Allan Kardec și Spiritismul
Întrebare: Divaldo ne-ai putea spune cine a fost Allan Kardec?
Răspuns: Allan Kardec, distinsul Codificator al Doctrinei Spiritiste, a fost Emisarul lui Isus trimis să instaureze pe Pământ excelența Mângâietorului Promis și care a venit pentru a restaura puritatea Doctrinei trăită și învățată de El.
Deținător de o invidiabilă cultură academică, pedagog, scriitor și investigator a fenomenelor mediumnice care au proliferat în Europa începând cu 1852, în special în Paris, a extras din ele conținuturile filozofice, etic-morale și religioase care formează Doctrina Spiritistă și care au fost supuse unei observații științifice cu criteriu.
Înainte, când se semna cu numele de Denizard Rivail, a scris diverse Cărții despre Educație, a tradus în germană cartea Aventurile lui Telemac, de Fenelon, care a primit comentarii lăudabile din partea profesorului său Pestalozzi și a fost distins cu nenumărate diplome, inclusiv cu cea a Academiei din Arras.
Cu un temperament de fier, a înfruntat neobișnuite dificultăți, lupte severe, trecând peste calomniile și persecuțiile pigmeilor morali din vremea sa, fiind considerat, totuși, unul din cei mai mari gramaticieni francezi din timpul său.
Ca spiritist, a muncit infatigabil până la moartea sa, aproape imatură la 65 de ani, lăsând un legat neobișnuit de realizări, precum Operele fundamentale, care sunt complementare Revistei Spiritiste pe care a fundat-o, a condus-o și a scris-o, din Ianuarie 1858 până în Martie 1869, când a dezîncarnat.
S-a căsătorit cu Amelie-Gabrielle Boudet, poetă, desenatoare și soție model, care se asemăna mult cu Dna. Pestalozzi. După moartea soțului, ca moștenitoare universală a bunurilor sale, a oferit toate drepturile de autor a Operelor Spiritiste elaborate, redactate și publicate de el, în favoarea conservării și continuării divulgării Spiritismului.
Î: Ce importanță are opera lui Allan Kardec pentru Umanitate?
R: Importanța operei lui Allan Kardec este relevantă și inclusiv indispensabilă pentru Umanitatea de ieri, de astăzi și de mâine, pentru că în ea se găsesc informațiile necesare pentru cunoașterea vieții, a Cosmosului, a originii, a finalității și a obiectivelor esențiale ale Spiritului.
Această știință care explică toate fenomenele în care ne găsim învăluiți, este de asemenea purtătoare și de filozofia care clarifică motivele existenței noastre, al destinului și al durerii.
Religie purtătoare de o incomparabilă etică-morală, găsindu-se înrădăcinate fundamentele sale în Evanghelia lui Isus, așa cum El a trăit-o și a învățat-o.
Mulțumită operelor lui Allan Kardec se naște o nouă dimineață de lumină, pentru a dilua definitiv tenebrele ignoranței.
Î: Cum a sprijinit Planul Spiritual munca Codificatorului?
R: Potrivit Binefăcătorilor spirituali, Allan Kardec era membru al echipei Mângâietorului, iar când a reîncarnat a rămas în perfectă sintonie cu Orientatori umanității, astfel încât să poată capta gândul și îndrumările pe care trebuia să le urmeze, cu scopul de-a lăsa incomparabila operă, care este Doctrina Spiritistă, în condiții de supraviețuire în toate hecatombele morale ale societății, precum și de-a înfrunta cuceririle Științei și Tehnologiei, menținându-se întotdeauna actuală.
Nici una din atitudinile sale nu a încetat să fie însoțită de sprijinul veneraților Ghizi, care întotdeauna au fost lângă el, inspirându-l și orientându-l în elaborarea gândirii spiritiste.
Î: În anul 2004, Mișcarea spiritistă a comemorat bicentenarul nașterii lui Allan Kardec, Codificatorul Doctrinei Spiritiste. Ce reflecții trebuie să cultivăm?
R: Sărbătorind bicentenarul nașterii ilustrului Maestru Allan Kardec, în postura de spiritiști și cea pentru care luptăm, trebuie să ne dăm seama de înaltele responsabilități care apasă umerii noștri, să căutăm să nu-i pătăm memoria cu acțiunile noastre și să continuăm iluminarea conștiințelor, așa cum el o făcea, prin intermediul divulgării corecte a postulatelor doctrinare, în special, trăindu-le în viața noastră de zi cu zi.
Umanitatea agonizează, durerile cresc, ființa umană delirează. Știința și tehnologia care au adus mult confort și posibilități pentru evoluția socială, morală, intelectuală pe pământ, nu au reușit să termine cu mizeria economică și morală, nu au reușit să ofere, nici pace, nici fericire omului, dar nici femei.
Îi este destinată spiritismului această atribuție de luminare și de-a responsabiliza creatura, cu scopul de-aș găsi locul său sub soare, îmbogățită de bucuria de-a trăii și de curajul pentru lupta sublimării personale.
Numai prin intermediul răspunsurilor clare și insuperabile ale Spiritismului vom putea să ne bucurăm de plenitudine, eliberându-ne de starea primitivă care încă semnează existența noastră.
Acestea sunt reflecțiile pe care trebuie să le cultivăm în această perioadă și în viitor.
Î: Am observat relația existentă între Mesajele Spiritiste cu Mesajele Evangheliilor. Care ar fi relația existentă între Isus și Allan Kardec?
R: Dacă Iisus nu ar fi venit primul, nu am mai fi avut Spiritismul mai târziu.
Întrucât, Maestrul Isus știa că mesajul său va fi denaturat de pasiunile umane, alterate învățăturile sale și adaptate intereselor meschine ale imediatității creaturilor, a promis că se va ruga lui Dumnezeu și El va trimite Mângâietorul, pentru a repeta lecțiile sale și a învăța noi lucruri care nu puteau fi înțelese atunci, așa cum a urmat să se întâmple.
În acest fel, Mesajul spiritist este o actualizare a Evangheliei lui Isus, iar Allan Kardec este excelentul discipol care l-a imitat pe Isus, actualizându-i pașii cu fidelitate și învățând lumea, cum ar trebui să fie fericită creatura umană.
Î: Într-o anumită ocazie, a-ți afirmat că Isus va utiliza Spiritismul pentru a schimba peisajul pământului. În numeroasele călătorii pe care le-ați avut pe cele 5 continente, a-ți văzut această schimbare? Sau cum se va întâmpla?
R: Fără nicio îndoială, Spiritismul vine, în momentul propice, să instaureze împărăția lui Dumnezeu pe pământ, în ciuda dificultăților trăite, inclusiv în sânul Mișcării spiritiste, cum e firesc.
Pe unde am călătorit și am întâlnit Spiritismul sau l-am divulgat, mai târziu, am perceput schimbarea pe care doctrina lui Isus a operat în viețile oamenilor, transformându-i în bine, îndrumându-i într-un mod compatibil cu etica sa și înnobilând ființa umană.
Este firesc ca o Doctrină încă nouă pe Pământ, doar 147 ani de la publicarea Cărții Spiritelor, să rămână oarecum necunoscută, fiind, numai acum mai bine divulgată mulțumită resurselor din multimedia și a diminuării intoleranței culturale, religioase și științifice, reușind astfel să pătrundă mințile și inimile în mod individual, pentru ca mai târziu să se răspândească în societate de o formă armonioasă.
Când grupurile umane vor avea conștiința imortalității, a încarnării, a comunicării care există între denominații morți și numiții vii, a pluralității lumilor locuite și excelența iubirii, se vor modifica legile, comportamentele și propunerile societății.
Î: Misiunea lui Allan Kardec și cea a Spiritismului va fi văzută de viitoarele generații ca bază a unei noi ere pentru umanitate? În acest sens, ce ne por spune binefăcători spirituali?
R: Mentorii noștri spirituali ne informează că Doctrina Spiritistă este mult mai studiată, cunoscută, observată ca în zilele în care Allan Kardec a fost cu noi în corp fizic.
Clarifică faptul că toți cei care au contact cu Doctrina, modifică comportamentul său și își marchează obiective pline de speranță pentru viitor, mai bine spus, pun bazele Erei Spiritului Imortal care a început în 18 aprilie din 1857.
Allan Kardec va fi, fără îndoială, cunoscut ca marele navigator care a înfruntat abisurile vorace ale tumultoaselor zile de cultură, conducându-le triumfător la plajele de pace și fericire dorite de toți.
Trăirea Doctrinei Spiritiste precum el ne-a oferit-o, este o datorie pe care nu o putem amâna, demonstrând astfel măreția de care se revestește mulțumită nobilului său Codificator.