găsim o semnificație, un sens la toată acea suferință. Când se posedă sau când se găsește semnificația, suferința devine mai suportabilă.

Toate marile tradiții spirituale ale lumii spun, în mod explicit, că moartea nu este sfârșitul. Toate ne transmit o idee de un fel de viață viitoare dincolo de moartea fizică. Dar, în ciuda acestor învățături câteodată ne abandonăm și trăim într-un deșert spiritual, unde pământul și viața fizică sunt considerate tot ceea ce există.

Fără nicio credință în viața de după moarte, poate fi dificil să găsești o semnificație pentru a trăii procesul morții.

Rinpoche

Conștientizarea supraviețuirii sufletului permite găsirea unui sens vieții și morții.

Această înțelegere este un puternic instrument pentru a înfrunta sfârșitul nostru fizic și sfârșitul celor dragi, ajutând la îngrijirea lor.

Efectul spiritualității asupra sănătății și proximității morții

Astăzi, efectul pozitiv al spiritualității/ religiozității asupra sănătății și bolilor, în general, este deja bine documentat.

Multe articole sunt publicate pe această temă, iar marea majoritate au conclus fără echivoc efectul pozitiv al spiritualității / religiozității pacientului și a rudelor în experiența situațiilor de sfârșit de viață.

Bryson

Este important să subliniem că unele articole, deja, analizează aspecte mai specifice, cum ar fi influența existenței spirituale în faza sfârșitului de viață.

Aceste articole conclud că pacienții care au trecut prin acest tip de experiență ating o mare pacificare și o bunăstare interioară înaintea proximității morții, cu siguranță din cauza unei mai bune conștientizări a supraviețuirii sufletului și datorită experiențelor trăite.

Fenwick, Lovelace; Renz, Reichmuth

Aceste studii contribuie la căutarea dovezilor supraviețuirii sufletului. Iar, aceste dovezi vor întări pe cei care, deși trăiesc încă într-o abstractizare și incertitudine a orei lor, o cunosc bine.

Știind că murim cu toții, acestea sunt dovezi care ne dau mai mult curaj și alinare pentru a continua să mergem înainte, conștientizând că “a murii înseamnă doar să numai fi văzut, este doar o curbă în drumul nostru”, așa cum a spus Fernando Pessoa.

Ce ne aportă spiritismul?

Dacă la tot ceea ce am expus adăugăm cunoștințele oferite de Doctrina Spiritistă: Ce se mai poate adăuga?

Dacă spiritualitatea ne oferă o idee de un fel de viață viitoare dincolo de moartea fizică și dacă știința ne aduce unele evidențe, Doctrina Spiritistă ne aduce o fundație solidă, bazată pe logică, pe supraviețuirea sufletului.

Raționamentul filozofic și metodologia de experimentare științifică, ne prezintă evidențe despre existența lui Dumnezeu, despre imortalitătea sufletului, despre comunicarea spiritelor, despre pluralitatea lumilor locuite, despre legea de cauză și efect și astfel, mai mult decât consolarea supraviețuirii, ne orientează existența noastră terestră din punct de vedere moral.

“Binecuvântat cele care încă fără a vedea crede, dar, Vai! de cel care chiar dacă vede nu crede.”

 Iisus

Bibliografie:

Arantes, A. (2005)-Tratamentul durerii și asistența suferinței: Salvarea umanizării prin îngrijire
Bryson, K. A. (2004)– Spiritualitatea, sensul și transcendența. Îngrijirea paliativă și de susținere
Clark, D. (1999)-Durerea totală, puterea disciplinară și corpul în opera lui Cicely Saunders, 1958–1967.
Fenwick, P.(2010)-Confortul muribundului: cinci ani de studii retrospective și un an de studii prospective ale experiențelor la sfârșit de viață.
Mazzarino-Willett, A. (2010)- Fenomenele de pe patul de moarte: rolul său în moartea pașnică și neliniștea finală.

Maria Paula Silva-Societatea Spaniolă a Divulgatorilor Spiritiști
Tradus de Societatea Spiritistă Română